DECIZIA nr. 853 din 26 noiembrie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 și art. 43 din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Adrian Lazăr (fost Marin Botez) în Dosarul nr. 3.605/103/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.930D/2018. … 2.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorul excepției, prin care se solicită admiterea acesteia.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Invocă Decizia nr. 286 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 30 iunie 2020, Decizia nr. 697 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2019, Decizia nr. 740 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 21 martie 2018, și Decizia nr. 859 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 6 februarie 2019. Apreciază că nu au intervenit elemente noi, care să determine reconsiderarea jurisprudenței amintite anterior. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 17 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.605/103/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 și art. 43 din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Adrian Lazăr (fost Marin Botez) cu ocazia soluționării unui recurs în casație. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia apreciază că art. 10 din Legea nr. 187/2012 încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), în măsura în care se aplică în cazul unor pedepse stabilite anterior pentru mai multe infracțiuni concurente, contopite în temeiul art. 34 din Codul penal din 1969. Prin soluția legislativă prevăzută de art. 10 din Legea nr. 187/2012, legiuitorul a impus aplicarea tratamentului sancționator al pluralității, potrivit legii penale noi, mai severe, ceea ce reprezintă o evidentă încălcare a principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile. Invocă Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Apreciază că din analiza conținutului art. 10 din Legea nr. 87/2012 rezultă că suntem în prezența unei reglementări care combină prevederi din Codul penal anterior cu cele ale noului Cod penal. Susține că dispozițiile criticate contravin și prevederilor art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Așadar, modificarea pedepselor și a tratamentului sancționator în cazul concursului de infracțiuni, ca urmare a unei intervenții legislative ulterioare săvârșirii faptei, echivalează cu aplicarea retroactivă a legii penale și încălcarea cerințelor de previzibilitate și accesibilitate consacrate de art. 7 din Convenție. … 6.În ceea ce privește dispozițiile art. 39 din Codul penal, apreciază că acestea încalcă prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 53 alin. (2) din Constituție. Susține că judecătorul este lipsit de dreptul și obligația de a proceda la proporționalizarea judiciară a pedepsei rezultate, ceea ce încalcă principiul constituțional al individualizării sancțiunilor de drept penal. În cazul concursului de infracțiuni, după prima etapă, în care judecătorul individualizează pedeapsa pentru fiecare infracțiune concurentă, în cea de-a doua etapă, în care trebuie să se proporționalizeze pedeapsa rezultantă, judecătorul devine un simplu instrument, aplicând un spor prestabilit, obligatoriu, egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite în prima etapă. Or, acest lucru contravine principiului general al separației puterilor în stat, reprezentând o imixtiune a puterii legislative în domeniul celei judecătorești. În final, apreciază că dispozițiile art. 43 din Codul penal încalcă prevederile art. 1 alin. (5) și art. 15 alin. (2) din Constituție, fiind aplicabile aceleași considerente ca în cazul celorlalte dispoziții criticate. … 7.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni care și-a desăvârșit configurația prin comiterea ultimei infracțiuni sub legea nouă, așa încât pedeapsa rezultantă urmează a se aplica potrivit principiului „legii mai conforme cu interesele apărării sociale“, care este legea nouă. … 8.Curtea Constituțională a statuat că, dacă cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracțiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancționator al concursului va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârșit configurația concursului. În același timp, inculpatul nu poate susține că la momentul comiterii faptei nu ar fi putut avea în vedere noile dispoziții de lege, așa încât nu se poate vorbi de o încălcare a dispozițiilor art. 7 din Convenție din perspectiva îndeplinirii condițiilor de previzibilitate și accesibilitate. … 9.În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 din Codul penal, apreciază că, în cazul unei pluralități de infracțiuni, opțiunea legiuitorului de a reglementa un spor de pedeapsă fracțional din suma celorlalte pedepse stabilite este pe deplin justificată, având în vedere, pe de o parte, ansamblul infracțional comis de făptuitor, în raport cu care pedeapsa de bază ar fi insuficientă, iar, pe de altă parte, prin sporul aplicat, reprezentând un minim de echivalent al celorlalte pedepse care nu se mai execută ca urmare a cumulului juridic, s-ar obține un cuantum de pedeapsă echitabil față de pluralitatea de fapte. … 10.Pentru aplicarea sancțiunii în cazul concursului de infracțiuni, legiuitorul a adoptat sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix, acesta fiind mai conform cu nevoile de apărare a societății față de fenomenul infracțional deoarece înăsprește în mod obligatoriu pedeapsa aplicată pentru concursul de infracțiuni. … 11.Referitor la dispozițiile art. 43 din Codul penal, instanța judecătorească apreciază că nu poate fi pusă în discuție problema aplicării legii penale mai favorabile în ceea ce privește tratamentul sancționator al recidivei, întrucât noua faptă a fost comisă sub imperiul legii noi care reglementează cu privire la aceste instituții. Face referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Mai mult, în materie penală, cu excepția legii penale mai favorabile, care este privită ca interzicând o lex tertia, legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor construi, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de raporturile juridice nou-create. De aceea, inculpatul care a înțeles să încalce legea nouă prin săvârșirea de noi infracțiuni s-a expus consecințelor care derivă din acest fapt, așa încât aplicarea dispozițiilor legii noi în privința recidivei sau a pluralității intermediare era previzibilă pentru acesta.  … 12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de către autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 39 și art. 43 din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Legea nr. 187/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispozițiile criticate au următorul conținut: – Art. 39 din Codul penal:(1)În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează:a)când s-au stabilit o pedeapsă cu detențiune pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață; … b)când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; … c)când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; … d)când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;  … e)când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).  … (2)Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăși cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.“; … – Art. 43 din Codul penal:(1)Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.(2)Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.(3)Dacă prin însumarea pedepselor în condițiile alin. (1) și alin. (2) s-ar depăși cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile săvârșite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.(4)Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă este detențiunea pe viață, se va executa pedeapsa detențiunii pe viață.(5)Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.(6)Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracțiune și mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanța aplică dispozițiile alin. (1)-(5).(7)Dispozițiile alin. (6) se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.“; … – Art. 10 din Legea nr. 187/2012: „Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.“ …  … 16.Autorul excepției susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale, art. 1 alin. (5) referitor la criteriile de claritate și previzibilitate ale legii, art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile și art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. … 17.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Curtea reține că s-a pronunțat asupra acestor dispoziții dintr-o perspectivă identică, de exemplu, prin Decizia nr. 286 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 30 iunie 2020, Decizia nr. 697 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2019, Decizia nr. 859 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 6 februarie 2019, Decizia nr. 740 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 21 martie 2018. … 18.Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că, în baza dispozițiilor criticate, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Cu alte cuvinte, dacă cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracțiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancționator al concursului va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârșit configurația concursului. Curtea a reținut că, prin reglementarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, legiuitorul a urmărit să evite controversele doctrinare apărute în momentul intrării în vigoare a Codului penal din 1969, așa încât a consacrat explicit soluția majoritară conturată în practica acelei perioade, conform căreia tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 ar rezulta că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni s-ar putea aplica potrivit Codului penal din 1969 sau noului Cod penal atunci când toate infracțiunile din structura pluralității au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969. Cu alte cuvinte, s-ar putea susține că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 consacră, implicit, teza aplicării legii penale mai favorabile în funcție de instituții autonome. În această ipoteză, jurisprudența apărută după intrarea în vigoare a noului Cod penal a fost majoritară în a considera concursul de infracțiuni o instituție autonomă. Legea penală mai favorabilă se determină prin raportare la fiecare instituție care se aplică în mod autonom, astfel că, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una dintre legi, care este mai favorabilă, aceasta nu excludea aplicarea dispozițiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracțiuni, dacă acestea sunt mai favorabile. S-a arătat că, de pildă, concursul de infracțiuni face parte dintre acele instituții juridico-penale (ca prescripția, suspendarea executării pedepsei etc.) ale căror reguli se aplică, în cazul succesiunii de legi penale în timp, în mod autonom, independent de încadrarea juridică a faptelor după legea nouă sau după cea anterioară. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, s-a statuat însă că „dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile“, așa încât determinarea legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni va depinde de încadrarea juridică dată infracțiunilor concurente. Potrivit considerentelor Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, rațiunea pentru care, în esență, s-a apreciat că doar aplicarea globală a legii penale mai favorabile este constituțională – deoarece, în caz contrar, „prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor“ -, este aceea că, „în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu“. Crearea unei lex tertia de către judecător în aplicarea legii a determinat Curtea să statueze asupra imposibilității de a aplica legea penală pe instituții autonome, împiedicând astfel judecătorul să intre în sfera de atribuții a puterii legislative. … 19.Totodată, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, că, aparent, art. 10 din Legea nr. 187/2012 instituie, prin voința legiuitorului, o lex tertia, permițând, în privința tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, aplicarea unei alte legi decât cele aplicate pentru majoritatea infracțiunilor componente ale pluralității. Curtea a constatat însă că art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni care și-a desăvârșit configurația prin comiterea ultimei infracțiuni sub legea nouă, așa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului „legii mai conforme cu interesele apărării sociale“ care este legea nouă. Curtea a reținut că stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. De altfel, Curtea a constatat că, în aplicarea pedepsei rezultante, în ipoteza reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012, nu se poate reține existența unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracțiuni. În aceste condiții, este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, așadar, doar atunci când cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost săvârșită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând să se aplice cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. Curtea a reținut că inculpatul, prin săvârșirea unei infracțiuni și sub imperiul legii noi, a înțeles să o încalce și pe aceasta, expunându-se consecințelor care derivă din acest fapt, așa încât aplicarea dispozițiilor legii noi în privința concursului, în ipoteza săvârșirii unei infracțiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. În aceste condiții, Curtea a constatat că este pe deplin justificată opțiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni în mod diferit, după cum toate infracțiunile din structura pluralității au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, judecarea lor având loc sub legea nouă, situație tranzitorie în care aplicarea legii penale mai favorabile se va face potrivit Deciziei Curții nr. 265 din 6 mai 2014, or cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se aplica pedeapsa rezultantă potrivit legii noi – ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment – sub incidența căreia s-a definitivat concursul de infracțiuni. … 20.Având în vedere aceste repere jurisprudențiale, Curtea a constatat că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt suficient de clare și previzibile, atât pentru persoana care este trasă la răspundere penală, cât și pentru instanța judecătorească ce pronunță hotărârea de condamnare în condițiile reținerii concursului de infracțiuni. Prin urmare, susținerea instanței potrivit căreia „în cazul în care nu ar fi operat disjungerea și toate faptele ar fi fost judecate împreună potrivit legii noi, pedeapsa rezultantă ar fi fost mai mică, această situație creând discriminare în cadrul aceleiași categorii de persoane care au săvârșit împreună infracțiuni“, nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a normei în cauza penală dedusă judecății, atribuție care revine în exclusivitate instanței de judecată. … 21.Având în vedere că nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, cât și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 22.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 din Codul penal, Curtea observă că, prin Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, a reținut că noul Cod penal reglementează un regim juridic sancționator cu privire la cele două forme ale concursului de infracțiuni, real și formal, referitor la persoana fizică, infractor major, în cadrul căruia se pot observa mai multe sisteme de sancționare. În acest sens, Curtea a observat că dispozițiile art. 39 alin. (1) din Codul penal instituie sancționarea concursului de infracțiuni potrivit regulilor privind: sistemul absorbției [lit. a)] – atunci când s-au stabilit o pedeapsă cu detențiune pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, caz în care se aplică pedeapsa detențiunii pe viață; sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix [lit. b) și c)] – în situația în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoare sau numai pedepse cu amendă, caz în care se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; sistemul cumulului aritmetic [lit. d)] – când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, caz în care se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii; precum și sistemul mixt al cumulului juridic (cu spor obligatoriu și fix) combinat cu cel aritmetic [lit. e)] – atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă, caz în care se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c). Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăși cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață [art. 39 alin. (2) din Codul penal]. … 23.Curtea a constatat existența unor modificări substanțiale față de concepția Codului penal din 1969, care reglementa sancționarea concursului de infracțiuni, pentru persoana fizică, inclusiv pentru infractorul minor, în cuprinsul art. 34, prevăzând – în dispozițiile alin. (1) lit. b) și c) ale acestui text de lege – că, în cazul în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, care putea fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu era îndestulător, se putea adăuga un spor de până la 5 ani, respectiv că, atunci când s-au stabilit numai amenzi, se aplica pedeapsa cea mai mare, care putea fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu era îndestulător, se putea adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim. Aceste dispoziții de lege consacrau – ca tratament juridic al concursului de infracțiuni în situațiile precizate – sistemul cumulului juridic cu spor facultativ și variabil. Curtea a observat că, în practică, agravarea pedepsei avea un caracter excepțional, de vreme ce, potrivit prevederilor Codului penal din 1969, instanța putea să facă abstracție de adăugarea vreunui spor și să se limiteze la aplicarea sistemului absorbției în cazurile menționate. Dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal – care reglementează tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni săvârșite de persoana fizică, infractor major, în ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoare – prevăd însă aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix. Potrivit prevederilor de lege criticate, dacă pentru infracțiunile concurente s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. … 24.În continuare, prin Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, citată anterior, paragrafele 38-40, Curtea a constatat că individualizarea sancțiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală – revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, judiciară – pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat, totodată, importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental – care face obiectul limitării impuse de sancțiune – și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea. Legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate – minimul și maximul special al pedepsei, dar, totodată, îi oferă aceluiași judecător instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana infractorului. Astfel, în prima etapă a operațiunii de determinare concretă a pedepsei, în cazul concursului de infracțiuni, judecătorul stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune concurentă în parte, ca și cum ar fi singură, folosind în acest scop criteriile generale de individualizare a pedepsei și, eventual, criteriile speciale, respectiv cauzele generale de agravare sau de atenuare a pedepsei. În această etapă, judecătorul realizează o individualizare a răspunderii penale pentru fiecare infracțiune care se află în pluralitatea de infracțiuni săvârșite de infractor, făcându-se abstracție de existența celorlalte infracțiuni, fiecare infracțiune păstrându-și gradul său de pericol social. Curtea a reținut, așadar, deplina independență a judecătorului în a proceda la individualizarea judiciară a sancțiunilor pentru fiecare dintre infracțiunile concurente. În cea de-a doua etapă, judecătorul identifică pedeapsa cea mai grea la care, potrivit prevederilor criticate, adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În acest mod, aplică pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute pentru toate infracțiunile, așadar, pedeapsa rezultantă sau pedeapsa de ansamblu, pedeapsă ce trebuie să reflecte pericolul social care reiese din comiterea infracțiunilor concurente. … 25.De asemenea, Curtea a reținut – în considerentele Deciziei nr. 711 din 27 octombrie 2015, mai sus citată, paragrafele 26, 27 și 41 – că, în noul Cod penal, legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracțiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, în contextul în care critica principală a tendințelor legislative anterioare de majorare a limitelor maxime de pedeapsă, ca principal instrument de combatere a unor infracțiuni, a fost aceea că sistemul sancționator al vechiului Cod penal nu mai reflecta în mod corect sistemul valorilor sociale pe care legea penală este chemată să le protejeze. Astfel, în expunerea de motive la proiectul Legii privind Codul penal se arată că soluția de dorit nu este o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică, motiv pentru care limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a noului Cod penal trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care permit o agravare proporțională a regimului sancționator în cazul pluralității de infracțiuni. Legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere instrumente mai eficiente de sancționare, în condițiile în care, sub imperiul fostei reglementări, pluralitatea de infracțiuni, deși un indiciu important privind periculozitatea sporită a infractorului, rămânea practic nesancționată, cauza de agravare fiind, în foarte multe situații, ignorată de instanțe în aplicarea pedepsei rezultante, din cauza faptului că sporul de pedeapsă prevăzut de lege avea un caracter facultativ. Așadar, în cazul concursului de infracțiuni, pe lângă pedeapsa cea mai grea cu închisoarea – singura sancțiune aplicată în mod obișnuit de către instanțe sub legea veche – sub imperiul legii noi este obligatorie aplicarea unui spor egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse. Curtea a reținut, astfel, că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracțiuni, în ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix, intră în atribuțiile Parlamentului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, consacrat de prevederile art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Așa fiind, prin adoptarea noului regim juridic de sancționare a celor două forme de concurs de infracțiuni, real și formal – cât privește persoana fizică, infractor major -, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere. … 26.Având în vedere că nu au fost formulate critici de neconstituționalitate distincte față de cele referitoare la art. 39 din Codul penal și la art. 10 din Legea nr. 187/2012, Curtea apreciază că cele anterior expuse sunt aplicabile și în ceea ce privește dispozițiile art. 43 din Codul penal. … 27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Lazăr (fost Marin Botez) în Dosarul nr. 3.605/103/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și constată că dispozițiile art. 39 și art. 43 din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 26 noiembrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește