DECIZIA nr. 91 din 4 decembrie 2017

Redacția Lex24
Publicat in ICCJ: DECIZII, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 5 februarie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 521
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 520
ActulREFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 0
ActulINTERPRETARECOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 0
ActulREFERIRE LAREGULAMENT (R) 21/09/2004
ActulREFERIRE LAREGULAMENT (R) 21/09/2004 ART. 0
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 519
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 5
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 520
ART. 1REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 0
ART. 1REFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864 ART. 965
ART. 1REFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864
ART. 1REFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864 ART. 1327
ART. 1REFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864 ART. 1333
ART. 2REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 0
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Dosar nr. 2.091/1/2017

Iulia Cristina Tarcea – președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție – președintele completului
Lavinia Curelea – președintele delegat al Secției I civile
Eugenia Voicheci – președintele Secției a II-a civile
Simona Lala Cristescu – judecător la Secția I civilă
Paula C. Pantea – judecător la Secția I civilă
Nina Ecaterina Grigoraș – judecător la Secția I civilă
Beatrice Ioana Nestor – judecător la Secția I civilă
Simona Gina Pietreanu – judecător la Secția I civilă
Petronela Iulia Nițu – judecător la Secția a II-a civilă
Ianina Blandiana Grădinaru – judecător la Secția a II-a civilă
George Bogdan Florescu – judecător la Secția a II-a civilă
Veronica Magdalena Dănăilă – judecător la Secția a II-a civilă
Ileana Izabela Dolache – judecător la Secția a II-a civilă

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.091/1/2017, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulament.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Vrancea – Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la „aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil, în sensul dacă reducerea corespunzătoare a prețului la care se referă dispozițiile legale: poate fi cerută și obținută de cumpărător în situația în care prețul convenit privește două imobile distincte, două suprafețe de teren de categorii diferite, fără o indicare a prețului pe unitate de măsură; poate fi cerută și obținută, în situația bunurilor imobile determinate, în care prețul este unul global pentru două imobile distincte, iar vânzarea se referă la unul din acestea (cererea de perfectare); interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, în sensul dacă aceste dispoziții sunt incidente și în situația bunurilor imobile determinate“.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I.Titularul și obiectul sesizării1.Tribunalul Vrancea – Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 8 iunie 2017, în Dosarul nr. 5.198/231/2015, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, cu privire la chestiunea de drept mai sus menționată.2.Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 iulie 2017, primind termen de judecată la 4 decembrie 2017.II.Expunerea succintă a procesului3.Cauza are ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cerere promovată de către reclamanții X și Y împotriva pârâtului Z, cu privire la suprafața de 1.431 mp teren intravilan, care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul la data de 15 octombrie 2014.4.Reclamanții au solicitat să se constate și nulitatea parțială a acestui antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de 48.700 mp pădure, dat fiind că promitentul-vânzător nu este proprietar exclusiv al terenului.5.Antecontractul de vânzare-cumpărare privește promisiunea de vânzare a suprafeței de 1.431 mp teren intravilan și a suprafeței de 48.700 mp pădure, cu prețul total de 27.000 euro.6.Reclamanții au arătat că au achitat avansul în sumă de 12.000 euro, urmând ca vânzătorul să întreprindă toate demersurile pentru încheierea actelor în formă autentică într-un termen rezonabil. Au procedat la notificarea pârâtului, dar acesta a refuzat să se prezinte la notar și a comunicat că se va prezenta la un alt notar, ales de el, pentru negocieri.7.Prin cererea reconvențională pârâtul a solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, repunerea părților în situația anterioară, desființarea construcțiilor C2 și C4, edificate fără drept, precum și evacuarea reclamanților.8.Pârâtul a arătat că nu a fost de acord cu perfectarea actelor în formă autentică, deoarece nu este proprietar exclusiv al pădurii; că reclamanții au refuzat să plătească prețul construcțiilor, deși au fost notificați; că înscrisul sub semnătură privată vizează doar terenul intravilan și terenul pădure, fără a cuprinde și prețul construcțiilor de pe terenul intravilan, iar din înscris nu rezultă că prețul s-a raportat la grila notarilor publici.9.Prin Sentința nr. xxxx din 7 iunie 2016, Judecătoria Focșani a admis acțiunea, a perfectat Convenția de vânzare-cumpărare încheiată la 15 octombrie 2014 pentru suprafața de 1.431 mp teren intravilan și construcțiile aflate pe acest teren, a constatat nulitatea parțială a convenției de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafața de 48.700 mp pădure, a constatat că din prețul total al vânzării, de 27.000 euro, a fost achitată suma de 12.000 euro și a obligat reclamanții să achite vânzătorului diferența de preț de 5.000 euro, proporțional cu valoarea imobilelor. A respins cererea reconvențională având ca obiect rezoluțiunea contractului și ridicarea construcțiilor, ca neîntemeiată.10.Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că s-a încheiat o convenție de vânzare-cumpărare între părți pentru o suprafață de teren intravilan și aproximativ 5 ha teren forestier, prețul vânzării fiind de 27.000 euro, fără a se stipula exact prețul individual pentru fiecare imobil cumpărat. După ce reclamanții au intrat în posesia imobilului, între părți au apărut neînțelegeri datorate faptului că sora vânzătorului, proprietară în indiviziune cu acesta asupra terenului pădure, nu a fost de acord cu vânzarea, întrucât cumpărătorii au înțeles să stabilească valoarea pădurii conform grilelor notariale, astfel încât prețul achitat pentru imobilul compus din teren intravilan și construcții era prea mic.11.După ce au intrat în posesia terenului, reclamanții au folosit casa drept locuință, au deschis un magazin și au edificat și alte construcții.12.În cuprinsul înscrisului ce constata convenția nu au fost trecute construcțiile existente pe teren, dar instanța a apreciat că vânzarea s-a referit și la acestea, deoarece cumpărătorii au intrat în posesia de fapt a imobilului de la data încheierii convenției, au stăpânit-o, au edificat construcții noi și au efectuat îmbunătățiri, au exploatat magazinul construit pe teren. 13.Instanța de fond a avut în vedere la soluționarea cauzei și dispozițiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil.14.În ceea ce privește anularea convenției ce are ca obiect terenul forestier a avut în vedere nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la dreptul de preempțiune reglementat de art. 1.746 din Codul civil. Diferența de preț pentru terenul intravilan și construcții, în sumă de 5.000 euro, a fost stabilită ca fiind la valoarea de circulație pentru suprafața de 48.700 mp pădure, prețul total de 10.000 euro pentru această suprafață fiind considerat unul echitabil.15.Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, care a arătat, printre alte critici, că în mod greșit s-a reținut incidența dispozițiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, deoarece prețul a fost stabilit global pentru ambele suprafețe de teren, fără o individualizare a prețului fiecăreia și fără vreo mențiune cu privire la construcții și prețul lor. Instanța a perfectat convenția la un preț de 17.000 euro, fără a argumenta criteriile avute în vedere și modalitatea de stabilire a acestui preț, iar dispozițiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil reglementează vânzarea unor bunuri viitoare, situație ce nu se regăsește în cauză.16.În ceea ce privește invocarea de către reclamanți a dispozițiilor art. 1.743 alin. (1) din Codul civil, acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece au în vedere situația unui singur imobil a cărui suprafață reală ar fi mai mică decât cea din contract, ori în cauză este vorba de două imobile, un teren pădure și altul intravilan, cu amplasamente diferite.17.În ședința publică din 25 mai 2017, Tribunalul Vrancea – Secția I civilă, din oficiu, a pus în discuția părților oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile vizând dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua și art. 1.658 alin. (3) din Codul civil.18.Sesizarea a fost considerată admisibilă prin încheierea din 8 iunie 2017, dată la care s-a dispus și suspendarea judecății, în condițiile art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.III.Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării19.Completul de judecată al Tribunalului Vrancea – Secția I civilă, învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 5.198/231/2015, a apreciat că sesizarea este admisibilă, în raport cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele argumente:– de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua și art. 1.658 alin. (3) din Codul civil depinde soluționarea pe fond a cauzei, deoarece instanța de fond a dezlegat litigiul dintre părți pe baza acestor texte legale;– problema de drept este nouă, deoarece prin consultarea jurisprudenței s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre;– problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data pronunțării încheierii. IV.Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept20.Apelantul-pârât a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că invocarea dispozițiilor art. 1.743 din Codul civil nu poate avea consecința reducerii prețului de 27.000 euro cu prețul apreciat de reclamanți pentru terenul pădure, întrucât textul de lege face referire la indicarea suprafeței și a prețului pe unitatea de măsură, așadar cu privire la fiecare teren în parte.În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, reținute ca incidente în cauză de instanța de fond, consideră că acestea reglementează vânzarea unor bunuri viitoare, situație ce nu se regăsește în cauza de față.Perfectarea vânzării pentru un singur bun dintre cele două ce fac obiectul antecontractului nu poate fi echivalată nerealizării parțiale a bunului, pentru a fi incidente dispozițiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil.21.Intimații-reclamanți au apreciat că nu se justifică sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece interpretarea dispozițiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil este clară, neechivocă și asupra ei a statuat instanța supremă prin Decizia civilă nr. 2.471 din 27 iunie 2014, pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă. Prin această decizie s-a stabilit că dacă după încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare se constată că suprafața de teren este în fapt mai mică decât cea trecută în act, primează remediul instituit de prevederile art. 1.327 din Codul civil de la 1864, respectiv diminuarea prețului.Dispozițiile art. 1.745 din Codul civil, ce vizează vânzarea a două fonduri cu precizarea întinderii fiecăruia, pentru un singur preț, stabilesc că dacă întinderea unuia este mai mare, iar a celuilalt mai mică, se va face compensația între valoarea surplusului și valoarea lipsei, iar acțiunea, fie pentru suplimentul de preț, fie pentru scăderea sa, nu poate fi introdusă decât potrivit regulilor prevăzute de art. 1.743 și art. 1.744 din Codul civil.În ceea ce privește dispozițiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil consideră că sunt aplicabile bunurilor imobile, deoarece se referă la bunuri determinate.V.Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept22.Instanța de trimitere a apreciat că se justifică sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, deoarece pe dispozițiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil și-a sprijinit soluția instanța de fond, iar dispozițiile art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil au fost invocate de către reclamanți în susținerea demersului lor judiciar pe parcursul procesului. Interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale la raportul juridic litigios vor da naștere unei practici judiciare contradictorii.VI.Jurisprudența instanțelor naționale în materie23.Niciuna dintre curțile de apel nu a identificat hotărâri judecătorești în materia ce face obiectul sesizării.24.Opiniile exprimate de judecătorii instanțelor naționale sunt diferite.25.Astfel, s-a apreciat că în cauză este vorba despre o chestiune de probațiune raportat la specificul litigiului și la împrejurările de fapt, astfel că nu se poate stabili o soluție de plano (Judecătoria Bistrița) sau că problema de drept în discuție este una de speță, care nu necesită dezlegare de principiu (Curtea de Apel Cluj) ori că interpretarea textelor se realizează, în concret, în funcție de datele speței, prin raportare la poziția afirmată de creditorul obligației și la respectarea principiilor bunei-credințe și executării în natură a prestației, astfel cum a fost asumată (Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie). De asemenea s-a arătat că nu este îndeplinită cerința noutății chestiunii de drept, situația fiind și anterior reglementată prin art. 1.333 din Codul civil de la 1864 și analizată în doctrină (Curtea de Apel Brașov).26.Cu privire la prima problemă de drept, o parte a instanțelor a apreciat că, în aplicarea dispozițiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil, reducerea corespunzătoare a prețului nu poate fi cerută și obținută de cumpărător în situația în care prețul convenit privește două imobile distincte, fără o indicare a prețului pe unitate de măsură (Judecătoria Săliște, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Cluj, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Brașov, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, Curtea de Apel Galați – Secția I civilă). Tribunalul Argeș consideră că în ipotezele vizate de sesizare se ajunge ca instanța să intervină în voința părților și să stabilească, în lipsa oricăror elemente certe, prețul corespunzător fiecărui imobil menționat în antecontract.Dimpotrivă, alte instanțe au apreciat că reducerea corespunzătoare a prețului la care se referă dispozițiile art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil poate fi cerută și obținută de cumpărător în situația în care prețul convenit privește două imobile distincte, două suprafețe de teren de categorii diferite, fără o indicare a prețului pe unitate de măsură (Curtea de Apel Bacău, Judecătoria Moinești, Judecătoria Făgăraș, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Suceava).

27.Cât privește cea de-a doua problemă de drept s-au exprimat două opinii: fie s-a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil în cazul bunurilor imobile determinate (Judecătoria Săliște, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Piatra-Neamț, Judecătoria Moinești, Curtea de Apel Brașov – Secția civilă, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Bistrița, Tribunalul Argeș, Curtea de Apel Suceava), fie s-a apreciat că acestea privesc numai bunurile viitoare, aplicându-se acelor bunuri individual determinate care nu existau la momentul acordului de voință (Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, Judecătoria Făgăraș, Tribunalul Cluj, Judecătoria Baia Mare, Curtea de Apel Galați – Secția I civilă).28.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă a comunicat deciziile nr. 2.471 din 27 iunie 2014 și nr. 4.028 din 23 noiembrie 2010, apreciind că sunt relevante în cauză.Prin Decizia nr. 4.028 din 23 noiembrie 2010 s-a confirmat existența unui drept, și nu a unei obligații a cumpărătorului de a solicita întregirea suprafeței de teren înstrăinată, în temeiul art. 1.327 din Codul civil, situația de fapt fiind diferită de cea din dosarul în care s-a făcut sesizarea.29.Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.VII.Jurisprudența Curții Constituționale30.În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 1.658 alin. (3) și art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil.VIII.Raportul asupra chestiunii de drept31.Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întrunește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. IX.Înalta Curte de Casație și JustițieExaminând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:Asupra admisibilității sesizării32.În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:1.existența unei cauze aflate în curs de judecată;2.cauza să fie soluționată în ultimă instanță;3.cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;4.ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;5.chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.33.În cauză se observă că, la data formulării sesizării, sunt îndeplinite primele trei condiții de admisibilitate reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că: litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, Tribunalul Vrancea învestit cu soluționarea apelului urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, iar cauza ce face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să o soluționeze.34.A patra condiție însă nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită, art. 519 din Codul de procedură civilă instituind obligația ca lămurirea chestiunii de drept să presupună interpretarea unor texte legale incidente în cauza supusă judecății. Din această perspectivă se constată că titularul sesizării nu solicită interpretarea unor texte legale. Din modul de formulare a sesizării rezultă că ceea ce se solicită este să se stabilească dacă textele legale invocate de una dintre părți și, respectiv, de prima instanță de judecată sunt incidente în cauza supusă judecății, în raport cu situația de fapt concretă, și nu se solicită o interpretare propriu-zisă a conținutului dispozițiilor legale.35.Așa cum a subliniat în mod constant în practica sa Înalta Curte de Casație și Justiție, procedura sesizării instanței supreme în vederea pronunțării asupra unor chestiuni de drept printr-o hotărâre prealabilă reprezintă o procedură al cărei scop este crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea practicii judiciare, care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea practicii judiciare românești într-una predictibilă, care să răspundă așteptărilor rezonabile ale justițiabililor.36.În analiza aspectelor generale de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie avute în vedere, pe lângă scopul instituirii acestui mecanism de unificare a practicii, rațiunea și fundamentul său.37.Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esențiale și controversate.38.Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, instanța supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.39.În cazul analizat, titularul sesizării solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prealabilă cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil, în sensul dacă reducerea corespunzătoare a prețului la care se referă dispozițiile legale poate fi cerută și obținută de cumpărător în situația în care prețul convenit privește două suprafețe de teren de categorii diferite, stabilit global, fără o indicare a prețului pe unitate de măsură, iar cererea de perfectare a vânzării se referă numai la unul dintre acestea, respectiv interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, în sensul dacă aceste dispoziții sunt incidente și în situația bunurilor imobile determinate.40.Se observă astfel că sesizarea vizează în concret tranșarea aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, în condițiile în care aceasta nu a indicat o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.41.Tot astfel, se poate constata că, în apelul formulat în cauză, se critică modalitatea în care instanța de judecată a procedat la interpretarea și aplicarea concretă a acestor prevederi legale în cauza dedusă judecății. Or, asemenea operațiuni de interpretare și aplicare a textului de lege la diferite circumstanțe ce caracterizează fiecare litigiu nu pot fi atribuite completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării cauzei respective fiind atributul ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată.42.Problema eficienței sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportată la rezolvarea litigiului în care a intervenit, reclamă ca identificarea chestiunii de drept de către titularul sesizării să vizeze o chestiune juridică reală, și nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu.43.Mai mult, sentința primei instanțe este susținută pe dispozițiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, fără a se face aplicarea în cauză și a celorlalte norme legale indicate în actul de sesizare. Dispozițiile art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil au fost invocate în apelul formulat în cauză de pârât, iar în actul de sesizare se arată că acestea au fost invocate de către intimații-reclamanți în susținerea demersului lor judiciar, pe parcursul procesului.44.De asemenea, tot sub aspectul condiției existenței unei chestiuni de drept reale, se constată că art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de „chestiune de drept“. În interpretarea acestei noțiuni, doctrina afirmă că sintagma trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, iar pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, să prezinte o dificultate suficient de mare și să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.45.În cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate, nefiind identificată vreo chestiune de drept controversată, susceptibilă de a genera interpretări diferite, în egală măsură de pertinente, care să necesite pronunțarea unei hotărâri prealabile.46.Conținutul normelor este foarte clar, ținând cont și de topografia textelor în cauză în cadrul secțiunilor aferente: §3. Obiectul vânzării Vânzarea unui bun viitor  + 
Articolul 1.658(1)Dacă obiectul vânzării îl constituie un bun viitor, cumpărătorul dobândește proprietatea în momentul în care bunul s-a realizat. În privința construcțiilor, sunt aplicabile dispozițiile corespunzătoare în materie de carte funciară. (2) În cazul vânzării unor bunuri dintr-un gen limitat care nu există la data încheierii contractului, cumpărătorul dobândește proprietatea la momentul individualizării de către vânzător a bunurilor vândute. Atunci când bunul sau, după caz, genul limitat nu se realizează, contractul nu produce niciun efect. Cu toate acestea, dacă nerealizarea este determinată de culpa vânzătorului, el este ținut să plătească daune-interese. (3) Când bunul se realizează numai parțial, cumpărătorul are alegerea fie de a cere desființarea vânzării, fie de a pretinde reducerea corespunzătoare a prețului. Aceeași soluție se aplică și în cazul prevăzut la alin. (2) atunci când genul limitat s-a realizat numai parțial și, din acest motiv, vânzătorul nu poate individualiza întreaga cantitate de bunuri prevăzută în contract. Dacă nerealizarea parțială a bunului sau, după caz, a genului limitat a fost determinată de culpa vânzătorului, acesta este ținut să plătească daune-interese. (…)
§1. Reguli speciale aplicabile vânzării imobilelor Vânzarea unui imobil determinat cu indicarea suprafeței  + 
Articolul 1.743(1)Dacă, în vânzarea unui imobil cu indicarea suprafeței și a prețului pe unitatea de măsură, suprafața reală este mai mică decât cea indicată în contract, cumpărătorul poate cere vânzătorului să îi dea suprafața convenită. Atunci când cumpărătorul nu cere sau vânzătorul nu poate să transmită această suprafață, cumpărătorul poate obține fie reducerea corespunzătoare a prețului, fie rezoluțiunea contractului dacă, din cauza diferenței de suprafață, bunul nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost cumpărat. (…)“(s.n.)
47.Atunci când niciun raționament juridic al instanței de trimitere nu arată în ce ar consta caracterul lacunar al normei, care să necesite o dezlegare de principiu în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie, soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost aceea de respingere a sesizării ca inadmisibilă.48.De asemenea, prin încheierea de sesizare, completul de judecată nu a făcut nicio referire la cerința noutății chestiunii de drept, așa cum prevede în mod expres art. 519 din Codul de procedură civilă, și nici cu privire la vreunul din criteriile de determinare a caracterului de noutate, limitându-se la a menționa că în urma consultării jurisprudenței a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre.49.Din interpretarea gramaticală a art. 519 din Codul de procedură civilă rezultă însă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este o condiție diferită de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii în curs de soluționare cu privire la acea chestiune de drept, numai în acest fel justificându-se folosirea conjuncției „și“ în cuprinsul normei citate.50.În lipsa unei definiții a noutății chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul textului analizat, în doctrină s-a subliniat că sesizarea instanței supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată în doctrină – în interpretarea unui act normativ mai vechi – ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent, prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecății anterior.51.Normele din actul de sesizare nu sunt dispoziții legale noi în materia vânzării.Potrivit Codului civil de la 1864:Art. 965.: „Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligației. (…)“Art. 1.327: „Dacă vânzarea unui imobil s-a făcut cu arătare de cuprinsul său, și pe atât măsură, vânzătorul este dator să predea cumpărătorului, dacă acesta cere, cuprinsul arătat în contract. Neputând, sau cumpărătorul necerând, vânzătorul este dator să sufere o scădere proporțională la preț.“52.Aceste texte, cu conținut similar textelor de lege ce fac obiectul sesizării, au fost amplu analizate în doctrină de-a lungul timpului.53.Ca atare, câtă vreme problema de drept ce face obiectul sesizării a mai fost analizată în doctrină, în interpretarea unui act normativ mai vechi, dar care cuprindea o reglementare similară sub aspectele care interesează în cauza de față, caracterul de noutate se pierde și face inadmisibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă.Prin Decizia nr. 2.471 din 27 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, s-a analizat incidența dispozițiilor art. 1.327 din Codul civil de la 1864, într-o cauză în care prețul a fost stabilit în antecontract pe metru pătrat, reținându-se că aceste dispoziții ar conferi cu prioritate remediul diminuării prețului (acțiunea în rezoluțiune având un caracter subsidiar).54.Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că, în prezentarea punctului de vedere al instanței de trimitere, aceasta se limitează la a arăta faptul că pe dispozițiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil și-a sprijinit soluția instanța de fond, iar dispozițiile art. 1.743 alin. (1) teza a II-a din Codul civil au fost invocate de către intimații-reclamanți în susținerea demersului lor judiciar, susținând că „interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale la raportul juridic litigios vor da naștere la o practică contradictorie“.55.Sub acest aspect trebuie subliniat faptul că interpretarea și aplicarea legii de către instanța de control judiciar în limitele căii de atac cu care a fost legal învestită, diferit față de prima instanță, nu pot fi apreciate ca reprezentând practică judiciară neunitară.
56.În considerarea argumentelor expuse se constată că sesizarea de față nu este admisibilă, întrucât mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile legale poate fi uzitat doar ca urmare a întrunirii condițiilor restrictive de admisibilitate evocate, rolul său unificator putând fi exercitat numai în privința chestiunilor de drept noi, care se impun cu pregnanță a fi lămurite și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vrancea – Secția I civilă, în Dosarul nr. 5.198/231/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la:1.aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil, în sensul dacă reducerea corespunzătoare a prețului la care se referă dispozițiile legale: poate fi cerută și obținută de cumpărător în situația în care prețul convenit privește două imobile distincte, două suprafețe de teren de categorii diferite, fără o indicare a prețului pe unitate de măsură; poate fi cerută și obținută, în situația bunurilor imobile determinate, în care prețul este unul global pentru două imobile distincte, iar vânzarea se referă la unul dintre acestea (cererea de perfectare);2.interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, în sensul dacă aceste dispoziții sunt incidente și în situația bunurilor imobile determinate.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2017.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
IULIA CRISTINA TARCEA
Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x