DECIZIA nr. 857 din 18 decembrie 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 10/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 20 mai 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 25
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 230 06/07/2007 ART. 50
ActulREFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 24
ActulREFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 27
ActulREFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 50
ActulREFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 30
ActulREFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 46
ActulREFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 49
ActulREFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 26
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 24
ART. 1REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 25
ART. 3REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 25
ART. 3REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 24
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 26
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 26
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 842 10/12/2015
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 304 28/04/2015
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 194 31/03/2015
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 761 12/05/2009
ART. 6REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 25
ART. 6REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 24
ART. 7REFERIRE LAOUG 70 31/08/2011
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 51 08/03/2006
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 9REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 25
ART. 9REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 24
ART. 10REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 49
ART. 10REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 50
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 744 03/11/2015
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 726 16/12/2014
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 47
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 17REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 26
ART. 17REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 46
ART. 17REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 49
ART. 17REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 24
ART. 17REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 27
ART. 17REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 30
ART. 17REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 50
ART. 17REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 25
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 670 18/05/2011
ART. 18REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 26
ART. 19REFERIRE LALEGE 196 20/07/2018 ART. 110
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 19REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 31
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 20REFERIRE LAPACT 16/12/1966
ART. 20REFERIRE LADECLARATIE 10/12/1948
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 726 16/12/2014
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 427 08/07/2014
ART. 23REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 24
ART. 24REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 26
ART. 26REFERIRE LALEGE 230 06/07/2007 ART. 25
ART. 28REFERIRE LACARTA 03/05/1996
ART. 28REFERIRE LAPACT 16/12/1966
ART. 28REFERIRE LADECLARATIE 10/12/1948
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Cristina Cătălina Turcu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (1),(3) și (4),art. 25 alin. (1) lit. c) și d), art. 26,art. 27 lit. b),art. 30 alin. (1),art. 46,art. 49 și art. 50 alin. (1) și (3) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 14.042/197/2013 al Tribunalului Brașov – Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.515 D/2016.2.La apelul nominal se prezintă autorul excepției și reprezentantul Asociației de proprietari de apartamente nr. 55 din Brașov, Toma Meliton, cu împuternicire depusă la dosar. 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, arătând, în esență, că a depus la dosar actul intitulat Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Pentru o acțiune europeană coordonată în vederea prevenirii și combaterii sărăciei energetice“ (aviz din proprie inițiativă) (2013/C 341/05). Autorul arată că, potrivit acestui act, România trebuie să combată sărăcia energetică și face referire, pe larg, la prevederile acestuia. Mai arată că a depus un alt document care are legătură directă cu textele de lege criticate, document prin care se dau prerogative foarte mari asociațiilor de proprietari. Referitor la art. 24 din Legea nr. 230/2007 arată că acesta reglementează cu privire la posibilitatea asociației de a adopta „hotărâri“, termen vag care permite ca acestea să afecteze drepturile fundamentale. Hotărârile se adoptă fără acordul tuturor proprietarilor, prin votul majorității celor prezenți. Totodată, art. 25 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 230/2007 permite reprezentarea în adunare de către împuterniciți sau orice membru al familiei, indiferent cine este acela, textul dând dreptul la vot multiplu, ceea ce s-a întâmplat și la adoptarea hotărârii atacate în fața instanței de fond. Acest vot nu a ținut cont de dispoziția primarului municipiului Brașov, prin care i s-a aprobat ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței. Procedura votului multiplu, votarea de către persoane care nu corespund – minori, persoane fără discernământ și persoane analfabete – sunt elemente ce determină neconstituționalitatea textului de lege anterior menționat.4.Reprezentantul Asociației de proprietari de apartamente nr. 55 din Brașov, domnul Toma Meliton, face referire pe larg la situația de fond din dosar și arată că autorul, prin conduita sa, nu respectă art. 26 alin. (2) din Constituție. Solicită respingerea excepției ca neîntemeiată și arată că legea este în prezent abrogată. 5.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate și păstrare a jurisprudenței Curții Constituționale, făcând referire la deciziile nr. 761 din 12 mai 2009,nr. 194 din 31 martie 2015, nr. 304 din 28 aprilie 2015 și nr. 842 din 10 decembrie 2015.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6.Prin Încheierea din 21 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 14.042/197/2013, Tribunalul Brașov – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (1),(3) și (4),art. 25 alin. (1) lit. c) și d), art. 26,art. 27 lit. b),art. 30 alin. (1),art. 46,art. 49 și art. 50 alin. (1) și (3) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Excepția a fost ridicată de Filofteia Ciobanu într-o cauză având ca obiect cererea prin care s-au solicitat suspendarea și anularea unei hotărâri aparținând asociației de proprietari constituite în clădirea în care locuiește. 7.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că textele de lege criticate, prin care se reglementează cu privire la adoptarea hotărârilor asociației de proprietari, indiferent de numărul membrilor prezenți, prin votul majorității acestora, în condițiile în care hotărârea respectivă nu poate fi suspendată decât în situația în care instanța dispune suspendarea acesteia, sunt de natură să aducă atingere dreptății și echității ca valori supreme ale statului român și obligativității respectării supremației Constituției și a legilor, respectiv Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece și Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006.8.Autorul arată că, în temeiul textelor de lege criticate, asociația de proprietari adoptă hotărâri cu efecte juridice vătămătoare asupra altor proprietari, suprimându-le acestora „drepturi esențiale garantate, acordate și protejate prin legi speciale, respectiv încălzirea subvenționată consumatorilor vulnerabili financiar, apa, accesul în locuință“. Cei vătămați nu sunt protejați în timp util, deoarece suspendarea hotărârilor este lăsată la latitudinea instanței de judecată, în condițiile în care durata procesului este foarte îndelungată, numai etapa regularizării cererii durând un an. 9.Autorul susține că, potrivit art. 24 alin. (3) și (4) și art. 25 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 230/2007, hotărârile pot fi luate de asociațiile de proprietari, indiferent de numărul membrilor prezenți, prin votul majorității acestora, iar proprietarul poate fi reprezentat în adunarea generală de către un membru al familiei sau de către un alt reprezentant care are o împuternicire scrisă și semnată de către proprietarul în numele căruia votează. Aceasta semnifică, în opinia autorului, faptul că pot ajunge să voteze persoanele „minore, analfabete, fără discernământ ori cu capacitate de exercițiu restrânsă“, acestea decizând cu privire la soarta persoanelor vulnerabile financiar. 10.Totodată, acesta mai arată că dispozițiile art. 30,art. 49 alin. (1) și art. 50 alin. (1) și (3) din Legea nr. 230/2007 dau posibilitatea asociațiilor de proprietari să stabilească un sistem propriu de penalizări și permit acționarea în justiție inclusiv a persoanelor vulnerabile financiar, afectând nivelul de trai al acestora. Fiecare dintre textele de lege criticate luate separat, precum și legea în ansamblul ei pun „banul, profitul, contractele dictate înaintea și împotriva vieții, sănătății, demnității omului, a dreptului constituțional la un nivel de trai decent“. În nicio țară civilizată „consumatorul vulnerabil financiar nu este supus la oprimare, [..] nu i se taie curentul electric, apa, încălzirea, combustibilul pentru prepararea hranei“.11.Tribunalul Brașov – Secția I civilă apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale.12.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. 13.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece susținerile autorului nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, ci chestiuni de interpretare și aplicare a legii. În subsidiar, se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale prin care s-au respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate invocate, respectiv deciziile nr. 726 din 16 decembrie 2014 și nr. 744 din 3 noiembrie 2015.14.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale, prevederile legale criticate nu sunt lipsite de claritate, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerințele instituite de Constituție în acest sens. Se face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește cerințele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii și se constată, în concluzie, că textele de lege criticate sunt suficient de clare și precise; revine instanței de judecată ca, printr-o interpretare riguroasă, să complinească cerințele art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Cât privește încălcarea art. 47 alin. (1) din Legea fundamentală, se arată că „stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcție de o serie de factori conjuncturali“. În aceste condiții, dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 47 alin. (1) din Constituție nu au incidență în cauză.15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar, concluziile autorului excepției, ale reprezentantului părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 24 alin. (1),(3) și (4),art. 25 alin. (1) lit. c) și d),art. 26,art. 27 lit. b),art. 30 alin. (1),art. 46,art. 49,art. 50 alin. (1) și (3) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, precum și legea în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007. Curtea observă că autorul nu formulează critici de neconstituționalitate extrinsecă a legii, astfel încât prin prezenta decizie urmează să se pronunțe asupra prevederilor art. 24 alin. (1),(3) și (4),art. 25 alin. (1) lit. c) și d),art. 26,art. 27 lit. b),art. 30 alin. (1),art. 46,art. 49 și art. 50 alin. (1) și (3) din Legea nr. 230/2007, având următorul conținut: – Art. 24 alin. (1),(3) și (4):(1)Adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociației de proprietari (jumătate plus unu) sunt prezenți personal sau prin reprezentant legal.[…](3)La adunarea generală reconvocată, dacă există dovada că toți membrii asociației de proprietari au fost convocați, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenți, prin votul majorității acestora. (4)Hotărârile adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii și pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenți la adunarea generală, precum și pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociației de proprietari.– Art. 25 alin. (1) lit. c) și d):(1)Pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală a asociației de proprietari, se vor avea în vedere următoarele:[…]c)proprietarul poate fi reprezentat în adunarea generală de către un membru al familiei sau de către un alt reprezentant care are o împuternicire scrisă și semnată de către proprietarul în numele căruia votează;d)un membru al asociației de proprietari poate reprezenta unul sau mai mulți membri absenți, dacă prezintă împuternicire semnată de către proprietarii în numele cărora votează.– Art. 26: „Dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceștia pot ataca în justiție respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia. Acționarea în justiție nu întrerupe executarea hotărârii decât în cazul în care instanța dispune suspendarea acesteia.“;– Art. 27 lit. b): „Adunarea generală a proprietarilor membri ai asociației de proprietari are următoarele atribuții: […] b) adoptă, modifică sau revocă hotărâri;“; – Art. 30 alin. (1):Comitetul executiv, reprezentat de președintele asociației de proprietari, are următoarele atribuții:a)duce la îndeplinire hotărârile adunării generale și urmărește respectarea prevederilor legale, a statutului și a acordului de asociere ale asociației de proprietari; b)emite, dacă este cazul, decizii scrise privind reguli pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale și pentru respectarea prevederilor legale, a statutului și a acordului de asociere, precum și alte decizii ce privesc activitatea din asociația de proprietari; c)întocmește proiectul bugetului de venituri și cheltuieli și pregătește desfășurarea adunărilor generale;d)reglementează folosirea, întreținerea, repararea, înlocuirea și modificarea părților proprietății comune, inclusiv cu privire la consumurile aferente proprietății comune;e)întocmește sau propune planuri de măsuri și activități și urmărește realizarea lor;f)supraveghează desfășurarea tuturor activităților din cadrul asociației de proprietari, în mod special situația încasărilor și plăților lunare;g)pentru scopul și activitățile asociației de proprietari, angajează și demite, încheie și reziliază contracte;h)își asumă obligații, în nume propriu sau în numele proprietarilor membri ai asociației de proprietari, privind interesele legate de clădire; i)inițiază sau apără în procese, în nume propriu sau în numele proprietarilor membri ai asociației de proprietari, interesele legate de clădire;j)stabilește sistemul propriu de penalizări ale asociației de proprietari pentru restanțele afișate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociației de proprietari, conform prevederilor legale; k)avizează documentele asociației de proprietari;l)asigură completarea la zi a cărții tehnice a construcției;m)asigură urmărirea comportării în timp a construcției, pe toată durata de existență a acesteia;n)gestionează situațiile excepționale și de criză;o)exercită alte atribuții care i-au fost conferite prin hotărârile adunării generale.– Art. 46: „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.“;– Art. 49:(1)Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.(2)Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.(3)Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă.– Art. 50 alin. (1) și (3):(1)Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.[…](3)Sentința dată în favoarea asociației de proprietari, pentru sumele datorate de oricare proprietar, poate fi pusă în aplicare pentru acoperirea datoriilor prin orice modalitate permisă de Codul de procedură civilă.“18.Curtea constată că sintagma „de la adoptarea acesteia“, cuprinsă în art. 26 din Legea nr. 230/2007, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011, însă criticile de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză nu se referă la această sintagmă.19.Curtea mai observă că Legea nr. 230/2007 a fost abrogată prin art. 110 din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 30 iulie 2018. Curtea constată că dispozițiile criticate continuă să își producă efectele juridice în cauza dedusă judecății, astfel încât pot fi supuse controlului de constituționalitate, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituțională a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. 20.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele de lege criticate aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la caracterul statului român și alin. (5) privind respectarea supremației Constituției și a legilor, precum și ale art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai. Sunt încălcate, în opinia sa, Carta socială europeană, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și Declarația Universală a Drepturilor Omului.21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 726 din 16 decembrie 2014, paragrafele 22-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 9 martie 2015, a reținut că în cazul unui imobil cu mai multe locuințe, proprietarii dețin, pe lângă dreptul de proprietate individuală asupra apartamentelor sau spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, și un drept de proprietate comună pe cote-părți, stabilă și forțată, asupra celorlalte spații dintr-un condominiu. Pornind de la această stare de coproprietate forțată asupra părților comune ale imobilului, precum și de la necesitatea reprezentării intereselor proprietarilor în raporturile cu terții furnizori de servicii, legiuitorul a reglementat posibilitatea înființării asociațiilor de proprietari, structuri asociative cu personalitate juridică, ce au ca scop administrarea, folosirea, întreținerea și exploatarea imobilului, în interesul tuturor proprietarilor. Astfel, din perspectiva scopului asociației, caracterul obligatoriu al hotărârii asociației de proprietari și pentru proprietarii care nu sunt membri, precum și posibilitatea de a se stabili un sistem propriu de penalizări reprezintă măsuri adecvate, necesare și care păstrează un just echilibru între interesul colectiv al proprietarilor și cel individual al fiecărui proprietar în parte.22.De asemenea, Curtea a reținut că legiuitorul a permis stabilirea de către asociația de proprietari a unui sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, întrucât acesta instituie o măsură de protecție a proprietarilor care își plătesc la termen cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari. În lipsa unei astfel de reglementări s-ar putea ajunge în situația ca aceștia să nu mai beneficieze de serviciile contractate cu terții ori să suporte penalitățile ce rezultă din neplata la termen a serviciilor de către alți proprietari. Ca atare, Curtea a reținut că această măsură sancționează, pe de o parte, comportamentul culpabil al proprietarilor, iar, pe de altă parte, protejează colectivitatea, fără a aduce atingere justului echilibru între interesele concurente.23.De asemenea, prin Decizia nr. 427 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 18 august 2014, paragrafele 23 și 24, Curtea a reținut că, potrivit art. 24 din Legea nr. 230/2007, adunarea generală a proprietarilor poate adopta hotărâri în prezența personală sau prin reprezentant a jumătate plus unu din membri, iar în cazul în care la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar, adunarea generală este suspendată, legiuitorul instituind obligația reconvocării acesteia în vederea participării unui număr cât mai mare de proprietari, cu scopul asigurării unui grad sporit de reprezentativitate a adunării generale. Totodată, în vederea asigurării cadrului legal necesar adoptării unei decizii, în scopul administrării condominiului în conformitate cu interesele proprietarilor, legiuitorul a prevăzut că în cadrul adunării generale reconvocate hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenți, prin votul majorității acestora. Rezultă așadar că, prin instituirea în art. 24 din Legea nr. 230/2007 a obligației reconvocării adunării generale a proprietarilor, în cazul în care la prima ședință nu a fost prezentă o majoritate de jumătate plus unu, legiuitorul a urmărit să asigure participarea fiecărui proprietar în cadrul adunării generale a asociației, pentru a-și exprima votul cu privire la hotărârile ce se adoptă.24.Mai mult, reglementând adoptarea hotărârilor adunării generale reconvocate cu votul majorității membrilor prezenți, indiferent de numărul acestora, Curtea a reținut că textul de lege criticat asigură posibilitatea efectivă a asociației de proprietari de a realiza administrarea și gestionarea proprietății comune, fără ca prin aceasta să fie prejudiciate interesele proprietarilor care nu au participat la adunarea generală sau ale acelora care nu sunt membri ai asociației de proprietari. În acest sens, potrivit art. 26 din Legea nr. 230/2007, oricare dintre proprietari, indiferent că este sau nu membru al asociației sau dacă a participat la adunarea generală, are dreptul de a ataca în justiție hotărârile care sunt de natură să îi prejudicieze interesele.25.Neintervenind elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile și considerentele acestor decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.26.Cât privește critica referitoare la dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 230/2007, Curtea reține cu acest prilej că acestea sunt norme care vin să sprijine desfășurarea activității asociației de proprietari, înlăturând blocajele în luarea hotărârilor care servesc interesului comun al proprietarilor. Nu poate fi astfel reținută critica privind neclaritatea acestora.27.Curtea reține că nemulțumirea autorului excepției privește de fapt circumstanțele în care a fost adoptată hotărârea asociației de proprietari prin care s-a decis oprirea furnizării energiei termice în apartamentul său, respectiv modul în care s-a votat în adunarea generală, prin reprezentanți. Asupra legalității hotărârii asociației de proprietari, singura în măsură să se pronunțe este instanța care judecă fondul cauzei.28.Curtea constată că autorul invocă generic încălcarea Cartei sociale europene, a Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și a Declarației Universale a Drepturilor Omului, fără a indica în mod concret în ce constă această încălcare; prin urmare și aceste critici vor fi respinse. 29.Referitor la invocarea actului intitulat Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Pentru o acțiune europeană coordonată în vederea prevenirii și combaterii sărăciei energetice“ (aviz din proprie inițiativă) (2013/C 341/05), Curtea observă că nu poate examina pretinsa neconcordanță a unei legi cu avizele Comitetului Economic și Social European, organism consultativ al Uniunii Europene.30.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 14.042/197/2013 al Tribunalului Brașov – Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 24 alin. (1),(3) și (4),art. 25 alin. (1) lit. c) și d),art. 26,art. 27 lit. b), art. 30 alin. (1), art. 46,art. 49 și art. 50 alin. (1) și (3) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Brașov – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 18 decembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x