DECIZIA nr. 89 din 9 martie 2022

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 15/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 11 martie 2022
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 49 11/03/2022
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 49 11/03/2022
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 3REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 9REFERIRE LALEGE 255 19/07/2013
ART. 9REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 16
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 15REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 66 21/02/2018
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 15
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 247 04/05/2022
ActulREFERIT DEDECIZIE 192 06/04/2022
ActulREFERIT DEDECIZIE 446 12/10/2022





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Benke Károly – magistrat-asistent-șef delegat

1.Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a Legii privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, obiecție formulată de un număr de 35 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale partidului Alianța pentru Unirea Românilor și Partidului Social Democrat din Camera Deputaților și deputați neafiliați, precum și de 5 senatori aparținând Grupului parlamentar al partidului Alianța pentru Unirea Românilor din Senat.2.Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 2.057 din 2 martie 2022 și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 567A/2022.3.În motivarea obiecției de neconstituționalitate se arată că expunerea de motive a legii are un caracter pur formal, că, din cauza introducerii intempestive a proiectului de lege pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, nu au putut avea loc dezbateri reale asupra acestuia, că actul normativ nu este corelat cu alte acte normative și că observațiile și propunerile Consiliului Legislativ nu au fost luate în considerare. Toate acestea duc la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, prin raportare la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.4.Se susține că legea criticată nu respectă exigențele de calitate a actelor normative, sens în care se menționează prevederile referitoare la selecția, desemnarea și revocarea procurorilor. Cu privire la desemnarea procurorilor, se arată că aceasta se realizează de procurorul general al României, în baza selecției efectuate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM); întrucât procurorul general este numit ca urmare a unui acord politic între Președintele României și ministrul justiției, se ridică semne de întrebare cu privire la imparțialitatea acestuia în efectuarea desemnărilor. Mai mult, luarea unor decizii de acesta în legătură cu actele de urmărire penală efectuate, având în vedere că procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului controlului ierarhic, consacră o imixtiune a politicului în urmărirea penală.5.Cu privire la revocarea procurorului desemnat pe motiv de „ineficiență profesională“, se arată că această sintagmă nu cunoaște o definiție legală, putând duce la o revocare arbitrară. Se mai arată că legea nu prevede criteriul în baza căruia se poate opta între posibilitatea preluării dosarelor de către procurorul-șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în ipoteza revocării procurorului desemnat pentru imposibilitatea acestuia de a-și exercita atribuțiile pe o perioadă mai mare de 3 luni. Legea nu stabilește nici procedura de contestare a revocării.6.Se arată că sunt problematice și lipsa caracterului aleatoriu al repartizării dosarelor către procurorii desemnați, posibilitatea preluării dosarelor de către procurorul-șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ și de procurorii generali ai Parchetelor de pe lângă curțile de apel în situația în care nu există în cadrul parchetului un alt procuror desemnat, precum și lipsa unei proceduri transparente în ceea ce privește stabilirea de către CSM a numărului de procurori desemnați.7.Toate aceste probleme sunt deosebit de sensibile și prin prisma faptului că există blocaje recurente în activitatea CSM care pot întârzia sine die desemnarea procurorilor.8.Se mai arată că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) a fost doar reorganizată și descentralizată, iar nu desființată, astfel încât acest instrument de presiune și intimidare a judecătorilor și procurorilor își va continua nestingherit activitatea. Sunt invocate Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 mai 2021, pronunțată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C355/19 și C-397/19, precum și Hotărârea din 22 mai 1998, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Vasilescu.9.Se mai arată că art. 16 și 17 din lege aduc modificări competenței instanțelor judecătorești, însă legea nu reglementează situațiile tranzitorii ce pot apărea în aplicarea acestor dispoziții. Incidența exclusivă a principiului imediatei aplicări a dispozițiilor privind competența de judecată a infracțiunilor săvârșite de judecătorii de la curțile de apel și de la Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de pe lângă aceste instanțe nu este suficientă pentru stabilirea modalității de trecere la noua reglementare. Nu poate fi acceptată o aplicare mutatis mutandis a dispozițiilor privind situațiile tranzitorii cuprinse în Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale întrucât respectivele prevederi vizează doar situațiile tranzitorii rezultate din intrarea în vigoare a Codului de procedură penală. Cu privire la necesitatea reglementării situațiilor tranzitorii și incidența acestora asupra previzibilității legii și necesitatea respectării principiului securității juridice sunt invocate jurisprudența Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului.10.Se arată că motivele de neconstituționalitate invocate atrag neconstituționalitatea legii în ansamblul său.11.În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele lor de vedere.12.Președintele Camerei Deputaților apreciază că obiecția de neconstituționalitate este inadmisibilă, nefiind semnată de 50 de deputați sau de 25 de senatori, astfel cum prevede art. 146 lit. a) din Constituție. Pe fond, apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată.13.Președintele Senatului apreciază că obiecția de neconstituționalitate este inadmisibilă, nefiind semnată de 50 de deputați sau de 25 de senatori, astfel cum prevede art. 146 lit. a) din Constituție.14.Guvernul apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
CURTEA,
examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului comunicate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15.Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Legea privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.16.Textele constituționale invocate în susținerea obiecției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii.17.În prealabil examinării obiecției de neconstituționalitate, Curtea are obligația verificării condițiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanța constituțională, precum și a obiectului controlului de constituționalitate. Dacă primele două condiții se referă la regularitatea sesizării instanței constituționale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competență, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiții (Decizia Curții Constituționale nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38).18.Curtea constată că obiecția de neconstituționalitate nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât nu a fost formulată de un număr de cel puțin 50 de deputați sau 25 de senatori, fiind semnată de 35 de deputați și 5 senatori. Mai mult, numărul acestora nici nu poate fi adiționat. Rezultă că sesizarea nu îndeplinește nici condiția referitoare la titularul dreptului de sesizare cu privire la deputați și nici pe cea referitoare la titularul dreptului de sesizare cu privire la senatori.19.Astfel, Curtea constată neîndeplinirea cerințelor constituționale fixate prin art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție sub aspectul titularului dreptului de sesizare, ceea ce produce efecte dirimante în privința analizării respectării celorlalte condiții de admisibilitate și împiedică analiza pe fond a sesizării. Prin urmare, având în vedere că nu a fost legal sesizată, Curtea constată că obiecția de neconstituționalitate formulată este inadmisibilă și, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție, o va respinge ca atare.20.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a Legii privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 martie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef delegat,
Benke Károly
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x