Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 6 august 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi (3) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi (3) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Cabinet Avocat Mirea Natalia Simona în Dosarul nr. 2.758/90/2008 al Tribunalului Vâlcea – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 16 iunie 2009, în prezenţa reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Natalia Simona Mirea, şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 7 iulie 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.758/90/2008, Tribunalul Vâlcea – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi (3) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Cabinet Avocat Mirea Natalia Simona în cauza ce are ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unor acte administrative.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 45 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece contribuţia la asigurări sociale nu este o obligaţie, iar calitatea de asigurat nu poate fi impusă oricărei persoane, împotriva voinţei sale. Art. 208 alin. (6) şi art. 215 alin. (1) şi (2) din lege sunt neconstituţionale, deoarece nu lasă posibilitatea cetăţenilor de a alege sistemul de asigurare medicală considerat cel mai convenabil. Art. 257 alin. (7) lit. b) încalcă principiul egalităţii în materie fiscală, fiind discriminate persoanele cu venituri mari, deoarece, deşi beneficiază de aceleaşi servicii, sunt supuse unor obligaţii de plată diferite.Tribunalul Vâlcea – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu creează o situaţie discriminatorie persoanelor cu venituri mari, egalitatea în faţa legii nepresupunând uniformitate. În plus, principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale implică diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi (3) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut:– Art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6): "(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: […] e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; […](6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate."; … – Art. 215 alin. (1) şi (3): "Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum şi persoanelor fizice, după caz.[…](3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfăşoare activităţi independente."; … – Art. 259 alin. (7) lit. b): "Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat: […] b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă;”Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că au fost încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii, art. 45 referitoare la libertatea economică şi art. 56 alin. (1) şi (2) referitoare la contribuţiile financiare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6) şi cele ale art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi sub aspectul aceloraşi critici ca şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 705/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, Curtea a statuat că aceste texte de lege nu contravin prevederilor constituţionale invocate şi a respins, în consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.Cu acel prilej, Curtea a reţinut că sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie, astfel că art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 reprezintă de fapt o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor. Totodată, este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate.De asemenea, Curtea a reţinut că principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului.În sfârşit, Curtea a reţinut că legiuitorul, având în vedere situaţia specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, în funcţie de provenienţa veniturilor, a înţeles să instituie un tratament juridic diferenţiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabileşte contribuţia lunară.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru aceleaşi motive ca şi cele de mai sus, Curtea constată că nici dispoziţiile art. 215 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege – care prevăd obligativitatea persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special de a vira contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate nu contravin prevederilor invocate din Constituţie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi (3) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Cabinet Avocat Mirea Natalia Simona în Dosarul nr. 2.758/90/2008 al Tribunalului Vâlcea – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean–––-