DECIZIA nr. 846 din 14 decembrie 2017

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 2 aprilie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 171
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 268
ActulREFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 268
ActulREFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 171
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 171
ART. 1REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 268
ART. 4REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 268
ART. 4REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 171
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 6REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 555
ART. 6REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 268
ART. 6REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 171
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 480 11/12/2003
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 14REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 171
ART. 14REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 268
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 372 02/06/2016
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 735 03/11/2015
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 720 29/10/2015
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 210 31/03/2015
ART. 16REFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952 ART. 1
ART. 16REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 17REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 210 31/03/2015
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 19 03/06/2019





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Patricia Marilena Ionea – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) prima teză din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepție ridicată de Gheorghe Lica și Elena Enea, prin reprezentant Sindicatul Liber „Educația“ din Galați, în Dosarul nr. 1.323/121/2016 al Curții de Apel Galați – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.055D/2016.2.La apelul nominal lipsesc autorii excepției, precum și părțile Liceul Teoretic „Dunărea“ din Galați și Colegiul Național „Al. I. Cuza“ din Galați. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorii excepției și pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 17 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.323/121/2016, Curtea de Apel Galați – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) prima teză din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Lica Gheorghe și Elena Enea, prin Sindicatul Liber „Educația“ din Galați, cu prilejul soluționării apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 704 din 9 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 1.323/121/2016, având ca obiect „drepturi bănești.“5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate, potrivit cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale este supus prescripției, contravin prevederilor art. 44 din Constituție. În acest sens, arată că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului de proprietate, așa cum s-a statuat atât în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și în cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin instituirea prescripției asupra drepturilor salariale, acestea nu mai sunt asimilate dreptului de proprietate și se instituie o expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică.6.Autorii excepției consideră că o constatare a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate ar elimina și incoerența legislativă dintre dispozițiile art. 38, art. 171 alin. (1), art. 268 lit. c) prima teză din Legea nr. 53/2003, art. 555 alin. (1) și art. 563 din Codul civil. Astfel, amintesc că, potrivit art. 38 din Codul muncii, salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. De asemenea, potrivit art. 555 alin. (1) și art. 563 din Codul civil, dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv și perpetuu.7.În sfârșit, autorii excepției susțin că admiterea acesteia ar asigura ocrotirea, predictibilitatea și securitatea raporturilor de muncă.8.Curtea de Apel Galați – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că autorii excepției pun în discuție câmpul de aplicare a unor norme dintr-o lege, aspecte ce constituie chestiuni de interpretare și de aplicare a legii și care atrag competența instanțelor de judecată, iar nu a Curții Constituționale. Referitor la constituționalitatea instituției prescripției dreptului la acțiune, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia Plenului nr. 1/1994, prin care s-a arătat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, iar legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor de judecată. De asemenea, a amintit Decizia Curții Constituționale nr. 480/2003, prin care s-a arătat că imprescriptibilitatea, consfințită în anumite cazuri cu titlu de principiu în legislația civilă, nu este consacrată ca atare de Constituție. Așa fiind, legiuitorul poate să deroge de la acest principiu, fără a îndreptăți calificarea reglementării respective ca fiind neconstituțională.9.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.10.Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că prescripția extinctivă, ca sancțiune juridică, privește doar dreptul material la acțiune, iar nu și dreptul subiectiv. Prescripția reprezintă un mijloc de stingere a acțiunii determinat de un interes de ordine publică și de stabilitate socială, ca situațiile stabilite într-un timp anterior să nu mai poată fi schimbate. În plus, exercitarea unui drept de către titularul acestuia nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor condiții, care pot presupune inclusiv termene după expirarea cărora nu mai este posibilă valorificarea dreptului respectiv.11.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) prima teză din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziții potrivit cărora:– Art. 171 alin. (1): „Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.“;– Art. 268 alin. (1) lit. c): (1)Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: […]c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;.15.Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 44 din Constituție, referitor la dreptul de proprietate.16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 mai 2015, Decizia nr. 720 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2016, Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015, și Decizia nr. 372 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 10 august 2016, Curtea a reținut, în esență, că dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecția acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar și de protecția acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, Curtea a reținut că, deși drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanță, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate bunurilor, statuându-se în acest sens că noțiunile de „bun“ și „proprietate“ au un sens care nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde și alte drepturi și interese patrimoniale (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 100).17.Curtea Constituțională a arătat că reglementarea supusă controlului de constituționalitate, prin care se instituie un termen de prescripție de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securității și stabilității raporturilor juridice și necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părțile litigante. Prin prescripție se stinge doar dreptul la acțiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține, pe cale silită, îndeplinirea obligației subiectului pasiv. Așadar, prescripția nu stinge dreptul subiectiv în substanța lui, drept care continuă să subziste, și nici obligația corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, Curtea a amintit că în această materie sunt aplicabile dispozițiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripție.18.Prin Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, Curtea a precizat și că dispozițiile de lege criticate nu reglementează măsura exproprierii, ci instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind soluționarea unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, ceea ce constituie o sancțiune a pasivității în apărarea dreptului subiectiv.19.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor mai sus invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.20.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Lica și Elena Enea, prin reprezentant Sindicatul Liber „Educația“ din Galați, în Dosarul nr. 1.323/121/2016 al Curții de Apel Galați – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) prima teză din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Galați – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 14 decembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x