DECIZIE CIVILĂ Nr. 469 din 6 februarie 2017

Dosar nr. 41.050/3/2014Curtea constituită din:

Pe rol se află spre soluționare cererile de recurs formulate de recurenta pârâtă Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și de recurs incident formulată de recurentul reclamant Firicel Alexandru împotriva Sentinței civile nr. 1.219 din 25.02.2016, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimații pârâți statul român, prin Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne în calitate de autoritate publică emitentă a Ordinului nepublicat 400/2004 privind cercetarea personalului din MAI, ministrul afacerilor interne având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici“.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, prin consilier juridic Donți Mihai Marian care depune delegație de reprezentare la dosar, recurentul reclamant Firicel Alexandru, personal și asistat de președintele Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul“ – Pascut Emil, care prezintă CI seria RT nr. 935172, CNP 1720629443046, lipsă fiind celelalte părți.Procedura de citare este legal îndeplinită.S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează că la data de 3.01.2017, prin Serviciul registratură, Tribunalul București a depus 9 dovezi de comunicare ale sentinței civile în cauză, după care,în baza art. 255, art. 258 din Codul de procedură civilă, Curtea încuviințează proba cu înscrisuri solicitată, apreciind-o ca fiind admisibilă și ducând la dezlegarea pricinii.Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității recursului invocată de recurentul Firicel Alexandru și excepția inadmisibilității recursului incident invocată din oficiu, cu privire la recursul incident formulat de recurentul Firicel Alexandru raportat la motivarea recursului, și acordă cuvântul în continuare, pe recursuri.Recurentul, prin reprezentant, susține că față de recursul formulat de recurenta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, care se adresează celor două părți ale soluției Tribunalului, a invocat excepția inadmisibilității din perspectiva criticii aduse acelei părți a soluției Tribunalului prin care s-a anulat Ordinul MAI nr. 400/2004, nepublicat, apreciind că, la fond, pârâta nu a avut calitate procesuală pasivă, nefiind autor emitent al actului administrativ normativ. În faza de recurs autoritatea publică, emitentă a ordinului, respectiv ministrul și Ministerul Afacerilor Interne, care au avut calitate de persoană care a elaborat proiectul de act normativ, nu au formulat cale de atac împotriva sentinței Tribunalului, recunoscând legalitatea soluției pe partea privind anularea ordinului. De asemenea a criticat și faptul că nu există nici interes și depune la dosar hotărâri judecătorești definitive în acest sens.Recurentul, prin reprezentant, solicită admiterea recursului incident în temeiul art. 461 din Codul de procedură civilă, arătând că în soluția Tribunalului chestiunea a fost tranșată greșit și îl prejudiciază. Apreciază că Tribunalul este în eroare, întrucât s-a reținut că Direcția Generală de Poliție a Municipiului București ar fi angajator.Pe fondul recursurilor arată că, în fapt, concluzia Tribunalului nu este justă, invocă art. 1 din Legea nr. 188/1999, susținând că nu se poate trage concluzia că legiuitorul ar fi stabilit identitate între stat și autoritățile centrale sau locale. Statul este subiect de drept intern și internațional și nu este identic cu instituția publică. De regulă, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar în speță, conform art. 2 lit. d și e din O.U.G. nr. 30/2006 statul este reprezentat de Ministerul Afacerilor Interne.Recurenta prin consilier juridic, arată că pe recursul incident lasă la aprecierea instanței, însă în temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 218 apreciază că instituția are personalitate juridică și era angajatorul recurentului. Apreciază că propriul recurs este admisibil, susținând că recurenta are interes întrucât au fost anulate Dispoziția de sancționare și Ordinul MAI nr. 400/2004.Solicită respingerea recursului formulat de recurentul Firicel Alexandru ca nefondat pentru motivele dezvoltate prin întâmpinare.Pe recursul propriu arată că s-a încălcat principiul neretroactivității legii civile prin anularea dispoziției de sancționare a reclamantului, invocă prevederile art. 6 alin. 2 din Codul civil și motivele dezvoltate prin întâmpinare. Susține că s-a încălcat Statutul profesional al polițistului, Codul de etică și deontologic, întrucât polițiștii au anumite obligații în raport cu societatea civilă și instituțiile statului.Recurentul, prin reprezentant, în replică, arată că pârâta consideră ca fiind bulversante și deciziile ICCJ și deciziile Curții de Apel, depuse la dosar. Pe recursul formulat împotriva soluției de anulare a actului disciplinar arată că actul disciplinar nu a fost definitivat, legea a dat dreptul ca acesta să fie contestat și va fi definitiv prin soluția definitivă a instanței de judecată. Pârâta susține că s-a încălcat principiul neretroactivității legii civile; prin această formulare pârâta se referă și la o încălcare a Ordinului nr. 400/2004, a activității Ordinului 400/2004. A învederat că pe lângă motivele clasice de anulare, ordinul nu are calitate de lege în sensul jurisprudenței CEDO și trebuie să se analizeze și apărarea recurentului din perspectiva dreptului și jurisprudenței CEDO, ce are de a face cu un ordin administrativ nepublicat cu privire la care Curtea Constituțională prin Decizia nr. 22/2004 sa pronunțat la paragraful 21 în sensul că actul administrativ nepublicat este inaccesibil și inopozabil și solicită înlăturarea apărărilor care țintesc o pretinsă valabilitate a Ordinului nr. 400/2004 până în 2014 pentru că nu au justificare nici din perspectiva art. 6 din CEDO.Cu privire la Speta Dragotoniu menționează că se oferă o definiție a legii, a dreptului din perspectiva Curții Europene mult mai satisfăcătoare decât cea oferită de Legea nr. 554/2004 la art. 2 sau de Legea 52/2003, care spune că actul normativ este actul cu aplicabilitate generală.Recurenta, prin consilier juridic, depune practică judiciară și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.Curtea, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,deliberând asupra recursurilor de față, înregistrate la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu nr. 41.050/3/2014, constată următoarele:1.Obiectul cererii de chemare în judecatăPrin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 25.11.2014 cu numărul 41.050/3/2014, formulată de reclamantul Firicel Alexandru în contradictoriu cu pârâții statul român, prin reprezentant Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, s-a solicitat să se constate că în cadrul raportului juridic concret de serviciu de poliție în care o parte este reclamantul în calitate de funcționar public polițist, statul român este entitatea cu rol de angajator, Ministerul Afacerilor Interne este organul unic de reprezentare a angajatorului statul român, în relația de muncă cu reclamantul, iar Direcția de Poliție nu are calitate de angajator sau de organ de reprezentare al angajatorului în relația de muncă; inopozabilitatea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 400/2004 privind cercetarea disciplinară a personalului din Ministerul Afacerilor Interne față de reclamant, atât la data emiterii dispoziției Direcției nr. 2.381 din 17.04.2014, prin care a fost sancționat cu mustrare scrisă, și perioada premergătoare emiterii dispoziției de sancționare în care au fost încheiate actele privind cercetarea disciplinară care au stat la baza emiterii dispoziției Direcției nr. 2.042 din 17.03.2014; să se constate că Ordinul Ministerului Afacerilor Interne este nul: să fie anulată dispoziția șefului Poliției Sectorului 3 București nr. 2.042 din 17.03.2014 prin care a fost sancționat disciplinar. … 2.Hotărârea instanței de fondPrin Sentința civilă nr. 1.219 din 25.02.2016, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Firicel Alexandru în contradictoriu cu pârâtele statul român prin Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, dispunându-se anularea Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 400/2004, precum și a Dispoziției de sancționare nr. 2.042/17.03.2014. … 3.Recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului BucureștiÎmpotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2016. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate, rejudecarea cauzei și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.În motivarea cererii de recurs a învederat, că în ceea ce privește cererea de anulare a celor două acte, raționamentul instanței de fond nu a fost corect, pentru că, pe de o parte, a menționat faptul că Decizia Curții Constituționale nr. 392/2014 produce efecte numai pentru viitor, însă a anulat Ordinul nr. 400/2004 și a făcut aplicarea retroactivă a acestei anulări, dispunând și anularea dispoziției de sancționare, în condițiile în care la data emiterii acestei dispoziții Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 era în vigoare.În opinia recurentei este vorba despre o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, stipulat în art. 15 alin. 2 din Constituția României, precum și a dispozițiilor art. 6 din Codul civil, din care rezultă că abrogarea sau modificarea unei prevederi legale nu produce efecte juridice asupra actelor încheiate anterior apariției acestor evenimente legislative, singurele excepții de la această regulă fiind precizate la art. 6 alin. 6 din Codul civil.Mai arată recurenta că prin sentința civilă atacată a fost anulat Ordinul MAI nr. 400/2004 la data de 25.02.2016, în timp ce Dispoziția șefului Poliției Sectorului 3 nr. 2.042 a fost emisă la data de 17.03.2014, când acest act normativ era în vigoare. De asemenea, anularea Dispoziției nr. 2.042 din 17.03.2014, susține recurenta, reprezintă o încălcare de către instanța de fond și a prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitorˮ.Recurenta a mai învederat că prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 392/2014, publicată în Monitorul Oficial la data de 11.09.2014, rezultă că la data intrării în vigoare a Ordinului MAI nr. 400/2004, respectiv 29.10.2004, art. 59 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 prevedea că procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului administrației și internelor. Ulterior, ca urmare a publicării Deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, începând cu data de 11.09.2014, dispozițiile art. 59 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 au fost suspendate de drept, iar la data de 27.10.2014 și-au încetat efectele juridice. Așadar, susține recurenta, art. 59 alin. 2 din Legea nr. 360/2002, în vechea reglementare a avut aplicabilitate până la data de 11.09.2014 și, în consecință, și actul administrativ cu caracter normativ emis în aplicarea acestei dispoziții legale, anume Ordinul MAI nr. 400/2004, a avut aplicabilitate până la data de 11.09.2014.Referitor la temeinicia dispoziției atacate, recurenta învederează că în mod incorect instanța de fond a reținut că decizia de sancționare nu a fost emisă în mod temeinic. Consideră recurenta că prima instanță a interpretat dreptul persoanelor la liberă exprimare într-o modalitate extrem de excesivă și a creat astfel premisele încălcării ordinii sociale, în condițiile în care afirmațiile intimatului, care au un conținut insultător și calomniator nu doar la adresa instituțiilor statului, ci și la adresa unor persoane și formațiuni politice individualizate, au fost considerate de prima instanță că nu depășesc doza de exagerare admisibilă, iar pericolul social al faptelor sale a fost considerat ca fiind scăzut.Mai mult, instanța de fond, în analiza sa, a omis un aspect esențial, acela că intimatul îndeplinea funcția publică de polițist, având gradul de agent șef adjunct de poliție, și avea obligația de a respecta anume prevederi legale ce se aplică corpului profesional al polițiștilor, în atribuțiile căruia intra tocmai apărarea ordinii și siguranței publice.În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă. … 4.Poziția procesuală a intimatuluiPrin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, invocând excepția inadmisibilității recursului în parte privind soluția de anulare a Ordinului MAI nr. 400/2004 pentru faptul că pârâta nu era emitenta actului administrativ anulat.Pe fond a solicitat respingerea recursului învederând că problema aplicării în timp a efectelor anulării actului normativ a fost tranșată prin Decizia nr. 10/2015, pronunțată de ICCJ cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004. … 5.Recursul incidentIntimatul-reclamant a formulat recurs incident împotriva Sentinței civile nr. 1.219 din 25.02.2016, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, prin care a solicitat păstrarea soluției instanței de fond cu înlăturarea motivării greșite potrivit căreia intimata D.G.P.M.B. s-ar identifica cu statul român, preluând toate drepturile și obligațiile referitoare la activitatea de poliție, și înlocuirea cu o motivare din care să rezulte că statul român este angajatorul său și titularul prerogativelor disciplinare asupra sa, fiind reprezentat în derularea raporturilor de serviciu prin intimatul Ministerul Afacerilor Interne, și nu prin intimata D.G.P.M.B., care nu a făcut, în condițiile art. 252 din Codul de procedură civilă, dovada atribuțiilor proprii ce i s-ar fi stabilit în sarcină prin regulamentul la care face trimitere art. 16 din Legea nr. 218/2002.În drept a invocat prevederile art. 461 din Codul de procedură civilă. … 6.Poziția procesuală a pârâților față de recursul incidentIntimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.În motivare a arătat că Ministerul Afacerilor Interne și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sunt două unități cu personalitate juridică distincte. De asemenea, statul nu există ca entitate de sine stătătoare, ci se materializează în totalitatea entităților de la nivel central sau local care au calitatea de angajator în numele statului, iar Direcția Generală de Poliție a Municipiului București face parte din categoria autorităților publice locale, așa cum rezultă din art. 12 alin. 1 din Legea nr. 218/2002.De asemenea, intimații Ministerul Afacerilor Interne și ministrul afacerilor interne au formulat întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea ca nefondat a recursului.În motivare au arătat că sentința recurată este legală în ceea ce privește considerentele referitoare la angajatorul reclamantului, deoarece în sfera publică angajatorul este întotdeauna statul, prin diferitele sale entități centrale și locale, astfel cum a statuat Decizia Curții Constituționale a României nr. 1.658/2010. De asemenea, raportat la dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 218/2002, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București face parte din autoritățile publice locale, fiind unitate teritorială a Inspectoratului General al Poliției Române la nivelul municipiului București. Astfel, această unitate de poliție a preluat toate drepturile și obligațiile ce vizează activitatea de poliție, inclusiv cele care se referă la raporturile juridice de serviciu.Recurentul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinări, prin care a reiterat argumentele invocate prin cererea de recurs. … 7.Aspecte proceduraleLa termenul de judecată din data de 6.02.2017, instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului incident, excepție pe care recurentul-reclamant a solicitat a fi respinsă, considerând că este posibil a se formula recurs la considerente inclusiv pe calea recursului incident. … 8.Soluționarea excepțiilorPotrivit prevederilor art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei“.Excepția inadmisibilității recursului principal declarat de către pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, invocată de către intimatul-reclamant, este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 461 alin. 1 din Codul de procedură civilă, calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Din modul de redactare a dispozitivului hotărârii recurate se reține că prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu toți pârâții, astfel că declararea recursului de către unul dintre pârâți este admisibilă în ceea ce privește toate capetele de cerere. De altfel, chiar reclamantul prin acțiunea pendinte a înțeles să cheme în judecată pe toți pârâții, iar la formularea petitului nu a făcut o distincție între pârâți în funcție de calitatea emitentului actului administrativ contestat.În consecință, se va respinge ca nefondată excepția.Excepția inadmisibilității recursului incident, invocată de către instanță din oficiu în baza prevederilor art. 247 din Codul de procedură civilă, este întemeiată.Potrivit prevederilor art. 491 din Codul de procedură civilă, (1) „Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473 care se aplică în mod corespunzător.Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile; (2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător“.Conform prevederilor art. 472 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie prin care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe“.Articolul 461 alin. 2 din Codul de procedură civilă prevede că: „Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate“.Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că recursul împotriva considerentelor hotărârii nu poate fi declarat decât pe cale principală, și nu incidentală.Recursul incident se poate formula în situația în care instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată sau în situația în care se repun în discuție soluții ale primei instanțe cu privire la soluționarea unor excepții care ar putea prejudicia partea în cazul în care s-ar admite calea de atac a părții adverse, deci este vorba despre soluții date în cadrul judecării cauzei și nu despre considerentele hotărârii.În consecință, în opinia instanței de control judiciar, recursul împotriva considerentelor este o cale de atac care se poate formula doar prin intermediul căii de atac principale și nu pe cale incidentală, cu atât mai mult cu cât rămâne aplicabil art. 488 din Codul de procedură civilă chiar și în cazul recursului incident.În consecință, recursul incident declarat de reclamant împotriva considerentelor este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, excepția fiind întemeiată. … 9.Asupra recursului principalAnalizând recursul declarat de pârâtă prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu dispozițiile art. 496 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:Prin Dispoziția nr. 2.042 din 17.03.2014 reclamantul-intimat a fost sancționat cu mustrare scrisă, reținându-se în sarcina sa săvârșirea unei abateri disciplinare.Dispoziția de sancționare are la bază ca și temei de drept prevederile art. 57 lit. a), art. 58 lit. a), art. 59, art. 60 alin. 1, art. 61 și art. 78 din Legea nr. 360/2002, inclusiv dispoziții din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului MAI, astfel cum rezultă din preambulul acesteia.De asemenea, Decizia nr. 2.381 din 17.04.2014, prin care sa respins ca nefondată contestația formulată de reclamant, a fost întemeiată, în drept, pe prevederile art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, inclusiv pe prevederile Ordinului nr. 400/2004.Prin Decizia Curții Constituționale nr. 392 din 2 iulie 2014 sa admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) și ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.Potrivit art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 „Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului de interne“. De asemenea, art. 60 alin. (1) din același act normativ prevede că „Aplicarea sancțiunilor disciplinare se face potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, după expirarea termenului de contestare, prevăzut la art. 61 alin. (1)“; art. 62 alin. (3) „Consiliile de disciplină își desfășoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului de interne“.În considerentele Deciziei nr. 392/2014, Curtea Constituțională a reținut că „Or, dispozițiile legale criticate nu numai că nu reglementează procedura disciplinară prealabilă, aplicarea sancțiunilor disciplinare sau activitatea consiliului de disciplină, ci deleagă reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort care este abilitat să adopte ordine. Așadar, se ajunge la situația ca un aspect esențial care vizează executarea și/sau încetarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ, care, de altfel, în cazul de față, nici măcar nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce este de natură să confere un caracter iluzoriu posibilităților autorului excepției de neconstituționalitate de a se apăra în mod eficient. În aceste condiții, persoana cercetată disciplinar nu cunoaște regulile după care se desfășoară procedura, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil și deci nici opozabil. Normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerințe de stabilitate și previzibilitate. Or, delegarea de atribuții de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infra legal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp.“Ordinul MAI nr. 400/2004 a fost emis tocmai pentru a fi aplicate prevederile art. 59 alin. 2, art. 60 alin. 1 și art. 62 alin. 3 din Legea nr. 360/2002, prevederi legale ce au fost declarate ca fiind neconstituționale.Prin Decizia civilă nr. 3.711 din 20.11.2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat Ordinul MAI nr. 400/2004 în mod definitiv.Cu privire la aplicarea la timp a efectelor hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus anularea actelor administrative cu caracter normativ s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 10 din 11 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 25 iunie 2015, decizia prin care s-a statuat că „Dispozițiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești“.Decizia este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.A statuat instanța supremă: „(…) este corectă interpretarea instanțelor care au stabilit că trebuie recunoscute efectele hotărârii judecătorești de anulare a unui act administrativ normativ, similar cu efectele admiterii excepției de neconstituționalitate în privința cauzelor pendinte.Conform art. 147 alin. (4) din Constituție: „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.“Interpretând prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, de exemplu, prin Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, și Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești vor aplica decizia prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia.Sintagma „sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor“, utilizată atât de Constituție, cât și de Legea nr. 554/2004, nu poate primi decât o interpretare unitară, în sensul că excepția de neconstituționalitate admisă, respectiv actul administrativ normativ anulat nu produc niciun efect în privința cauzelor irevocabile/definitiv soluționate, însă produc efecte în cauzele aflate în curs de soluționare la data publicării deciziei Curții Constituționale sau a hotărârii judecătorești de anulare, așa cum s-a reținut în deciziile instanței de contencios constituțional indicate la pct. 6.2.Nu există nicio rațiune pentru care să se aplice un tratament diferențiat, din punctul de vedere al efectelor pe care le produc, hotărârilor prin care se invalidează o normă legală. Hotărârea judecătorească de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ nu poate reprezenta doar un instrument de drept abstract care să se aplice unor situații viitoare ipotetice, apărute după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, foarte rar întâlnite în practică“.În consecință, nu se pot reține ca fiind întemeiate motivele de recurs dat fiind caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Dat fiind faptul că decizia de sancționare este un act subsecvent Ordinului nr. 400/2004, i se aplică în mod corespunzător sancțiunea anulării, fiind inutilă cercetarea celorlalte motive și susțineri care antamează însăși abaterea disciplinară imputată reclamantului.În raport cu toate aceste considerente se constată că recursul este nefondat și va fi respins ca atare, conform art. 496 din Codul de procedură civilă. … 
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DISPUNE:Respinge excepția inadmisibilității recursului principal.Respinge recursul incident formulat de recurentul Firicel Alexandru ca inadmisibil.Respinge ca nefondat recursul principal formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 19, sectorul 3, și recursul incident formulat de recurentul-reclamant Firicel Alexandru, cu domiciliul ales la sediul Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul“ din București, str. Ienăchiță Văcărescu nr. 17A, sectorul 4, împotriva Sentinței civile nr. 1.219 din 25 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații pârâți statul român, prin Ministerul Afacerilor Interne, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sectorul 1, Ministerul Afacerilor Interne, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sectorul 1, ministrul afacerilor interne, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sectorul 1.Definitivă.Pronunțată în ședința publică, astăzi, 6.02.2017.
PREȘEDINTE,
MARIUS-CRISTIAN ISPAS
Judecător,
Mihaela Cuzuc
Judecător,
Virginia Filipescu
Grefier,
Loredana Tărnăuceanu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește