DECIZIA nr. 83 din 20 noiembrie 2017

Dosar nr. 1.806/1/2017

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.806/1/2017, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulament.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 22/1969), contractul individual de muncă al persoanei angajate ca gestionar sau având și atribuții de gestionar, care a fost condamnată definitiv pentru una din infracțiunile prevăzute de textul indicat la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare? În ipoteza unui răspuns afirmativ, textul legal – art. 4 din Legea nr. 22/1969 – reglementează un caz special, distinct de încetare de drept a raporturilor de muncă sau încetarea de drept operează prin interpretarea și aplicarea extensivă a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), fiind, în consecință, obligatorie și emiterea unei decizii potrivit art. 56 alin. (2) din Codul muncii?“ Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I.Titularul și obiectul sesizării 1.Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 6 iunie 2017, în Dosarul nr. 1.483/89/2016, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept enunțată anterior. … 2.Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 iunie 2017, cu nr. 1.806/1/2017. …  … II.Expunerea succintă a procesului 3.În cauză, contestatorul a fost angajat în calitate de șef de tren la Stația C.F.R. Iași. Potrivit fișei postului, salariatul avea printre atribuții: să încaseze contravaloarea călătoriei în cazul călătorilor fără legitimații de călătorie sau cu legitimații incomplete, să încaseze tarifele de transport calculate conform tarifelor în vigoare pentru bagaje care depășesc limitele de greutate sau volum, să răspundă de utilizarea echipamentului din dotare, a bunurilor și patrimoniului societății pus la dispoziție în scopul realizării obiectivelor propuse. … 4.Prin Sentința penală nr. xxx din 15 martie 2016, pronunțată de Judecătoria Iași, definitivă prin renunțare la judecata apelului, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de un an și două luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 3 ani, conform art. 91 și 92 din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 din Codul penal, uz de fals, prevăzută de art. 323 din Codul penal, și delapidare, prevăzută de art. 295 din Codul penal, reținându-se că, în calitatea lui de șef de tren, a eliberat legitimații de călătorie false.  … 5.Prin aceeași sentință i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal. … 6.Prin Decizia nr. xxx/xxx din 11.07.2016, emisă de intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători (S.N.T.F.C.) C.F.R. Călători – S.A., angajatorul a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă al contestatorului, având funcția de șef de tren, conform prevederilor art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, față de sentința penală menționată. Împotriva acestei decizii a formulat contestație salariatul.  … 7.Prin Sentința civilă nr. xxxx din 3 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Vaslui, s-a admis contestația și s-a anulat decizia atacată. S-a respins, ca neîntemeiat, capătul accesoriu de cerere privind repunerea în situația anterioară, în sensul reintegrării contestatorului în funcția deținută anterior emiterii deciziei contestate. A fost obligată intimata la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și la celelalte drepturi de care contestatorul ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei anulate și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. … 8.Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că, în situația unui angajat condamnat penal, încetarea de drept a contractului individual de muncă, cu excepția variantei în care condamnarea implică executarea unei pedepse privative de libertate – cazul de la art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii (în cazul de față dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere), poate avea loc în temeiul art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii doar în condițiile în care s-a dispus măsura de siguranță prevăzută de art. 108 lit. c) din Codul penal – interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii sau pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) din Codul penal – dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. Și aceasta pentru că art. 66 din Codul penal indică expres natura funcțiilor care nu mai pot fi exercitate, făcându-se distincție între ocuparea unei funcții publice [lit. b)] și ocuparea unei funcții, exercitarea unei profesii sau meserii ori desfășurarea unei activități folosite pentru săvârșirea infracțiunii [lit. g)]. Pe calea interpretării teleologice a normei de la art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii și a celei sistematice, în raport cu dispozițiile art. 108 și art. 66 din Codul penal, rezultă că finalitatea celei dintâi dispoziții legale este de a crea o situație de imposibilitate obiectivă de ocupare a acelei funcții, de exercitare a acelei profesii sau meserii avute de angajat anterior condamnării.  … 9.În ceea ce privește capătul de cerere referitor la restabilirea situației anterioare, față de împrejurarea că, în cauză, contestatorul, ca șef de tren în cadrul S.N.T.F.C. C.F.R. Călători – S.A., are calitatea de gestionar în înțelesul Legii nr. 22/1969, instanța de fond a constatat incidența dispozițiilor art. 4 din această lege. Raportat la dispozițiile Codului penal, infracțiunea de delapidare pentru care a fost condamnat contestatorul constituie o infracțiune intenționată contra patrimoniului, iar infracțiunile de fals material în înscrisuri și uz de fals se încadrează în categoria infracțiunilor de fals. … 10.Tribunalul a apreciat că, în atare condiții, continuarea raportului de muncă ar contraveni flagrant dispozițiilor legale în vigoare, constituind o excepție de la principiul restabilirii situației anterioare, astfel încât a respins, ca neîntemeiat, acest capăt de cerere.  … 11.În ceea ce privește petitul având ca obiect obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, conform art. 80 alin. (1) din Codul muncii, tribunalul a apreciat că partea este îndreptățită să primească reparația pretinsă, prevederile art. 80 alin. (1) din Codul muncii aplicându-se prin analogie, conform art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, însă întinderea acestei reparații va fi determinată de momentul rămânerii definitive a hotărârii pronunțate.  … 12.Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.N.T.F.C. C.F.R. Călători – S.A. București, prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Iași, susținând că salariatul a fost condamnat tocmai pentru săvârșirea faptelor de falsificare a biletelor de tren și însușire a sumelor de bani rezultate în urma falsificării biletelor de tren. Având în vedere că prin sentința penală acestuia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din Codul penal, angajatorul nu ar fi putut să adopte o atitudine de pasivitate cu privire la infracțiunile săvârșite în timp ce acesta se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu și să nu întreprindă nicio măsură împotriva sa. În consecință, unitatea a procedat prin asimilare, ținând cont de specificul obiectului juridic și calificarea sau circumstanțierea subiectului activ al infracțiunilor la emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă, în temeiul art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii. … 13.Prin Încheierea din 11 aprilie 2017, instanța, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării oportunității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. … 14.Sesizarea a fost considerată admisibilă prin Încheierea din 6 iunie 2017, dată la care s-a dispus și suspendarea judecății, în condițiile art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă. …  … III.Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării 15.Completul de judecată al Curții de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale, învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 1.483/89/2016, a apreciat că sesizarea este admisibilă, în raport cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele argumente:A.De lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 22/1969 depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât se impune a se determina efectele juridice, dar și implicațiile procedurale ale interdicției legale exprese prevăzute de textul indicat, în cazul în care condamnarea penală definitivă a salariatului cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere intervine în timpul derulării unui contract de muncă, ce presupune exercitarea atribuțiilor de gestionar și nu este aplicabilă vreo altă ipoteză legală privitoare la încetarea de drept a contractului.  … B.Problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre. Instanța de trimitere a apreciat că aspectele ce fac obiectul sesizării sunt chestiuni de drept, în sensul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, solicitându-se Înaltei Curți de Casație și Justiție dezlegarea modalității de interpretare și aplicare a unor texte legale în vigoare, asupra cărora instanța supremă nu a statuat, așa cum rezultă din jurisprudența sa. Rezumând jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept relativ la condiția noutății, instanța de trimitere a concluzionat că, deși aplicarea îndelungată a Legii nr. 22/1969 ar conduce aparent la excluderea necesității interpretării unui text din cuprinsul acesteia prin mecanismul hotărârii prealabile, totuși, în raport cu clarificările jurisdicționale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, această condiție este întrunită în raport tocmai cu unificarea, pe cale interpretativă, a aplicării altor instituții fundamentale ale dreptului muncii.Astfel, pe de o parte, prin Decizia nr. 15 din 6 martie 2017^1 (Decizia nr. 15/2017), Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, formulată de Curtea de Apel Brașov – Secția civilă, în Dosarul nr. 3.485/62/2015, stabilind că: „dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că sunt aplicabile numai în situația în care condamnatul execută efectiv pedeapsa în penitenciar, fiind în imposibilitate fizică de a se prezenta la locul de muncă“. În consecință, în ipoteza în care, precum în speță, persoanei condamnate pentru una din infracțiunile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 22/1969 i s-a aplicat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii sunt inaplicabile. Notă …

^1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 22 iunie 2017.Pe de altă parte, continuitatea raporturilor de muncă, ce implică atribuții de gestiune ale salariatului, apare evident contrară interdicției exprese prevăzute de textul analizat, fără ca această interdicție legală să se circumscrie sferei măsurilor de siguranță sau pedepselor complementare penale, întrucât operează ope legis, indiferent de statuările și aprecierile instanței penale. În raport cu chestiunea în dezbatere nu s-a putut identifica cristalizarea unei practici judiciare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost sesizată prin intermediul altor mecanisme de unificare a practicii judiciare, antamând doar tangențial problematica în cuprinsul motivării Deciziei nr. 15/2017, fără a avea în vedere și aspectele procedurale esențiale în materia dreptului muncii.În consecință, instanța de trimitere a apreciat că, în speță, condiția noutății este suficient de bine caracterizată și permite declararea ca admisibilă a sesizării, rămânând în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție decizia în acest sens. … C.Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data de 6 iunie 2017. …  …  … IV.Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 16.Apelanta-pârâtă a susținut că sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, pricina în care se ridică chestiunea de drept este pendinte pe rolul Curții de Apel Iași, iar sesizarea privește o problemă de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 56 lit. h) din Codul muncii, în situația interdicției legale a exercitării funcției de gestionar, ca urmare a condamnării pentru una din infracțiunile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 22/1969. De asemenea, de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, având ca obiect contestație la decizia de concediere. Mai mult, această problemă de drept este nouă, în sensul că asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a mai statuat până acum și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.Față de Sentința penală nr. xxx din 15 martie 2016, pronunțată de Judecătoria lași, în raport cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 22/1969 și cu art. 295 din Codul penal, reclamantul se încadrează în domeniul exercitării atribuțiilor legate de realizarea obiectului de activitate al unei regii autonome, al altui operator economic sau al altei persoane juridice care are capital integral sau majoritar de stat [art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal], motivat de faptul că acesta a îndeplinit funcția de șef de tren în cadrul unității pârâte. În cazul infracțiunii de delapidare, pedeapsa aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Pentru această infracțiune pedeapsa complementară trebuie aplicată obligatoriu, în conformitate cu art. 67 alin. (2) din Codul penal. Drept urmare, având în vedere că pentru infracțiunea de delapidare se prevede aplicarea obligatorie a pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, aceasta atrage, conform art. 66 alin. (2) din Codul penal, și interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.Dacă se analizează prevederile capitolului II – Condiții privind angajarea gestionarilor – din Legea nr. 22/1969, mai ales dispozițiile art. 4 lit. b) și c), se poate observa că ar fi imposibilă reintegrarea reclamantului în funcția anterior deținută, deoarece este menționat expres faptul că nu poate fi gestionar cel condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție și de serviciu (delapidare) și de infracțiuni de fals (fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals). În consecință, este evident faptul că salariatul nu mai are dreptul de a exercita funcția de șef de tren, deoarece a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și delapidare.Așadar, în acest caz, încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului a intervenit ca urmare a interdicției legale a exercitării funcției de gestionar, acesta fiind condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor menționate. … 17.Intimatul-reclamant nu și-a expus punctul de vedere cu privire la chestiunile puse în dezbatere. …  … V.Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 18.Chestiunea de drept ce face obiectul sesizării a primit soluții diferite, fiind necesară dezlegarea obligatorie de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu numai în beneficiul asigurării unei practici judiciare unitare, ci, mai ales, în vederea asigurării unei interpretări și aplicări corecte a legii de către angajatori, tocmai pentru a se preîntâmpina situații litigioase.  … 19.În cauză, angajatorul a apreciat că interdicția legală imperativă prevăzută de art. 4 din Legea nr. 22/1969 trebuie asimilată cazului de încetare de drept a contractului de muncă prevăzut de art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, emițând o decizie în acest sens, potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din același act normativ. … 20.Prima instanță a apreciat că o astfel de soluție este nelegală, în condițiile în care ipotezele de încetare de drept a contractului de muncă sunt de strictă interpretare și aplicare. Or, textul legal impune încetarea de drept doar în cazul în care, prin hotărâre judecătorească, s-a interzis exercitarea unei profesii sau a unei funcții, ca măsură de siguranță ori pedeapsă complementară. … 21.În acord cu distincțiile operate de prima instanță, instanța de trimitere a subliniat că, așa cum a reținut Curtea Constituțională^2,^ „pedepsele complementare sunt pedepse reglementate în scopul de a întregi efectele pedepselor principale, putând fi dispuse pentru perioade între unu și 5 ani, conform art. 66 alin. (1) din Codul penal. Pedepsele complementare se aplică de către instanțele judecătorești numai pe lângă pedepsele principale și îndeplinesc, alături de pedepsele principale, funcțiile de constrângere, de reeducare și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni. Astfel, pedepsele complementare completează represiunea instituită prin pedepsele principale“. Art. 4 din Legea nr. 22/1969 are caracter imperativ și acționează ope legis, ca urmare a condamnării definitive pentru una din infracțiunile prevăzute de text, nefiind în apanajul instanțelor de judecată penală aprecierea asupra incidenței interdicției legale. În acest sens, în cazul altor interdicții speciale [de exemplu art. 65 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004)], instanța penală nu va aplica pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția, ci aceasta va opera în temeiul legii. În consecință, este indubitabil că instanța penală nu va putea individualiza ca pedeapsă complementară „interdicția de a fi gestionar“, întrucât aceasta derivă din lege și nu din hotărârea instanței penale.Notă …

^2 Decizia Curții Constituționale nr. 436 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 18 august 2015. … 22.Așadar, interdicția conduce de drept la o incapacitate specială a celui condamnat pentru una din infracțiunile menționate de text, de a fi angajat sau de a continua raporturile de muncă ce impun îndeplinirea atribuțiilor de gestionar.  … 23.Deosebirile de instituții juridice au fost suficiente primei instanțe pentru a putea concluziona în sensul unei neconcordanțe a temeiului legal pentru decizia emisă, ceea ce echivalează cu lipsa lui și cu nelegalitatea deciziei, impunânduse anularea ei în tot. … 24.Totuși, prima instanța a considerat că antecedentele penale ale reclamantului atrag incidența dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 22/1969, deoarece situația acestuia constituie un caz de imposibilitate obiectivă și insurmontabilă a aplicării principiului restabilirii situației anterioare.  … 25.Soluția primei instanțe este criticată de apelanta din prezenta cauză, tocmai pe temeiul esențialei contradicții dintre a nega dreptul angajatorului la încetarea de drept a contractului de muncă, dar a reține totuși că, în fapt, continuarea raportului de muncă ar contraveni flagrant dispozițiilor legale în vigoare, dublată în același timp de instituirea în sarcina angajatorului a obligației de plată a despăgubirilor constând în toate drepturile salariale și celelalte drepturi de la data emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă și până la data rămânerii definitive a hotărârii. … 26.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut în considerentele Deciziei nr. 15/2017 că aceasta este „situația neacoperită de lege lata, aceea a unei incompatibilități de continuare a raportului de muncă, determinată de natura faptelor pentru care s-a dispus condamnarea, indiferent de forma de individualizare a pedepsei, lăsată însă de legiuitor în marja de apreciere a angajatorului [art. 130 lit. k) din Codul muncii din 1972 – persoana încadrată în muncă este condamnată definitiv pentru o infracțiune în legătură cu munca sa, dacă condamnarea o face necorespunzătoare postului pe care îl deține]“. … 27.Totodată s-a apreciat că „o încetare a raportului de muncă pentru persoanele condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de modalitatea de individualizare/executare a acestei pedepse, în considerarea unei incompatibilități între calitatea de salariat și cea de condamnat rezultată din specificul activității, ar corespunde mai degrabă unui caz de concediere din inițiativa angajatorului, care se poate prevala de o astfel de incompatibilitate (cum este situația din cauza în care s-a formulat sesizarea, în care angajatorul susține că, deși nu s-a aplicat o pedeapsă complementară, prin natura infracțiunilor comise, salariatul este incompatibil cu activitatea desfășurată), dacă manifestă diligență și inițiază în paralel cu cercetarea penală, în termenele de prescripție, o procedură penală, întemeiată, de lege lata, în absența unui caz aplicabil explicit acestei situații ca în reglementarea Codului muncii anterior, pe dispozițiile art. 61 lit. a) din Codul muncii (…).“ … 28.Ipoteza avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție ține, așa cum rezultă din considerente, de existența unei incompatibilități de facto între funcția exercitată și condamnarea penală a salariatului și nu are în vedere ipoteza, obiect al prezentei sesizări, a existenței unei incompatibilități legale, exprese și imperative, dar necircumscrise dispoziției înscrise în art. 56 lit. h) din Codul muncii. … 29.De aceea, în opinia instanței de trimitere, ipoteza prevăzută de art. 4 din Legea nr. 22/1969 reprezintă un caz special, distinct de încetare de drept a contractului individual de muncă. … 30.În acest sens, instituind o incapacitate specială, cu titlu de sancțiune, decurgând dintr-o condamnare penală pentru anumite tipuri de infracțiuni, textul atrage consecințele juridice adecvate, de drept comun, chiar și în lipsa precizării exprese a acesteia în conținutul actului normativ. Este real că în cadrul altor acte normative legiuitorul a prevăzut expres acest efect [spre exemplu: art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare; art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004], însă lipsa indicării exprese în text poate fi complinită prin aplicarea regulilor de interpretare logico-formală. Având în vedere că, prin ipoteză, interdicția exercitării atribuțiilor de gestionar intervine pe parcursul unui contract individual de muncă, legal încheiat (fiind exclusă, așadar, aplicarea instituției nulității), cu executare succesivă, instituția juridică aplicabilă este cea a încetării contractului, prin efectul legii.  … 31.În acest sens nu este necesară asimilarea cu una din ipotezele prevăzute de art. 56 din Codul muncii, ci aplicată distinct ipoteza prevăzută de art. 4 din Legea nr. 22/1969, încetarea de drept a contractului individual de muncă intervenind la data rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare pentru una din infracțiunile prevăzute de text. Ipoteza unei încetări a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului (necorespundere profesională/disciplinară) nu poate fi aplicabilă, în caz de incidență a prevederilor art. 4 din Legea nr. 22/1969, în condițiile în care incapacitatea operează automat, de drept, chiar împotriva voinței părților contractului individual de muncă și indiferent de respectarea procedurii formale a concedierii. Soluțiile prevăzute de art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 22/1969, în cazul punerii în mișcare a acțiunii penale pentru una din infracțiunile enumerate (suspendarea funcției de gestionar), nu pot fi extinse și în cazul condamnării definitive, modificarea atribuțiilor postului putând fi realizată exclusiv prin acordul părților, iar nu impusă legal. … 32.Având în vedere caracterul special al Legii nr. 22/1969 față de Codul muncii, potrivit regulilor de interpretare, devin inaplicabile și dispozițiile art. 56 alin. (2) din Codul muncii referitoare la necesitatea emiterii unei decizii în termen de 5 zile de la intervenirea cazului de încetare. Un act intern constatator al ipotezei de încetare în discuție poate avea doar rol informativ pentru salariat și administrativ pentru înregistrarea în registrul general de evidență al salariaților, potrivit art. 34 din Codul muncii și art. 3 și art. 4 alin. (1) lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, cu modificările și completările ulterioare. Nu în ultimul rând, o astfel de interpretare și aplicare a prevederilor art. 4 din Legea nr. 22/1969 asigură coerența soluției și în ceea ce privește petitele accesorii ale contestației formulate, referitoare la reintegrarea salariatului și plata despăgubirilor. … 33.În consecință, în ipoteza condamnării salariatului pentru una din infracțiunile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 22/1969, în opinia instanței de trimitere, intervine încetarea de drept a contractului individual de muncă al persoanei angajate ca gestionar sau având și atribuții de gestionar, în temeiul dispoziției normative speciale enunțate, nefiind obligatorie, din punct de vedere procedural, emiterea unei decizii în acest sens.  …  … VI.Jurisprudența instanțelor naționale în materie 34.Potrivit comunicărilor făcute de curțile de apel la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, la niciuna dintre instanțele naționale nu a fost pronunțată vreo hotărâre judecătorească relevantă asupra problemei de drept ce face obiectul dezlegării în cauza de față.  … 35.Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. …  … VII.Jurisprudența Curții Constituționale 36.În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 22/1969. … 37.Cât privește dispozițiile art. 56 lit. h) din Codul muncii, prin Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25.01.2005, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a acestui text de lege, reținând că nu încalcă art. 41 alin. (1) din Constituție, deoarece dispozițiile constituționale referitoare la alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă nu pot fi interpretate în sensul că orice persoană, oricând, poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricărui loc de muncă, fără a avea pregătirea și calificarea corespunzătoare ori fără a face dovada că a obținut avizul, autorizația sau atestatul, în cazul în care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere, pe lângă absolvirea studiilor ori calificarea necesară, și acest lucru. Obținerea acestor avize, autorizații sau atestări este motivată de specificul fiecărei profesii sau meserii care presupune o calificare corespunzătoare, precum și anumite aptitudini pe care cel ce dorește să exercite acea meserie sau profesie trebuie să le aibă, tocmai pentru îndeplinirea sarcinilor de la locul de muncă ales. Retragerea avizului, autorizației sau atestatului de către autoritatea sau organismul competent se face numai în momentul în care nu mai sunt îndeplinite condițiile din momentul acordării acestora. De asemenea, Curtea a observat că atât emiterea avizelor, autorizației sau atestatelor, cât și retragerea acestora se fac de către autoritățile sau organismele competente în anumite cazuri și condiții stabilite de lege, în mod obiectiv, această retragere având ca efect încetarea de drept a contractului individual de muncă, ce se materializează într-un act administrativ al angajatorului. Acest act, dacă a fost emis în mod abuziv, cu nerespectarea dispozițiilor legale, poate fi contestat în justiție de cel interesat. Totodată, Curtea a reținut că instanța judecătorească învestită va soluționa acest litigiu cu respectarea tuturor regulilor și garanțiilor procedurale care asigură desfășurarea unui proces echitabil, fiind obligată să aplice în mod imparțial, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, dispozițiile legale care au legătură cu acest litigiu, fără a se încălca în vreun fel principiul constituțional al liberului acces la justiție. …  … VIII.Raportul asupra chestiunii de drept38.Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întrunește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. …  … IX.Înalta Curte de Casație și JustițieExaminând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:Asupra admisibilității sesizării39.În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:1.existența unei cauze aflate în curs de judecată; … 2.cauza să fie soluționată în ultimă instanță; … 3.cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; … 4.ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; … 5.chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. …  … 40.Analizând admisibilitatea sesizării, se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de un complet al Curții de Apel Iași, învestit cu soluționarea în ultimă instanță a unui conflict de muncă, potrivit dispozițiilor art. 208 raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 62/2011), art. 96 pct. 2 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. … 41.Astfel, Curtea de Apel Iași este legal învestită cu soluționarea unui apel într-o cauză în care se contestă o decizie emisă de angajator, prin care s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă al salariatului-contestator, hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță fiind supusă numai apelului. … 42.Problema ridicată de instanța de trimitere prin intermediul întrebărilor adresate s-a ivit într-un litigiu având ca obiect contestarea unei decizii de concediere a unui salariat, angajat în cadrul unei sucursale regionale de transport de călători, care a fost condamnat la o pedeapsă de un an și două luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 3 ani, conform art. 91 și 92 din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale – prevăzută de art. 320 din Codul penal, uz de fals – prevăzută de art. 323 din Codul penal, și delapidare – prevăzută de art. 295 din Codul penal. S-a reținut, în fapt, că, în calitate de șef de tren, a eliberat legitimații de călătorie false și a produs un prejudiciu angajatorului în sumă totală de 804 lei, prin însușirea diferențelor de bani rezultate ca urmare a falsificării unui număr de 22 bilete de călătorie. … 43.Prin hotărârea penală, prin care s-a dispus condamnarea, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani.  … 44.Contextul special care caracterizează cauza din litigiul pendinte este marcat de faptul că prin hotărârea de condamnare nu s-a dispus măsura de siguranță prevăzută de art. 108 lit. c) din Codul penal, constând în interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii sau pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) din Codul penal, constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.  … 45.Această particularitate a cauzei face ca situația în care se află salariatul concediat să nu se încadreze în ipoteza normei legale reținute de angajator pentru încetarea contractului de muncă, respectiv art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii (care instituie un caz de încetare de drept a contractului individual de muncă ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcții, ca măsură de siguranță ori pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția). … 46.Prin intermediul primei întrebări instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă prin interpretarea și aplicarea art. 4 din Legea nr. 22/1969 s-ar putea reține existența unui caz special de încetare de drept a contractului individual de muncă al persoanei angajate ca gestionar sau având și atribuții de gestionar, care a fost condamnată definitiv pentru una din infracțiunile prevăzute de dispoziția legală indicată la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării sub supraveghere. … 47.Întrebarea a doua are ca situație premisă existența unui răspuns afirmativ la prima întrebare, iar prin intermediul său instanța de trimitere urmărește să se stabilească dacă, în cazul analizat, contractul individual de muncă încetează ope legis, fără să mai fie nevoie de vreo formalitate în acest sens din partea angajatorului sau dacă se impune interpretarea și aplicarea extensivă a art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, pentru a reține încetarea contractului de muncă pe acest temei, situație care implică emiterea unei decizii a angajatorului în acest sens, conform art. 56 alin. (2) din Codul muncii.  … 48.Analiza îndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept pentru soluționarea cauzei presupune a se verifica cu prioritate dacă prevederile legale care fac obiectul întrebării prealabile pot fi subsumate noțiunii de chestiune de drept la care se referă art. 519 din Codul de procedură civilă. … 49.Astfel, pentru a motiva îndeplinirea condiției privind caracterul esențial al chestiunii de drept pentru soluționarea cauzei, instanța de trimitere arată că se impune a se determina efectele juridice, dar și implicațiile interdicției legale exprese prevăzute de textul art. 4 din Legea nr. 22/1969 pentru cazul în care condamnarea penală definitivă a salariatului cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere intervine în timpul derulării unui contract de muncă, ce presupune exercitarea atribuțiilor de gestionar și nu este aplicabilă vreo altă ipoteză legală privitoare la încetarea de drept a contractului. … 50.Instanța de trimitere nu motivează care este utilitatea răspunsului la întrebările formulate și cum se justifică, pentru soluționarea cauzei, preocuparea de a se stabili dacă este necesară sau nu emiterea unei decizii privind constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă și temeiul legal incident, în condițiile în care, în cauza pendinte, angajatorul a emis decizia de concediere în temeiul art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii și această decizie a constituit obiectul contestației soluționate prin hotărârea supusă apelului în cauza principală. … 51.Prin recurgerea la mecanismul reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă, instanța supremă este chemată să dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept cu care a fost sesizată, în interpretarea unei norme care ar fi afectată de o asemenea ambiguitate încât nu ar permite instanței de trimitere ca prin intermediul unor metode de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern să stabilească cu suficientă certitudine conținutul și sensul textelor legale ce fac obiectul întrebării prealabile.  … 52.Această cerință rezultă din dispozițiile art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ținut, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică. Finalitatea demersului o reprezintă împiedicarea apariției unei jurisprudențe neunitare în materie, instanța supremă nefiind învestită în cadrul acestei proceduri, cu aplicarea legii în scopul soluționării cauzei respective.  … 53.Prin sesizarea formulată, instanța de trimitere pare preocupată să identifice soluția care să constituie temeiul legal al încetării contractului de muncă (altul decât acela pe care l-a stabilit angajatorul în cauza din litigiul pendinte), pentru situația în care se află intimatul contestator, care nu mai îndeplinește condițiile legale pentru exercitarea funcției deținute, conform art. 4 din Legea nr. 22/1969, ca urmare a condamnării pentru o infracțiune în legătură cu activitatea desfășurată. … 54.Trebuie subliniat că mecanismul reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi deturnat de la scopul său firesc, acela al preîntâmpinării apariției unei practici neunitare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase cu care se confruntă instanța de trimitere sau pentru a acorda consultanță angajatorilor în vederea interpretării și aplicării corecte a legii, spre a se evita apariția unor situații litigioase, așa cum motivează instanța de trimitere. În acest sens s-a consemnat în încheierea de sesizare că pronunțarea unei hotărâri prealabile este necesară „nu numai în beneficiul asigurării unei practici unitare, dar, mai ales, în vederea asigurării unei interpretări și aplicări corecte a legii de către angajatori, tocmai pentru a se preîntâmpina situații litigioase“. … 55.Argumentația instanței de trimitere în legătură cu justificarea necesității pronunțării unei hotărâri prealabile este formală și se îndepărtează de la scopul legii, pentru că asigurarea unei practici unitare pe calea mecanismului hotărârii prealabile presupune identificarea unei chestiuni de drept care ridică dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare sau contradictorii, ce necesită rezolvarea de principiu a acesteia, în scopul de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare (control a priori), iar nu în scopul de a preîntâmpina apariția unor situații litigioase. În cuprinsul încheierii de sesizare nu există nicio referire la caracterul dificil al chestiunilor de drept cu care se confruntă instanța de trimitere sau la posibilitatea de a interpreta diferit sau contradictoriu prevederile legale indicate în conținutul întrebărilor formulate. … 56.Deși se afirmă existența unor soluții diferite în rezolvarea chestiunii de drept, nu sunt indicate hotărâri judecătorești pronunțate în cadrul instanței de trimitere sau de alte instanțe de același grad, prin care să se fi rezolvat diferit cauze de aceeași natură.  … 57.La nivelul niciuneia dintre curțile de apel din țară nu s-au identificat alte cauze similare și nu au fost exprimate nici eventuale opinii divergente, care ar face credibilă ipoteza unei viitoare jurisprudențe neunitare. În cauza din litigiul principal nu există o problemă de interpretare a dispozițiilor legale indicate în conținutul întrebărilor, care să implice riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practică. … 58.Textul dispoziției legale cuprinse în art. 4 din Legea nr. 22/1969 este redactat într-o formă simplă, suficient de clară pentru ca, pe calea unei interpretări gramaticale, să se determine, dincolo de orice echivoc, înțelesul său. … 59.Instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a stabili că prin art. 4 din Legea nr. 22/1969 se instituie o interdicție legală pentru angajarea în funcția de gestionar a persoanelor condamnate pentru vreuna dintre infracțiunile expres prevăzute. … 60.În plus, deși în conținutul întrebărilor formulate se solicită interpretarea art. 4 din Legea nr. 22/1969 prin raportare la cazul de încetare de drept a contractului individual de muncă prevăzut de art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, totuși nu se urmărește lămurirea conținutului conceptual al acestor prevederi legale.  … 61.După cum s-a statuat într-o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul aceluiași mecanism de unificare a practicii judiciare (Decizia nr. 31 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 22.06.2017) nu se poate vorbi despre o chestiune de drept, în înțelesul art. 519 din Codul de procedură civilă, dacă, prin sesizarea formulată, nu se urmărește stabilirea înțelesului sau a conținutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispozițiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a se identifica soluția ce trebuie adoptată în cauză.  … 62.În această modalitate procedează instanța de trimitere, pentru că prin a doua întrebare se propune o interpretare extensivă a art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, cu scopul de a se stabili dacă acest caz de încetare de drept a contractului individual de muncă devine incident în cauză. … 63.Întrebările formulate nu vizează chestiuni de drept punctuale, astfel încât soluția dată în această procedură să aibă în vedere numai chestiunile respective, ci se urmărește rezolvarea problemei generate de incidența unui text de lege, respectiv art. 4 din Legea nr. 22/1969, în contextul particular al cauzei, imprimat de absența din hotărârea de condamnare a dispoziției de instituire a măsurii complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g) din Codul penal, constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit salariatul pentru săvârșirea infracțiunii. … 64.Aceste aspecte nu pot fi circumscrise noțiunii de chestiune de drept la care se referă art. 519 din Codul de procedură civilă. … 65.În plus, a doua întrebare este lipsită de obiect pentru că textul art. 4 din Legea nr. 22/1969 nu reglementează o eventuală cauză de încetare a contractului individual de muncă generată de săvârșirea de către persoana angajată, pe parcursul derulării contractului de muncă, a vreuneia dintre infracțiunile indicate de text. … 66.Prin art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 22/1969 se instituie, așa cum a reținut și instanța de trimitere, o interdicție legală pentru angajarea în funcția de gestionar a persoanelor condamnate sau împotriva cărora a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unor infracțiuni expres circumstanțiate de lege, iar prin alin. (3) al aceluiași articol se reglementează un caz de suspendare a calității de gestionar, ca o consecință a punerii în mișcare a acțiunii penale pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1).  … 67.Totodată, instanța de trimitere propune o interpretare extensivă a art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, fără a observa că această regulă de interpretare nu este incidentă prin raportare la conținutul normativ al textului legal invocat. … 68.Aceasta deoarece art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii reglementează un caz de încetare de drept a contractului individual de muncă, ce intervine ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcții, ca măsură de siguranță ori pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția. O atare reglementare trebuie privită ca fiind o excepție de la principiul instituit de art. 41 alin. (1) din Constituție („Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.“), o restrângere a exercitării dreptului la muncă ce nu poate fi interpretată și aplicată decât restrictiv.  … 69.Interpretarea extensivă la care face referire instanța de trimitere nu este posibilă și pentru că, prin conținutul său normativ, art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii nu este mai larg decât formularea textuală, pentru a se ajunge la concluzia că, în înțelesul ei literal, norma nu acoperă unele situații pe care în intenția legiuitorului trebuie să le acopere. O interpretare extensivă este inadmisibilă pentru că norma legală cuprinde o enumerare limitativă a situațiilor la care se poate aplica. … 70.Operațiunea de interpretare și aplicare a unor texte de lege la anumite circumstanțe, ce caracterizează fiecare litigiu, nu poate fi transferată completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, ci revine instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei. … 71.Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, metodele de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern.  … 72.În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condițiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al instituției juridice a hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu și numai în privința unor chestiuni de drept dificile, de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, astfel încât sesizarea va fi privită ca inadmisibilă. …  … 
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.483/89/2016, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, cu modificările ulterioare, contractul individual de muncă al persoanei angajate ca gestionar sau având și atribuții de gestionar care a fost condamnată definitiv pentru una din infracțiunile prevăzute de textul indicat la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare?În ipoteza unui răspuns afirmativ, textul legal – art. 4 din Legea nr. 22/1969 – reglementează un caz special, distinct de încetare de drept a raporturilor de muncă sau încetarea de drept operează prin interpretarea și aplicarea extensivă a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind, în consecință, obligatorie și emiterea unei decizii potrivit art. 56 alin. (2) din Codul muncii?Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2017.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
GABRIELA ELENA BOGASIU
Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește