DECIZIE nr. 1.004 din 14 iulie 2011

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 28/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 19 septembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 72 19/01/2010
ActulREFERIRE LADECIZIE 365 17/04/2007
ActulREFERIRE LADECIZIE 902 05/12/2006
ActulREFERIRE LADECIZIE 539 18/10/2005
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 403
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 531 24/10/2023
ActulREFERIT DEDECIZIE 619 04/11/2014
ActulREFERIT DEDECIZIE 915 01/11/2012
ActulREFERIT DEDECIZIE 1056 11/12/2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Romconstruct" – S.A. din Ploieşti în Dosarul nr. 22.012/281/2009 al Judecătoriei Ploieşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 22.012/281/2009, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Romconstruct" – S.A. din Ploieşti într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că solicitarea unei sume de bani în cuantum de 10% din valoarea sumei contestate este prohibitivă pentru exercitarea dreptului de a cere suspendarea executării silite, cu atât mai mult în condiţiile în care titlul executoriu este reprezentat de un act care, fără a fi emis de o instanţă, nu se bucură de prezumţia puterii de lucru judecat.Consecinţa imediată şi deosebit de gravă a condiţionării suspendării executării actului de plată a unei sume de bani o reprezintă crearea unui pericol iminent asupra patrimoniului persoanei, care, pe de o parte, este pusă în situaţia de a achita o sumă de bani pentru a exercita un drept fundamental, iar, pe de altă parte, în eventualitatea în care nu dispune de suma de bani necesară cauţiunii, poate fi executată asupra patrimoniului şi deposedată de dreptul de proprietate, garantat de art. 44 din Constituţie. De asemenea, o executare silită poate duce la falimentul societăţii prin cauzarea stării de insolvenţă.Judecătoria Ploieşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse în numeroase cazuri controlului de constituţionalitate, spre exemplu Decizia nr. 72 din 19 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 17 martie 2010, sau Decizia nr. 902 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 23 ianuarie 2007, constatându-se constituţionalitatea acestora.Cu acele prilejuri Curtea a reţinut că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv o condiţie pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.De asemenea, prin Decizia nr. 365 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, Curtea a statuat că procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente de ocrotire a accesului liber la justiţie tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea şi de a solicita suspendarea acesteia.Curtea a observat că dispoziţiile cuprinse în art. 403 din Codul de procedură civilă reprezintă norme procedurale care ţin de opţiunea legiuitorului, exercitată în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".Referitor la cuantumul rezonabil al cauţiunii, Curtea a statuat prin Decizia nr. 539 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 12 decembrie 2005, că judecătorul este ţinut să respecte anumite limite rezonabile la stabilirea cauţiunii, eventualul abuz putând fi cenzurat, de vreme ce încheierea de soluţionare a cererii de suspendare este supusă recursului, în temeiul art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, debitorul beneficiind astfel de toate garanţiile accesului liber la justiţie, precum şi de cele ale dreptului la apărare.Cât priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea constată că instituirea unei cauţiuni nu aduce atingere principiului constituţional referitor la garantarea dreptului de proprietate privată. Procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, acestea având posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestaţiei la executare şi desfiinţării titlului executoriu sau a executării înseşi, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare.Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este în concordanţă şi cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii contra Marii Britanii, paragraful 93, a statuat, de principiu, că accesul liber la justiţie nu este absolut, el putând fi supus unor "restricţii legitime, cum ar fi […] ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi […]".Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice modificarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată şi argumentele pe care aceasta s-a întemeiat îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Romconstruct" – S.A. din Ploieşti în Dosarul nr. 22.012/281/2009 al Judecătoriei Ploieşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu_________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x