DECIZIA nr. 814 din 9 decembrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19^1 din Codul penal din 1969 și ale art. 135 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Societatea Victor Construct – S.R.L., cu sediul în Botoșani, în Dosarul nr. 10.158/193/2014/a2 al Curții de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.253D/2018. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudența constantă a Curții Constituționale, fiind invocate Decizia nr. 302 din 9 iunie 2020 și Decizia nr. 25 din 19 ianuarie 2021, jurisprudență despre care se afirmă că nu se impune a fi schimbată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 13 iulie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 10.158/193/2014/a2, Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19^1 din Codul penal din 1969 și ale art. 135 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Societatea Victor Construct – S.R.L., cu sediul în Botoșani, într-o cauză având ca obiect soluționarea unor cereri de apel, printre care și apelul formulat de autoarea excepției, împotriva unei sentințe penale prin care aceasta a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că dispozițiile legale criticate au un caracter mult prea general, fiind lipsite de claritate, precizie și previzibilitate. Este invocată, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii, respectiv Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, paragraful 31, Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015 și hotărârile din 15 noiembrie 1996, 22 iunie 2000, 7 februarie 2002, 29 martie 2006, 24 mai 2007, 12 februarie 2008, 20 ianuarie 2009, 17 septembrie 2009 și 21 octombrie 2013, pronunțate în cauzele Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Coeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Dragotoniu și Militaru-Pidhomi împotriva României, paragrafele 33 și 34, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Sud Fondi – S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, și Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91. … 6.Referitor la regimul juridic al răspunderii penale a persoanei juridice sunt invocate elemente de drept comparat, făcându-se trimitere la legislația penală germană și la cea olandeză. … 7.Sunt invocate, totodată, art. 18 și 26 din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, precum și Hotărârea din 2 octombrie 1991 pronunțată în Cauza C-7/90 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin care s-a arătat că statele membre nu sunt obligate să introducă în sistemul lor național de drept răspunderea penală a persoanei juridice, însă acestea au libertatea de a recunoaște sau nu acest concept de drept. … 8.Prin raportare la cele mai sus menționate, se arată că legiuitorul român nu a clarificat motivele pentru care a optat pentru o reglementare în termeni atât de generali a răspunderii penale a persoanei juridice, singura trimitere făcută în expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal având în vedere doar influența modelelor de drept ale altor state europene. Se susține că, în acest fel, modalitățile concrete de aplicare a dispozițiilor legale referitoare la răspunderea penală a persoanei juridice au fost lăsate la latitudinea judecătorilor, aspect care nu este de natură să creeze un cadru legal predictibil nici pentru instanțele judecătorești, nici pentru persoanele juridice. … 9.Totodată, se susține că, având în vedere caracterul excepțional al răspunderii penale, ar fi fost utilă fie menționarea expresă în legea penală a infracțiunilor pentru care persoana juridică poate răspunde penal, fie reglementarea criteriilor conform cărora să poată fi stabilită sfera infracțiunilor pentru care această răspundere poate fi angajată. … 10.Se susține că, prin dispozițiile art. 19^1 din Codul penal din 1969 și ale art. 135 alin. (1) din Codul penal, a fost extinsă, în mod nejustificat și într-o manieră lipsită de predictibilitate, sfera aplicării răspunderii penale a persoanei juridice, așa încât aceasta poate fi angajată nu doar pentru faptele săvârșite de către organele de conducere ale persoanei juridice, ci și pentru faptele săvârșite de orice angajat al acesteia. Or, se susține că o asemenea reglementare nu este în acord cu principiul echității. Se arată că este profund inechitabil ca răspunderea penală a persoanei juridice să poată fi angajată în condiții mai facile decât răspunderea sa civilă delictuală, fiind injust ca răspunderea civilă delictuală să poate fi angajată numai pentru faptele ilicite săvârșite de organele de conducere ale persoanei juridice, iar răspunderea penală a persoanei juridice să poate fi angajată atât pentru infracțiunile săvârșite de organele de conducere, cât și pentru infracțiunile săvârșite de oricare dintre angajații persoanei juridice sau chiar independent de o răspundere penală a unei persoane fizice. Sub acest ultim aspect, se observă că art. 135 alin. (3) din Codul penal prevede că răspunderea penală a persoanei juridice poate să atragă și răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte, ceea ce implică concluzia anterior exprimată. … 11.Se susține că, prin lipsa de claritate a dispozițiilor legale criticate, legiuitorul a lipsit de garanții procesuale persoana juridică, deși angajarea răspunderii penale a persoanei juridice produce consecințe asupra unui număr mare de subiecți de drept, putând genera disfuncționalități grave ale statului român. … 12.Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că dispozițiile legale pretins neconstituționale stabilesc răspunderea penală directă a persoanei juridice, o răspundere cu caracter general, ce poate fi angajată pentru orice infracțiune săvârșită în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Se susține că, la fel ca persoana fizică, și persoana juridică are o voință proprie – din momentul dobândirii personalității juridice până la momentul radierii ei -, fiind astfel posibilă comiterea de către aceasta a faptelor prevăzute de legea penală. Se arată că răspunderea penală a persoanei juridice este una proprie acesteia, pentru orice infracțiune săvârșită în realizarea obiectului său de activitate sau în interesul ori în numele său. Pe de altă parte, se arată că răspunderea penală a persoanei juridice poate fi angajată pentru faptele oricărei persoane care acționează pentru aceasta, cu respectarea celorlalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii penale. Se mai susține că, într-adevăr, dispozițiile legale criticate au un caracter general, dar că acestea cuprind suficiente elemente care conferă previzibilitate și predictibilitate normelor penale criticate. Pentru toate aceste motive, se apreciază că dispozițiile art. 19^1 din Codul penal din 1969, precum și cele ale art. 135 alin. (1) din Codul penal în vigoare nu contravin prevederilor art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție și nici dispozițiilor art. 6 și art. 7 paragraful 1 din Convenție. … 13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 19^1 din Codul penal din 1969 și ale art. 135 alin. (1) din Codul penal. Din analiza excepției de neconstituționalitate Curtea reține însă că autoarea critică, în realitate, dispozițiile art. 19^1 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 135 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins:– Art. 19^1 alin. 1 din Codul penal din 1969: „Persoanele juridice, cu excepția statului, a autorităților publice și a instituțiilor publice care desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de legea penală.“; … – Art. 135 alin. (1) din Codul penal: „Persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.“ …  … 17.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii și ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum și dispozițiilor art. 6 și 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și la principiul legalității incriminării și a pedepsei. … 18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 135 din Codul penal au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunțată, în acest sens, Decizia nr. 156 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 8 iunie 2018, paragrafele 20-37, Decizia nr. 302 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1166 din 2 decembrie 2020, paragrafele 11-33, și Decizia nr. 25 din 19 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 20 aprilie 2021, paragrafele 14-37, prin care a constatat că instituția răspunderii penale a persoanei juridice a fost introdusă în dreptul penal român prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006. Spre deosebire de Codul penal anterior, în care dispozițiile privitoare la răspunderea penală a persoanei juridice erau dispersate în titluri diferite (titlul II – Infracțiunea, titlul III – Pedepsele, titlul IV – Cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării), în noul Cod penal toate dispozițiile care reglementează această răspundere sunt grupate într-un singur titlu, anume titlul VI – Răspunderea penală a persoanei juridice. Titlul VI este divizat în trei capitole, după cum urmează: capitolul I – Dispoziții generale (art. 135-137), capitolul II – Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice (art. 138-145), capitolul III – Dispoziții comune (art. 146-151). Dispozițiile care reglementează răspunderea penală a persoanei juridice sunt dispoziții speciale, care derogă de la principiile dreptului penal și care se aplică exclusiv unei anumite categorii de subiecte de drept, acelea denumite „persoane juridice“ (ori „persoane morale“). Art. 135 din Codul penal stabilește, în mod exclusiv, domeniul sau sfera de incidență a răspunderii penale a persoanei juridice, indicând categoriile de persoane juridice care răspund penal, precum și infracțiunile pentru care intervine această răspundere. Astfel, legiuitorul a instituit regula potrivit căreia persoanele juridice răspund pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. … 19.Din perspectivă istorică, Curtea a constatat existența unor susținători ai teoriei realității (după care persoana juridică este o realitate concretă), în concepția cărora persoana juridică poate fi subiect activ al unei infracțiuni, precum și existența unor partizani ai teoriei ficțiunii (după care persoana juridică este doar o creație a legii) care susțineau contrariul, și anume că persoana juridică nu poate fi subiect activ al unei infracțiuni. Codul penal român din 1937 (Codul penal Carol al II-lea) a prevăzut în art. 71 un număr de 15 măsuri de siguranță, dintre care trei se puteau lua doar împotriva persoanelor morale, și anume: închiderea localului, dizolvarea și suspendarea. Codul penal român din 1969 nu a menținut prevederile Codului penal din 1937 care stabileau măsuri de siguranță împotriva persoanelor morale și, ca urmare, în perioada 1 ianuarie 1969-3 iulie 2004, în România, persoanele morale au putut fi trase exclusiv la răspundere civilă sau contravențională, iar tragerea la răspundere penală, sub orice formă, era inadmisibilă. Prin Legea nr. 299/2004 privind răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracțiunile de falsificare de monede sau de alte valori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 1 iulie 2004, a fost reglementată răspunderea penală a persoanelor juridice pentru două categorii de infracțiuni expres prevăzute de lege. Abia în anul 2006, prin Legea nr. 278/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006, s-a instituit pentru prima oară în România regula răspunderii penale a persoanei morale (juridice), Legea nr. 299/2004 fiind abrogată prin art. VII al Legii nr. 278/2006. Curtea a reținut că problematica răspunderii penale a persoanei juridice se regăsește și în documentele internaționale. Astfel, se remarcă faptul că statele europene manifestă o tendință de a reglementa răspunderea penală a persoanei juridice, tendință care a fost determinată, în principal, de faptul că la nivelul Consiliului Europei și al Uniunii Europene au fost adoptate numeroase convenții și instrumente juridice care consacră sau recomandă o atare răspundere. Printre documentele adoptate la nivel european, care conțin referiri la răspunderea penală a persoanei juridice, se numără: Convenția privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal (1998); Convenția penală privind corupția (1999); Convenția privind cybercriminalitatea (2001). Totodată, printre documentele adoptate la nivel internațional, care conțin referiri la răspunderea penală a persoanei juridice, se numără: Convenția privind lupta împotriva corupției funcționarilor publici străini în tranzacțiile comerciale internaționale, care obligă statele părți să sancționeze și persoanele juridice cu sancțiuni, chiar nepenale (dacă răspunderea persoanei juridice nu este instituită), proporționate și descurajante, precum și Convenția împotriva criminalității transnaționale organizate, încheiată la Palermo (Italia). … 20.Așa fiind, Curtea a reținut că România, ca membră a organizațiilor internaționale, și-a asumat la rândul său obligații în sensul arătat, instituind regula răspunderii penale a persoanelor morale. … 21.Cât privește justificarea unei astfel de răspunderi, Curtea a reținut că s-au conturat două teze, și anume teza răspunderii indirecte, prin ricoșeu (sau reflexie), și teza răspunderii directe (sau primare). Prima teză reprezintă o răsfrângere a actelor ilicite comise, cu intenție sau din culpă, de persoanele fizice care au calitatea de prepuși ai persoanei morale (juridice). Această teză inspirată din dreptul englez și, mai precis, din teoria identificării sau teoria alter ego [deoarece identifică prepusul cu persoana morală (juridică), considerând că manifestarea obiectivă și subiectivă a acestuia reprezintă manifestarea obiectivă și subiectivă a persoanei morale (juridice) înseși] are drept consecință faptul că răspunderea persoanei morale (juridice) poate fi angajată numai dacă a fost identificat individul care a comis fapta ilicită, în persoana căruia se analizează existența vinovăției (a intenției sau a culpei). … 22.Potrivit tezei răspunderii directe, răspunderea penală a persoanei morale (juridice) este o răspundere directă, pentru fapta proprie – de exemplu, pentru o anumită „politică deliberată a întreprinderii“ -, și, în opinia susținătorilor ei, această teză ar fi mai eficientă, având în vedere că identificarea persoanei fizice vinovate se poate dovedi extrem de dificilă, îndeosebi în cazul marilor societăți. Or, teza răspunderii directe concretizată în Codul penal în vigoare permite tragerea la răspundere penală a persoanei morale (juridice) ori de câte ori s-a comis o infracțiune, indiferent dacă a fost sau nu identificată persoana fizică ce a comis fapta ilicită și indiferent dacă această persoană a fost sau nu găsită vinovată. În reglementarea răspunderii penale a persoanei juridice au fost păstrate principiile pe care se fundamentează această răspundere, fiind menținută opțiunea pentru modelul de răspundere directă a persoanei juridice, consacrat de dreptul belgian și olandez. … 23.De asemenea, de principiu, sunt responsabile penal persoanele juridice așa-numite „de drept privat“. Cu toate acestea, doctrina nu a adoptat o poziție identică față de toate persoanele juridice astfel denumite. Dacă în cazul persoanelor juridice cu scop lucrativ (societăți, regii autonome etc.) regula răspunderii penale a fost admisă fără rezerve, în schimb, în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ (instituții – lato sensu, asociații, culte religioase, fundații) au existat mereu divergențe de opinie. Dacă, în cele din urmă, răspunderea penală a acestor persoane juridice a fost totuși admisă, faptul se explică aproape exclusiv prin nevoia de a da satisfacție principiului egalității în fața legii. În acest sens, multe legislații, inclusiv cea română, au instituit pentru o serie de persoane fără scop lucrativ (partide, sindicate, instituții de presă etc.) un tratament privilegiat. … 24.În ceea ce privește persoanele juridice „de drept public“ (statul și unitățile administrativ-teritoriale), doctrina penală dominantă consideră că acestea nu pot fi trase la răspundere penală, atât pentru faptul că, logic, este inacceptabil ca statul, care este titularul dreptului de a pedepsi, să se autodeclare „infractor“ și să se supună propriei represiuni, cât și pentru că, în aceste condiții, statul nu și-ar mai putea îndeplini atribuțiile, astfel că existența sa nu s-ar mai justifica. … 25.Referitor la infracțiunile imputabile persoanei juridice, Curtea a constatat că nu orice infracțiune poate atrage răspunderea penală a persoanei juridice, iar criteriul convingător de delimitare îl constituie așa-numitele „infracțiuni de corporație“. Indiferent de modul în care poate fi concepută fapta, pentru a putea fi imputată persoanei morale (juridice) și a deveni astfel o „infracțiune de corporație“, este necesar să existe o legătură între această faptă și persoana juridică trasă la răspundere penală pentru săvârșirea ei. Indiferent cum ar fi înțeleasă, legătura personală nu poate să justifice, singură, angajarea răspunderii penale a persoanei juridice, astfel că se impune ca ea să fie dublată de o legătură reală, obiectivă, în care, pe lângă cerința ca fapta să fi fost comisă de un prepus, apare și cerința ca fapta să fi fost săvârșită în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. … 26.Ca o consecință, legislațiile penale au consacrat soluții diverse. Unele, cele mai multe, condiționează răspunderea penală a persoanei juridice atât de o legătură personală (in personam), cât și de o legătură obiectivă (in rem). De exemplu, în Olanda, infracțiunea poate atrage răspunderea penală a persoanei juridice numai dacă ea s-a săvârșit de către un prepus al persoanei juridice și numai dacă ea are legătură cu obiectul său de activitate. În schimb, alte legislații condiționează răspunderea penală a persoanei juridice de o serie de circumstanțe personale, de exemplu, art. 121-2 alin. (1) din Codul penal francez prevede, pe de o parte, ca infracțiunea să fi fost comisă „pe seama“ persoanei morale (juridice) – formulă din care doctrina franceză a desprins două concluzii, și anume că răspunderea penală a persoanei morale (juridice) va fi angajată ori de câte ori infracțiunea s-a comis în interesul (profitul) ei, indiferent dacă este financiar ori de altă natură, și că răspunderea penală a persoanei morale (juridice) nu va fi angajată atunci când persoana fizică a acționat în interes personal ori în interesul unui terț. … 27.Pornind de la aceste modele, în acord cu art. 61 din Constituție și în virtutea liberei opțiuni de politică penală, legiuitorul român a decis să renunțe la cerința legăturii personale și să condiționeze răspunderea penală a persoanei juridice exclusiv de existența unei legături reale, obiective, între persoana juridică și infracțiunea ce i se impută. O astfel de reglementare reprezintă o soluție rațională, întrucât permite legiuitorului să fixeze în limite mult mai precise sfera infracțiunilor ce pot fi imputate persoanei juridice. … 28.Curtea a reținut că actuala reglementare a preluat în linii generale principiile deja consacrate, sens în care persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite prin acțiunile de realizare a obiectului de activitate ori săvârșite prin acțiunile executate în numele sau în interesul său. Prin urmare, răspunderea penală a persoanei juridice este generală, putând fi atrasă de orice activitate a ei în care se poate identifica un element subiectiv propriu acesteia, diferit de cel al persoanei fizice care execută în concret actul material. Răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de orice persoană fizică ce acționează în numele ei, nu doar de către organele de conducere ale acesteia. … 29.Așa fiind, analizând prevederile legale criticate, Curtea a constatat că acestea sunt suficient de clare, destinatarul normei putând înțelege cu ușurință că pentru antrenarea răspunderii penale a persoanelor juridice este necesar ca infracțiunile să fie săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Astfel, prin săvârșirea de către persoana juridică a unei infracțiuni în realizarea obiectului de activitate se înțelege că un organ, prepus sau reprezentant al persoanei juridice, a comis o infracțiune cu prilejul transpunerii în practică a activităților pe care, potrivit legii, actelor constitutive sau actelor de organizare și funcționare, persoana juridică le poate derula. Această cerință presupune că, la momentul săvârșirii infracțiunii, agentul se afla în exercițiul unei atribuții de serviciu și că, prin urmare, el deținea fie calitatea de „organ“, fie calitatea de „reprezentant“ direct sau indirect al persoanei juridice. … 30.Totodată, Curtea a reținut că o infracțiune este comisă în interesul persoanei juridice în toate cazurile în care folosul – material sau moral – obținut prin infracțiune revine, în totul sau în parte, persoanei juridice, deși infracțiunea nu este comisă în realizarea obiectului de activitate. Analizând această cerință, Curtea constată că aceasta poate primi atât o interpretare subiectivă – ca făcând trimitere la scopul urmărit de agent, cât și una obiectivă – ca făcând trimitere la un profit (avantaj) pe care persoana juridică l-a obținut deja de pe urma săvârșirii infracțiunii. În oricare dintre aceste interpretări devine posibil ca răspunderea penală a persoanei juridice să fie antrenată și de alte persoane fizice, și nu doar de acelea care acționează în calitate de organe sau de reprezentanți ai persoanei morale. … 31.În sfârșit, în sensul legii penale, o infracțiune este săvârșită în numele persoanei juridice dacă persoana fizică ce efectuează elementul material al faptei acționează în calitate de organ, prepus sau reprezentant al persoanei juridice, învestit în mod oficial (legal sau convențional), fără ca fapta să fie săvârșită în realizarea obiectului de activitate sau în folosul persoanei juridice în cauză. De asemenea, analiza acestei ultime cerințe alternative conduce la o concluzie identică cu prima, întrucât nu poate acționa „în numele“ persoanei juridice decât acela care are o împuternicire în acest sens, fiind fie „organ“, fie „reprezentant“ al acesteia. Cu alte cuvinte, pentru a antrena răspunderea penală a persoanei juridice este necesar ca acela care acționează să aibă calitatea de „prepus“, adică de „organ“ sau de „reprezentant“ al persoanei juridice. … 32.În acest sens, Curtea a constatat că, în jurisprudența sa, a statuat (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). … 33.Prin urmare, Curtea a constatat că voința legiuitorului exprimată în textul art. 135 alin. (1) din Codul penal este suficient de clară cu privire la antrenarea răspunderii penale a persoanei juridice, motiv pentru care critica de neconstituționalitate analizată este neîntemeiată. … 34.Având în vedere aceste considerente, prin Decizia nr. 302 din 9 iunie 2020, Curtea a reținut că răspunderea penală a persoanei juridice reprezintă o ficțiune juridică, expresie a politicii penale a legiuitorului și în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție. … 35.Curtea a constatat, totodată, că, pentru a face aplicabilă instituția analizată, legiuitorul a prevăzut în privința răspunderii penale a persoanei juridice formele de vinovăție reglementate la art. 16 din Codul penal, adaptate manierei în care aceasta desfășoară activitățile și poate săvârși fapte de natură penală, respectiv prin intermediul unui organ sau reprezentant al său. În consecință, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanei juridice, au fost reglementate, la art. 136 din Codul penal, pedeapsa principală a amenzii și următoarele pedepse complementare: dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani; plasarea sub supraveghere judiciară; afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare. … 36.De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că răspunderea penală a persoanei juridice este distinctă de răspunderea penală a persoanelor fizice care acționează în calitate de organe sau de reprezentanți ai acesteia, putând să coexiste cu răspunderea penală a celor din urmă, așa cum prevăd, în mod expres, dispozițiile art. 135 alin. (3) din Codul penal. … 37.Pentru aceste motive, având în vedere natura persoanei juridice, raportarea sa subiectivă la faptele prevăzute de legea penală săvârșite se realizează prin raportarea organului sau reprezentantului legal al persoanei juridice la respectivele fapte, atunci când el acționează, prin săvârșirea lor, în numele persoanei juridice. Prin urmare, fiind o ficțiune juridică, latura subiectivă a răspunderii penale a persoanei juridice se realizează, implicit, prin subiectivitatea persoanei care desfășoară activități în numele ei, fiind desemnată în acest sens. Acest aspect nu echivalează însă cu o răspundere penală obiectivă a persoanei juridice, care să nu poată fi încadrată în niciuna dintre formele de vinovăție prevăzute la art. 16 din Codul penal, așa cum se susține în motivarea excepției. De altfel, faptele comise de organele sau reprezentanții legali ai persoanei juridice, în numele acesteia, prezintă o latură subiectivă determinată de modul în care aceste persoane înțeleg să își îndeplinească mandatul ce le-a fost dat în scopul realizării activității persoanei juridice. Altfel spus, capacitatea de exercițiu a persoanei juridice devine efectivă doar prin desfășurarea de către organele sau reprezentanții legali ai acesteia de activități specifice obiectului de activitate al persoanei juridice, așa încât latura subiectivă a faptelor ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunilor comise de persoana juridică este dată de subiectivitatea manifestată de aceste persoane cu ocazia săvârșirii respectivelor fapte. … 38.Referitor la standardele de calitate a legii, Curtea Constituțională, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a reținut, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. S-a arătat, astfel, că principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi – S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109). … 39.S-a constatat, totodată, că, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută și că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. S-a statuat, de asemenea, că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. S-a reținut, prin aceeași jurisprudență, că, deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, s-a constatat că exigența referitoare la previzibilitatea legii nu poate fi interpretată ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36). Cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu principiul clarității și previzibilității legii au fost înglobate de instanța de contencios constituțional în propria jurisprudență (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, și Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 45 și 46). … 40.Raportând considerentele privind modalitatea de reglementare, în art. 135 din Codul penal, a răspunderii penale a persoanei juridice la exigențele constituționale și convenționale anterior analizate, Curtea a reținut că textul criticat îndeplinește condițiile de claritate, precizie și previzibilitate impuse de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, permițând destinatarilor legii să înțeleagă – apelând la nevoie la servicii de consultanță juridică – modalitatea de stabilire și angajare a răspunderii penale a persoanei juridice și să își adapteze conduita la cele prevăzute prin dispozițiile legale analizate. … 41.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței mai sus invocate, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus invocate sunt valabile și în prezenta cauză. … 42.Jurisprudența mai sus invocată este aplicabilă mutatis mutandis și în privința prevederilor art. 19^1 alin. 1 din Codul penal din 1969, care conțineau o dispoziție legală echivalentă celei reglementate la art. 135 alin. (1) din Codul penal. … 43.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Victor Construct – S.R.L., cu sediul în Botoșani, în Dosarul nr. 10.158/193/2014/a2 al Curții de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 19^1 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 135 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 decembrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește