DECIZIA nr. 93 din 16 februarie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale, excepție ridicată de Societatea OMV PETROM – S.A. în Dosarul nr. 1.756/2/2017 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 645/2018. … 2.La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Dan Dascălu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește partea Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului convențional al autoarei excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată. Acesta susține că sintagma „și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi“ din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 este neconstituțională, întrucât condiționează anularea creanțelor fiscale din procedura specială prevăzută de acest act normativ de neplata de către contribuabilii care solicită aplicarea acestei măsuri a sumelor în discuție. În acest context, reiterează pe scurt cele deja prezentate în cuprinsul notelor scrise prin care a fost invocată excepția de neconstituționalitate și arată că reglementarea criticată introduce o discriminare între două categorii de cetățeni care s-au aflat în aceeași situație, și anume contribuabilii care nu au achitat obligațiile fiscale stabilite prin decizii de impunere și contribuabilii care au achitat aceste obligații fiscale, astfel cum acestea au fost stabilite, și care au fost supuși unor dispoziții neclare emise de către statul român, împrejurare ce a condus, de altfel, la adoptarea soluției legislative de anulare a răspunderii fiscale. Așa fiind, învederează faptul că cele două categorii de cetățeni se află într-o situație similară din perspectiva scopului legii, și anume protecția față de neclaritatea legii, indiferent dacă au plătit sau nu sumele în discuție, astfel încât reglementarea criticată contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Susține, de asemenea, că se încalcă și dispozițiile art. 44 alin. (1), (2) și (8) din Constituție, context în care arată că o asemenea impunere reprezintă, în opinia sa, o confiscare, având în vedere că nu mai există fundamentul legal al unei asemenea măsuri. În fine, menționează că se încalcă și dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală, întrucât caracterul echitabil al sarcinilor fiscale trebuie să rezulte și din împrejurarea că ele trebuie să fie aplicate și colectate într-o manieră care să fie morală. … 4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că, așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în materie fiscală regula o reprezintă plata obligațiilor fiscale, amnistia având caracter de excepție. Învederează că legiuitorul este singurul în măsură să stabilească atât posibilitatea de exonerare de la plata obligațiilor fiscale a unor categorii de contribuabili, cât și condițiile în care se realizează acest lucru. Cu privire la art. 16 din Constituție, precizează că instanța de contencios constituțional a reținut că acesta vizează egalitatea în drepturi între cetățeni cu privire la recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi sau libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic cu privire la aplicarea unor măsuri. Cât privește art. 56 alin. (2) din Constituție, consideră că nu poate fi vorba despre impunerea unei taxe, având în vedere faptul că textul de lege criticat vizează tocmai anularea unor obligații fiscale. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5.Prin Sentința nr. 3.794 din 18 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.756/2/2017, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale, în ceea ce privește condiționarea anulării diferențelor de obligații fiscale, stabilite prin decizii de impunere, de neachitarea acestora de către contribuabili până la data intrării în vigoare a legii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanta Societatea OMV PETROM – S.A. într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, cât privește neconstituționalitatea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 prin raportare la art. 16 din Constituție, autoarea acesteia susține că aceste prevederi au fost adoptate în scopul remedierii de către statul român a unor stări de inechitate generate contribuabililor prin impunerea în sarcina acestora a plății unor obligații fiscale rezultate în urma reîncadrării/ reconsiderării dispuse în mod greșit de organele fiscale, în aplicarea neunitară a dispozițiilor neclare și confuze ale Codului fiscal. Drept urmare, prin prisma scopului urmărit de legiuitor la momentul adoptării Legii nr. 209/2015, contribuabilii care nu au achitat obligațiile fiscale stabilite prin decizii de impunere și contribuabilii care au achitat aceste obligații fiscale astfel stabilite (așa cum este și cazul Societății OMV PETROM – S.A.) se află în situații comparabile, având în vedere că ambele categorii de contribuabili au fost afectate în egală măsură de culpa declarată și asumată de statul român de a edicta norme legale neclare, care au condus la reîncadrarea/reconsiderarea nelegală a activității și la impunerea corespunzătoare a acestora. Apreciază că tratamentul diferențiat aplicat de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 contravine însuși scopului urmărit la adoptarea acestui act normativ, întrucât printre remediile propuse de legiuitor pentru înlăturarea acestor inechități la adoptarea legii se număra și anularea diferențelor de impozite și taxe, precum și a accesoriilor aferente acestora, stabilite ca urmare a reîncadrării/reconsiderării de către organul fiscal a unor operațiuni/activități/tranzacții. Or, prin instituirea condiției neachitării debitelor fiscale pentru a beneficia de anularea acestor obligații fiscale emise în baza unei legislații neclare, legiuitorul nesocotește, în realitate, însăși finalitatea urmărită la adoptarea Legii nr. 209/2015, și anume îndreptarea inechităților din trecut create contribuabililor. … 7.Autoarea excepției arată că, spre deosebire de contribuabilii care intră în sfera de aplicare a legii pentru simplul fapt că nu au achitat debitele fiscale impuse, dar în privința cărora efectele anulării vizează înlăturarea unei inechități virtuale care nu s-a materializat încă prin afectarea patrimoniului, contribuabilii care s-au conformat cu bunăcredință obligației legale de plată a obligațiilor fiscale și care au suferit un prejudiciu patrimonial real și nemijlocit sunt, în realitate, cei pe care scopul declarat al legii i-a avut în vedere pentru îndreptarea inechității cauzate în trecut. Cu toate acestea, tocmai contribuabilii care au plătit obligațiile fiscale au fost excluși de la aplicabilitatea legii în versiunea finală adoptată de Parlamentul României. În consecință, tratamentul diferențiat aplicat contribuabililor care au plătit contravine înseși finalității legii, nefiind nici just și nici rezonabil, ci, dimpotrivă, are ca efect direct sancționarea acestora prin obligarea la suportarea efectelor conduitei defectuoase a autorităților statului, doar pentru simplul fapt al plății obligațiilor fiscale, generate de încrederea acestora în prezumția de legalitate a actelor de impunere, care a fost ulterior răsturnată chiar de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 209/2015. În acest context, apreciază că sintagma „și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi“ din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 creează o discriminare între două categorii de contribuabili aflate în situații comparabile, cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție. … 8.În ceea ce privește pretinsa contrarietate a reglementării criticate din Legea nr. 209/2015 față de dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate, autoarea excepției arată că, la momentul emiterii deciziei de impunere de către autoritățile fiscale ca urmare a reîncadrării/reconsiderării unei activități, actul administrativ fiscal se bucura de prezumția de legalitate, iar ingerința statului român în dreptul de proprietate al contribuabililor era pe deplin justificată din perspectiva dreptului de a colecta impozite și taxe, conform legislației fiscale incidente. Totuși, după adoptarea Legii nr. 209/2015, sumele percepute inițial de către statul român cu titlu de impozite și-au pierdut această calitate prevăzută de legea fiscală și reprezintă, la acest moment, sume percepute de autoritățile fiscale fără o cauză legală. În aceste condiții, ingerința statului român în dreptul de proprietate – permisă în cazul perceperii taxelor și impozitelor – nu mai subzistă, iar păstrarea acestor obligații fiscale prin neanulare și, deci, nerestituirea sumelor către contribuabilii vătămați ar determina o atingere directă a dreptului de proprietate printr-o faptă culpabilă a statului român și fără a se urmări un scop legitim, în contradicție cu exigențele art. 44 din Constituția României.  … 9.Mai mult decât atât, autoarea excepției susține că adoptarea Legii nr. 209/2015 pune în discuție problema drepturilor patrimoniale ale contribuabililor rezultate din plata obligațiilor fiscale principale și accesorii stabilite prin decizia de impunere, care, dat fiind că nu au mai fost percepute în baza unor acte de impunere care se bucură de prezumția de legalitate, în situația în care nu vor fi restituite acestor contribuabili, îmbracă forma unei veritabile confiscări a acestor sume de bani stabilite din culpa statului român, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 101 din 10 aprilie 2001. Așa fiind, autoarea excepției apreciază că păstrarea unor sume asumate a fi nelegal impuse de statul român reprezintă o ingerință nejustificată a acestuia în dreptul de proprietate al contribuabililor. … 10.În ceea ce privește neconstituționalitatea reglementării criticate prin raportare la art. 56 alin. (2) din Constituție, referitor la așezarea justă a sarcinilor fiscale, autoarea excepției susține că, prin privarea contribuabililor care au achitat obligațiile fiscale rezultate din reîncadrarea/reconsiderarea unor activități de dreptul de a beneficia de anularea acestora, Legea nr. 209/2015 încalcă și principiul echității fiscale. Această interpretare este întemeiată pe împrejurarea că cele două categorii de contribuabili care sunt în aceeași situație fiscală, atât cu privire la veniturile pe care le realizează, cât și cu privire la situația reîncadrării/reconsiderării unor activități ca fiind dependente, sunt tratate diferit în funcție de împrejurarea plății sumei de bani stabilite prin decizia de impunere, ce reprezintă rezultatul aplicării unei legi fiscale neclare și chiar abuzive, fiind astfel încălcată imparțialitatea față de destinatarii legii. În acest sens, arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că fiscalitatea „poate deveni discriminatorie dacă introduce criterii care afectează egalitatea în drepturi a cetățenilor, mai mult fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni“. Prin urmare, condiționarea luării măsurii anulării obligațiilor fiscale de lipsa plății acestora, în condițiile în care acestea au fost stabilite în baza unei legislații fiscale neclare, încalcă și principiul justei așezări a sarcinii fiscale, prin obligarea unor contribuabili de a suporta anumite debite fiscale nelegal impuse la plată, în detrimentul altor contribuabili aflați în aceeași situație, dar care beneficiază de anularea obligațiilor fiscale stabilite în aceleași condiții de autoritățile fiscale. … 11.Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate, apreciind ca fiind întemeiate susținerile potrivit cărora se creează o situație de discriminare între contribuabilii aflați în situații juridice comparabile, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, putând exista situații în care contribuabili de bună-credință și care au achitat de bunăvoie obligațiile fiscale să nu beneficieze de anularea obligațiilor, în timp ce contribuabili de rea-credință, care au refuzat achitarea obligațiilor fiscale, să beneficieze de prevederile art. 1 din Legea nr. 209/2015. … 12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 20 iulie 2015, potrivit cărora „(1) Se anulează diferențele de obligații fiscale principale, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activități ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iulie 2015 și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi“. … 16.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (1), (2) și (8) privind dreptul de proprietate privată și celor ale art. 56 alin. (2) referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale. … 17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra unei soluții legislative similare, cuprinse în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale, din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză și prin raportare la aceleași norme constituționale, în acest sens fiind Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2018, Decizia nr. 742 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 28 martie 2019, și Decizia nr. 367 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 29 iulie 2019, decizii prin care Curtea a constatat că soluția legislativă criticată este constituțională. … 18.Textul de lege criticat în speță, și anume art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015, are ca obiect de reglementare anularea unor diferențe de obligații fiscale principale, precum și a obligațiilor fiscale aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activități ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iunie 2015, și neachitate până la data intrării în vigoare a acestei legi. Curtea reține că esența criticii formulate de autoarea excepției rezidă în sintagma „și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi“ din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015, care, în opinia acesteia, creează o discriminare între două categorii de contribuabili aflate în situații comparabile, diferența constând în împrejurarea că au fost excluși de la aplicabilitatea legii tocmai contribuabilii care au plătit deja obligațiile fiscale datorate, beneficiarii „amnistiei fiscale“ fiind cei care nu și-au achitat aceste obligații fiscale. … 19.În contextul criticii astfel formulate, prin jurisprudența mai sus amintită, Curtea a subliniat faptul că, în materie fiscală, regula o reprezintă plata obligațiilor fiscale, amnistia având un caracter de excepție. Curtea a învederat că este incidentă regula exceptio est strictissimae interpretationis, în sensul că, atunci când o normă juridică instituie o excepție de la regulă, aceasta nu poate fi extinsă și la alte situații pe care norma juridică nu le prevede, așa încât amnistia fiscală instituită prin prevederile criticate din Legea nr. 209/2015 nu poate fi extinsă și la persoanele care au achitat deja obligațiile fiscale datorate, întrucât acest beneficiu nu poate fi convertit într-un drept fundamental. … 20.Referitor la pretinsa discriminare instituită prin reglementarea criticată, prin Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, spre exemplu, Curtea a statuat că art. 16 din Constituție „vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor“. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui. Din examinarea prevederilor de lege criticate, Curtea reține că acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, și, ca atare, nu sunt de natură a aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii. … 21.Totodată, prin Decizia nr. 760 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 23 februarie 2016, paragraful 14, Curtea a reținut că nicio normă constituțională nu interzice acordarea de facilități fiscale unor categorii de contribuabili, în scopul bunei înfăptuiri a politicii economice, fiscale și sociale a statului. Tot astfel, nicio normă constituțională nu interzice stabilirea condițiilor de acordare sau de retragere a facilităților fiscale prevăzute în beneficiul unor contribuabili în funcție de necesitățile perioadei de referință. Rezultă din cele de mai sus că este dreptul exclusiv al legiuitorului să acorde scutiri/facilități/eșalonări în legătură cu plata unor creanțe fiscale (a se vedea Decizia nr. 683 din 23 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2017, paragraful 33).  … 22.Cu privire la susținerile referitoare la instituirea, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015, a unui regim discriminatoriu, din perspectiva așezării juste a sarcinilor fiscale, prin excluderea de la beneficiul anulării diferențelor de obligații fiscale principale, precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente acestora tocmai a acelor contribuabili care au achitat deja obligațiile fiscale vizate de ipoteza actului normativ, cum este și cazul autoarei excepției, Curtea constată că și aceste critici sunt neîntemeiate. Astfel, din examinarea dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Constituție rezultă că legiuitorul are dreptul de a stabili cuantumul impozitelor și taxelor și de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligații în favoarea anumitor categorii de contribuabili și în anumite perioade de timp, în funcție de situațiile conjuncturale, dar, evident, și în raport cu situația economico-financiară a țării în perioadele respective (a se vedea Decizia nr. 607 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 23 iulie 2012), fără ca prin aceasta să fie instituită o discriminare prin prisma așezării juste a sarcinilor fiscale.  … 23.Prin Decizia nr. 367 din 28 mai 2019, precitată, Curtea a subliniat că, de altfel, nici nu se poate vorbi despre o sarcină fiscală injustă atât timp cât norma legală criticată anulează anumite obligații fiscale datorate de contribuabili și neachitate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 209/2015, deci nu instituie o sarcină fiscală. Curtea a învederat, totodată, că anularea unor obligații fiscale, în spiritul Legii nr. 209/2015, nici nu ar avea cum să vizeze obligații fiscale deja stinse, întrucât, în această situație, măsura „de clemență“ ar fi fost lipsită de obiect. … 24.De asemenea, prin Decizia nr. 424 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 octombrie 2019, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul este îndrituit să adopte reglementări speciale prin care să dispună anularea anumitor categorii de obligații fiscale și acordarea unor facilități fiscale, în acest sens fiind, spre exemplu, Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale, Legea nr. 225/2015 privind anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice sau Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2015 privind acordarea unor facilități fiscale.  … 25.Din analiza expunerii de motive a Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale Curtea reține că promovarea acestui act normativ a fost determinată, printre altele, de necesitatea înlăturării inechităților apărute în aplicarea prevederilor Codului fiscal în ceea ce privește recalificarea unor activități independente ca activități dependente. Ca urmare a evaluării contextului în care a fost adoptat acest act normativ și a scopului urmărit de legiuitor, Curtea observă că textul de lege criticat stabilește beneficiarii „actului de clemență“, legiuitorul fiind singurul în măsură să prevadă atât posibilitatea de exonerare de la plată a unor obligații fiscale de către anumite categorii de contribuabili, cât și condițiile în care se realizează această măsură fiscală (a se vedea Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2018, paragraful 20). … 26.În ceea ce privește legiferarea cu privire la instituirea unor măsuri pentru impunerea unor taxe sau impozite sau alte contribuții financiare, precum și unele metode și modalități de stingere a creanțelor fiscale, prin Decizia nr. 568 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 14 martie 2019, sau Decizia nr. 910 din 5 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 12 septembrie 2011, spre exemplu, Curtea a reținut că rațiunea care a stat la baza unor asemenea soluții legislative a fost crearea unui climat de stabilitate și securitate juridică, precum și preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să își execute obligațiile fiscale indiferent de natura și cuantumul lor. Așa fiind, Curtea apreciază că măsura instituită prin normele criticate din Legea nr. 209/2015 reprezintă expresia obligației pozitive a statului de a asigura ritmicitatea și certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligațiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor, fiind o măsură de protecție a bugetului general consolidat, respectiv a bugetelor locale, după caz. … 27.Prin Decizia nr. 568 din 20 septembrie 2018, precitată, referitor la principiul așezării juste a sarcinilor fiscale coroborat cu dreptul de proprietate privată, Curtea a observat că, pe de o parte, aspectele referitoare la impozite și taxe implică un complex de condiții de care legiuitorul, deși are o marjă de apreciere, trebuie să țină seama atunci când instituie anumite contribuții financiare în sarcina contribuabililor și, pe de altă parte, că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, limite care, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăși suprimarea dreptului de proprietate. De principiu, orice sarcină fiscală determină diminuarea patrimoniului celui în sarcina căruia incumbă obligația fiscală, dar această diminuare nu trebuie să conducă la suprimarea dreptului de proprietate. Prin instituirea unor contribuții financiare are loc o ingerință lato sensu în dreptul de proprietate, însă Curtea apreciază că scopul măsurilor legislative cuprinse în reglementarea criticată este unul legitim, și anume asigurarea ritmicității și certitudinii alimentării bugetului statului și a bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligațiilor fiscale ce revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecție a bugetului general consolidat.  … 28.În jurisprudența sa, Curtea a statuat că exercițiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat, făcându-se abstracție de dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora „Conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege“. În virtutea acestor norme constituționale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în contradicție cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin urmare, Curtea a constatat că „protecția dreptului de proprietate nu poate fi invocată pentru a refuza îndeplinirea obligației de ordin constituțional prevăzută de art. 56 alin. (1)“. … 29.În acest sens este, de altfel, și jurisprudența Comisiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv Decizia din 14 decembrie 1988, pronunțată în Cauza Wasa Liv Ömsesidigt, Försäkringsbolaget Valands Pensionsstiftelse și un grup de aproximativ 15000 de persoane împotriva Suediei, prin care sa reținut, în esență, că „dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la protecția proprietății, recunosc autorităților naționale competența de a decide perceperea de impozite, alte taxe sau contribuții, potrivit aprecierii necesităților politice, economice și sociale. Așa fiind, obligarea unui contribuabil la plata unui impozit sau a altei contribuții nu ar putea fi contrară dreptului la respectarea bunurilor sale, decât dacă cel interesat ar fi obligat la a suporta o sarcină insuportabilă“. … 30.Raportat la speță, Curtea consideră că prin excluderea de la beneficiul anulării diferențelor de obligații fiscale principale, precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activități ca activitate dependentă, deja achitate de către titularul acestora, legiuitorul a urmărit eficientizarea încasării sumelor datorate bugetului consolidat al statului, pentru protejarea titularului dreptului de creanță, respectiv statul, care este ținut de realizarea funcțiilor și sarcinilor sale (apărare, ordine publică, sănătate, învățământ, cultură, protecție socială etc.), inclusiv cu privire la menținerea unei discipline fiscale. Dreptul statului de a încasa taxe și impozite, rezultat implicit din dispozițiile art. 56 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice“, este unul dintre drepturile care țin de esența statului, asigurându-i existența și funcționalitatea. Fiind în strânsă legătură cu ființa statului, fără exercitarea acestui drept statul nu își poate îndeplini funcțiile și obligațiile asumate constituțional față de cetățenii săi. Cu alte cuvinte, prelevarea de taxe și impozite reprezintă un element esențial al suveranității statului, constituind premisa îndeplinirii rolului său fundamental, și anume organizarea societății și satisfacerea interesului public general, prin suportarea acelor costuri și cheltuieli care excedează intereselor individuale. Curtea reține, de asemenea, că fiscalitatea are legătură cu necesitatea statului de a-și preconstitui mijloacele necesare finanțării structurii administrative create în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societății și ale cetățenilor săi, a cărei finalitate constă în acoperirea cheltuielilor publice, circumstanțiind o obligație a contribuabilului (a se vedea, în acest sens, și Decizia Curții Constituționale nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020). … 31.Curtea constată că măsurile instituite prin reglementarea criticată configurează un just raport de proporționalitate între interesele particulare și cele generale, în sensul că pun în balanță, pe de o parte, interesul persoanelor/contribuabililor cu privire la obligațiile fiscale, în virtutea așezării juste a acestora, coroborate cu dreptul de proprietate privată, și, pe de altă parte, obligația statului de a proteja interesele naționale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, în sensul de a se concretiza obligația alimentării bugetului statului de către contribuabili, o atare măsură fiind justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Curtea învederează că a admite susținerile autoarei excepției, în sensul că ar trebui să beneficieze de măsura anulării diferențelor de obligații fiscale principale, precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente acestora și acei contribuabili care și-au achitat deja obligațiile fiscale datorate, ar putea conduce la o destabilizare, o rupere a echilibrului bugetar și ar încuraja contribuabilii la nerespectarea obligațiilor legale care le revin, dar și a celor constituționale, prevăzute în art. 56 alin. (1), care consacră, în mod expres, obligația fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice. … 32.Mai mult decât atât, Curtea reține că măsura anulării unor obligații fiscale, astfel cum este reglementată prin Legea nr. 209/2015, reprezintă o opțiune a legiuitorului, o excepție de la regulă, și nu un drept fundamental al contribuabilului, astfel cum autoarea excepției tinde să îl considere. Regula potrivit căreia exceptio est strictissimae interpretationis este pe deplin aplicabilă în materie fiscală, întrucât principiul legalității nu permite interpretarea în mod extensiv a dispozițiilor legale. Având în vedere că taxele și impozitele constituie venituri ale bugetului de stat, prin care acesta își acoperă cheltuielile și își îndeplinește misiunea constituțională, este evidentă prioritatea interesului public față de interesul privat. Este în afară de orice îndoială faptul că încasarea impozitelor și taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naționale pe plan financiar. Așadar, numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile sale, astfel cum au fost consacrate în art. 135 alin. (2) din Constituție. … 33.De altfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui „just echilibru“ între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc“ (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragrafele 41 și 49). … 34.Prin urmare, Curtea apreciază că soluția legislativă cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 nu aduce atingere principiului egalității în drepturi și nici dreptului de proprietate, coroborate cu principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată fiind unul legitim, de a face posibilă menținerea unui just echilibru între interesele aflate în joc, și anume atât respectarea drepturilor fundamentale ale omului prevăzute de Constituție, cât și respectarea cerințelor interesului general al societății prin prisma obligației pozitive a statului de a asigura ritmicitatea și certitudinea alimentării bugetului statului și bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligațiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecție a bugetului general consolidat, respectiv a bugetelor locale, dându-se eficiență principiului legalității în materie fiscală. … 35.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea OMV PETROM – S.A. în Dosarul nr. 1.756/2/2017 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește