DECIZIE nr. 1.003 din 14 iulie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Raiffeisen Bank cu sediul în Bucureşti în Dosarul nr. 7/86/2001 al Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul criticat nu încalcă normele constituţionale invocate, ci constituie expresia acestora.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7/86/2001, Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Raiffeisen Bank cu sediul în Bucureşti într-o cauză având ca obiect Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza întâi şi art. 136 alin. (1), întrucât prin diminuarea sumelor rezultate din lichidarea averii debitorului se încalcă dreptul creditorilor la recuperarea propriilor creanţe.Scopul înfiinţării fondului de lichidare nu îl reprezintă asigurarea sumelor necesare procedurii, precum şi remunerării activităţii desfăşurate de lichidator sau administrator în situaţia în care, în patrimoniul debitorului, nu există fonduri sau bunuri valorificabile. Astfel, aşa cum se precizează în art. 4 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, sumele prevăzute la art. 6 lit. c) vor fi virate în contul filialei Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România din care face parte administratorul judiciar/lichidatorul care transmite suma. În aceste condiţii, în cadrul procedurii insolvenţei, o entitate care nu participă la procedura colectivă, care are drept scop maximizarea posibilităţii recuperării creanţelor din averea debitorului, beneficiază de sumele rezultate din lichidarea patrimoniului diferiţilor debitori, intrând astfel în contradicţie cu dreptul părţilor la un proces echitabil.De asemenea, arată că potrivit art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, bugetul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România este constituit, printre altele, şi din cotizaţiile membrilor săi, iar sumele colectate au ca destinaţie protejarea intereselor acestora, precum şi remunerarea în situaţiile în care societatea aflată în insolvenţă sau faliment nu dispune de bunuri din a căror valorificare să poată să-şi acopere cheltuielile efectuate pe parcursul procedurii.Pe cale de consecinţă, introducerea unui nou comision suplimentar de 2%, care urmează a fi încasat de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, în temeiul unui alt act normativ decât cel care reglementează organizarea şi funcţionarea profesiei de practician în insolvenţă, este de natură să confere o poziţie dominantă acestei asociaţii profesionale.Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, reţinând ca motivare susţinerile autorului excepţiei.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În ce priveşte critica faţă de art. 21 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinută, deoarece dispoziţiile criticate nu îngrădesc sub niciun aspect liberul acces la justiţie, nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale.Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 şi art. 136 din Constituţie, arată că normele criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: „(6) Fondul prevăzut la alin. (4) va fi constituit prin: […]c) preluarea a 2,0% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă, inclusiv din fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, sumă care va fi inclusă în categoria cheltuielilor aferente procedurii în sensul alin. (1)." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (1) teza întâi şi art. 136 alin. (5).Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:1. În ce priveşte încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), Curtea observă faptul că preluarea a 2% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă, inclusiv din fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, şi includerea acestei sume în categoria cheltuielilor aferente procedurii nu poate conferi un caracter inechitabil procesului şi nu conduce la tergiversarea soluţionării cauzelor.Sintagma "proces echitabil" din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie semnifică un tratament egal aplicat celor două părţi în cadrul litigiilor atât din punct de vedere al drepturilor lor, cât şi sub aspectul respectării garanţiilor procedurale.Pe de altă parte, dispoziţiile criticate nu îngrădesc sub niciun aspect liberul acces la justiţie, nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale.2. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 44, Curtea observă că însuşi autorul excepţiei recunoaşte că, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, iar conferirea unor drepturi anumitor participanţi la procedura falimentului nu le atribuie în niciun caz acestora o poziţie dominantă, privilegiată.Este firesc şi echitabil ca lichidatorul care a efectuat acte şi lucrări în interesul procedurii pentru un debitor falit, din a cărui avere nu poate fi remunerat, să apeleze la fondul de lichidare instituit în acest scop şi constituit, printre alte surse, şi din procentul de 2% rezultat din sumele recuperate în cadrul procedurii de insolvenţă ce priveşte alţi debitori.Contrar susţinerilor autorului excepţiei, care au fost preluate şi de instanţa de judecată, instituirea fondului de lichidare are tocmai scopul de a îndestula lichidatorii; se evită astfel situaţia ca lichidatorii, care au realizat întreaga procedură a insolvenţei pentru anumiţi debitori, să nu poată fi plătiţi pentru motivul că aceşti debitori nu au disponibilităţi în cont, în urma lichidării.Procedura insolvenţei nu se realizează numai în interesul creditorilor, ci şi al debitorului şi mai ales în interesul întregii societăţii, în special în ce priveşte apărarea securităţii circuitului civil, prin eliminarea societăţilor comerciale insolvabile, fapt care conduce la o mai bună şi eficientă desfăşurare a relaţiilor comerciale.În sfârşit, în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 136 alin. (5) Curtea observă că sunt aplicabile considerentele avute în vedere la pct. 2, în condiţiile în care şi inviolabilitatea proprietăţii private este interpretată tot prin prisma art. 44 din Constituţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Raiffeisen Bank cu sediul în Bucureşti în Dosarul nr. 7/86/2001 al Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește