DECIZIA nr. 879 din 15 decembrie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anca Elena Alexandrescu în Dosarul nr. 14.298/280/2016 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.114D/2018. … 2.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Bebe Dana, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Casa de Asigurări de Sănătate Argeș, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului prezent. Acesta arată că dispozițiile criticate se referă la obligația ce incumbă instanței de apel de a readministra declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare, făcând referire la dispozițiile art. 374 alin. (7)-(10) și ale art. 383 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală. Apreciază că textul se referă la toate declarațiile, fără ca instanța de apel să poată cenzura declarațiile de la fondul cauzei, în mod contrar încălcându-se prevederile constituționale referitoare la claritatea și previzibilitatea legii. Susține că, în măsura în care se interpretează că instanța de apel poate cenzura declarațiile pe care s-a bazat soluția de achitare, se ajunge la încălcarea prevederilor art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, în condițiile în care soluția de achitare s-a întemeiat pe lipsa de probe că o persoană a săvârșit infracțiunea. Arată că, deși în cauza de fond a solicitat administrarea probei cu martori, organele judiciare nu au procedat la audierea acestora. Apreciază că nu poate fi confundată obligația instanței de apel de a readministra declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare cu dreptul părților de a administra probe. Susține că, pe de-o parte, norma este imperativă, instanța de apel fiind obligată să readministreze toate probele care au stat la baza soluției de achitare, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 374 alin. (7)-(10) și ale art. 383 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, la care norma face trimitere, se referă la acele proceduri care reglementează posibilitatea de a readministra probe. O dispoziție legală ce intră în conflict cu o altă dispoziție de lege determină încălcarea criteriilor de claritate și previzibilitate, cu consecința aplicării sale arbitrare și a încălcării dreptului la un proces echitabil. … 4.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că instanța de contencios constituțional a statuat că soluția legislativă constituie transpunerea în dreptul pozitiv a exigențelor impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, asigurând dreptul inculpatului la un proces echitabil. Având competența de a aprecia diferitele elemente de probă, în vederea stabilirii vinovăției inculpatului, instanța de apel nu poate pronunța hotărârea de condamnare decât după readministrarea obligatorie a declarațiilor pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare. În plus, pot fi administrate probe noi. Susține că instanța europeană nu limitează probele ce trebuie administrate doar în ceea ce privește declarațiile, având în vedere toate probele ce pot fi aduse într-un proces penal, fapt reglementat și de către dreptul intern. Invocă, în acest sens, dispozițiile art. 374 alin. (7)-(10) din Codul de procedură penală, ale art. 420 din același cod, raportate la art. 100 din același act normativ. Lipsa probelor într-o cauză și aprecierea asupra probelor ce urmează a fi administrate în apel nu reprezintă chestiuni ce pot face obiectul unui control de constituționalitate. Invocând Decizia nr. 274 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 16 septembrie 2019, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. … 5.Având cuvântul în replică, reprezentantul autoarei excepției arată că dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală prezintă o particularitate, aceea că într-un dosar nu există probe. În aceste condiții este evident că instanța de apel nu are posibilitatea de a identifica probe pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția de achitare, astfel cum reglementează dispoziția criticată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:6.Prin Încheierea din 29 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 14.298/280/2016, Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anca Elena Alexandrescu într-o cauză penală aflată în etapa procesuală a apelului. … 7.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că legiuitorul nu a reglementat setul de măsuri ce trebuie adoptate de instanța ce judecă apelul, în condițiile în care instanța de fond a pronunțat o hotărâre de achitare, deoarece nu există probe că persoana a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată. Astfel, legiuitorul a reglementat doar setul de măsuri ce trebuie adoptate de instanța ce judecă apelul declarat împotriva unei hotărâri de achitare întemeiate pe declarații. Se înfrânge, astfel, prezumția de nevinovăție, impunând prin lege ca soluția de achitare pronunțată de instanța de apel să fie condiționată de existența unor declarații. … 8.Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Critica de neconstituționalitate vizează dispoziția de obligare a instanței de apel de a administra declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare, cu ignorarea cazului de achitare întemeiat pe lipsa probelor că o persoană a săvârșit infracțiunea. Instanța judecătorească apreciază că obligația de readministrare a declarațiilor se aplică în toate cazurile în care prima instanță a dispus o soluție de achitare, această dispoziție procedurală neîncălcând dreptul la un proces echitabil. Litera a) de la pct. 2 al art. 421 din Codul de procedură penală a fost modificată prin art. II pct. 107 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, tocmai pentru a nu fi încălcat dreptul la un proces echitabil al inculpaților care, după ce au fost achitați în primă instanță, au fost condamnați de instanța de control judiciar, fără a-i mai audia și fără a administra în mod nemijlocit probatoriul. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Avocatul Poporului susține că dispoziția de lege criticată nu este de natură a încălca accesul la justiție al cetățenilor. În generalitatea sa, art. 21 din Constituție permite oricărei persoane accesul la justiție. Totodată, el permite accesul la justiție pentru apărarea oricărui drept sau a oricărei libertăți și a oricărui interes legitim, indiferent dacă acestea rezultă din Constituție sau din alte legi. De asemenea, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Art. 21 din Constituție implică o corectă delimitare între dreptul la acțiune în justiție și obligația constituțională de ocrotire a drepturilor, libertăților legitime. Caracterul legitim sau nelegitim al pretențiilor formulate în acțiunea în justiție va rezulta numai în urma judecății respective și va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Folosind exprimarea interese legitime, textul constituțional nu pune o condiție de admisibilitate a acțiunii în justiție, ci obligă justiția să ocrotească numai interese legitime. Liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. Totodată, semnificația art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nicio categorie. Or, textele de lege criticate nu impun nicio îngrădire de acest gen. … 11.În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 23 din Legea fundamentală, menționează că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază orice persoană până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare și nici principiului legalității pedepsei. Mai mult, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prezumția de nevinovăție este încălcată „dacă, fără stabilirea legală prealabilă a culpabilității unui învinuit și, îndeosebi, fără ca acesta din urmă să aibă ocazia să-și exercite drepturile de apărare, o decizie judiciară care îl privește reflectă sentimentul că este vinovat“ (Cauza Minelli împotriva Elveției, 1983). Prevederile legale criticate nu aduc atingere principiului constituțional potrivit căruia dreptul la apărare este garantat. Textul legal criticat nu conține norme care prin natura lor îngrădesc autorului excepției de neconstituționalitate posibilitatea de a se apăra, prevalându-se de toate garanțiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil. … 12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, art. 3, art. 10 și art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) teza finală din Codul de procedură penală. Textul a fost modificat prin art. II pct. 107 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Textul criticat are următorul conținut: „Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: […] 2. admite apelul și: a) desființează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond. Instanța de apel readministrează declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare, dispozițiile art. 374 alin. (7)-(10) și ale art. 383 alin. (3) și (4) aplicându-se în mod corespunzător.“ … 15.Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3), potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, și art. 23 referitor la libertatea individuală. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 692 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 24 aprilie 2019, Decizia nr. 273 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 11 octombrie 2019, și Decizia nr. 274 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 16 septembrie 2019, a reținut că apelul este singura cale de atac ordinară de reformare, în care se efectuează o nouă judecată în fond a cauzei. Potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, expresie a principiului dublului grad de jurisdicție, toate sentințele prin care cauza este rezolvată în fond în urma judecății în primă instanță sunt supuse apelului. Este vorba despre hotărârile judecătorești penale prin care instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, în condițiile art. 396 din Codul de procedură penală. … 17.Instanța, judecând apelul, poate pronunța, potrivit art. 421 din Codul de procedură penală, fie o soluție de respingere a apelului și menținere a hotărârii atacate (art. 421 pct. 1), fie o soluție de admitere a apelului și desființare a sentinței primei instanțe (art. 421 pct. 2). Pronunțând soluția de admitere a apelului și desființare a hotărârii atacate, instanța de apel fie soluționează ea însăși cauza, pronunțând o nouă hotărâre [art. 421 pct. 2 lit. a)], fie dispune rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată [art. 421 pct. 2 lit. b)]. … 18.Curtea a observat că dispoziția art. 421 pct. 2 lit. a) teza finală din Codul de procedură penală reglementează obligația instanței de apel de a readministra declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare. Curtea a constatat că soluția legislativă constituie transpunerea în dreptul pozitiv a exigențelor impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, asigurând dreptul inculpatului la un proces echitabil. Astfel, având competența de a aprecia diferitele elemente de probă, în vederea stabilirii vinovăției inculpatului, instanța de apel nu poate pronunța hotărârea de condamnare decât după readministrarea obligatorie a declarațiilor pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare și care au fost suficiente pentru a-l determina pe judecătorul primei instanțe să se îndoiască de temeinicia acuzației și să motiveze achitarea acestuia. … 19.În acest context, Curtea reține că, în prezenta cauză, autoarea excepției apreciază că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, deoarece nu au în vedere situația în care instanța de fond a pronunțat o hotărâre de achitare, întrucât nu există probe că persoana a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată. … 20.Din această perspectivă, Curtea observă că, potrivit textului criticat, instanța de apel readministrează declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare, dispozițiile art. 374 alin. (7)-(10) din Codul de procedură penală și ale art. 383 alin. (3) și (4) din același act normativ aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, potrivit art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală, achitarea inculpatului se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din același act normativ, adică atunci când fapta nu există, fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea sau există o cauză justificativă sau de neimputabilitate. … 21.Curtea reține că, deși prevederile criticate nu fac trimitere expresă la celelalte dispoziții ale actului normativ, respectiv la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) și art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală, determinarea și evaluarea înțelesului normei interpretate nu se pot realiza decât în cadrul ansamblului legislativ reprezentat de dispozițiile actului normativ din care aceasta face parte. Cu alte cuvinte, noțiunea „hotărâre de achitare“ se referă la acele hotărâri pronunțate de instanța judecătorească în temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din același act normativ. … 22.Pe de altă parte, dispozițiile criticate nu fac distincție din perspectiva motivelor reținute de instanța judecătorească atunci când pronunță soluția de achitare. Or, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci când legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge. Așa fiind, rezultă că obligația instanței de apel de a readministra declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare subzistă indiferent de cazul de achitare reținut de către aceasta din urmă, adică și când instanța de fond a pronunțat achitarea având în vedere că nu există probe că persoana a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată. … 23.În ceea ce privește susținerea potrivit căreia textul este neconstituțional, deoarece legiuitorul a reglementat doar setul de măsuri ce trebuie adoptate de instanța ce judecă apelul declarat împotriva unei hotărâri de achitare întemeiată pe declarații, Curtea apreciază că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, Curtea consideră că art. 421 pct. 2 lit. a) teza finală din Codul de procedură penală nu reglementează imposibilitatea readministrării probatoriilor sau administrării de noi probe, altele decât declarațiile. … 24.Astfel, potrivit art. 420 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, instanța de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond, poate readministra probele administrate la prima instanță și poate administra probe noi, în condițiile art. 100 din același act normativ. Totodată, potrivit art. 420 alin. (8) din Codul de procedură penală, instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel, iar, potrivit art. 420 alin. (9) din același act normativ, în vederea soluționării apelului, instanța, motivat, poate da o nouă apreciere probelor. … 25.Curtea a constatat, prin Decizia nr. 692 din 8 noiembrie 2018, precitată, că dispozițiile art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul inculpatului sau al oricărui participant în procesul penal de a propune readministrarea unor probe ori administrarea altora noi, ci conferă instanței de apel competența de a aprecia asupra utilității administrării/readministrării unor probe. Totodată, în acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală – la care face trimitere art. 420 alin. (5) din același cod – „cererea privitoare la administrarea unor probe formulată […] în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“, sens în care respingerea sa se poate dispune numai atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu, când proba este imposibil de obținut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită și atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. … 26.Așa fiind, instanța de apel nu are obligația de a-și însuși aprecierea probelor dată de instanța de fond, întrucât, potrivit art. 420 alin. (9) din Codul de procedură penală, aceasta, „motivat, poate da o nouă apreciere probelor“, iar conform art. 103 alin. (1) din același cod, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. … 27.Instanța de apel nu se pronunță în mod discreționar asupra necesității readministrării unor probe sau administrării altora noi, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, dispunerea condamnării putându-se realiza doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure un echilibru suficient între acuzare și apărare. … 28.În acord cu art. 374 alin. (5) și alin. (6) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Totodată, procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești – a se vedea art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală -, iar probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către persoana vătămată pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, instanța putând, totodată, să dispună din oficiu și administrarea de probe noi, justificat de același deziderat al aflării adevărului și justei soluționări a cauzei – a se vedea art. 374 alin. (8) și alin. (10) din Codul de procedură penală. De asemenea, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente se procedează la administrarea probelor încuviințate [a se vedea art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Aceasta, întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din același cod, „în cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [a se vedea și art. 103 alin. (2) din același cod]. … 29.Astfel, în acord cu art. 420 alin. (11) din Codul de procedură penală, la judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond mai sus arătate, sens în care instanța competentă să soluționeze apelul îl va judeca, conform art. 417 din Codul de procedură penală, cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, fiind, totodată, obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Totodată, instanța de apel va proceda la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond și va verifica hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel, putând da, așa cum s-a arătat anterior, o nouă apreciere probelor. … 30.În concluzie, instanța de apel, deși nu este obligată să dispună readministrarea probelor ori administrarea altora noi, are însă obligația să se pronunțe motivat cu privire la astfel de cereri. Toate acestea au ca scop, pe de o parte, asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar, pe de altă parte, soluționarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluționării acesteia printr-o simplă cerere de readministrare/administrare a probelor, cu toate că dispunerea lor nu este utilă cauzei (în același sens, Decizia nr. 157 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 22 iunie 2018). … 31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Anca Elena Alexandrescu în Dosarul nr. 14.298/280/2016 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește