DECIZIA nr. 816 din 9 decembrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Camelia Rodica Voiculescu în Dosarul nr. 7.893/2/2017 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 828D/2018. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Precizează că instituirea unui termen de doi ani pentru prescrierea exercitării acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și procurorilor este de competența legiuitorului, care s-a raportat, în cazul de față, ca și în alte situații privitoare la răspunderea disciplinară a altor categorii de funcționari publici, la un criteriu obiectiv, și anume cel al datei săvârșirii faptei. Apreciază că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere nici prevederilor art. 52 alin. (3) din Constituție, din care rezultă că revine legiuitorului competența de a reglementa cadrul legal și condițiile în care operează răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 2 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 7.893/2/2017, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Camelia Rodica Voiculescu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unei rezoluții emise de Inspecția Judiciară prin care s-a dispus clasarea unei sesizări formulate împotriva unui judecător, cu justificarea, între altele, că pentru faptele reclamate ca fiind posibile abateri disciplinare s-a împlinit termenul de 2 ani de prescripție a răspunderii disciplinare a magistraților, reglementat de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că, în toate cazurile în care, din motive obiective, faptele posibil a constitui abateri disciplinare ale judecătorilor și procurorilor, inclusiv cele săvârșite cu reacredință sau din gravă neglijență, au fost cunoscute de petenți sau de Inspecția Judiciară după împlinirea termenului de 2 ani de la data săvârșirii lor, sesizarea instanței de judecată disciplinară nu mai este posibilă. Se precizează că prin dispozițiile art. 52 alin. (3) din Constituție s-a instituit răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, dar și răspunderea subsidiară a magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. Or, prin instituirea unui termen maxim de exercitare a acțiunii disciplinare raportat la momentul săvârșirii faptei disciplinare, iar nu la momentul de la care în mod real și obiectiv aceasta a fost cunoscută, acțiunea disciplinară nu are un caracter efectiv, iar dreptul Inspecției Judiciare de a sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, constituit în instanță de judecată, este anulat. Se ajunge astfel la o imunitate de fapt în fața legii a judecătorilor și a procurorilor, care, contrar dispozițiilor constituționale, nu mai răspund pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență și nici pentru celelalte abateri disciplinare reglementate de lege. Mutatis mutandis, se consideră că sunt aplicabile și argumentele care au stat la baza pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 501 din 30 iunie 2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală, în ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare. … 6.Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată în acest sens că rațiunea instituirii unui termen de prescripție a răspunderii disciplinare este întemeiată pe necesitatea respectării principiului securității și stabilității raporturilor juridice, principiu care reprezintă unul dintre fundamentele statului de drept și care ar fi încălcat dacă termenul în care poate fi pornită acțiunea disciplinară ar fi calculat de la un moment incert și dificil de probat cum este cel al cunoașterii săvârșirii faptei. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care au următorul cuprins: „(7) Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită.“ … 11.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea statului pentru erori judiciare și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarea excepției critică regula procedurală potrivit căreia acțiunea disciplinară pentru abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori nu poate fi exercitată mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită, susținând, în esență, că prin instituirea unui termen maxim de exercitare a acțiunii disciplinare raportat la momentul săvârșirii faptei disciplinare, iar nu la momentul de la care în mod real și obiectiv aceasta a fost cunoscută, se ajunge la o imunitate în fața legii a judecătorilor și procurorilor. … 13.Față de aceste susțineri, Curtea reține că prescripția răspunderii în materie disciplinară, astfel cum este configurată prin Legea nr. 317/2004, este o instituție juridică în acord cu exigențele constituționale. De vreme ce legiuitorul a reglementat, în spiritul normelor constituționale, prescripția dreptului autorităților statale de a trage la răspundere penală persoanele care au săvârșit infracțiuni, cu atât mai mult este posibilă prescripția răspunderii pentru săvârșirea de abateri disciplinare. Similitudinea cu instituția prescripției penale vizează inclusiv momentul de la care termenul de prescripție începe să curgă, respectiv săvârșirea infracțiunii, iar nu descoperirea acesteia [conform art. 154 alin. (2) din Codul penal]. Așadar, justificarea prescripției răspunderii disciplinare este evidentă în condițiile în care este consacrată la nivel legal și este confirmată în jurisprudența Curții Constituționale prescripția răspunderii penale. … 14.Referitor la prescripția răspunderii penale, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 443 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 24 octombrie 2017, paragraful 19, că are la bază ideea potrivit căreia, pentru a-și atinge scopul – acela al realizării ordinii de drept -, răspunderea penală trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârșirii infracțiunii, întrucât doar în acest fel pot fi realizate prevenția generală și cea specială și pot fi create, pe de o parte, sentimentul de securitate a valorilor sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, încrederea în autoritatea legii. Cu cât răspunderea penală este angajată mai târziu față de data săvârșirii infracțiunii, cu atât eficiența ei scade, rezonanța socială a săvârșirii infracțiunii se diminuează, iar stabilirea răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii nu mai apare ca necesară, deoarece urmările acesteia ar fi putut fi înlăturate sau șterse. Totodată, în intervalul de timp scurs de la săvârșirea infracțiunii, autorul acesteia, sub presiunea amenințării răspunderii penale, se poate îndrepta, fără a mai fi necesară aplicarea unei pedepse. … 15.De asemenea, în paragraful 20 al aceleiași decizii, Curtea a constatat că, pentru a nu lăsa nesoluționate sine die raporturi juridice de conflict, legiuitorul a reglementat prescripția răspunderii penale drept cauză de înlăturare a răspunderii penale. Prescripția răspunderii penale constă în stingerea raportului juridic penal de conflict și, prin aceasta, în stingerea dreptului statului de a trage la răspundere penală persoana care săvârșește o infracțiune, după trecerea unui anumit interval de timp de la data comiterii acesteia, respectiv după scurgerea termenului de prescripție. … 16.Totodată, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, paragraful 22, Curtea Constituțională a arătat că instituția prescripției răspunderii penale se impune a fi analizată dintr-o dublă perspectivă, întrucât aceasta instituie, pe de o parte, un termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni, iar, pe de altă parte, un termen, apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare, pentru ca societatea să uite faptele de natură penală săvârșite și efectele acestora, ca urmare a diminuării treptate a impactului lor asupra relațiilor sociale. Astfel, prescripția răspunderii penale este, din punctul de vedere al naturii sale juridice, o cauză de stingere a răspunderii penale și, prin urmare, a acțiunii de tragere la răspundere penală, cauză determinată și justificată de efectele trecerii timpului asupra nevoii societății de tragere la răspundere penală. Aceasta, întrucât, după trecerea unui anumit interval de timp de la momentul săvârșirii infracțiunii, aplicarea unei pedepse penale nu mai contribuie la realizarea scopului legii penale, nemaiexistând necesitatea social-politică ce determină mecanismul juridic al angajării răspunderii penale. … 17.Aceleași considerații sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în ceea ce privește prescripția răspunderii disciplinare, astfel că prevederile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora acțiunea disciplinară împotriva judecătorilor și a procurorilor nu poate fi exercitată mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită nu nesocotesc dispozițiile din Legea fundamentală invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate. … 18.Curtea observă, de asemenea, că referirea la Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, făcută în motivarea excepției, este irelevantă, întrucât vizează o problematică total diferită de cea din cauza de față și care nu prezintă elemente ce ar putea fi extrapolate pentru a se utiliza prin analogie un raționament ca acela în urma căruia Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală. Pentru a ajunge la această soluție, Curtea a ținut seama de principiul de drept consacrat prin art. 6 din Codul de procedură penală și de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică. Or, având în vedere importanța principiului precitat, faptul că, în materie, contestația în anulare – întemeiată pe dispozițiile lit. i) a art. 426 din Codul de procedură penală – este un remediu procesual prin care partea interesată poate obține restabilirea legalității încălcate prin nesocotirea principiului ne bis in idem, Curtea a constatat că reglementarea unui termen în interiorul căruia persoana împotriva căreia se face executarea poate introduce contestația în anulare aduce atingere dispozițiilor constituționale privind liberul acces la justiție (paragraful 29 din decizia citată). Sub acest aspect, Curtea a reamintit (paragraful 30) că persoana împotriva căreia se face executarea poate lua cunoștință de ultima hotărâre penală definitivă (pronunțată pentru aceeași faptă) prin înmânarea mandatului de executare a pedepsei închisorii. Or, față de cuprinsul mandatului de executare, astfel cum este stabilit în art. 555 din Codul de procedură penală, persoana împotriva căreia se face executarea nu are posibilitatea să stabilească dacă ultima hotărâre definitivă a fost pronunțată pentru aceeași faptă – identitate de faptă (de obiect), pentru a putea introduce contestația în anulare, pentru motivul reglementat în art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală, anterior împlinirii termenului reglementat în alin. (1) al art. 428 din Codul de procedură penală. … 19.Curtea constată că nici ipoteza normativă examinată cu acel prilej, nici argumentele pe care s-a întemeiat soluția pronunțată prin decizia invocată de autoarea prezentei excepții nu au legătură cu problematica supusă analizei instanței de contencios constituțional în cauza de față. … 20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Camelia Rodica Voiculescu în Dosarul nr. 7.893/2/2017 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data 9 decembrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește