DECIZIE nr. 1.013 din 8 noiembrie 2007

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 22/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 27 noiembrie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 284 22/03/2007
ActulREFERIRE LALEGE 146 24/07/1997 ART. 17
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 146 24/07/1997 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 81 28/02/2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Taxicom” – S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 19.816/245/2006 al Tribunalului Iaşi – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 19.816/245/2006, Tribunalul Iaşi – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Taxicom" – S.A. din Iaşi cu ocazia soluţionării unui recurs comercial în contradictoriu cu Primăria Municipiului Iaşi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia consideră că textul de lege criticat este contrar prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 21. În acest sens, autorul excepţiei susţine că "art. 11 din Legea nr. 146/1997 – pentru a fi constituţional – trebuie să reglementeze, în mod corelativ, o scutire de taxă de timbru şi pentru calea de atac a apelului şi a recursului, deoarece nu este echitabil ca la fond reclamantul să fie scutit de plată taxei de timbru, iar pârâtul – dacă nu se regăseşte între persoanele indicate de art. 17 din Legea nr. 146/1997 – să plătească – în recurs sau apel – jumătate din taxa datorată la fond”. Astfel, în lipsa unei corelaţii între art. 11 şi art. 17 din Legea nr. 146/1997, se creează „o inegalitate în faţa legii” şi „este îngrădit accesul la justiţie”.Instanţa de judecată apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Deşi, prin Încheierea instanţei de judecată, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează doar alin. (1) al art. 11 din lege, cu următorul conţinut: „Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din:– taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluţionată de prima instanţă;– taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 şi 21 referitoare la accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi cu o motivare similară. Astfel, prin Decizia nr. 284 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu contravine normelor constituţionale ale art. 16 şi 21.În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (cazul Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept care cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.Cât priveşte constituţionalitatea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 în raport cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu aduce atingere acestui principiu, deoarece nu face niciun fel de diferenţiere între contribuabili.Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Taxicom” – S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 19.816/245/2006 al Tribunalului Iaşi – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din 8 noiembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Doina Suliman––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x