DECIZIA nr. 84 din 18 februarie 2020

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (4) lit. f) și g) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, precum și a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f) și ale art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (4) lit. f) și g) din Legea nr. 182/2002 a fost ridicată, din oficiu, de instanța de judecată, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f) și ale art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală a fost ridicată de Constantin Ștefan Ponea în Dosarul nr. 4.878/2/2014 (2.747/2014) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală. Cauza formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.024D/2017.  … 2.Dezbaterile în ședința publică au avut loc la data de 28 noiembrie 2019, când Curtea, având în vedere cererea de amânare a pronunțării formulată înainte de începerea deliberării, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 12 decembrie 2019. La termenul menționat, având în vedere cererea de amânare a pronunțării pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii și de acordare a unui termen în acest sens în Dosarul nr. 949D/2018, având parțial același obiect, Curtea a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 4 februarie 2020, iar la acea dată a amânat din nou pronunțarea pentru data de 18 februarie 2020, când a pronunțat prezenta decizie.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3.Prin Încheierea din 16 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.878/2/2014 (2.747/2014), Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (4) lit. f) și g) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, precum și a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f) și ale art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (4) lit. f) și g) din Legea nr. 182/2002 a fost ridicată, din oficiu, de instanța de judecată, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f) și ale art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală a fost ridicată de inculpatul Constantin Ștefan Ponea în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale. … 4.În motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 97 alin. (2) lit. f) și ale art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală se susține că, în cauză, au fost utilizate înregistrări ale convorbirilor interceptate în baza a două mandate de siguranță națională, acuzarea susținând că, nefiind interzise de lege, acestea constituie probe în condițiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală. Or, în expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, inițiatorul s-a limitat la a arăta că se renunță la enumerarea limitativă a mijloacelor de probă, prevăzând că pot fi folosite în cadrul procesului penal orice mijloace de probă care nu sunt interzise de lege, fără a arăta însă care sunt criteriile pentru a se putea stabili dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate. Sub acest aspect, sintagma „nu sunt interzise de lege“ folosită în textele de lege criticate este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, cerințe care influențează în mod direct și nemijlocit drepturi fundamentale, lăsând posibilitatea ca înregistrări obținute potrivit unei alte proceduri decât cea a Codului de procedură penală (având aparență de legalitate, nefiind interzise de lege) să fie utilizate ulterior ca mijloace de probă în cadrul unor procese vizând alte infracțiuni decât cele care au făcut obiectul autorizării (cum ar fi amenințări la adresa siguranței naționale). Această modalitate de acțiune duce la golirea de conținut a reglementărilor procesual penale în materie, permițând exercitarea unor ingerințe grave în drepturile și libertățile fundamentale ale omului. … 5.Totodată, în măsura în care declasificarea vizează informații ce sunt necesare ca mijloace de probă ori ca acte procedurale într-un proces penal și în condițiile în care atât inițiativa, cât și decizia finală în ceea ce privește declasificarea aparțin unor instituții din afara puterii judecătorești, se limitează dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, cu consecințe directe asupra înfăptuirii actului de justiție, ce constituie esența și menirea puterii judecătorești, inculpatul fiind în imposibilitate de a lua cunoștință despre întregul suport probatoriu al acuzației formulate. Lipsa oricărui control a posteriori din partea judecătorului investit cu judecarea cauzei pentru alte fapte decât cele care au format obiectul mandatului de siguranță națională, pentru a se putea ști dacă a fost sau nu respectat principiul proporționalității, precum și lipsa unor garanții concrete cu privire la menținerea caracterului intact și complet al înregistrărilor duc la o ingerință gravă în dreptul la viață privată și de familie, așa cum este reglementat de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 6.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (4) lit. f) și g) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, ridicată de instanța de judecată din oficiu, aceasta este motivată, în esență, susținându-se că, în timp, s-a cristalizat tot mai mult ideea angajării judecătorului pentru asigurarea confidențialității și protecției informațiilor clasificate, a informațiilor secret de stat și secret de serviciu la care acesta poate avea acces în exercitarea atribuțiilor sale profesionale. Pentru o perioadă s-a cerut judecătorilor (în lipsa vreunei dispoziții legale) să semneze „un angajament de confidențialitate“ ori să obțină un certificat eliberat de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS). De la momentul apariției Legii nr. 182/2002 și a Hotărârii Guvernului nr. 585/2002 și până în anul 2014, legiuitorul a apreciat că există o distincție clară între funcțiile executivă, administrativă și legislativă, pe de o parte, și cele de magistratură, pe de altă parte, în privința angajării judecătorilor și procurorilor într-o activitate supusă unui control extern al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), potrivit art. 14 din Legea nr. 182/2002, control exercitat prin structurile de informații specializate, îndeosebi Serviciul Român de Informații (SRI) (art. 34 și art. 35 din Legea nr. 182/2002). Prin art. 51 pct. 1 și art. 104 din Legea nr. 255/2013 s-a modificat art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 cu prevederile enumerate la literele f) și g) cu referire la judecători și procurori care dobândesc accesul la informații clasificate „sub condiția validării alegerii sau numirii și a depunerii jurământului“. În alin. (5) se prevede ca regulamentul de aplicare a acestui text de lege să fie elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu avizarea ORNISS. În art. 25 alin. (1) se prevede că o unitate specializată din cadrul SRI coordonează activitatea și controlul măsurilor privitoare la protecția informațiilor secrete de stat. În continuare, art. 28 se referă la accesul la informații secrete de stat permis numai în baza unei autorizații scrise, după notificarea prealabilă la ORNISS. Prin alin. (5) se statuează că lipsa autorizației din motivele prevăzute de lege determină de drept interdicția de acces la informații secrete de stat. Dispozițiile art. 36 alin. (3) fac referire la existența unui angajament scris de păstrare a secretului, iar art. 39 alin. (1) precizează că încălcarea normelor privind protecția informațiilor clasificate atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă, penală, după caz. Potrivit art. 34, SRI este cel care constată nerespectarea acestor norme, verifică modul în care se aplică legea, realizează la fața locului verificări ce vizează protecția informațiilor clasificate și aplică sancțiunile legale, respectiv sesizează organele de urmărire penală. CSM s-a conformat și a emis Hotărârea nr. 140 din 6 februarie 2014 în care se prevede că judecătorii/procurorii au acces la informațiile clasificate secret de stat, după numire, depunerea jurământului și sub condiția angajamentului scris [art. 2 alin. (2)]. Prin art. 3 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2), judecătorii/procurorii sunt obligați să respecte confidențialitatea, să semneze angajamentul prevăzut la anexa 1 la hotărârea CSM, iar după verificarea îndeplinirii de către aceștia a condițiilor de acces [art. 4 alin. (7)] li se eliberează avizul conform anexei 2 la hotărârea CSM. Însă pentru studierea, consultarea efectivă a informațiilor clasificate ce se realizează în spații special amenajate este necesar acordul scris al conducătorului instanței/parchetului. În cauzele care conțin documente clasificate, acestea se păstrează în volume separate și accesul se realizează dacă solicitantul deține certificat de securitate, dacă argumentează principiul necesității de a cunoaște și dacă cererea de acces are avizul conducătorului instanței, prevăzut de lege, și aprobarea acestuia (art. 11 din hotărârea CSM). … 7.Condiționarea accesului judecătorului la informații clasificate existente într-o cauză care i-a fost repartizată aleatoriu să o judece de existența unui angajament scris nu își are justificarea pretinsă de legiuitor. Aceste reglementări implementate prin lege și completate prin hotărârea CSM permit implicarea unor structuri străine (de exemplu, servicii speciale) în activitatea sistemului judiciar, prin controlul pe care îl exercită asupra condițiilor asigurării/păstrării informațiilor confidențiale, ceea ce creează o vădită îndoială asupra independenței justiției. În acest sens a se vedea art. 15 lit. i) din Legea nr. 182/2002. În concret, este vorba de date și informații din dosarele aflate în curs de soluționare, pe rolul instanțelor/parchetelor, cele mai multe dintre ele având caracter probatoriu, utile rezolvării unei cauze. În acest mod, au acces la aceste informații persoane care aparțin unor structuri de informații, și nu părțile din dosar, ceea ce reprezintă „o ingerință nepermisă în actul de justiție“. Funcționarea imparțială a justiției, independența judecătorului sunt flagrant afectate în ambele ipostaze, fie că în lipsa unui angajament scris nu există acces la informațiile clasificate care eventual au o pondere în soluția ce s-ar da de judecător în cauză, fie că există acest angajament care îl pune pe judecător pe o poziție partinică, câtă vreme inculpatului nu i se poate aduce la cunoștință conținutul informației confidențiale, nu i se dă șansa să își facă apărări dacă este necesar. În aceste condiții, supunerea judecătorului rigorilor Legii nr. 182/2002 și Hotărârii Guvernului nr. 585/2002 vine în contradicție cu toate principiile constituționale, cu prevederile legale care privesc independența justiției, procesul echitabil, echidistant, imparțial. … 8.Nu în ultimul rând, este avut în vedere dreptul cetățeanului la un proces care să se desfășoare într-un timp rezonabil. Părțile, avocații, experții, la rândul lor, au acces la informațiile clasificate doar în baza unui certificat de securitate sau a unei autorizații cu argumentarea necesității cunoașterii în pofida obligațiilor profesionale. Procedurile instituite de legiuitor sunt greoaie, de lungă durată și cu riscul final de a nu se elibera nici certificat de securitate, nici autorizație de acces, ceea ce va conduce la tergiversarea cauzei fără a-i incumba părții vreo culpă. Lipsa angajamentului scris al judecătorului se traduce prin imposibilitatea de acces la informațiile confidențiale la care este posibil să aibă acces părțile, avocații, procurorul și care sunt ținuți de obligația de a nu le face publice. Prin angajamentul impus judecătorului prin Legea nr. 182/2002, acesta este obligat, practic, să abdice de la statutul său de imparțialitate și independență, să încalce alte prevederi constituționale și legale care garantează drepturi fundamentale – dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la o instanță imparțială și independentă, egalitatea armelor. Astfel se induce ideea în spațiul public că judecătorul ar putea să își bazeze, între altele, judecata pe un probatoriu necunoscut inculpatului. Dacă această situație juridică este confortabilă pentru legiuitor, nu se justifică impunerea asumării unor obligații suplimentare prin semnarea de angajamente scrise de păstrare a secretului de stat și de serviciu, pentru că judecătorul are deja o obligație de confidențialitate asumată, ce nu trebuie confirmată prin implicarea într-un fel sau altul a unor structuri străine sistemului judiciar. Pe de altă parte, obligația judecătorului de „a se angaja“, în condițiile Legii nr. 182/2002, să respecte confidențialitatea informațiilor clasificate se traduce printr-o prezumție a lipsei de onestitate și profesionalism care obligă la o garanție sub semnătură și sancțiune în cazul în care dubiul prezumat s-ar confirma. … 9.Se mai arată că, în cauză, faptul că doar unii dintre participanții la proces îndeplinesc condițiile Legii nr. 182/2002 nu este în măsură să asigure accesul judecătorului cauzei, al părților din dosar la informațiile clasificate, întrucât cei dintâi sunt ținuți de obligația de confidențialitate și astfel nu pot să le folosească direct sau prin intermediul unor probatorii. Pe de altă parte, declanșarea unei proceduri pentru obținerea angajamentului de acces pentru judecător ar determina o întârziere a judecății procesului, ceea ce contravine dreptului inculpaților la finalizarea acestuia într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât, la rândul lor, nu beneficiază de certificat eliberat de ORNISS, iar declanșarea procedurii în ceea ce îi privește este mai amplă și cu o soluție imprevizibilă.  … 10.Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f) și ale art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală ridicată de Constantin Ștefan Ponea, opinează că este întemeiată, deoarece nu există nicio precizare cu referire la probele care s-ar încadra în categoria celor interzise de lege, astfel că se creează posibilitatea eventualei folosiri a unor probe obținute în alte condiții decât cele procedurale, în contradicție cu prevederile art. 21 din Constituție și cu cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În lipsa previzibilității probelor și a mijloacelor de probă, inculpatul nu își poate ordona conduita pentru a-și construi o apărare în cunoștință de cauză, în raport cu o normă evazivă care încurajează arbitrarul și nu permite acestuia să prevadă, în circumstanțele speței, într-o măsură rezonabilă consecințele imediate. În niciun text procedural nu sunt evidențiate eventuale criterii la care să se raporteze persoana în cauză pentru a distinge inițial mijloacele de probă legale de cele interzise de lege. Sintagmele „prin orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege“ din cuprinsul art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală și „orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege“ din cuprinsul art. 139 alin. (3) teza a doua din același cod, prin ele însele lasă o categorie largă de probatorii să se administreze în cauză cu un scop bine determinat – acela de a afla adevărul. Cu toate acestea, fără a le lipsi de substanță, aceste prevederi trebuie să se coreleze cu norme clare, care să dea siguranță oricărui participant la proces că are acces la o lege previzibilă ce reglementează modalitățile de exercitare a actului de justiție și nu îl prejudiciază în acțiunile sale legitime. De aceea, generalitatea reglementărilor legale criticate nu permite judecătorului cauzei în care se folosește această categorie de înregistrări să verifice dacă s-a respectat principiul proporționalității – garanție privind caracterul intact, complet al înregistrărilor -, dacă persoanei vizate i s-a asigurat o reală protecție față de arbitrar, dacă s-au respectat toate condițiile legale referitoare la mijloacele de probă utilizate în cadrul unui proces vizând alte infracțiuni decât cele ce au făcut obiectul autorizării date de un alt judecător într-o altă cauză. … 11.Instanța de judecată mai susține că nu s-a identificat nicio normă care să consacre expres criterii în raport cu care să se facă distincția între „orice alte înregistrări care pot constitui mijloace de probă“ și înregistrările care sunt interzise de lege și pe ce fundament legal se bazează această distincție. În lipsa unor astfel de determinări clare și precise se utilizează mijloace de probă obținute într-o altă procedură, specială (Legea nr. 51/1991), legală în cauza sorginte și doar cu aparență de legalitate în cauza în care se aplică, imperativ, dispoziții procesual penale (art. 138 și următoarele din Codul de procedură penală). Fără eliminarea unor neclarități majore, a lipsei de precizie și de predictibilitate, cu multiple interpretări posibile, textele în vigoare vădit neconstituționale vor continua să permită, contrar normelor din Legea fundamentală [art. 1 alin. (5), art. 24 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 26 și 28], intruziunea în viața privată a persoanei ale cărei drepturi fundamentale se vor restrânge (fie și temporar) pentru un interes public ce trebuie însă dovedit.  … 12.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, susținerile autorilor excepției, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 7 alin. (4) lit. f) și g) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. f), cu denumirea marginală Proba și mijloacele de probă, și ale art. 139 alin. (3) teza a doua (în realitate, teza finală, potrivit celor reținute în jurisprudența Curții Constituționale) cu denumirea marginală Supravegherea tehnică, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: – Art. 7 alin. (4) lit. f) și g) din Legea nr. 182/2002: (4)Accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) și e), este garantat, sub condiția validării alegerii sau numirii și a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane: […]f)judecători; … g)procurori; …  … – Art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală: (2)Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace:f)orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege. …  … – Art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală: „(3) Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.“ …  … 16.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 97 alin. (2) lit. f) și ale art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 26 referitor la viață intimă, familială și privată și ale art. 28 referitor la secretul corespondenței, precum și dispozițiile art. 6 – Dreptul la un proces echitabil și art. 8 – Dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În ceea ce privește art. 7 alin. (4) lit. f) și g) din Legea nr. 182/2002 se susține că încalcă prevederile constituționale ale art. 1 – Statul român, ale art. 15 – Universalitatea, ale art. 21 – Accesul liber la justiție, ale art. 24 – Dreptul la apărare, ale art. 28 – Secretul corespondenței, ale art. 53 – Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 – Înfăptuirea justiției și ale art. 134 – Atribuții (ale Consiliului Superior al Magistraturii), cu referire la art. 6 – Dreptul la un proces echitabil, art. 8 – Dreptul la respectarea vieții private și de familie și art. 10 – Libertatea de exprimare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea va proceda la o analiză distinctă a fiecăruia dintre textele ce fac obiectul acesteia, raportat la criticile de neconstituționalitate formulate și evoluțiile jurisprudențiale recente în materie. … 18.Astfel, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală, Curtea constată că, pronunțându-se asupra unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză (unde sunt în discuție interceptări în baza a două mandate de siguranță națională), prin Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 17 iunie 2020, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991. … 19.Cu acel prilej, Curtea a constatat, în esență, că legiuitorul nu a reglementat un cadru clar, coerent și previzibil aplicabil în cazul contestării legalității mijloacelor de probă obținute potrivit Legii nr. 51/1991. Or, lipsa de claritate și previzibilitate a procedurii contestării legalității administrării probelor determină lipsa de eficiență a acesteia cu consecințe în planul respectării accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil (paragraful 60). … 20.În concluzie, în prezenta cauză, față de data invocării prezentei excepții de neconstituționalitate, care este anterioară pronunțării Deciziei nr. 55 din 4 februarie 2020, precitată, și având în vedere soluția de admitere pronunțată de Curtea Constituțională prin această decizie, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.  … 21.În acord cu jurisprudența constantă a Curții în materie, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, decizia de constatare a neconstituționalității va produce efecte, în egală măsură, și în prezenta cauză, ținând seama că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată înainte de pronunțarea Deciziei nr. 55 din 4 februarie 2020 (a se vedea în acest sens considerentele de principiu dezvoltate prin Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragrafele 57-59). … 22.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (4) lit. f) și g) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, Curtea constată că în motivarea acesteia este analizată o problemă de principiu, referitoare la ideea angajării judecătorului pentru asigurarea confidențialității și protecției informațiilor clasificate, a informațiilor secrete de stat și secret de serviciu la care acesta poate avea acces în exercitarea atribuțiilor sale profesionale, fiind prezentate, din această perspectivă, norme incidente stabilite prin lege, hotărâri ale Guvernului, precum și ale Consiliului Superior al Magistraturii. În opinia instanței, dincolo de procedurile greoaie prevăzute de aceste norme, obligația judecătorului de a se „angaja“ în condițiile Legii nr. 182/2002 la respectarea confidențialității informațiilor clasificate se traduce printr-o prezumție a lipsei de onestitate și profesionalism a acestuia, cu consecința încălcării prevederilor constituționale și convenționale invocate.  … 23.Curtea reține însă că unul dintre elementele care configurează regimul specific al excepțiilor de neconstituționalitate, condiționând admisibilitatea acestora, este caracterul concret al controlului pe care Curtea îl realizează în această situație, raportat la cauza în care a fost ridicată excepția. Legătura cu soluționarea cauzei „presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului“ (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Potrivit instanței de contencios constituțional, incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014). Dacă autorul excepției nu are un interes real, personal în promovarea acesteia, posibila admitere a excepției nu schimbă cu nimic situația acestuia, ci privește numai drepturile altor persoane (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014). Or, în cazul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (4) lit. f) și g) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate nu rezultă o asemenea legătură a excepției de neconstituționalitate cu cauza concretă în care a fost ridicată, cu consecința respingerii acesteia ca inadmisibilă, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa.  … 24.Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege menționat este lipsit de claritate, precizie și previzibilitate, sintagma „nu este interzis prin lege“ fiind prea generală, aspect care conferă posibilitatea organelor judiciare de a recurge la diverse mijloace de probă, nereglementate de lege. Totodată, mijloacele de probă trebuie să fie în mod explicit și clar reglementate, să existe o procedură de efectuare a acestora, cu un control aprioric corespunzător, în absența cărora sunt afectate regulile unui proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la viață intimă, familială și privată și secretul corespondenței.  … 25.Critici similare au mai fost analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, ocazie cu care a statuat că, în actuala lege procesual penală, mijloacele de probă nu sunt enumerate strict și limitativ, organele judiciare putând administra orice mijloace de probă care, deși nu sunt enumerate de dispozițiile art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu sunt interzise de lege. Noul Cod de procedură penală are în vedere evoluțiile tehnice continue care impun o abordare flexibilă și suplă în materia probațiunii, aptă de a conduce în mod eficient la aflarea adevărului în cauzele penale. Curtea a reținut însă că libertatea probelor, astfel cum este reglementată prin art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu este absolută, ci subordonată principiului legalității. Astfel, actuala lege procesual penală reglementează o sancțiune specifică materiei probelor, și anume cea a excluderii probelor obținute în mod nelegal, care operează nu doar pentru probele obținute prin încălcarea legii, ci și pentru cele obținute prin încălcarea principiului loialității administrării probelor. De altfel, Curtea a observat că procedura de cameră preliminară, fază distinctă a procesului penal, are ca obiect, printre altele, verificarea legalității administrării probelor. … 26.Totodată, Curtea a reținut că orice mijloc de probă administrat în cauză, care nu este interzis prin lege, este supus „liberei aprecieri a organelor judiciare“, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărând motivat, cu trimitere la toate probele evaluate [alin. (2)], fiind necesar ca judecătorul să fie convins „dincolo de orice îndoială rezonabilă“ cu privire la acuzație pentru a dispune condamnarea [alin. (3)]. … 27.În concluzie, Curtea a constatat că în procesul penal, potrivit noii legi procesual penale, sunt admise orice mijloace de probă care nu sunt oprite de lege – verificarea legalității administrării probelor constituind obiectul procedurii de cameră preliminară, urmând ca, în faza de judecată, aprecierea probelor să se realizeze în mod absolut liber de către judecător în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză – în acord cu dispozițiile constituționale și convenționale invocate.  … 28.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudența Curții Constituționale, considerentele și soluția menționată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Ștefan Ponea în Dosarul nr. 4.878/2/2014 (2.747/2014) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală.  … 2.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (4) lit. f) și g) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată în același dosar, al aceleiași instanțe.  … 3.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Ștefan Ponea în același dosar, al aceleiași instanțe.  … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 18 februarie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește