DECIZIA nr. 96 din 28 februarie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59 din Codul penal din 1969, excepție ridicată de Vasile-Radu Prisăcaru în Dosarul nr. 30.187/197/2016 al Tribunalului Brașov – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 177D/2017. … 2.La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 638 din 17 octombrie 2017.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Decizia nr. 4 din 13 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 30.187/197/2016, Tribunalul Brașov – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59 din Codul penal din 1969. Excepția a fost ridicată de Vasile-Radu Prisăcaru cu ocazia soluționării contestației într-o cauză având ca obiect o cerere de liberare condiționată formulată în temeiul prevederilor art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 59 alin. 1 din Codul penal încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, ale art. 41 alin. (1) referitor la dreptul la muncă, ale art. 42 alin. (1) privind interzicerea muncii forțate, precum și prevederile art. 5 referitor la dreptul la libertate și siguranță, ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 7 referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât creează discriminare, sub aspectul liberării condiționate, între diferite categorii de deținuți în baza unor criterii injuste și greu de precizat, printre care se numără și existența „dovezilor temeinice de îndreptare“. De asemenea, arată că munca persoanelor condamnate nu poate fi considerată a fi prestată în condiții normale, deoarece, în cazul în care nu ar munci, acestea ar fi „pedepsite“ prin faptul că nu ar mai beneficia de dispozițiile art. 59 alin. 1 privind liberarea condiționată. … 6.Tribunalul Brașov – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că nu sunt încălcate prevederile art. 16 din Constituție, deoarece nu există discriminare atunci când două sau mai multe situații diferite sunt reglementate diferit. De asemenea, dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere nici prevederilor constituționale ale art. 23, având în vedere că persoana condamnată se află sub puterea unui mandat de executare a pedepsei și liberarea condiționată mai înainte de executarea integrală a acesteia constituie o situație excepțională. În fine, nu sunt încălcate nici prevederile art. 42 din Legea fundamentală, întrucât persoana condamnată nu a fost obligată să presteze vreo muncă în cursul executării pedepsei. … 7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, și anume Decizia nr. 1.037 din 14 iulie 2011. … 9.Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 101 din 14 februarie 2008, nr. 454 din 22 aprilie 2008 și nr. 1.699 din 17 decembrie 2009, în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.  … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 59 din Codul penal din 1969. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește numai dispozițiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969. La 1 februarie 2014, Codul penal din 1969 a fost abrogat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Potrivit celor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, astfel încât dispozițiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969, deși abrogate la momentul pronunțării Curții în prezenta cauză, sunt supuse controlului de constituționalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969, care au următorul cuprins: „După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei“. … 13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, ale art. 41 alin. (1) referitor la dreptul la muncă, ale art. 42 alin. (1) privind interzicerea muncii forțate, precum și a prevederilor art. 5 referitor la dreptul la libertate și siguranță, ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 7 referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. De exemplu, prin Decizia nr. 1.699 din 17 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 10 februarie 2010, Decizia nr. 84 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 17 aprilie 2013, și Decizia nr. 638 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 14 februarie 2018, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. … 15.Astfel, prin Decizia nr. 84 din 28 februarie 2013, mai sus citată, Curtea a constatat că dispozițiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără diferențieri pe considerente arbitrare, precum și faptul că este atributul exclusiv al legiuitorului stabilirea condițiilor în care poate fi acordată liberarea condiționată, aceasta nefiind un drept al condamnaților, ci doar o vocație pe care o au aceștia, prin voința legiuitorului. Prin aceeași decizie, s-a reținut că toți condamnații care îndeplinesc condițiile impuse de lege, fie sub aspectul fracțiunilor de pedeapsă care trebuie executate, fie prin încadrarea în unul dintre cazurile speciale prevăzute de lege, se bucură de același tratament, fără discriminări. O asemenea reglementare este în concordanță cu principiul egalității, care, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, înseamnă aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, nu sunt diferite. Principiul egalității nu presupune uniformitate, așa încât toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar pentru situații diferite să existe un tratament diferit. … 16.De asemenea, prin Decizia nr. 1.699 din 17 decembrie 2009, menționată anterior, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate reglementează liberarea condiționată ca măsură de politică penală de mare importanță pentru realizarea scopului pedepsei închisorii, întrucât este concepută ca un stimulent pentru condamnații care dau dovezi de îndreptare și constă în reducerea perioadei de privare de libertate, fiind destinată să accelereze procesul de reeducare și de reinserție socială a condamnatului. Prin aceeași decizie, s-a arătat că liberarea condiționată este, totodată, un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, având în vedere că privește faza executării acesteia, și că instanța este liberă să aprecieze asupra temeiniciei și necesității acordării liberării condiționate. … 17.În ceea ce privește lăsarea la aprecierea instanțelor judecătorești a îndeplinirii condiției existenței „dovezilor temeinice de îndreptare“, prin Decizia nr. 638 din 17 octombrie 2017, mai sus citată, paragraful 15, Curtea a reținut că acest drept al instanței – de a verifica, în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele concrete ce pot fi constatate, dacă a survenit îndreptarea conduitei persoanei condamnate, ca urmare a executării unei părți din pedeapsa penală privativă de libertate dispusă în privința sa în cadrul unui penitenciar – corespunde însuși scopului instituției liberării condiționate. Aceasta presupune acordarea, în favoarea anumitor persoane condamnate, care au executat o parte din pedepsele penale în stare de detenție, a beneficiului recunoașterii ca fiind executate a părților rămase din respectivele pedepse în stare de libertate, cu respectarea anumitor obligații expres prevăzute de legiuitor, în cazul îndeplinirii anumitor condiții, care sunt, de asemenea, prevăzute prin lege. Astfel, liberarea condiționată depinde de îndeplinirea unor condiții, printre care și cea criticată de autorul excepției, cerință ce nu poate fi verificată decât de către organele judiciare. Prin urmare, legiuitorul a consacrat, în acest caz, dreptul de apreciere al judecătorului cu privire la îndeplinirea condițiilor referitoare la liberarea condiționată, drept care se înscrie în marja sa de apreciere in concreto a situației persoanelor condamnate. De altfel, o eventuală enumerare de către legiuitor, în cuprinsul textului criticat, a tuturor conduitelor ce pot duce la concluzia îndreptării persoanei condamnate, în sensul realizării scopului pedepsei penale, nu este practic posibilă. … 18.Așadar, liberarea condiționată este o instituție de drept penal ce nu reglementează un drept, ci o vocație a persoanelor condamnate de a fi puse în libertate, ca urmare a constatării de către instanța de judecată competentă a îndeplinirii unor condiții, care, în Codul penal din 1969, erau reglementate prin dispozițiile de lege criticate, liberarea producând efectele prevăzute la art. 61 din vechiul Cod penal. … 19.Condițiile reglementate prin dispozițiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969, care trebuie îndeplinite cumulativ, în vederea acordării liberării condiționate, sunt următoarele: executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau a cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani; condamnatul să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare. La acestea se adaugă o apreciere a instanței de judecată asupra antecedentelor penale ale persoanei condamnate. … 20.Astfel, pentru acordarea liberării condiționate, legiuitorul a prevăzut, în cuprinsul Codului penal din 1969, un criteriu obiectiv, constând în executarea de către persoana condamnată a unei anumite fracțiuni din pedeapsa dispusă în privința sa, și patru criterii a căror îndeplinire este lăsată la aprecierea instanței de judecată chemată să soluționeze cererea de liberare condiționată. Aceste din urmă criterii sunt reglementate de legiuitor având în vedere scopul pedepselor penale, acela al reeducării persoanei condamnate, al conștientizării acesteia cu privire la pericolul prezentat de faptele săvârșite, dar și scopul instituției liberării condiționate, constând în reintegrarea în societate a persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Prin raportare la acestea, condițiile impuse de legiuitor prin textul de lege criticat, referitoare la stăruința în muncă a persoanei condamnate, la disciplina și la dovezile temeinice de îndreptare de care aceasta dă dovadă, precum și la antecedentele sale penale, constituie criterii relevante de apreciere a îndeplinirii scopului celor două instituții de drept penal anterior menționate. Aprecierea îndeplinirii acestor condiții nu poate fi făcută însă decât în mod concret, în contextul fiecărei cauze având ca obiect soluționarea unei cereri de liberare condiționată. Așa fiind, cum executarea pedepselor penale constituie o etapă a procesului penal, această apreciere nu poate să revină decât instanțelor judecătorești, având în vedere rolul pe care acestea trebuie să îl exercite în desfășurarea procesului penal. … 21.În aceste condiții, lăsarea de către legiuitor la aprecierea instanței judecătorești învestite cu soluționarea cererii de liberare condiționată a îndeplinirii – de către persoana condamnată – a condițiilor enumerate în cuprinsul dispozițiilor art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 nu constituie o reglementare arbitrară, de natură a permite pronunțarea unor soluții discreționare, ci este expresia aplicării principiului legalității procesului penal, prevăzut de art. 2 din Codul de procedură penală din 1968.  … 22.Având în vedere argumentele de mai sus, precum și considerentele deciziilor Curții Constituționale invocate, care sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, dispozițiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 nu aduc atingere dreptului la libertate și siguranță, consacrat de prevederile art. 5 din Convenție, care nu instituie un drept absolut al persoanei de a fi liberată condiționat. Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru liberarea condiționată a persoanelor condamnate, impuse de legiuitor, constituie opțiunea acestuia, exprimată conform politicii sale penale și în acord cu prevederile constituționale ale art. 61 alin. (1) și în marja de apreciere stabilită de acestea. … 23.În fine, referitor la pretinsa încălcare prin textul de lege criticat a prevederilor art. 6 din Convenție, acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispozițiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 reglementează o normă de drept penal substanțial, iar dreptul la un proces echitabil este un drept fundamental a cărui garantare este asigurată prin norme de drept procesual. … 24.În același sens sunt și Decizia nr. 101 din 14 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 6 martie 2008, Decizia nr. 1.037 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011, și Decizia nr. 201 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 12 iulie 2018. … 25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 26.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile-Radu Prisăcaru în Dosarul nr. 30.187/197/2016 al Tribunalului Brașov – Secția penală și constată că dispozițiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Brașov – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 28 februarie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește