DECIZIA nr. 97 din 28 februarie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (3) din Codul penal, excepție ridicată de Iulian Fentzel în Dosarul nr. 27.482/233/2016 al Judecătoriei Galați – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 208D/2017. … 2.La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 756D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (3) din Codul penal, excepție ridicată de Iulian Fentzel în Dosarul nr. 1.505/233/2017 al Judecătoriei Galați – Secția penală. … 4.La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 5.Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 208D/2017 și nr. 756D/2017 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. … 6.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt întrunite condițiile pentru conexarea dosarelor. … 7.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 756D/2017 la Dosarul nr. 208D/2017, care este primul înregistrat. … 8.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că este atributul exclusiv al legiuitorului să stabilească condițiile în care poate fi acordată liberarea condiționată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:9.Prin sentințele penale nr. 27 din 6 ianuarie 2017 și nr. 272 din 8 februarie 2017, pronunțate în dosarele nr. 27.482/233/2016 și nr. 1.505/233/2017, Judecătoria Galați – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (3) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Iulian Fentzel cu ocazia soluționării unor cereri de liberare condiționată. … 10.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 41 alin. (4), potrivit căruia „La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații“, precum și prevederile art. 4 paragraful 1, referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, arată că, potrivit textului art. 100 alin. (1) din Codul penal, liberarea condiționată poate fi dispusă dacă persoana condamnată a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei – adică 8 luni raportat la 1 an de pedeapsă -, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, respectiv 9 luni la 1 an de pedeapsă, diferența de la 8 la 9 luni fiind de numai 1 lună. În schimb, dispozițiile art. 100 alin. (1) din Codul penal stabilesc că – în cazul în care la calculul fracțiunilor de pedeapsă se ține seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate – liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei închisorii, adică 6 luni raportat la 1 an de pedeapsă, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani, ceea ce înseamnă 8 luni la 1 an de pedeapsă, diferența de la 6 la 8 luni fiind de 2 luni. Consideră că această diferență de 2 luni creează discriminare între persoanele care execută pedepse ce nu depășesc 10 ani și persoanele aflate în executarea unor pedepse mai mari de 10 ani, întrucât prestează aceeași normă de muncă, în aceleași condiții. Legiuitorul stabilește o primă diferență – de 1 lună – între cele două categorii de persoane aflate în executarea pedepsei închisorii, după care prevede o diferență de 2 luni, astfel că pedepsește a doua oară persoanele condamnate la pedepse mai mari de 10 ani. Susține că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii și în raport cu prevederile art. 100 alin. (2) și (4) din Codul penal, având în vedere faptul că acestea mențin aceeași diferență între fracțiunile de pedeapsă prevăzute. … 11.Judecătoria Galați – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că legiuitorul poate stabili condiții diferite pentru liberarea condiționată, în funcție de gravitatea infracțiunii săvârșite. … 12.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 13.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât este atributul legiuitorului să stabilească regulile privind acordarea liberării condiționate. Astfel, reglementarea unei perioade diferite din durata pedepsei care trebuie efectiv executată pentru a dobândi vocația liberării condiționate – în funcție de pedeapsa aplicată – nu reprezintă un tratament discriminatoriu, ci o diferențiere firească, ce are în vedere criteriul periculozității persoanei condamnate. Or, Curtea Constituțională a reținut, în mod constant, în jurisprudența sa, că egalitatea în fața legii înseamnă aplicarea aceluiași regim juridic pentru persoane aflate în situații similare, iar nu identitate de tratament pentru situații diferite. Dispozițiile de lege criticate nu instituie un tratament discriminatoriu, ci se aplică în mod nediferențiat tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică. … 14.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Arată, în acest sens, că legiuitorul poate să stabilească, în funcție de gravitatea infracțiunii săvârșite, condiții diferite care trebuie să fie îndeplinite în vederea dispunerii liberării condiționate. Consideră că prevederile art. 41 alin. (4) din Constituție nu au incidență în cauza de față. … 15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, dispozițiile art. 100 alin. (3) din Codul penal. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește doar dispozițiile art. 100 alin. (3) fraza a doua din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor prevederi de lege, care au următorul cuprins: „În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.“ … 18.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 41 alin. (4), potrivit căruia „La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații“, precum și a prevederilor art. 4 paragraful 1, referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că liberarea condiționată este o măsură de politică penală de mare importanță pentru realizarea scopului pedepsei închisorii, întrucât este concepută ca un stimulent pentru condamnații care dau dovezi de îndreptare și constă în reducerea perioadei de privare de libertate, fiind destinată să accelereze procesul de reeducare și de reinserție socială a condamnatului. Liberarea condiționată este, totodată, un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, având în vedere că privește faza executării acesteia, iar instanța, deși liberă să aprecieze asupra temeiniciei și necesității acordării liberării condiționate, nu poate proceda la judecarea cererii de liberare condiționată fără să existe la dosarul cauzei procesul-verbal încheiat de comisia pentru liberare condiționată și deci caracterizarea condamnatului și a comportării acestuia în timpul executării pedepsei. … 20.Curtea reține că liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa toată pedeapsa, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin hotărârea definitivă de condamnare, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe durata executării pedepsei, dovedește că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. Astfel, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că liberarea condiționată nu este un drept, ci doar o posibilitate care se aplică dacă sunt îndeplinite și constatate de către instanță condițiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat (Decizia nr. 238 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 10 iulie 2013). … 21.Curtea constată că dispozițiile art. 100 alin. (3) fraza întâi din Codul penal prevăd că la calculul fracțiunilor de pedeapsă ce trebuie executate de persoanele condamnate pentru ca acestea să aibă vocație la acordarea liberării condiționate se ține seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. … 22.În acest sens, prin Decizia nr. 595 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 24 noiembrie 2015, paragrafele 13 și 14, Curtea a reținut că dispozițiile art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013) reglementează dreptul la muncă al persoanelor condamnate, arătând că acestora li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ținându-se seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora. Curtea a observat că prevederile art. 78 din Legea nr. 254/2013 se aplică în coroborare cu dispozițiile art. 83-88 din capitolul VI „Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate“ al titlului III „Executarea pedepselor privative de libertate“ din acest act normativ, care prevăd regimul de prestare a muncii, munca prestată în cazuri speciale, durata muncii prestate, plata muncii prestate, repartizarea veniturilor și recuperarea pagubelor. Astfel, dispozițiile art. 83 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 prevăd că munca persoanelor condamnate în penitenciare se realizează: în regim de prestări de servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul ori exteriorul penitenciarului; în regie proprie; pentru activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului; în caz de calamitate; în caz de voluntariat și în alte cazuri, în condițiile legii. De asemenea, dispozițiile art. 85 și art. 86 din Legea nr. 254/2013 stabilesc că durata muncii prestate este cea reglementată prin legislația muncii și că veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale și se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice. Totodată, Curtea a reținut că dispozițiile capitolului VIII din Legea nr. 254/2013 reglementează liberarea condiționată, stabilind – în cuprinsul art. 95 din lege – că persoana condamnată poate fi liberată condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate, dacă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 99 sau, după caz, la art. 100 din Codul penal. … 23.Curtea nu poate reține critica autorului excepției în sensul că dispozițiile art. 100 alin. (3) fraza a doua din Codul penal creează discriminare – cu privire la condițiile de acordare a liberării condiționate – între persoanele care execută pedepse ce nu depășesc 10 ani și persoanele aflate în executarea unor pedepse mai mari de 10 ani, care prestează aceeași normă de muncă în aceleași condiții. … 24.Referitor la principiul egalității în fața legii, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, și Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003). De asemenea, Curtea a reținut că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic cu privire la aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 23, Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 23, și Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 18 decembrie 2017, paragraful 28). … 25.Totodată, Curtea Constituțională – făcând referire la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 și, respectiv, 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene“ împotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38 și 40, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Larkos împotriva Ciprului, paragraful 29, și, respectiv, Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24) – a reținut că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere (Decizia nr. 270 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 25, și Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, paragraful 25). … 26.În cauza de față, Curtea constată că stabilirea de către legiuitor, prin dispozițiile art. 100 alin. (3) fraza a doua din Codul penal, a unei diferențe între fracțiunile de pedeapsă ce trebuie executate efectiv de către persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea care nu depășesc 10 ani și, respectiv, de către cele condamnate la pedepse mai mari de 10 ani – în vederea liberării condiționate în cazul cărora o parte din durata pedepsei închisorii este considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate – se justifică în mod obiectiv și rezonabil, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii, având în vedere durata pedepsei închisorii care a fost stabilită/aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare. … 27.Astfel, potrivit textului de lege criticat, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani. Nu are relevanță constituțională faptul că diferența dintre fracțiunile de pedeapsă stabilite prin prevederile art. 100 alin. (3) fraza a doua din Codul penal este mai mare decât aceea dintre fracțiunile de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. a) din Codul penal, întrucât criteriul căruia legiuitorul îi acordă prevalență îl constituie partea executată efectiv din durata pedepsei închisorii, iar nu partea ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. … 28.Așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, este atributul exclusiv al legiuitorului să stabilească condițiile în care poate fi acordată liberarea condiționată și mijloacele de stimulare a condamnaților în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiționată nefiind un drept al acestora, ci doar o vocație pe care o au, prin voința legiuitorului (deciziile nr. 1.037 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011, nr. 145 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, și nr. 57 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 17 mai 2017, paragraful 23). … 29.Pentru motivele mai sus arătate, Curtea constată că dispozițiile art. 100 alin. (3) fraza a doua din Codul penal nu aduc nicio atingere principiului egalității în drepturi, consacrat de prevederile art. 16 din Constituție. … 30.În ceea ce privește dispozițiile art. 41 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia „La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații“, precum și prevederile art. 4 paragraful 1, referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză. … 31.În fine, autorul excepției invocă și existența unei contradicții între dispozițiile de lege criticate și prevederile art. 100 alin. (2) și (4) din Codul penal. O asemenea critică nu poate fi nici ea reținută, întrucât examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederile pretins încălcate din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea unor dispoziții de lege între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la prevederi ori principii constituționale (deciziile nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, și nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011). … 32.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iulian Fentzel în dosarele nr. 27.482/233/2016 și nr. 1.505/233/2017 ale Judecătoriei Galați – Secția penală și constată că dispozițiile art. 100 alin. (3) fraza a doua din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Galați – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 februarie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește