DECIZIA nr. 99 din 25 februarie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (3) teza întâi și ale art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alex Costinel Grecu în Dosarul nr. 17.637/231/2017/a1.3 al Tribunalului Vrancea – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 159D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens reține, referitor la sintagma „gravitatea acuzației“, criticată de autor, că proporționalitatea – condiție a luării măsurii preventive – decurge din condiția necesității, legea instituind obligativitatea existenței unui just echilibru între luarea unei măsuri preventive și scopul urmărit. Face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, în ceea ce privește sintagma „gravitatea acuzației“, trebuie realizat un examen riguros, atât abstract, cât și unul concret, ce revine instanțelor naționale. Or, jurisprudența națională a statuat că, pentru lămurirea judecătorului de drepturi și libertăți, analiza trebuie să cuprindă, pe de o parte, examinarea naturii infracțiunii și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, un examen concret cu privire la circumstanțele săvârșirii faptei, la persoana făptuitorului și altele. Reține că atât instanța europeană, cât și instanțele naționale sau preocupat și de lămurirea sintagmei „stare de pericol“, observând că aceasta are semnificația unei stări de pericol cu privire la o anumită situație ori cu privire la ordinea publică. În concluzie, apreciază că sintagmele criticate sunt clare, previzibile, având înțelesuri concrete, lămuritoare în jurisprudența europeană și națională. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 17.637/231/2017/a1.3, Tribunalul Vrancea – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (3) teza întâi și ale art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Alex Costinel Grecu în soluționarea contestației formulate împotriva Încheierii din 5 decembrie 2017, prin care, în baza art. 207 alin. (2) raportat la art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Focșani a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, autor al excepției, iar în baza art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 30 de zile. În cauză, inculpatul, autor al excepției, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei persoane minore, respectiv fiica soției sale, prin întrebuințare de violențe.  … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, criticile autorului excepției privesc, în esență, lipsa de claritate și de previzibilitate a sintagmei „gravitatea acuzației“ în funcție de care se analizează proporționalitatea unei măsuri preventive privative de libertate și pe care o consideră ca fiind lipsită de obiectivitate. Susține că analiza proporționalității unei măsuri preventive privative de libertate prin raportare exclusiv la „gravitatea acuzației“, iar nu prin raportare la situațiile descrise în art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală, încalcă prezumția de nevinovăție și dreptul la libertate al persoanei vizate de luarea acestei măsuri. Cu privire la art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, arată că sintagmele „starea de pericol“ și „ordinea publică“ sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. În opinia autorului, sintagma „starea de pericol“ este necesar să exprime o stare de pericol concret și efectiv. Or, atât timp cât adverbele „concret“ și „efectiv“, ce trebuiau să califice substanța pericolului, lipsesc din conținutul sintagmei, această stare de pericol a ajuns să fie privită în practica judiciară ca fiind una eventuală, cu încălcarea supremației legii. Totodată, susține că sintagma „ordinea publică“ este lipsită de claritate și de previzibilitate pentru cetățeanul mediu, aceasta nefiind definită de legiuitor. … 6.Tribunalul Vrancea – Secția penală opinează că dispozițiile art. 202 alin. (3) teza întâi și ale art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, deoarece acestea îndeplinesc condițiile previzibilității, preciziei și clarității legii din perspectiva textelor constituționale pretins încălcate, existând elementele necesare pentru a permite în mod rezonabil destinatarilor să prevadă care este conduita căreia trebuie să i se conformeze, sfera de cuprindere a textului criticat putând fi determinată. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 8.Avocatul Poporului menționează că a transmis punctul său de vedere în sensul că prevederile criticate sunt constituționale, acesta fiind reținut în deciziile Curții nr. 144 din 10 martie 2016, nr. 32 din 19 ianuarie 2017 și nr. 798 din 5 decembrie 2017. Precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 202 alin. (3) teza întâi și ale art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, acestea din urmă, astfel cum au fost modificate de art. II pct. 49 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, având următorul cuprins: – Art. 202 alin. (3) teza întâi: „Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată […]“; … – Art. 223 alin. (2): „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de droguri, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracțiune privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică“. …  … 12.În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 20 alin. (2) cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 23 referitor la libertatea individuală, cu referire la alin. (11) privind prezumția de nevinovăție. Invocă și dispozițiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că măsurile preventive sunt instituții de drept procesual penal cu caracter de constrângere, prin care suspectul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activități care s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal sau asupra scopului acestuia. Întrucât prin luarea măsurilor preventive se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilității persoanei, așadar, libertății individuale, atât legislația națională (Codul de procedură penală, art. 23 din Constituția României), cât și cea europeană (art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale) au instituit o serie de garanții procesuale care să prevină abuzul și arbitrariul în luarea, menținerea, prelungirea și confirmarea acestora, transpuse în numeroase condiții ce trebuie realizate cumulativ. De altfel, legea procesual penală în vigoare prevede posibilitatea luării unor măsuri privative sau restrictive de libertate „doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege“ [art. 9 alin. (2)].  … 14.Scopul și condițiile generale pentru luarea măsurilor preventive sunt reglementate în art. 202 din Codul de procedură penală, reglementări aplicabile indiferent de măsura preventivă ce se instituie, condițiile specifice de luare a fiecărei măsuri și procedura de urmat, conținutul și efectele dispunerii lor fiind reglementate prin norme procesual penale cu caracter special cuprinse în secțiunile a 2-a (Reținerea), a 3-a (Controlul judiciar), a 4-a (Controlul judiciar pe cauțiune), a 5-a (Arestul la domiciliu) și a 6-a (Arestarea preventivă) ale capitolului privind măsurile preventive. Totodată, noul Cod de procedură penală stabilește obligația organului judiciar ca, la alegerea măsurii preventive, să analizeze cumulativ următoarele condiții generale: să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune [art. 202 alin. (1)], măsura aleasă să fie proporțională cu gravitatea acuzației [art. 202 alin. (3)], măsura preventivă să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia [art. 202 alin. (3)] – condiția necesității măsurilor privative sau restrictive de libertate fiind exprimată sub condiția caracterului excepțional al acestora [art. 9 alin. (2)] – și să nu existe, la momentul dispunerii, confirmării, prelungirii sau menținerii măsurii preventive, vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. … 15.De asemenea, potrivit art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse doar în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Așadar, luarea măsurilor preventive este condiționată de existența cel puțin a unuia dintre scopurile enumerate anterior, prin aceasta fiind subliniat caracterul preventiv pe care aceste măsuri trebuie să îl aibă în cursul procesului penal. Totodată, existența unuia dintre scopurile menționate se impune a fi verificată atât la momentul luării măsurii preventive, cât și atunci când se dispune confirmarea, prelungirea, înlocuirea, revocarea sau, după caz, menținerea unei astfel de măsuri. Prin scopul măsurii preventive se înțelege ce pericol anume trebuie să fie preîntâmpinat sau înlăturat, organul judiciar având obligația să aleagă măsura potrivită și suficientă pentru atingerea acelui scop. … 16.Cu privire la măsura arestării preventive – dispusă și menținută față de autorul excepției din prezenta cauză, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 decembrie 1979, pronunțată în Cauza Schiesser împotriva Elveției, paragraful 31, s-a statuat că „magistratul“ (împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare), care soluționează cauze privind persoane arestate sau deținute preventiv, la care se referă dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenție, trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv: (i) independența față de executiv și de părți; (ii) o exigență de procedură, respectiv magistratul să asculte personal persoana adusă în fața sa, și (iii) o exigență de fond, anume competența de a examina circumstanțele care impun sau nu detenția și pe aceea de a se pronunța, pe criterii juridice, cu privire la existența rațiunilor care justifică arestarea, iar, în absența lor, să poată ordona eliberarea persoanei arestate. Deși paragraful 3 al art. 5 din Convenție folosește două noțiuni, respectiv aceea de „judecător“ și „magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare“, în economia textului aceștia au aceleași atribuții, aceeași competență, respectiv controlul judiciar, exercitat „de îndată“, asupra arestării sau deținerii unei persoane, în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. c), și, astfel, asigurarea înlăturării arbitrarului cu privire la punerea în valoare a dreptului fundamental la libertate și siguranță apărat de Convenție. … 17.Cât privește prima condiție, respectiv independența față de executiv și de părți, instanța de la Strasbourg a stabilit că independența și imparțialitatea magistratului în faza de urmărire penală se apreciază în funcție de competența acestuia. În dreptul intern, competența judecătorului de drepturi și libertăți este reglementată în art. 53 din Codul de procedură penală, care stabilește faptul că acesta este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia, soluționează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestațiile sau orice alte sesizări privind, printre altele, măsurile preventive. Totodată, Curtea reține că, potrivit art. 3 din Codul de procedură penală, funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, în faza de urmărire penală, este separată de celelalte funcții judiciare și, totodată, este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, asupra actelor și măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, dispunând judecătorul desemnat cu atribuții în acest sens. De asemenea, potrivit art. 203 alin. (3) din același Cod, măsurile preventive prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. d) și e) pot fi luate față de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi și libertăți, iar cât privește măsura arestării preventive, aceasta poate fi dispusă, în cursul urmăririi penale, doar la propunerea motivată a procurorului de caz, propunere care se înaintează spre competentă soluționare judecătorului de drepturi și libertăți de la una dintre următoarele instanțe: instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță; instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere; instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii; instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea [art. 224 alin. (2) din Codul de procedură penală]. De altfel, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“, iar potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, „Judecătorii sunt independenți, se supun numai legii. Judecătorii trebuie să fie imparțiali […]“, alin. (4) al aceluiași articol stabilind că „Orice persoană, organizație, autoritate sau instituție este datoare să respecte independența judecătorilor“. Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, organizarea judiciară are ca obiectiv de bază judecarea proceselor de către instanțe judecătorești în mod imparțial și independent de orice influențe extranee, art. 2 alin. (1) din această lege stabilind că „Justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți“, acest text de lege preluând alin. (1) și (2) ale art. 124 din Constituție. … 18.Cât privește cea de-a doua condiție stabilită, de asemenea, pe cale jurisprudențială, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în interpretarea art. 5 paragraful 3 din Convenție, respectiv aceea ca magistratul să asculte personal persoana adusă în fața sa, Curtea observă că aceasta este reglementată în dreptul intern, prin normele procesual penale ale art. 225 alin. (4), (7) și (8), care stabilesc că soluționarea propunerii de arestare preventivă se face numai în prezența inculpatului, în afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu se prezintă sau nu poate fi adus în fața judecătorului. Judecătorul de drepturi și libertăți îl audiază pe inculpatul prezent în legătură cu fapta de care este acuzat și cu motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă formulată de procuror, iar înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți îi aduce la cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. … 19.În ceea ce privește a treia condiție pe care judecătorul trebuie să o îndeplinească, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv competența să examineze circumstanțele care impun sau nu detenția și să se pronunțe, pe criterii juridice, cu privire la existența rațiunilor care justifică arestarea, iar, în absența lor, să poată ordona eliberarea persoanei arestate, Curtea constată că art. 223 din Codul de procedură penală, care stabilește condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive, prevede faptul că această măsură privativă de libertate poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre situațiile prevăzute la lit. a)-d) ale alin. (1) al art. 223 din același Cod. Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit una dintre infracțiunile enumerate la alin. (2) al art. 223 din Codul de procedură penală pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare, cumulativ cu condiția ca, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, să se constate că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Toate aceste condiții prevăzute de normele procesual penale sunt apreciate de către judecătorul de drepturi și libertăți, care, potrivit art. 226 și 227 din Codul de procedură penală, poate admite propunerea procurorului și dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, ori poate respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reținut. În baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau, după caz, de la instanța ierarhic superioară emite de îndată mandatul de arestare preventivă (art. 230 din Codul de procedură penală), de vreme ce, potrivit art. 2 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, arestarea preventivă se execută numai în baza mandatului de arestare preventivă, emis potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală. … 20.Analizând ultima condiție menționată, judecătorul reține că există „pericol pentru ordinea publică“ atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială, vizând toate valorile sociale ocrotite prin normele legii penale în vigoare, ca urmare a unei reacții declanșate de faptă sau ca urmare a unei activități ulterioare a infractorului. Criteriile necesare pentru a se putea reține existența/inexistența „stării de pericol pentru ordinea publică“ sunt reglementate expres de dispozițiile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală și constau, astfel cum s-a reținut anterior, în gravitatea faptei, modul și circumstanțele de comitere a acesteia, anturajul și mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale și alte împrejurări referitoare la persoana inculpatului. Făcând aplicarea acestor criterii la situația de fapt din cauza penală, judecătorul reține gravitatea faptelor de care sunt acuzați inculpații, pe care o deduce, de asemenea, din natura infracțiunii. Curtea constată că sintagma „pericol pentru ordinea publică“ desemnează o stare de fapt, și nu un fapt, ce ar putea periclita în viitor relațiile sociale referitoare la suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, la persoană, drepturile și libertățile acesteia, la proprietate (detenția și posesia bunurilor mobile și imobile), precum și întreaga ordine de drept. În ceea ce privește circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, judecătorul va reține, din probatoriul administrat, dacă rezultă suficiente elemente de fapt pentru a putea presupune că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. … 21.Având în vedere cele expuse, Curtea constată că normele procesual penale ce reglementează scopul și condițiile generale de aplicare a măsurilor preventive, respectiv condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive sunt în deplin acord atât cu dispozițiile constituționale invocate de autor, cât și cu art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 22.Cât privește prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale – situație în care se află autorul din prezenta cauză, Curtea reține jurisprudența instanței de la Strasbourg potrivit căreia instanțele care se pronunță cu privire la posibilitatea menținerii reclamantului în arest preventiv trebuie să examineze toate elementele relevante concrete, care sunt în măsură să confirme existența necesității acestei măsuri (Hotărârea din 8 iunie 1995, pronunțată în Cauza Mansur împotriva Turciei, paragrafele 55-56). Totodată, prin Hotărârea din 7 aprilie 2009, pronunțată în Cauza Tiron împotriva României, paragraful 38, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Smirnova împotriva Rusiei, paragraful 61, instanța europeană a statuat asupra necesității de a identifica indicii concrete care să justifice necesitatea menținerii privării de libertate, indicii care fac ca interesul public să prevaleze asupra prezumției de nevinovăție a inculpatului și a dreptului fundamental la libertatea individuală a celui arestat. Astfel, Curtea Europeană a reamintit că nu se poate face o evaluare abstractă a caracterului rezonabil al duratei unei detenții (Hotărârea din 6 noiembrie 2007, pronunțată în Cauza Patsuria împotriva Georgiei, paragraful 62) și că acesta trebuie examinat în fiecare caz, ținând seama de condițiile concrete. În dreptul intern, potrivit normelor procesual penale în vigoare (art. 234 din Codul de procedură penală), arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii. … 23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alex Costinel Grecu în Dosarul nr. 17.637/231/2017/a1.3 al Tribunalului Vrancea – Secția penală și constată că dispozițiile art. 202 alin. (3) teza întâi și ale art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Vrancea – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește