DECIZIA nr. 859 din 17 decembrie 2019

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 11/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 22 aprilie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 40
ActulREFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 40
ART. 1REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 40
ART. 4REFERIRE LADECIZIE 716 06/12/2016
ART. 4REFERIRE LADECIZIE 65 11/02/2014
ART. 5REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 40
ART. 6REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 617 11/10/2016
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 40
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 14REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 46 31/01/2017
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 65 11/02/2014
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 261 22/02/2011
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 46 31/01/2017
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 216 09/04/2019
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 46 31/01/2017
ART. 19REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 19REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 261 22/02/2011
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 573 03/11/2005
ART. 21REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 124
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 93 16/03/2023





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Valentina Bărbățeanu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Samuel Rieger în Dosarul nr. 3.972/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.122D/2017. 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea unitatea administrativ-teritorială Miercurea Sibiului, prin primar, a transmis la dosar un înscris prin care arată că se opune admiterii excepției de neconstituționalitate și solicită judecarea cauzei în lipsă.4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, precizând că instanța de contencios constituțional a mai analizat critici similare, invocând în acest sens deciziile nr. 716 din 6 decembrie 2016 și nr. 65 din 11 februarie 2014, în care Curtea Constituțională a precizat că soluționarea cererii de strămutare nu presupune analiza fondului cauzei, prin urmare nu se încalcă nicio prevedere din Legea fundamentală.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea nr. 850 din 19 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.972/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Samuel Rieger într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de strămutare. 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât încalcă prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile pronunțate sau, alternativ, de a-și însuși argumentele invocate de părțile din proces în motivarea acțiunilor introduse. În acest sens critică faptul că, în cazul său, hotărârea pronunțată cu privire la cererea de strămutare și cea de suspendare a soluționării procesului a cărui strămutare s-a cerut nu au fost motivate. Face referire la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 februarie 2010, pronunțată în Cauza Albert împotriva României.7.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând cele reținute în jurisprudența în materie a Curții Constituționale.10.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale, arătând că își menține punctul de vedere exprimat precedent și reținut în Decizia Curții Constituționale nr. 617 din 11 octombrie 2016.11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 40 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă din 1865. Din motivarea scrisă a excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că autorul acesteia vizează doar prevederile art. 40 alin. 2 și 4 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, prevederi asupra cărora urmează a se pronunța în prezenta decizie. Dispozițiile criticate au următoarea redactare: „Președintele instanței va putea cere dosarul pricinii și să ordone, fără citarea părților, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgență această măsură instanței respective. (…) Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă niciunei căi de atac. (…)“.14.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 16 alin. (2), potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege, și art. 124 referitor la înfăptuirea justiției. De asemenea, prin raportare la art. 20 din Constituție, se invocă și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că strămutarea este un incident procedural cu privire la instanța sesizată, care urmărește asigurarea unor condiții optime pentru desfășurarea activității de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de lipsa de nepărtinire și obiectivitate în soluționarea cauzelor deduse judecății. Întrucât pronunțarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea fondului cauzei, în vederea împiedicării tergiversării soluționării aspectelor ce privesc drepturile și obligațiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecății, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată, ce implică judecarea cererii de strămutare în camera de consiliu, dar care dă expresie, în acest fel, principiului contradictorialității și al respectării dreptului la apărare (Decizia nr. 65 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 29 aprilie 2014, sau Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 30 mai 2017, paragraful 30). 16.Totodată, Curtea a reținut că hotărârea pronunțată de instanță cu ocazia soluționării cererii de strămutare este rezultatul unui act de administrare a justiției, iar, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susține că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, fiind respectate dispozițiile constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și la principiile în baza cărora se înfăptuiește justiția (Decizia nr. 261 din 22 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 16 mai 2011).17.Răspunzând unor critici similare privitoare la faptul că hotărârea pronunțată asupra strămutării se dă fără motivare, Curtea a subliniat că, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească mijloacele prin care se asigură o bună administrare a justiției, prin instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile în exercitarea drepturilor procesuale, în vederea asigurării judecării procesului în mod echitabil și într-un termen rezonabil (Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, precitată, paragraful 31).18.Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a statuat în mod constant, în jurisprudența sa, că principiul constituțional al egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, întrucât pronunțarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, soluția legislativă diferită referitoare la motivarea hotărârii asupra strămutării nu încalcă principiul egalității în fața legii, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 216 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 3 iulie 2019, paragraful 21).19.În ceea ce privește invocarea acelorași dispoziții din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ca și în cauza de față, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, paragraful 36, că prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt incidente în cauză, având în vedere că acestea se referă la apărarea unor drepturi cu caracter civil prevăzute de Convenție, nefiind aplicabile procedurii de judecare a cererii de strămutare a cauzei.20.Totodată, prin Decizia nr. 573 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.143 din 19 decembrie 2005, sau Decizia nr. 261 din 22 februarie 2011, Curtea a reținut că soluția legislativă care lăsa la latitudinea președintelui instanței învestite cu soluționarea cererii de strămutare suspendarea judecării pricinii nu relevă nicio contradicție cu textele constituționale de referință. Prerogativa menționată îi permitea acestuia ca, în funcție de motivele de strămutare invocate, de seriozitatea și credibilitatea lor, să aprecieze asupra măsurii în care suspendarea se impune, pentru a se evita o soluție părtinitoare. Astfel, Curtea a constatat că posibilitatea recunoscută președintelui de a decide asupra suspendării, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, era de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, precum și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.21.Cu privire la Hotărârea din 16 februarie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Albert împotriva României, invocată în susținerea criticilor de neconstituționalitate, Curtea constată că nu prezintă relevanță în soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate. În cauza menționată, plângerea adresată instanței europene viza faptul că instanțele naționale care s-au pronunțat asupra contestației formulate de reclamant împotriva unui proces-verbal de stabilire și sancționare a unei contravenții nu au răspuns la motivul de recurs constând în omiterea menționării, în cuprinsul acestuia, a datei săvârșirii contravenției. Curtea europeană a reamintit că, dacă art. 6 paragraful 1 obligă instanțele să își motiveze deciziile, acesta nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument. Cu toate acestea, noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă care nu și-a motivat decizia, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Subliniind că „obligația de a-și motiva hotărârile“, pe care art. 6 paragraful 1 o impune instanțelor, nu trebuie să fie înțeleasă ca o obligație de a formula un răspuns detaliat pentru fiecare argument, Curtea europeană a constatat (paragraful 40) că, în speță, Tribunalul Bihor a ignorat un motiv de recurs formulat de reclamant, ca urmare a absenței motivării hotărârii primei instanțe referitoare la întrunirea condițiilor de formă pentru întocmirea legală a procesului-verbal contestat. 22.Curtea Constituțională reține așadar că statuările Curții Europene a Drepturilor Omului vizau hotărâri pronunțate cu privire la fondul litigiului dedus judecății instanțelor naționale. Or, strămutarea este doar un incident procedural a cărui soluționare are ca scop buna administrare a actului de justiție și a cărei finalitate o reprezintă asigurarea cadrului adecvat realizării unei judecăți a fondului pricinii în condiții de deplină imparțialitate, prin posibilitatea învestirii unei alte instanțe de același grad cu soluționarea cauzei, în cazurile expres prevăzute de lege. 23.Totodată, având în vedere că hotărârea privind strămutarea nu este supusă niciunei căi de atac, soluția legislativă potrivit căreia aceasta nu se motivează este justificată de celeritatea cu care acest incident procedural trebuie tranșat, astfel încât procesul în cadrul căruia a fost formulată cererea de strămutare să își continue cursul fără să fie afectat dreptul părților la soluționarea sa într-un termen rezonabil. Prin urmare, consacrarea acesteia nu este de natură să contravină art. 124 din Constituție referitor la înfăptuirea justiției, ci, dimpotrivă, concură la realizarea actului jurisdicțional în condiții adecvate cerințelor procesului echitabil, prin stabilirea fără întârzieri inutile a instanței ce urmează să judece litigiul principal.24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Samuel Rieger în Dosarul nr. 3.972/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă și constată că prevederile art. 40 alin. 2 și 4 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x