Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 570 din 11 august 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorSimona Ricu – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Dumitru Lazăr în Dosarul nr. 1.647/91/2009 al Tribunalului Vrancea – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.647/91/2009, Tribunalul Vrancea – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Lazăr cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziilor de revizuire I şi II cu nr. 120.314 din 31 martie 2009 ale Casei Judeţene de Pensii Vrancea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate creează o discriminare între persoanele care au realizat stagiul de cotizare în perioada 1977-1991 şi cei care au realizat stagiul de cotizare înainte şi după această perioadă. Astfel, arată că, potrivit textului de lege criticat, în cazul primei categorii de persoane se iau în calcul la stabilirea pensiei salariile nete, în timp ce pentru celelalte persoane sunt avute în vedere salariile brute.Tribunalul Vrancea – Secţia civilă consideră că prevederile de lege criticate creează, într-adevăr, o discriminare între categoriile de persoane menţionate mai sus.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 164 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare. Curtea constată că, în realitate, criticile autorului excepţiei nu vizează decât prevederile alin. (1) al art. 164, dispoziţii care prevăd că: „Art. 164. – (1) La determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; … b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; … c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991." … Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii de lege sunt contrare prevederilor art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, precum şi art. 11 şi 20 din aceeaşi lege fundamentală, raportate la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitor la interzicerea discriminării.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi texte din Constituţie ca şi cele invocate în prezenta cauză. Astfel, respingând ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional a reţinut prin Decizia nr. 301 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 26 august 2004, că „dispoziţiile de lege criticate nu conţin în sine nicio reglementare care să creeze o inegalitate pe criterii de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială, toate dispoziţiile Legii nr. 19/2000 aplicându-se fără nicio discriminare tuturor persoanelor care se pensionează pe baza acestor reglementări legale.[…] Plafonarea punctajului de pensie, precum şi a cuantumului pensiei se aplică tuturor categoriilor de cetăţeni înscrişi în sistemul public de pensii, fiind impusă de limitele fondurilor financiare existente pentru plata pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale”.De asemenea, prin Decizia nr. 506 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 1 iunie 2009, Curtea a statuat că „modul de stabilire a punctajului mediu anual, a valorii punctului de pensie, a condiţiilor de includere a unor perioade în stagiul de cotizare, ca şi a altor condiţii şi criterii de calcul al pensiilor ţin de competenţa şi opţiunea exclusivă a legiuitorului, fiind norme cu caracter tehnic. Astfel, Parlamentul le poate stabili şi modifica în raport cu posibilităţile financiare disponibile, ori cu modificările ce se produc în resursele economico-financiare ale societăţii”.Curtea consideră că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, astfel că soluţiile şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Dumitru Lazăr în Dosarul nr. 1.647/91/2009 al Tribunalului Vrancea – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea–––-