DECIZIA nr. 99 din 16 martie 2023

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 18/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 753 din 18 august 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 192
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 263 16/12/2010 ART. 192
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 426
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 14
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 3REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 65
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 12REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010
ART. 12REFERIRE LALEGE 338 31/05/2002
ART. 12REFERIRE LAOUG 49 29/03/2001
ART. 12REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000
ART. 12REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 194
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 683 12/06/2008
ART. 13REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 50
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 461 22/04/2008
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 116 24/02/2005
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 1154 13/09/2011
ART. 19REFERIRE LALEGE 127 08/07/2019
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 1038 14/09/2010
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 72 05/02/2008
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 44 24/04/1996
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 16 08/04/2024
ActulREFERIT DEDECIZIE 252 25/04/2024





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Raluca-Alexandra Buterez-Fășie – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Ludovic Manyur în Dosarul nr. 1.814/105/2022 al Tribunalului Prahova – Secția I civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.916D/2022.2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât textul de lege criticat nu se aplică situației în care se află autorul, textul fiind aplicabil doar în trei cazuri, respectiv pensia pentru limită de vârstă, de invaliditate și de urmaș, iar în cazul de față autorul excepției solicită deschiderea dreptului la pensie anticipată în condițiile art. 65 din Legea nr. 263/2010. Prin urmare, autorul excepției solicită o completare a textului de lege criticat, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Sentința civilă nr. 1.772 din 13 iulie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 1.814/105/2022, Tribunalul Prahova – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ludovic Manyur cu prilejul soluționării contestației formulate de autorul excepției la decizia de respingere a solicitării de acordare a dreptului de pensionare anticipată parțială.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul criticat este neconstituțional, întrucât creează o discriminare între acesta, care nu poate să își valorifice perioada lucrată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru a beneficia de dreptul de pensionare anticipată parțială, și alte persoane care au lucrat o perioadă, fără ca acest interval de timp să fie considerat perioadă asimilată în accepțiunea legii, și care pot valorifica această din urmă perioadă pentru a obține dreptul la pensie. În mod concret, autorul excepției este nemulțumit de faptul că legiuitorul nu a avut în vedere la calculul stagiului de cotizare necesar obținerii dreptului de pensionare anticipată parțială și stagiile de cotizare efectuate în alte sisteme de asigurări sociale neintegrate în sistemul public.6.Tribunalul Prahova – Secția I civilă apreciază că dispoziția legală criticată este constituțională, întrucât natura dreptului la pensie garantat de art. 47 alin. (2) din Constituție impune o marjă de apreciere semnificativă a statului în configurarea acestuia. Cu referire la critica potrivit căreia sunt discriminați pensionarii aflați în situația autorului excepției și care nu pot beneficia de pensie anticipată parțială, nefiind recunoscut stagiul de cotizare dintr-un sistem de asigurare integrat – al Ministerului Afacerilor Interne -, instanța de judecată reține că această dispoziție legală este expresia voinței legiuitorului care a înțeles să configureze diferit condițiile acordării acestui tip de pensie, însă aceste condiții se aplică în mod egal tuturor beneficiarilor aflați în situația autorului.7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Textul criticat are următorul conținut: „Între sistemul public de pensii și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate și de urmaș.“11.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispoziția criticată nu este una nouă, fiind preluată de legiuitor din vechea reglementare, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Potrivit art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, așa cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale: „Între sistemul public și celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, neintegrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, inclusiv sistemul pensiilor militare, se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate și de urmaș, precum și a altor drepturi de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege.“13.Analizând conformitatea prevederilor art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 cu Legea fundamentală, prin Decizia nr. 683 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, Curtea a reținut că prin art. 50 din Legea nr. 19/2000 a fost reglementat dreptul la pensie anticipată, drept care, privit în ansamblul reglementării sistemului public de pensii, are un caracter de excepție, incluzând reguli speciale potrivit cărora pot fi pensionate și persoanele care nu au împlinit vârsta standard de pensionare, dar au realizat și au depășit stagiul complet de cotizare, reducerea vârstei operând în raport cu perioada de depășire a stagiului complet de cotizare. Situația deosebită a persoanelor care solicită acordarea pensiei anticipate a îndreptățit legiuitorul să stabilească pentru acestea anumite condiții și criterii derogatorii, cum sunt și cele referitoare la includerea în stagiul de cotizare a perioadelor asimilate ori a celor care constituie vechime în muncă ori în funcție în alte sisteme de asigurări sociale. Astfel, tratamentul juridic diferențiat instituit este justificat de situația diferită în care se găsesc persoanele care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare în cadrul sistemului public de pensii în raport cu cele care îndeplinesc aceste condiții. În același timp, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu creează discriminări ori privilegii în cadrul aceleiași categorii de persoane, respectiv a celor care au cotizat atât în sistemul public de pensii, cât și într-un alt sistem de asigurări sociale.14.De asemenea, prin Decizia nr. 116 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 18 martie 2005, și Decizia nr. 461 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 15 mai 2008, Curtea a reținut, în esență, că asigurații care nu au stagiul complet de cotizare în sistemul public, dar au realizat stagii de cotizare, respectiv vechime în serviciu în alte sisteme de pensii și asigurări sociale sunt într-o situație diferită față de cei care au realizat stagiu de cotizare complet în sistemul public de pensii și, în consecință, și tratamentul juridic este diferit, fără ca prin aceasta să se instituie vreo discriminare.15.În cauza de față, Curtea observă că autorul excepției invocă o încălcare a principiului egalității în drepturi, considerând că acesta este defavorizat în raport cu o altă persoană care a lucrat o perioadă, care nu este considerată perioadă asimilată potrivit legii, dar care poate fi valorificată pentru a obține dreptul la pensie anticipată.16.Analizând această critică, instanța de contencios constituțional constată că autorul și celelalte persoane în raport cu care acesta susține că ar fi discriminat nu se află într-o situație juridică identică sau similară, întrucât autorul excepției dorește să beneficieze de dreptul la pensie anticipată prin recunoașterea vechimii aferente unei perioade lucrate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care are un sistem propriu de asigurări sociale, neintegrat în sistemul public. Prin urmare, atât timp cât cele două categorii de persoane nu se află în situații identice sau similare, legiuitorul poate stabili reguli diferențiate pentru fiecare categorie în ceea ce privește dreptul la pensie anticipată. De altfel, prin Decizia nr. 1.154 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a stabilit că „discriminarea“ presupune a trata diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații similare, o asemenea situație intervenind în cazul în care distincția nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.17.În virtutea marjei sale de apreciere în configurarea dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, legiuitorul a prevăzut un regim juridic diferit pentru acordarea dreptului de pensionare anticipată, drept care are un caracter de excepție față de dreptul la pensie pentru limită de vârstă, iar această opțiune legislativă nu conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi.18.Referitor la critica autorului excepției în sensul că ar fi discriminate persoanele care se află în situația sa și care nu pot beneficia de dreptul la pensie anticipată, nefiind recunoscut stagiul de cotizare realizat într-un alt sistem de asigurări sociale decât cel public, Curtea reține că nici această critică nu este întemeiată, întrucât aceste dispoziții legale se aplică tuturor persoanelor care se află în aceeași situație juridică precum autorul excepției.19.În ceea ce privește susținerea autorului privind neconstituționalitatea textului criticat din perspectiva faptului că noua reglementare – Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, care va intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2023 – a adoptat o altă soluție legislativă, Curtea, prin Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010, a stabilit că neconstituționalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așa-zis conflict de constituționalitate. Această soluție de principiu se regăsește, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008. Așadar, nici această din urmă critică nu poate fi primită.20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ludovic Manyur în Dosarul nr. 1.814/105/2022 al Tribunalului Prahova – Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Prahova – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 16 martie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Pentru magistrat-asistent,
Raluca-Alexandra Buterez-Fășie,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,
semnează prim-magistrat-asistent,
Benke Károly

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x