DECIZIE CIVILĂ nr. 29.A din 7 martie 2006

privind utilizarea de opere muzicale în scop ambiental pe pagini de internet



DOSAR NR. 4390/2/2005 (Nr. Vechi 289/2005)Şedinţa publică de la 07.03.2006Curtea compusă din:PREŞEDINTE – LILIANA- ZOLETA KOROŞIJUDECĂTOR – SILVIA PANĂGREFIER – NOEMI GRAŢIELA STANCIUPe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanţii- reclamanţii ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (ANISP) şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (ARONSA) împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 2 din 18.12.2004 pronunţată de Comisia de Arbitrii de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimata-pârâta UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA-ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR.Dezbaterile pe fondul cererii de apel au avut loc în şedinţa publică din data de 28.02.2006, când părţile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie şi când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 07.03.2006 – data pronunţării prezentei decizii civile.CURTEADELIBERÂND:Constată că prin Hotărârea Arbitrală nr. 2 din data de 18.12.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunţată de Comisia Arbitrală de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu privire la medierea Metodologiei pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet şi drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, s-a hotărât că:– pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet, utilizatorii vor plăti organismului de gestiune colectivă o remuneraţie, pentru utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost, în cuantum lunar de 10%, aplicat la baza de calcul, astfel cum este ea reglementată de metodologie, dar nu mai puţin de 3.000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opera muzicale (art. 8 al. 1 lit. c).– utilizatorii operelor musicale, conform art. 5 alin. 1 lit. b, sunt obligaţi ca, până la data de 20 ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, să comunice organismului de gestiune colectivă, un raport cuprinzând operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet (art. 8 al. 1 lit. c).Hotărârea a fost pronunţată pe baza cererilor de mediere formulate de către asociaţiile utilizatorilor, respectiv A.N.I.S.P. şi A.R.O.N.S.A.Examinând în fond obiectul medierii. Comisia Arbitrală a reţinut şi s-a pronunţat asupra următoarelor aspecte rămase în divergenţă:1. Luând în considerare limitele procentuale prevăzute de Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în art. 131^1 alin. 2, precum şi procentele practicate pe plan european, s-a stabilit, ca remuneraţie lunară pentru utilizarea operei muzicale, cu cuantum cuvenit autorilor de 10%, aplicat la baza de calcul menţionată la punctul 3 din Hotărâre, dar nu mai puţin de 3.000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale, efectuată cu titlu oneros.La punctul 3 al Hotărârii, se arată că baza de calcul este formată din totalitatea încasărilor brute lunare, fără TVA, obţinute de utilizatori din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispoziţiile art. 131^1 al. 4 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.Prin stabilirea acestei modalităţi de calcul se evită limitarea de la utilizare a repertoriului internaţional de opere muzicale, precum şi posibilitatea diminuării artificiale a bazei de calcul.2. Termenul de comunicare a raportului informativ a fost stabilit până la data de 20 a fiecărei luni pentru luna precedentă, urând să cuprindă: numărul de comunicări publice pentru fiecare operă muzicală oferită contra cost; încasările indirecte obţinute de utilizator din comunicarea publică cu titlu gratuit a operelor muzicale pe Internet; operele muzicale utilizate în scop ambiental.Împotriva acestei hotărâri a declarat apel ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.) şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.R.O.N.S.A.), solicitând schimbarea în parte a Hotărârii, în sensul:1. eliminării remuneraţiei fixe în cuantum de 3000 lei prevăzută de art. 5 al. 1 lit. b din Metodologie.2. reducerea procentului de 10% prevăzut de art. 5 lit. b din Metodologie.3. eliminarea lit. c a art. 8 al. 1 din Metodologie.În motivarea apelului, apelantele invocă următoarele:1. Trimiterile la practica europeană, folosite de către intimată şi preluate în motivarea hotărârii, nu se justifică, deoarece, pe de o parte, practica europeana în materie nu constituie izvor de drept, iar pe teritoriul naţional trebuie să fie aplicată legea română. Trimiterile la practica europeană nu se justifică nici din punct de vedere economic, dat fiind decalajul dintre România şi aceste ţări şi faptul că aplicarea acestui criteriu poate avea consecinţe negative deosebite în dezvoltarea acestui sector, întrucât astfel vor creşte în mod necesar tarifele percepute de către furnizori, serviciul devenind greu accesibil, cu consecinţa diminuării veniturilor autorilor.2. Stabilirea atât a unei remuneraţii forfetare cât şi a uneia procentuale, pentru aceeaşi utilizare a operei muzicale, respectiv "10% dar nu mai puţin de 3000 lei", reprezintă o încălcare a prevederilor Legii nr. 8/1996, modificată şi completată, care se referă la „tarife forfetare sau procentuale”.3. Legiuitorul a stabilit că remuneraţiile pentru drepturile de autor se determină prin aplicarea unui procent între 1% şi 10%, raportat la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul protejat, plafonul minimal fiind determinat pe baza unor calcule economice, ştiinţifice, aplicându-se principiul proporţionalităţii, considerând că în stabilirea remuneraţiilor datorate autorilor nu se poate lucra doar cu procente unice, maximale.Apelantele exemplifică cu Metodologia privind utilizarea repertoriului de opere audiovizuale în scop ambiental, potrivit căreia, o unitate hotelieră cu capacitate mare datorează lunar o remuneraţie forfetară de 600.000 lei; dacă s-ar difuza opere muzicale timp de 10 ore pe zi, cca. 6000 de opere muzicale, retribuţia aferentă utilizării unei opere ar fi de 100 lei.Se argumentează în sensul că, deşi nivelul remuneraţiei nu se ridică la limita superioară, autorii străini nu şi-au retras repertoriul de la utilizare pe motiv că nu primesc din România aceeaşi remuneraţie ca în alt stat.Stabilirea procentului remuneraţiei trebuie să ţină seama nu numai de echitabila indemnizaţie a autorului, ci şi de gradul de suportabilitate economică a pieţei şi al utilizatorului, care trebuie să şi poată să plătească procentul pretins organismului de gestiune colectivă.Pretenţia intimatei de a stabili nivelul remuneraţiei al maximului prevăzut de lege nu este justificată din punct de vedere economic, fiind de 30 de ori mai mare decât cea mai scumpă remuneraţie percepută pentru muzica ambientală.Se argumentează în sensul că este greu de crezut că se vor găsi utilizatori care să plătească 30.000 lei pentru o melodie ascultată în reţeaua Internet, în condiţiile în care un CD, care cca. 10 melodii, se comercializează cu sume cuprinse între 80.000 şi 110.000 lei. Nu ar fi echitabil ca pentru muzica ascultată prin reţeaua Internet să se perceapă o remuneraţie de 30 de ori mai mare decât pentru muzica utilizată în scop ambiental.4. În ceea ce priveşte eliminarea literei c a art. 8 al. 1, aceasta este justificată de necorelarea prevederilor art. 5 al. 1 lit. a cu art. 6 al. 1 şi art. 8 al. 1 lit. c. Deoarece plata remuneraţiei este anuală şi se achită anticipat, nu se mai justifică depunerea lunară a raportărilor pe baza cărora se efectuează plata.Prin întâmpinare scrisă, intimata a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, invocând faptul ca societăţile comerciale reprezentate de către apelante au ignorat dispoziţiile legii, utilizând şi comercializând public, pe Internet, opere muzicale, fără ca acest drept să îi fi fost recunoscut de către titularii drepturilor de autor şi fără a plăti remuneraţiile cuvenite.Negocierile în vederea stabilirii unor metodologii au fost demarate în 2004; pe toata perioada derulării negocierilor, societăţile membre ale apelantelor au continuat să utilizeze operele muzicale fără autorizaţie. În plus au fost invocate diverse motive şi aspecte de natură a conduce la prelungirea negocierilor. Intimata reprezintă şi interesele autorilor străini, fapt adus la cunoştinţa apelantelor. Cu toate că autorii străini au negociat în celelalte state europene remuneraţii de peste 10%, apelantele au făcut tot posibilul să plătească o remuneraţie de 4 %.Intimata apreciază ca toate criticile referitoare la stabilirea remuneraţiei forfetare reflectă doar dorinţa utilizatorilor de a comercializa opere muzicale cu un profit cât mai mare, în detrimentul titularilor drepturilor de autor. Apelantele ignoră cu bună ştiinţă faptul că elementul esenţial al activităţii de comercializare a operelor muzicale, de comunicare publică pe Internet, este tocmai muzica. Prin urmare, valoarea comunicării ce o realizează este dată de valoarea operei muzicale.Ideea pe care apelantele încearcă să o acrediteze, aceea potrivit căreia titularii drepturilor de autor ar trebui să accepte orice remuneraţie ar fi propusă utilizatorilor, indiferent de condiţiile de utilizare şi de importanţa operelor muzicale, pe motiv că altfel ar constitui o ingerinţă brutală a acestora în activitatea utilizatorilor. O astfel de apreciere este lipsita de temei legal şi reprezintă o încălcare a dreptului privat recunoscut şi garantat de art. 3 din Legea nr. 8/1996.Remuneraţia forfetară este una fixă şi invariabilă, astfel că raportarea acesteia la cursul de schimb valutar ar transforma-o într-o remuneraţie procentuală. Remuneraţia forfetară nu poate fi condiţionată ori corelată cu veniturile utilizatorului.În ceea ce priveşte exemplul din argumentarea apelantelor, referitor la preţul comparativ al CD-urilor, majoritatea acestora din urmă, cu excepţia reducerilor şi a celor de calitate slabă, au preţuri ce depăşesc 400.000 lei.Hotărârea apelata nu stabileşte pentru aceeaşi situaţie atât o remuneraţie forfetară, cât şi a uneia procentuale. Art. 5 al. 2-3 stabileşte expres situaţiile în care remuneraţia este una forfetară.Exemplificarea comparativă a remuneraţiei datorate pentru muzica ambientală nu prezintă nici o relevanţă, cât timp în speţă se pune problema comercializării operelor muzicale, în timp ce în prima situaţie este vorba despre crearea unui ambient în spaţiul comercial.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia procentul de 10% nu ţine seama de decalajul dintre veniturile cetăţenilor români şi cele ale cetăţenilor celorlalte state europene, apelantele solicită practic renunţarea titularilor la drepturile lor pentru a asigura o protecţie socială prin suportarea unei părţi din cheltuielile voluptorii ale unor cetăţeni români.În ceea ce priveşte art. 8 al. 1 lit. c, utilizatorii au obligaţia de a raporta întocmai organismului de gestiune colectivă atât informaţiile necesare determinării remuneraţiei datorate, cât şi informaţiile necesare repartizării corecte către titularii drepturilor.Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate. Curtea reţine caracterul nefondat al apelului.1. Prin stabilirea unei remuneraţii lunare de 10%, dar nu mai puţin de 3000 lei, pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale. Hotărârea apelată respectă întocmai prevederile art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 285/2004, interpretate gramatical, dar şi teleologic.Se impune precizarea faptului că vor fi avute în vedere prevederile textului legal menţionat în conţinutul în vigoare la momentul pronunţării hotărârii apelate, avute în vedere la pronunţarea acesteia, în virtutea regulii tempus regit actum (conţinutul actual al textului legal, în urma modificărilor aduse prin art. I pct. 46 din O.U.G. nr. 123/2005, nu mai stabileşte limite pentru tarifele supuse negocierii în vederea calculării remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor).Simpla interpretare gramaticală a textului legal, din perspectiva valorii conjuncţiei "sau" ("tarife forfetare sau procentuale între 1% şi 10%"), denotă caracterul alternativ al celor două tipuri de tarife, unul excluzându-1 pe celălalt, cu posibilitatea stabilirii unuia singur ori chiar stabilirea alternativă a ambelor, pentru acelaşi tip de remuneraţie.Numai dacă textul legal ar fi conţinut locuţiunea conjuncţională "fie…fie" ("ori tarife forfetare, ori procentuale între 1% şi 10%"), sau "ori… ori" ("ori tarife forfetare ori tarife procentuale între 1% şi 10%"), stabilirea celor două tipuri de tarife alternativ, pentru determinarea aceleiaşi remuneraţii, ar fi fost exclusă.În interpretarea teleologică a aceluiaşi text legal, stabilirea alternativă a ambelor tipuri de tarife pentru determinarea remuneraţiei este posibilă, dacă se urmăreşte garantarea unui minim sau a unui maxim al remuneraţiei, între limitele legale (1% şi 10%).În speţă, prin stabilirea ambelor tarife, alternativ, s-a urmărit garantarea unui minim al remuneraţiei, raportat la veniturile obţinute de către utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, cu consecinţa aplicării tarifului forfetar ori de câte ori, prin aplicarea tarifului procentual la baza de calcul (determinată potrivit art. 5 al. 2 din Metodologie, respectiv "totalitatea încasărilor brute lunare, fără TVA, obţinute de utilizator din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispoziţiile art. 131^1 al. 4 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare”), s-ar ajunge la o remuneraţie ce ar implica un cost sub 3000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale (este avută în vedere partea din costul fiecărei descărcări sau ascultări ce se constituie ca parte a remuneraţiei cuvenite titularului dreptului de autor).Prin urmare, hotărârea păstrează caracterul alternativ al celor două tipuri de tarife, stabilit de prevederile art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 285/2004, nefiind stabilită perceperea concomitentă atât a tarifului procentual de 10%, cât şi a celui forfetar de 3000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului.2. În ceea ce priveşte critica referitoare la trimiterile la practica europeană, folosite de către intimată şi preluate în motivarea hotărârii, apelantele nu au arătat în ce constă încălcarea legislaţiei naţionale prin stabilirea tarifului procentual alternativ de 10% (maximul legal, prevăzut de art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată prin Legea nr. 285/2004), raportat la practicile europene în materie.Apelantele se află într-o evidentă eroare cu privire la consecinţele în plan juridic ale unei astfel de referiri. Evident, în sistemul nostru de drept, nici jurisprudenţa naţională, şi cu atât mai puţin cea străină ori simplele practici în materie, nu constituie izvor de drept.Referirea din hotărâre priveşte practicile europene în materia stabilirii cuantumului remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, sub aspectul tendinţei de a stabili un maxim procentual ridicat, raportat la veniturile utilizatorilor.Or, în procedura de negociere şi arbitrală în materie nu exclude considerarea ca punct de reper a practicilor europene, cât timp rezultatul luării în considerare a acestora este în deplină concordanţă cu legea internă.Reţinând un cuantum procentual de peste 10% în stabilirea remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale în practicile europene ale organismelor de gestiune colectivă, hotărârea justifică stabilirea procentului în cuantumul maximului legal (10%). Doar dacă luând ca punct de reper practicile europene în materia stabilirii remuneraţiei, hotărârea ar fi stabilit un procent peste maximul legal, s-ar fi pus problema încălcării prevederilor legale.3. În ceea ce priveşte nejustificarea din punct de vedere economic, a stabilirii procentului maxim legal de 10%, pe considerentul decalajului dintre România şi statele europene ale căror practici au fost avute în vedere şi al faptului că aplicarea acestui criteriu poate avea consecinţe negative deosebite în dezvoltarea acestui sector, apelantele ignoră în mod nejustificat prevederile legii speciale, care nu instituie drept criteriu pentru stabilirea remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale protejarea intereselor utilizatorilor acestora şi implicit a consumatorilor, sub aspectul preţului pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului.Scopul prevederilor art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 285/2004, este acela de a proteja şi de a garanta drepturile de autor asupra operelor muzicale, iar nu acela de a-i proteja pe utilizatorii acestor opere, respectiv pe consumatori.În ceea ce priveşte susţinerea apelantelor în sensul că stabilirea procentului remuneraţiei trebuie să tină seama nu numai de echitabila indemnizaţie a autorului, ci şi de gradul de suportabilitate economică a pieţei şi a utilizatorului, către trebuie să şi poată să plătească procentul pretins organismului de gestiune colectivă, apelantele nu precizează temeiul legal al unui astfel de criteriu.Un astfel de criteriu pare a nu fi reglementat de legea specială privind protecţia drepturilor de autor, dat fiind conflictul aparent cu interesul utilizatorilor. Prin stabilirea limitelor legale ale cuantumului remuneraţiei prin Legea nr. 285/2004, are în vedere inclusiv acest aspect, cât timp stabileşte o limită maximă a tarifului, raportat la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul.Prin stabilirea acestei limite maxime, legiuitorul a apreciat implicit şi limita superioară a gradului de suportabilitate a remuneraţiei de către utilizatori. Prin urmare, nu se poate susţine că prin stabilirea tarifului procentual alternativ la nivelul limitei legale maxime, hotărârea apelată nu ar fi avut în vedere gradul de suportabilitate de către utilizator a remuneraţiei, cât timp acest criteriu este unul legal şi intrinsec limitei maxime legale a tarifului alternativ.În ceea ce priveşte gradul de suportabilitate de către piaţă a remuneraţiei, determinarea costului final al ascultării sau descărcării unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului este lăsat la latitudinea utilizatorului, care ia în calcul şi partea din acest cost, care, ulterior, va constitui element al remuneraţiei datorate titularului dreptului de autor asupra operei muzicale respective.Apelantele nu au invocat şi nici nu au dovedit în ce ar consta consecinţele negative deosebite şi nici sub ce aspect s-ar produce acestea, prin aplicarea unui procent de 10%, apelul împotriva hotărârii arbitrale având caracter devolutiv, iar mijloacele de probă se aflau la latitudinea apelantelor, cărora le incumba sarcina probei în temeiul art. 1169 Cod Civil şi art. 129 al. 1 raportat la art. 298 Cod procedură civilă.Astfel de susţineri sunt susceptibile de dovadă prin studii de marketing (cât timp privesc situaţii de fapt viitoare, în sensul plăţii în viitor a remuneraţiei astfel calculate, apelantele neinvocând faptul ca deja au plătit remuneraţia astfel calculată, pentru a se raporta la o situaţie actuală, pe bază de înscrisuri aflate în posesia şi sub autoritatea sa), neefectuate şi nedepuse de către apelante în dovedirea criticilor formulate.Chiar dacă aplicarea unui procent de 10% asigură (cu excluderea oricăror alţi factori) ar duce la diminuarea drastică nu numai a veniturilor utilizatorilor, ci implicit şi a remuneraţiei susceptibilă a fi distribuită titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, în lipsa unor elemente de probatoriu pertinent sub acest aspect, diminuarea procentului nu se justifică.Pe de altă parte, chiar şi în această ipoteză, prevalează principiul protecţiei drepturilor de autor (ce se desprinde din interpretarea sistematica şi teleologică a prevederilor Legii nr. 8/1996), ce nu exclude diminuarea cuantumului remuneraţiei cuvenite, determinată de jocul concurenţial de piaţă, al cererii şi ofertei.Prin urmare, nu se poate stabili un raport de proporţionalitate indirectă între stabilirea unui procent maxim de 10% şi eventuala diminuare a remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor.Şi argumentul bazat pe exemplul comparativ privind CD-urile trebuia susţinut de un studiu de piaţă privind preţul unui CD, în funcţie de diverse criterii, cu consecinţa stabilirii unui preţ mediu, dar şi de un sondaj de piaţă cu privire la existenţa aceluiaşi segment de public vizat de ambele mijloace de comercializare a operelor muzicale, pentru a întemeia susţinerea potrivit căreia procentul de 10% este unul nejustificat, ce ar duce singur (cu excluderea oricăror factori) la diminuarea veniturilor utilizatorilor şi implicit, a remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, dată fiind opţiune aceloraşi consumatori pentru varianta mai ieftină. Date fiind însă, mijloacele şi reţelele totalmente diferite de comercializare a operelor muzicale (imprimate pe CD-uri vândute în magazine, respective prin descărcare sau ascultare a operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului), segmentele de public vizate sunt diferite.Şi aceste mijloace de probă se aflau la îndemâna apelantelor.Principiul rolului activ, consacrat de prevederile art. 129 al. 4-5 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 292 al. 1 Cod procedură civilă, este limitat de principiul disponibilităţii raportat la obligaţia procesuală a părţii ce formulează pretenţia înaintea judecăţii de a o dovedi.Principiul rolului activ nu exonerează apelantele de obligaţia procesuală de a propune probele necesare dovedirii susţinerilor din motivele de apel.Principiul rolului activ devine aplicabil în momentul în care sunt necesare lămuriri suplimentare ale aspectelor deja probate de către părţi în îndeplinirea sarcinii de a-şi proba susţinerile.Argumentul exemplului comparativ cu remuneraţia stabilită pentru muzica ambientală este de asemenea, lipsit de orice relevanţă sub aspectul susţinerii necesităţii diminuării procentului de 10% stabilit în speţă, cel puţin pentru faptul că este vorba despre două situaţii totalmente diferite, ce implică şi costuri diferite. Dacă în prima situaţie se pune doar problema folosirii operei muzicale pentru crearea unui mediu ambiental într-un spaţiu comercial, aşa cum susţine în mod temeinic intimata, în speţă se pune problema comercializării operelor muzicale difuzate on-line, aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului, prin ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost.4. În ceea ce priveşte critica referitoare la eliminarea literei c a art. 8 al. 1, datorită necorelarii cu prevederile art. 5 al. 1 lit. 1 şi art. 6 al. 1, în sensul nejustificării depunerii lunare a raportărilor pe baza cărora se efectuează plata, deoarece plata remuneraţiei este anuală şi se achită anticipat, apelantele ignoră în mod nejustificat conţinutul textelor invocate.Astfel, potrivit art. 8 din Metodologie, "utilizatorii operelor muzicale, conform art. 5 al. 1 lit. b, sunt obligaţi ca, până la data de 20 ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, să comunice organismului de gestiune colectivă, un raport cuprinzând: a) numărul de comunicări publice pentru fiecare operă muzicală oferită contra cost; b) încasările obţinute de utilizator din comunicarea publică a operelor muzicale pe Internet; c) operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet".Textul se referă aşadar, la utilizarea operelor muzicale potrivit art. 5 al. 1 lit. b, respectiv la utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost, iar nu la utilizarea operelor muzicale potrivit art. 5 al. 1 lit. a, respectiv la utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa pagini de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea acestora de către public cu titlu gratuit sau utilizate ca muzică ambientală, aşa cum susţin nejustificat apelantele, nefiind vorba despre nici o necorelare.Prevederile art. 5 al. 1 lit. a sunt pe deplin corelate cu cele din art. 6 al. 1, nefiind necesară o corelare a acestora cu art. 8 lit. c, care nu priveşte tipul de utilizare reglementat de art. 5 al. 1 lit. a raportat la art. 6 al. 1.Obligaţia utilizatorilor de opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost, ca până la data de 20 ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, să comunice organismului de gestiune colectivă, un raport cuprinzând şi operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet, este menită a asigura verificarea delimitării făcută de către utilizator între modalităţile de utilizare a operelor muzicale aflate în repertoriul organismului de gestiune colectivă.Faţă de cele reţinute. Curtea, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.În temeiul art. 274 al. 1 raportat la art. 298 Cod procedură civilă. Curtea va obliga apelantele la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial, în favoarea intimatei U.C.M.R.-A.D.A., apelantele fiind în culpă procesuală.Prezenta va fi comunicată Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.PENTRU ACESTE MOTIVEÎN NUMELE LEGIIDECIDE:Respinge apelul declarat de apelantele ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.), cu sediul în Bucureşti, bd. Naţiunilor Unite, nr. 1, bl 108A, et. 1, sector 5, şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.R.O.N.S.A.), cu sediul în Bucureşti, str. Gh. Lazăr, nr. 2, sector 1, împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 2 din data de 18.12.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunţată de Comisia de Arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimata UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA – ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (U.C.M.R.-A.D.A.), cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 141, sector 1, ca nefondat.Obligă apelantele la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei U.C.M.R.-A.D.A.Definitivă şi irevocabilă.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.03.2006.Preşedinte,Liliana- Zoleta KoroşiJudecător,Silvia PanăGrefier,Noemi Gratiela StanciuRed.L.Y.K./2 ex./07.04.2006–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește