DECIZIA nr. 9 din 17 aprilie 2019

Dosar nr. 376/1/2019

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 2.571/279/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție:Dacă în interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, noțiunea de faptă, din sintagma «(…) instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (…)», include în sfera sa de conținut și înțelesul unui act material din cuprinsul unei infracțiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv «acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 376/1/2019 a fost legal constituit conform dispozițiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală, ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și potrivit procesului-verbal din data de 16 aprilie 2019 prin care s-a dispus înlocuirea doamnei judecător Lavinia Lefterache cu doamna judecător Silvia Cerbu.Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.Judecător-raportor a fost desemnată, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Simona Daniela Encean, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, la ședința de judecată a participat domnul Costin Cristian Pușcă, magistrat-asistent în cadrul Secției penale, întrucât, potrivit procesului-verbal din data de 16 aprilie 2019, s-a dispus înlocuirea doamnei magistrat-asistent Pavel Elena Larisa cu domnul magistrat-asistent Pușcă Costin Cristian.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 376/1/2019 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că, față de solicitările formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării.În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, doamna judecător Simona Daniela Encean, care a fost înaintat părților la data de 26 martie 2019, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 376/1/2019.Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.A arătat că problema de drept vizează lămurirea incidenței unei soluții procesuale specifice apelului, respectiv aceea prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, în ipoteza în care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor actelor materiale care ar intra în conținutul infracțiunii continuate.Practic, instanța de trimitere solicită a se stabili dacă noțiunea de faptă, prevăzută de textul de lege anterior menționat, este echivalentă cu noțiunea de acțiune sau inacțiune la care se referă art. 35 alin. (1) din Codul penal, întrucât, dacă în noțiunea de faptă ar intra și noțiunea de act material din conținutul infracțiunii continuate, s-ar putea justifica o soluție de desființare a hotărârii instanței de fond și de trimitere spre rejudecare a cauzei.A apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât din încheierea de sesizare rezultă că nu se confirmă situația premisă care a justificat în opinia instanței de trimitere formularea întrebării; instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor actelor materiale care intrau în conținutul infracțiunii continuate reținute în sarcina inculpatului, atât prin considerentele hotărârii, cât și prin dispozitivul acesteia.Astfel, instanța de fond a arătat, în mod argumentat, care acte materiale nu sunt probate și pe care, pe cale de consecință, le-a înlăturat și nu le-a avut în vedere la pronunțarea soluției de condamnare, această soluție reflectându-se și în dispozitivul hotărârii, având în vedere că instanța a înlăturat caracterul continuat pentru cele pe care nu le-a reținut, a precizat numărul actelor materiale pentru care s-a dispus soluția de condamnare, precum și data săvârșirii acestora.Prin urmare, într-o astfel de ipoteză în care suntem în prezența unor pluralități de fapte care intră în conținutul unei infracțiuni unice continuate, nu se justifică regăsirea unei soluții distincte cu privire la fiecare act material în dispozitiv, întrucât nu suntem în ipoteza unei pluralități de infracțiuni, așa cum, în mod greșit, a apreciat instanța de trimitere.În consecință, situația premisă neregăsindu-se în situația din speță, nu este îndeplinită condiția privind legătura dintre dezlegarea chestiunii de drept și dezlegarea fondului cauzei, astfel încât a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul membrilor completului, în situația în care au întrebări de formulat.Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut dosarul în pronunțare.
ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I.Titularul și obiectul sesizăriiPrin Încheierea de ședință din data de 28 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.571/279/2016, Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă în interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, noțiunea de faptă, din sintagma «(…) instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (…)», include în sfera sa de conținut și înțelesul unui act material din cuprinsul unei infracțiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv «acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. … II.Expunerea succintă a cauzeiCurtea de Apel Bacău este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelului declarat de inculpatul P.N.I. împotriva Sentinței penale nr. 1.058 din 14 decembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. 2.571/279/2016.Prin sentința penală menționată, în temeiul art. 85 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului (O.U.G.) nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 39 alin. (4) din Codul penal anterior și art. 5 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul P.N.I. la pedeapsa de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui autovehicul neînmatriculat, în stare de recidivă postexecutorie (un singur act material, din data de 15.11.2012, ora 16,30).În temeiul art. 71 din Codul penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei principale.În temeiul art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 39 alin. (4) din Codul penal anterior și art. 5 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul P.N.I. la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în stare de recidivă postexecutorie (un singur act material, din data de 15.11.2012, ora 16,30).În temeiul art. 71 din Codul penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei principale.În temeiul art. 33 lit. b),art. 34 alin. (1) lit. b) din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, au fost contopite cele două pedepse stabilite mai sus, urmând ca inculpatul P.N.I. să execute, ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.În temeiul art. 71 din Codul penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare.S-a constatat că inculpatul P.N.I este arestat în altă cauză.În temeiul art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul P.N.I. la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.În temeiul art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului, care rămâne în sarcina statului, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Neamț.Împotriva sentinței penale anterior menționate a declarat apel inculpatul P.N.I., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, printre altele, desființarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat conform dispozițiilor art. 345 din Codul de procedură penală din 1968 asupra faptelor din 16.11.2012.Dezbaterile au avut loc la data de 23.10.2018, cauza fiind însă pe rol, acordându-se termen la 27 noiembrie 2018, dată la care Curtea de Apel Bacău a pus în discuția reprezentantului Ministerului Public și a inculpatului prezent la ședința de judecată sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra problemei de drept expuse în preambulul prezentei decizii; prin Încheierea din data de 28.11.2018, aceeași instanță a constatat îndeplinite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală și, ca urmare, a dispus sesizarea instanței supreme. … III.Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și JustițieInstanța de trimitere a arătat că noțiunea de faptă din sintagma „(…) instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (…)“ include în sfera sa de conținut și înțelesul unui act material din cuprinsul unei infracțiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv „acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni“.Astfel, potrivit art. 15 alin. (1) din Codul penal, infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.Cu toate că noțiunea de faptă nu a fost definită de legiuitor, în doctrina de specialitate aceasta a fost explicată ca fiind „o faptă a omului, un act de conduită exterioară a acestuia, având o existență materială obiectivă. (…) Fapta poate consta într-o acțiune sau o inacțiune“. De altfel, în alte tratate de drept penal material, cu toate că nu se prezintă o definiție expresă a noțiunii de faptă, prin referire la autorii din perioada antebelică, se arată că însăși infracțiunea se definea ca „acțiunea sau inacțiunea care fiind doloasă ori culpoasă, legiuitorul a sancționat-o penalicește“.Altfel și mai simplu spus, prin faptă prevăzută de legea penală doctrina penal materială, dar și jurisprudența aproape unanimă înțeleg o acțiune sau inacțiune a omului.Or, această noțiune de acțiune sau inacțiune, care constituie însăși definiția faptei, se regăsește în cuprinsul art. 35 alin. (1) din Codul penal referitor la definiția infracțiunii continuate: „Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv (textul subliniat declarat neconstituțional), acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni“.Din cele arătate mai sus rezultă că prin acțiune sau inacțiune prevăzută de legea penală trebuie înțeleasă noțiunea echivalentă de faptă prevăzută de legea penală.În altă ordine de idei, legiuitorul nu a folosit la art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală noțiunea de infracțiune – (…) instanța nu s-a pronunțat asupra unei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (…) ci „(…) instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (…).“Distincția realizată de legiuitor între infracțiune și faptă nu este întâmplătoare în cazul art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, ci are legătură cu noțiunea de acuzație în materie penală.Astfel, o infracțiune, mai ales în cazul unității legale de infracțiuni, poate să cuprindă, prin voința legiuitorului, mai mult de o faptă prevăzută de legea penală, înțeleasă prin acțiune sau inacțiune a omului prevăzută de legea penală.Altfel spus, infracțiunea include în sfera sa de conținut noțiunea de faptă, o infracțiune fiind posibil să conțină una sau mai multe fapte, în funcție de felul unității de infracțiuni, naturală sau legală.Fiecare dintre acțiunile sau inacțiunile prevăzute de legea penală, în sensul de fapte, constituie însă o acuzație în materie penală distinctă, ce reprezintă obiectul judecății și pentru care instanța trebuie să pronunțe, eventual după o schimbare de încadrare juridică, prin scindarea unității legale, în mod expres, o soluție prin actul de judecată a cărui finalitate o reprezintă hotărârea judecătorească.Dacă se ajunge la o interpretare diferită, că legiuitorul nu a inclus în noțiunea de faptă și o acțiune sau inacțiune (în sensul de act material) din cuprinsul unei infracțiuni continuate, atunci consecințele ar putea fi contrare unei logici juridice comune.Astfel, aceeași noțiune de acțiune sau inacțiune în sensul de faptă prevăzută de legea penală este folosită de legiuitor și la art. 35 alin. (2) din Codul penal, pentru a defini cealaltă formă de unitate legală de infracțiuni, respectiv infracțiunea complexă.În această situație, dacă instanța de fond nu ar mai fi obligată să se pronunțe asupra tuturor actelor materiale din cuprinsul unei infracțiuni continuate prin dispozitivul sentinței, sub sancțiunea unei desființări în calea de atac a apelului cu trimitere spre rejudecare la instanța învestită inițial, ca urmare a interpretării diferite a noțiunii de faptă, atunci această concluzie ar putea fi valabilă și pentru acțiunile sau inacțiunile din cuprinsul unei infracțiuni complexe.Instanța de fond ar putea, din eroare sau dintr-o practică eronată consolidată, să se pronunțe prin dispozitiv doar asupra acțiunii sau inacțiunii din cuprinsul infracțiunii complexe pe care ar reține-o în sarcina inculpatului, urmând ca cealaltă acțiune sau inacțiune sau, după caz, celelalte acțiuni sau inacțiuni din cadrul infracțiunii complexe să fie înlăturate prin considerente, în mod identic ca în cazul practicii judiciare greșite din situația infracțiunilor continuate.Această modalitate de interpretare ar conduce, în cele din urmă, la pronunțarea unei soluții asupra unei acuzații în materie penală direct în calea de atac a apelului, nefiind posibilă desființarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, dacă în noțiunea de faptă nu se include și acțiunea sau inacțiunea în sensul art. 35 alin. (1) sau alin. (2) din Codul penal, privând inculpatul de judecata în dublu grad de jurisdicție, obligatorie conform art. 2 paragraful 1 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.Totodată, având în vedere faptul că termenul de declarare a apelului începe să fie calculat de la comunicarea copiei minutei, conform art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală, din moment ce în minută, care va constitui viitorul dispozitiv al sentinței, instanța de fond nu se pronunță asupra unei acțiuni sau inacțiuni, aceasta nici măcar nu ar putea fi atacată sub acest aspect decât dacă infracțiunea continuată era compusă din doar două acte materiale, situație în care reținerea în dispozitiv a unui singur act material ar conduce la înlăturarea obligatorie a art. 35 alin. (1) din Codul penal.Doar în această situație particulară, a infracțiunii continuate compuse din doar două acte materiale, Ministerul Public, inculpatul, persoana vătămată sau alte părți ar putea să considere că instanța a pronunțat o altă soluție decât reținerea unei fapte în sarcina inculpatului, pentru a o putea ataca cu calea de atac a apelului.În cazurile în care însă infracțiunea continuată ar fi compusă din trei sau mai multe acte materiale, soluția de nereținere a acesteia în sarcina inculpatului consemnată în considerente nu ar putea fi atacată cu apel decât după motivarea hotărârii, ce se realizează în cele mai multe situații după comunicarea copiei minutei, când termenul de apel deja a expirat. … IV.Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondateÎn conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.În urma consultării instanțelor de judecată s-a evidențiat opinia majoritară potrivit căreia noțiunea de faptă, din sintagma „(…) instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (…)“, include în sfera sa de conținut și înțelesul unui act material din cuprinsul unei infracțiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv „acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni“.În acest sens au opinat curțile de apel: Brașov, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Timișoara; tribunalele: Bistrița-Năsăud, Brașov, București, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Teleorman, Timiș, Vaslui, judecătoriile: Bistrița, Zărnești, Babadag, Măcin, Odorheiu Secuiesc, Giurgiu, Roman, Timișoara, Lugoj, Caransebeș, Vaslui, Hârlău, Pașcani, Craiova, Orșova, Vânju Mare și judecătoriile sectoarelor 1, 2, 3, 4, 5 și 6 București.În argumentarea opiniei exprimate, instanțele mai sus amintite au precizat, în esență, că își însușesc punctul de vedere exprimat de instanța de sesizare în sensul că fiecare dintre acțiunile sau inacțiunile prevăzute de legea penală, în sensul de fapte, constituie o acuzație în materie penală distinctă, ce reprezintă obiectul judecății și pentru care instanța trebuie să se pronunțe, în caz contrar inculpatul fiind privat de judecata în dublu grad de jurisdicție, obligatorie conform art. 2 paragraful 1 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.Alte instanțe au opinat că noțiunea de faptă, din sintagma „(…) instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (…)“, nu include în sfera sa de conținut și înțelesul unui act material din cuprinsul unei infracțiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv „acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni“. În acest sens au comunicat puncte de vedere Curtea de Apel București, Tribunalul Caraș-Severin și Tribunalul Vrancea.Răspunsurile curților de apel Alba Iulia, Bacău, Cluj, Ploiești, Constanța, Târgu Mureș și tribunalelor Arad, Brașov, Cluj, Sălaj cuprind doar mențiunea neidentificării, în jurisprudența acestora ori, după caz, a instanțelor din circumscripție, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. … V.Opinia specialiștilor consultațiÎn conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.Catedra de drept penal a Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat în sensul că pentru actele materiale din conținutul infracțiunii continuate nu se poate pronunța o soluție procesuală distinctă, soluție rezervată doar infracțiunii în ansamblul său, iar nu unor componente ale acesteia; înlăturarea unui act material din conținutul infracțiunii continuate trebuie să rezulte în mod expres din conținutul dispozitivului, fiind necesară, totodată, tratarea sa în conținutul expunerii, actul material trebuind să fie identificat cu precizie, în caz contrar neputându-se considera că instanța s-a pronunțat asupra faptelor reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu.Prin urmare, concluzia colectivului de drept penal al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este aceea că în interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, noțiunea de faptă, din sintagma „(…) instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (…)“, include în sfera sa de aplicare și înțelesul unui act material din cuprinsul unei infracțiuni continuate, în raport cu definiția cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Codul penal; noțiunea „pronunțare“ nu se referă la pronunțarea unei soluții procesuale conform art. 390 alin. (1)-(6) din Codul de procedură penală; cazul de trimitere spre rejudecare se impune doar în situația în care actul material nu este tratat nici în dispozitiv, nici în considerente.Centrul de Cercetări în Științe Penale al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în vederea formulării unui răspuns cu privire la fondul chestiunii de drept amintite, a opinat că este esențial a se stabili dacă nepronunțarea de către instanța de fond cu privire la unul dintre actele materiale din cuprinsul infracțiunii continuate atrage sancțiunea trimiterii spre rejudecare.În ipoteza unui răspuns pozitiv la prima chestiune, s-a apreciat că se impune a se lămuri care este momentul la care instanța trebuie să se pronunțe cu privire la toate actele materiale, respectiv la momentul pronunțării (cu ocazia redactării minutei) sau la momentul redactării considerentelor. Mai exact, poate echivala cu o pronunțare simpla mențiune din cuprinsul considerentelor sau este necesară o inserare expresă în dispozitiv pentru fiecare act material în parte.S-a considerat că în situația în care instanța de judecată apreciază că nu se impune reținerea unui act material în cuprinsul infracțiunii continuate cu care a fost învestită, considerentele hotărârii nu sunt suficiente. Soluția trebuie să se regăsească în cuprinsul dispozitivului hotărârii, cu atât mai mult cu cât judecătorul trebuie să identifice motivul de achitare prin raportare la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală.Totodată, s-a opinat că minuta trebuie să reflecte în mod concret și riguros toate rezolvările care se dau de către instanța de judecată atât laturii penale, cât și laturii civile a cauzei, fiind necesară soluționarea acuzației penale prin prisma tuturor faptelor reținute în sarcina inculpatului, dispozitivul hotărârii fiind, de altfel, cel care urmează să fie pus în executare, dar și cel la care participanții la proces se vor raporta în momentul în care vor ataca sau nu soluția pe fond.În consecință, s-a apreciat că, în interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, noțiunea de faptă, din sintagma „instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare“, include în sfera sa de conținut și înțelesul unui act material din cuprinsul unei infracțiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv „acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni“. … VI.Examenul jurisprudenței în materie 1.Jurisprudența națională relevantăÎn materialul transmis de curțile de apel a fost identificată practică relevantă în materie la curțile de apel București, Craiova și judecătoriile sectoarelor 4 și 6 București.Din analiza hotărârilor judecătorești înaintate, relevanță în cauză prezintă numai Sentința penală nr. 181 din 30.03.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, în formă continuată (acte materiale din 23.03.2017, ora 6,50 și ora 6,55), în considerente arătându-se că nu se pot reține și actele materiale din data de 20.03.2017, orele 7,15 și 16,30, pentru primul act material nefiind îndeplinite condițiile de tipicitate prevăzute de lege, iar pentru celălalt nu există probe că a fost săvârșit. Sentința penală a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 817 din 08.06.2018 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală. … 2.Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție 2.1.Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. … 2.2.În ceea ce privește deciziile de speță, au fost identificate Decizia nr. 2.647 din 4 septembrie 2012 a Secției penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (www.scj.ro), precum și Sentința penală nr. 460 din 15.05.2014 a Secției penale, respectiv Decizia penală nr. 81 din 22.06.2015 pronunțată de Completul de 5 judecători.  …  … 3.Jurisprudența Curții ConstituționaleNu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. …  … VII.Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor OmuluiNu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. … VIII.Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost în sensul că, în interpretarea dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, termenul de „faptă“ din sintagma „(…) instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (…)“ nu are înțelesul de acțiune sau inacțiune din conținutul infracțiunii continuate, la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Codul penal. … IX.Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât situația premisă care să justifice necesitatea dezlegării problemei de drept nu se regăsește în cauză, nefiind îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv cea vizând legătura problemei de drept cu fondul cauzei în care a fost invocată. … X.Dispoziții legale incidenteCodul penalArt. 35Unitatea infracțiunii continuate și a celei complexe(1)Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 368/2017, a constatat că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv“ din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională.Codul de procedură penalăArt. 421Soluțiile la judecata în apelInstanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții:1.respinge apelul, menținând hotărârea atacată:a)dacă apelul este tardiv sau inadmisibil; … b)dacă apelul este nefondat; …  … 2.admite apelul și:a)desființează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond (…); … b)desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă. …  …  … XI.Opinia judecătorului-raportorOpinia judecătorului-raportor a fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 2.571/279/2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept „Dacă în interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, noțiunea de faptă, din sintagma „(…) instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (…)“, include în sfera sa de conținut și înțelesul unui act material din cuprinsul unei infracțiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv „acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni“. … XII.Înalta Curte de Casație și JustițieExaminând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curților de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.Față de cele arătate rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea în baza dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de articolul anterior menționat, soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.Or, în speță, se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, respectiv Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie fiind învestită în Dosarul nr. 2.571/279/2016 cu soluționarea apelului declarat de inculpatul P.N.I. împotriva Sentinței penale nr. 1.058 din 14.12.2017, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț.De asemenea, problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești și nu face în prezent obiectul unui recurs în interesul legii, fiind îndeplinită și această condiție prevăzută de lege.Însă, în ceea ce privește condiția privind legătura cu soluționarea cauzei a chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită, interpretarea dată de instanța supremă neavând consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.Or, între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția ce urmează a fi dată de instanța de trimitere trebuie să existe o relație de dependență, în sensul că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție să producă un efect concret asupra cauzei penale aflate în soluționare pe rolul instanței în ultim grad de jurisdicție.Astfel, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă noțiunea de faptă din conținutul art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală este echivalentă cu noțiunea de acțiune/inacțiune din conținutul art. 35 alin. (1) din Codul penal.Includerea în sfera noțiunii de faptă a actului material din conținutul infracțiunii continuate face posibilă, în opinia curții de apel, soluția de desființare cu trimiterea cauzei spre rejudecare, motiv de apel invocat în calea de atac exercitată, în speță, de inculpat.Din încheierea de sesizare rezultă, în esență, necesitatea pronunțării de către instanța de judecată asupra tuturor actelor materiale din cuprinsul unei infracțiuni continuate prin dispozitivul sentinței penale, și nu doar în considerentele acesteia, sub sancțiunea desființării hotărârii în calea de atac a apelului cu trimitere spre rejudecare la instanța învestită inițial. Argumentele folosite în susținerea punctului de vedere al completului de judecată vizează aceeași problematică a conținutului dispozitivului, respectiv a considerentelor hotărârii, din perspectiva respectării principiului dublului grad de jurisdicție, pe de o parte, respectiv, al formulării, în termen, a căii de atac.Or, se constată că chestiunea pusă în discuție de instanța de trimitere vizează, în fapt, o altă problematică decât cea expusă în conținutul întrebării adresate Înaltei Curți, respectiv dacă nepronunțarea de către instanța de fond a unei soluții distincte în raport cu toate actele materiale din cuprinsul infracțiunii continuate prin dispozitivul hotărârii atrage sancțiunea trimiterii spre rejudecare, fiind astfel necesară inserarea în dispozitivul hotărârii a unor dispoziții exprese privind fiecare act material în parte.Pe de altă parte, soluția procesuală prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală este incidentă atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului.Însă, din considerentele sentinței penale atacate rezultă că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la toate actele materiale din conținutul infracțiunii continuate, dispunând condamnarea inculpatului pentru infracțiunile comise la data de 15.11.2012 și înlăturând motivat din conținutul infracțiunii continuate actele materiale pretins comise la data de 16.11.2012. Modul de rezolvare a acțiunii penale este reflectat și în conținutul dispozitivului hotărârii, instanța de fond eliminând prevederile legale privind caracterul continuat al infracțiunii și menționând expres numărul actelor materiale pentru care a pronunțat soluția de condamnare și data comiterii acestora.Din această perspectivă, mențiunile cuprinse în minuta sentinței penale (care are același conținut cu cel al dispozitivului hotărârii) permiteau decelarea cu ușurință a actelor materiale pentru care s-a dispus soluția de condamnare în cauză și exercitarea, în termenul legal, a căii ordinare de atac.Deopotrivă, împrejurarea relevată în încheierea de sesizare în sensul pronunțării unei soluții direct în calea de atac privând inculpatul de judecata în dublu grad de jurisdicție nu se regăsește în cauză. După cum s-a arătat anterior, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la toate actele materiale din conținutul infracțiunilor continuate pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.Față de cele arătate, întrucât situația juridică ce a generat întrebarea adresată Înaltei Curți nu se regăsește în cauza dedusă judecății instanței de trimitere, iar interpretarea dată de instanța supremă chestiunii de drept invocate nu are consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că dispozițiile legale a căror lămurire se solicită de către instanța de trimitere nu cuprind neclarități sau ambiguități, problema semnalată nefiind o veritabilă chestiune de drept care să justifice intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul mecanismului de asigurare a unei practici judiciare unitare. … Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 477 din Codul de procedură penală,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 2.571/279/2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă în interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, noțiunea de faptă, din sintagma «(…) instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (…)», include în sfera sa de conținut și înțelesul unui act material din cuprinsul unei infracțiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv «acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuniObligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2019.
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător DANIEL GRĂDINARU
Magistrat-asistent,
Costin Cristian Pușcă

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește