DECIZIA nr. 836 din 13 decembrie 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 10/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 21 martie 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 29
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 80 26/06/2013 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 29
ART. 4REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 29
ART. 5REFERIRE LALEGE 221 02/06/2009
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 29
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 14REFERIRE LALEGE 439 27/11/2006
ART. 14REFERIRE LALEGE 146 24/07/1997 ART. 15
ART. 15REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 29
ART. 15REFERIRE LALEGE 146 24/07/1997 ART. 15
ART. 16REFERIRE LALEGE 221 02/06/2009 ART. 4
ART. 16REFERIRE LALEGE 221 02/06/2009
ART. 17REFERIRE LALEGE 221 02/06/2009 ART. 4
ART. 17REFERIRE LALEGE 221 02/06/2009 ART. 5
ART. 18REFERIRE LALEGE 221 02/06/2009
ART. 19REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013
ART. 19REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 29
ART. 20REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 29
ART. 21REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 29
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 146 19/03/2024
ActulREFERIT DEDECIZIE 70 28/02/2023
ActulREFERIT DEDECIZIE 187 04/04/2023
ActulREFERIT DEDECIZIE 120 16/03/2023
ActulREFERIT DEDECIZIE 364 28/06/2023
ActulREFERIT DEDECIZIE 523 18/10/2023





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Andreea Costin – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Michaela Roxana Hecht în Dosarul nr. 17.220/3/2014 al Tribunalului București – Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 213D/2017.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedură de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât textul legal criticat instituie excepții de la plata taxei judiciare de timbru în funcție de obiectul cererii formulate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 15 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 17.220/3/2014, Tribunalul București – Secția a Va civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepția a fost invocată de Michaela Roxana Hecht într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de constatare a caracterului politic al condamnării autorului său și de restituire a bunurilor confiscate prin decizia de condamnare a acestuia, precum și stabilirea despăgubirilor reprezentând echivalentul bunurilor confiscate.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că acțiunile moștenitorilor care privesc drepturile și interesele legitime ale foștilor deținuți, persecutați pentru motive politice în perioada regimului comunist din România, derivate din aplicarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, trebuie să beneficieze de aceeași scutire de la plata taxei judiciare de timbru.6.Tribunalul București – Secția a V-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.9.Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât autoarea acesteia critică, în realitate, modalitatea în care instanța de judecată interpretează și aplică dispozițiile legale criticate în cauza concretă dedusă judecății.10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:(1)Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la: […]k)drepturile și interesele legitime pretinse de foștii deținuți și persecutați pentru motive politice în perioada regimului comunist din România;13.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 44 privind dreptul de proprietate privată.14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, odată cu adoptarea Legii nr. 439/2006 pentru completarea art. 15 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 5 decembrie 2006, legiuitorul a reglementat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a acțiunilor ce se introduc în justiție de către foștii deținuți politici și persecutați ai regimului comunist în vederea realizării drepturilor și intereselor lor legitime. La edictarea acestei soluții legislative, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 439/2006, legiuitorul a avut în vedere faptul că aceste persoane sunt cu vârste înaintate și venituri reduse, neavând posibilitatea de a achita taxele judiciare de timbru pentru acțiunile introduse.15.Ulterior, dispozițiile art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, au fost preluate în mod identic de dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013.16.În anul 2009 a fost adoptată Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, act normativ prin care s-a completat cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist. În cadrul acestui act normativ au fost prevăzute două categorii de cereri care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, respectiv cererile privind constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele prevăzute în actele normative expres prevăzute de lege și pentru care s-a prevăzut de drept caracterul politic [art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 221/2009], precum și cererile formulate în scopul obținerii unor despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative ori care privesc repunerea în drepturi [art. 5 alin. (1) și (3) din Legea nr. 221/2009].17.Curtea constată că în cazul primei categorii de cereri, cele prevăzute la art. 4 din Legea nr. 221/2009, legiuitorul a statuat faptul că acestea sunt imprescriptibile și că pot fi formulate atât de persoana persecutată, cât și, după decesul acesteia, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. În ceea ce privește cea de-a doua categorie de cereri, cele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009, legiuitorul a reglementat faptul că acestea pot fi formulate în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a legii, iar, sub aspectul persoanei care are calitate procesuală activă în formularea unor astfel de cereri, a menționat persoana care a suferit condamnări cu caracter politic, iar după decesul acesteia, soțul sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv.18.Așadar, Curtea observă faptul că cele două categorii de cereri – privind constatarea caracterului politic al condamnării și privind obținerea unor despăgubiri -, formulate în temeiul legii speciale – Legea nr. 221/2009 -, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru indiferent de persoana care are calitate procesuală activă (persoana persecutată, orice persoană fizică sau juridică interesată, parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată, respectiv, după caz, soțul sau descendenții persoanei persecutate până la gradul al II-lea inclusiv).19.Reglementarea generală în materia taxelor judiciare de timbru – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 -stabilește că sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la drepturile și interesele legitime pretinse de foștii deținuți și persecutați pentru motive politice în perioada regimului comunist din România [art. 29 alin. (1) lit. k)].20.Din analiza cadrului normativ mai sus menționat, Curtea reține existența raportului lege specială – lege generală. Ca o consecință a principiului specialia generalibus derogant, revine instanței judecătorești sarcina ca, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, să înlăture de la aplicare legea generală ori de câte ori există o dispoziție specială într-o materie dată, cu atât mai mult, cu cât dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 prevăd că sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru.21.În acest context, Curtea reține că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, criticate în prezenta cauză, nu sunt afectate de vreun viciu de neconstituționalitate, legiuitorul fiind liber să opteze atât în privința măsurilor reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, în funcție de situația concretă a persoanelor îndreptățite să beneficieze de aceste despăgubiri.22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Michaela Roxana Hecht în Dosarul nr. 17.220/3/2014 al Tribunalului București – Secția a V-a civilă și constată că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x