DECIZIA nr. 810 din 7 decembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248, art. 249 și art. 264 din Codul penal din 1969, precum și ale art. 269 și art. 298 din Codul penal, excepție ridicată de Mihnea Miron Nicolescu în Dosarul nr. 17.654/3/2015 (2.236/2016) al Curții de Apel București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 197D/2017. … 2.La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.533D/2017, nr. 1.753D/2017 și, respectiv, nr. 2.211D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 din Codul penal din 1969 și ale art. 269 din Codul penal, excepție ridicată de Florin Păstravanu în Dosarul nr. 4.541/105/2011 al Judecătoriei Ploiești – Secția penală, de Ioan Scarlat în Dosarul nr. 174/46/2016 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și, respectiv, de Florin Răzvan Ionescu și Gheorghe Cornel Păunescu în Dosarul nr. 4.412/90/2013 al Judecătoriei Timișoara – Secția penală. … 4.La apelul nominal răspunde, în Dosarul Curții nr. 1.753D/2017, partea Gheorghe Nicola și lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că în dosarele Curții nr. 1.753D/2017, respectiv nr. 2.211D/2017, autorul excepției Ioan Scarlat, respectiv partea Lucian Șerban au solicitat judecarea, în lipsă, a excepției de neconstituționalitate. … 5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar partea prezentă și reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.533D/2017, nr. 1.753D/2017 și nr. 2.211D/2017 la Dosarul nr. 197D/2017, care a fost primul înregistrat. … 6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care face referire la aspecte din dosarul de fond al instanței. … 7.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 298 din Codul penal, având în vedere Decizia Curții nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017. … CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:8.Prin Încheierea din 15 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 17.654/3/2015 (2.236/2016), Curtea de Apel București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248, art. 249 și art. 264 din Codul penal din 1969, precum și ale art. 269 și art. 298 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Mihnea Miron Nicolescu în soluționarea apelurilor declarate, printre alții, de autorul excepției, împotriva Sentinței penale nr. 812 din data de 7 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în Dosarul nr. 17.654/3/2015. În cauză, Tribunalul București – Secția I penală a admis cererea inculpatului, autor al excepției, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor menționate în actul de sesizare din infracțiunile de favorizare a infractorului și abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 264 alin. 1 și art. 248 din Codul penal din 1969, în infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 din Codul penal din 1969 și, în temeiul art. 249 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani. … 9.Prin Încheierea din 20 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.541/105/2011, Judecătoria Ploiești – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 din Codul penal din 1969 și ale art. 269 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Florin Păstravanu în soluționarea cauzei penale în care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, favorizarea infractorului. … 10.Prin Încheierea din 25 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 174/46/2016, Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 269 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Ioan Scarlat în soluționarea cauzei penale în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, fals intelectual și uz de fals. … 11.Prin Încheierea din 29 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.412/90/2013, Judecătoria Timișoara – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 din Codul penal din 1969 și ale art. 269 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Florin Răzvan Ionescu și Gheorghe Cornel Păunescu în soluționarea cauzei penale în care aceștia au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului. … 12.În motivarea excepției de neconstituționalitate, în Dosarul Curții nr. 197D/2017, autorul invocă Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, arătând că aceasta nu este aplicabilă persoanelor condamnate în primă instanță pentru o infracțiune de serviciu comisă din culpă, invocarea, prin analogie, a considerentelor deciziei menționate fiind prohibită în dreptul substanțial penal. Arată că decizia citată anterior vizează o situație identică, raportată la o infracțiune de serviciu, de rezultat, care are ca formă de vinovăție intenția, motiv pentru care sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ nu poate fi interpretată diferit în cazul infracțiunii similare comise din culpă. Totodată, susține că neclaritatea este prezentă și în textul art. 269 din Codul penal care, deși preia art. 264 din vechiul Cod penal, are denumirea marginală diferită, face vorbire despre „făptuitor“, o noțiune ambiguă care nu poate fi în relație cu activitățile incriminate prin care se realizează elementul material al favorizării și care pot fi desfășurate doar față de un suspect, inculpat sau o persoană condamnată. Susține, de asemenea, că norma penală criticată aduce atingere și prezumției de nevinovăție, ori de câte ori tragerea la răspundere a favorizatorului se face înaintea autorului infracțiunii, stabilirea pedepsei pentru favorizare prin raportare la pedeapsa prevăzută de lege pentru autor determinând situația în care judecătorul este ținut de încadrarea juridică făcută de organul de urmărire penală într-un alt dosar. În același fel, în Dosarul Curții nr. 1.753D/2017, autorul excepției arată că atât denumirea marginală, cât și norma de incriminare folosesc noțiunea de „făptuitor“, care nu este definită în titlul X al noului Cod penal. Reține că denumirea de „faptă“ se regăsește în numeroase texte ale Codului penal – art. 46, art. 47, art. 48 ș.a. – și s-ar putea deduce că „făptuitor“ este cel care a săvârșit o asemenea „faptă“, însă Codul de procedură penală contrazice această posibilă legătură logică, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 104 din Codul de procedură penală, în cursul procesului penal, în condițiile prevăzute de lege, pot fi audiate următoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, martorii și experții. Observă că „făptuitorul“ nu figurează printre persoanele enumerate, fiind o entitate necunoscută de legea procesual penală. În aceste condiții, susține că nu se justifică reglementarea infracțiunii de favorizare a făptuitorului. … 13.În motivarea excepției de neconstituționalitate, în dosarele Curții nr. 1.533D/2017 și nr. 2.211D/2017, autorii excepției, susțin, în mod identic, că prevederile penale criticate au ca obiect protejarea relațiilor sociale referitoare la buna înfăptuire a actului de justiție, fiind definite ca infracțiuni contra înfăptuirii justiției. Rețin că în conținutul art. 126 din Constituție se regăsește sintagma „justiția se realizează“, iar, în opinia acestora, există similitudine de sens între verbele „a înfăptui“ și „a realiza“. Or, art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală prevede că singurele organe judiciare care realizează justiția sunt instanțele judecătorești. Având în vedere toate cele menționate, autorii excepției susțin, în esență, că celelalte organe judiciare menționate în art. 30 lit. a) și b) din Codul de procedură penală – organele de cercetare penală și procurorul – sunt organe specializate ale statului ce realizează activitatea judiciară, dar nu realizează funcția de justiție. Pornind de la premisa că funcția judiciară și activitatea de înfăptuire a justiției nu sunt sinonime, autorii excepției concluzionează că textele incriminatorii, a căror neconstituționalitate se invocă, ar fi constituționale numai în măsura în care noțiunea de îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale (art. 264 din Codul penal din 1969) ori împiedicare sau îngreunare a cercetărilor într-o cauză penală (art. 269 din Codul penal) se referă exclusiv la cauze aflate pe rolul instanțelor judecătorești. … 14.Curtea de Apel București – Secția I penală invocă, cu privire la dispozițiile art. 248 și art. 249 din Codul penal din 1969, precum și cu privire la art. 298 din Codul penal, soluția și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, apreciind că argumentele care au stat la baza pronunțării deciziei respective sunt valabile și în cazul dispozițiilor la care se referă excepția de neconstituționalitate ridicată în prezenta cauză, în cuprinsul cărora sunt folosite, tot pentru conturarea conținutului constitutiv, pe latura obiectivă a unor infracțiuni de aceeași natură (infracțiuni de serviciu), sintagme similare. Cât privește dispozițiile art. 264 din Codul penal din 1969 și art. 269 din Codul penal, care constituie norme de incriminare a infracțiunii de favorizare a infractorului/făptuitorului, opinează că acestea respectă standardele de precizie, claritate și previzibilitate în stabilirea conținutului constitutiv – pe latura obiectivă și pe latura subiectivă – al infracțiunii și, respectiv, în indicarea tratamentului sancționator aplicabil favorizatorului, astfel încât nu se încalcă prezumția de nevinovăție. Reține că, potrivit expunerii de motive la noul Cod penal, reglementarea actuală a infracțiunii de favorizare a făptuitorului păstrează în linii generale reglementarea anterioară, însă au fost aduse unele modificări atât sub aspect terminologic, cât și de conținut. În primul rând, s-a renunțat la folosirea noțiunilor de „infracțiune“ și „infractor“ în favoarea celor de „faptă prevăzută de legea penală“ și de „făptuitor“, întrucât activitatea de înfăptuire a justiției este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală, dar care ar putea, în concret, să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii (de pildă, minoritatea sau eroarea de fapt). Aceasta, deoarece verificarea condițiilor de existență sau inexistență a responsabilității penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal și nu în raport cu aprecierea făcută de favorizator. S-a arătat că, în acest sens, sunt și dispozițiile art. 378 alin. (4) din Codul penal italian și art. 453 din Codul penal spaniol. În concret, față de susținerile autorului excepției din prezenta cauză, instanța de judecată a reținut că opțiunea de modificare parțială a normei de incriminare, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, prin înlocuirea calității celui favorizat din infractor în făptuitor, aparține legiuitorului, conform atribuției prevăzute de art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, iar constatarea îndeplinirii, în raport cu fiecare reglementare, a acestei condiții de tipicitate aparține instanței, fiind o chestiune de aplicare în concret a uneia sau alteia dintre cele două legi succesive, inclusiv din perspectiva identificării legii penale mai favorabile celui acuzat. Totodată, opinează că noțiunea de „făptuitor“ din reglementarea actuală nu este ambiguă și nu generează, nici în plan obiectiv, nici în plan subiectiv, o situație de imprevizibilitate pentru favorizator. Această noțiune îl desemnează pe autorul unei fapte prevăzute de legea penală, independent de calitatea sa procesuală și de îndeplinirea condițiilor pentru tragerea lui la răspundere penală. Pentru angajarea răspunderii penale a favorizatorului este necesar să se stabilească, în plan obiectiv, săvârșirea de către cel favorizat a unei fapte prevăzute de legea penală, chiar dacă acesta nu răspunde ori nu a ajuns să răspundă penal pentru fapta respectivă, iar, în plan subiectiv, conștientizarea de către favorizator a împrejurării (pe care o dorește și o acceptă) că ajutorul său este dat în scopul enunțat în norma de incriminare unei persoane care a comis o astfel de faptă. Arată, totodată, că favorizarea infractorului/făptuitorului este o infracțiune autonomă, distinctă de infracțiunea/fapta prevăzută de legea penală săvârșită de cel favorizat, astfel că îndeplinirea condițiilor de tipicitate în persoana favorizatorului se poate verifica chiar dacă cel căruia i s-a dat ajutor (printr-un act comisiv sau printr-un act omisiv) nu a fost trimis în judecată, anterior sau concomitent, pentru fapta sa, aspectul, cu relevanță în speță, supus analizei instanței care procedează la judecarea favorizatorului, fiind acela ca, în momentul săvârșirii actului de favorizare – dacă existența sa este probată -, persoana la care se referă să fi fost implicată într-o procedură de cercetare penală cu privire la o faptă incriminată de legea penală, iar, prin acel act, să se fi urmărit sau acceptat de către favorizator îngreunarea acelei cercetări. Menționează că, în ambele reglementări, limitele speciale de pedeapsă sunt clar prevăzute, clară fiind și dispoziția că numai pedeapsa în concret aplicată favorizatorului nu poate depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta, incriminată de legea penală, a celui favorizat. … 15.Judecătoria Ploiești – Secția penală opinează că nu se poate susține că normele penale criticate încalcă dispozițiile art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, fiind evident că, în exercitarea funcției de urmărire penală, procurorul și organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. … 16.Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, în condițiile în care textul de lege nu definește noțiunea de „făptuitor“. În consecință, această noțiune nu are corespondent în legea penală și normele procesual penale privind persoanele și părțile implicate în procesul penal sau care pot fi subiecte ale răspunderii penale. Consideră că noțiunea de „făptuitor“ poate genera interpretări diferite datorită caracterului indeterminabil sub aspectul încadrării precise în una dintre calitățile procesuale la care se referă legea penală și, mai ales, în lipsa unei explicații sau definiții legale în Codul penal. Apreciază că normele penale criticate sunt constituționale numai în măsura în care noțiunea de „făptuitor“ este interpretată în sensul strict și limitativ al subiecților răspunderii penale sau al subiecților procesuali penali menționați și definiți de Codul penal și de Codul de procedură penală. … 17.Judecătoria Timișoara – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că autorii consideră textele de lege menționate ca fiind neconstituționale printr-o voită scoatere din context a unor sintagme cuprinse în normele constituționale invocate și prin confuzia voluntară dintre sensul dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (1) și rațiunea incriminării faptelor reglementate în Codul penal referitoare la infracțiunile contra înfăptuirii justiției. Apreciază că a lega sintagma cuprinsă în alin. (1) al art. 126 din Constituție – „justiția se realizează“ – de incriminarea unor fapte care împiedică buna desfășurare a procedurii judiciare este un nonsens. Dacă s-ar accepta raționamentul autorilor excepției, s-ar ajunge la concluzia că toate infracțiunile contra justiției ar putea viza numai acțiuni sau inacțiuni referitoare la procese penale ajunse în faza judecății, lipsind de protecție penală împotriva acțiunilor sau inacțiunilor care ar perturba procesul penal în faza de urmărire penală, ea însăși o fază a procesului penal, și, totodată, s-ar ignora dispozițiile art. 131 din Constituție care fac referire la rolul Ministerului Public în activitatea judiciară. Apreciază că această concluzie contravine tocmai rațiunii pentru care faptele de natura favorizării făptuitorului/infractorului și-au găsit locul printre faptele incriminate de Codul penal în cadrul infracțiunilor contra înfăptuirii justiției. … 18.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 19.Guvernul, exprimându-și punctul de vedere în dosarele conexate, reține că dispozițiile art. 248, art. 249 din Codul penal din 1969 și art. 298 din Codul penal incriminează îndeplinirea defectuoasă a unei atribuții de serviciu, astfel încât invocă Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, paragrafele 60-80, apreciind că motivele expuse în cuprinsul acesteia sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză. Consideră că dispozițiile precitate sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 din Codul penal din 1969 și ale art. 269 din Codul penal, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Reține, în acest sens, că este vorba despre pedepsirea autorului favorizării pentru propria faptă, și nu pentru fapta autorului infracțiunii care a stat la baza favorizării, sancțiune care se aplică independent de sancționarea sau nu a persoanei favorizate. Apreciază că prevederile criticate sunt în conformitate cu principiul prezumției de nevinovăție și principiul legalității pedepsei, fiind vorba de aplicarea unei pedepse pentru propria faptă, pentru care vinovăția va fi constatată în cadrul unui proces penal cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale, inclusiv a principiului prezumției de nevinovăție. Observă, totodată, că autorul excepției critică soluția legislativă din punctul de vedere al oportunității sale, mai degrabă decât din punctul de vedere al compatibilității cu Constituția, aspect care nu intră în sfera de competență a Curții Constituționale. Reține că legiuitorul a renunțat la folosirea noțiunilor de „infracțiune“ și „infractor“ în favoarea celor de „faptă prevăzută de legea penală“ și de „făptuitor“, întrucât activitatea de înfăptuire a justiției este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală, dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii (de pildă, minoritatea sau eroarea de fapt). Aceasta deoarece verificarea condițiilor de existență sau inexistență a responsabilității penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal, și nu în raport cu aprecierea făcută de favorizator. Apreciază că nu se poate reține că destinatarul normei penale nu are reprezentarea noțiunii de „făptuitor“, aceasta fiind, într-o interpretare accesibilă, conform limbajului comun, persoana care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. … 20.Avocatul Poporului, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul Curții nr. 1.533D/2017, consideră că normele penale criticate sunt constituționale, în condițiile în care art. 131 din Legea fundamentală consacră procurorului un rol esențial în activitatea judiciară, și anume acela de reprezentant al intereselor generale ale societății, de apărător al ordinii de drept, precum și al drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Or, dispozițiile art. 126 alin. (1) din Constituție instituie atribuții cu caracter de generalitate care sunt concretizate detaliat, după caz, prin legi organice sau prin legi ordinare. De aceea, formele concrete prin care Ministerul Public își poate îndeplini rolul de reprezentant al interesului social, general și public, sunt reglementate în art. 63 și art. 67 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Totodată, organele de cercetare penală își desfășoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub conducerea și supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispozițiile acestuia. Astfel, actul de justiție penală este precedat de activitatea de urmărire penală fără de care nu poate fi înfăptuit. Apreciază că legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile în care organele specializate ale statului, în speță, organele de cercetare penală și procurorul, își pot exercita atribuțiile, cu respectarea normelor și principiilor consacrate în Legea fundamentală. În dosarele Curții nr. 1.753D/2017 și nr. 2.211D/2017, precizează că punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată a fost reținut în Decizia Curții nr. 249 din 25 aprilie 2017, acesta fiind în sensul că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. … 21.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, cererile depuse la dosar, concluziile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:22.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 23.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 248, art. 249 alin. 1 și art. 264 din Codul penal din 1969, precum și ale art. 269 și art. 298 din Codul penal, având următorul conținut:– Art. 248 din Codul penal din 1969 – „Abuzul în serviciu contra intereselor publice“: „Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.“; … – Art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 – „Neglijența în serviciu“: „Încălcarea din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.“; … – Art. 264 din Codul penal din 1969 – „Favorizarea infractorului“: „Ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 7 ani. Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. Favorizarea săvârșită de soț sau de o rudă apropiată nu se pedepsește.“; … – Art. 269 din Codul penal – „Favorizarea făptuitorului“: „(1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor. (3) Favorizarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește.“; … – Art. 298 din Codul penal – „Neglijența în serviciu“: „Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.“ …  … 24.Autorii excepției susțin că normele penale criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 126 alin. (1) potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Totodată, susțin că textele de lege criticate aduc atingere și prevederilor art. 6, art. 7 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Invocă și Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției adoptată la New York. … 25.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“. Totodată, prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 298 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinirea prin încălcarea legii“. … 26.În consecință, Curtea constată că în Dosarul nr. 197D/2017 devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Având în vedere și faptul că actul de sesizare a Curții Constituționale din dosarul precitat este anterior deciziilor de constatare a neconstituționalității, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248, art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969, precum și ale art. 298 din Codul penal urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. … 27.Cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu (inclusiv abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, incriminat în Codul penal din 1969), Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“. Totodată, cu privire la abuzul în serviciu contra intereselor publice, incriminat în legea penală anterioară, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“. În Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, paragrafele 28-30, Curtea a reținut că rațiunea incriminării faptei de neglijență în serviciu este similară celei pentru care este incriminat abuzul în serviciu, diferența între cele două infracțiuni distingându-se la nivelul laturii subiective – intenția în cazul abuzului în serviciu, respectiv culpa cu prevedere (ușurința)/culpa fără prevedere sau simplă (neglijența) în cazul infracțiunii de neglijență în serviciu. Latura obiectivă a infracțiunii de neglijență în serviciu este formată, ca și la infracțiunea de abuz în serviciu, din elementul material, însoțit de o cerință esențială, urmarea imediată și legătura de cauzalitate dintre activitatea ilicită și rezultatul produs. Curtea a observat, de asemenea, că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de neglijență în serviciu presupune încălcarea din culpă a unei îndatoriri de serviciu de către un funcționar public sau de către o altă persoană încadrată în muncă (în cazul variantei atenuate prevăzute de art. 308 din Codul penal) prin cele două modalități normative, respectiv „neîndeplinirea“ ori „îndeplinirea defectuoasă“ a acesteia. … 28.În condițiile în care, în varianta de bază, atât infracțiunea de abuz în serviciu, cât și infracțiunea de neglijență în serviciu prevăd, ca o modalitate normativă identică, „îndeplinirea defectuoasă“ a unei îndatoriri de serviciu, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, că atât soluția, cât și considerentele deciziilor nr. 405 din 15 iunie 2016 și nr. 392 din 6 iunie 2017, referitoare la modalitatea de interpretare a sintagmei „îndeplinește în mod defectuos“, sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește infracțiunea de neglijență în serviciu. Pe cale de consecință, Curtea a constatat că dispozițiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 298 din Codul penal încalcă prevederile art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe decât Parlamentul – prin adoptarea legii în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție – sau Guvernul – prin adoptarea de ordonanțe și ordonanțe de urgență în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție (paragrafele 38 și 39). … 29.Totodată, în paragrafele 44 și 45 ale Deciziei nr. 518 din 6 iulie 2017, Curtea a constatat că noua lege penală extinde foarte mult sfera de aplicare a infracțiunii de neglijență în serviciu, neprevăzând condiția ca paguba, respectiv vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice să aibă o anumită valoare, respectiv ca vătămarea să aibă o anumită intensitate, aspect de natură a face imposibilă delimitarea între abaterile disciplinare sau inerentele greșeli profesionale și infracțiunea de neglijență în serviciu. Așadar, Curtea a constatat că reglementarea în vigoare a infracțiunii de neglijență în serviciu permite încadrarea în conținutul său a oricărei fapte săvârșite din culpă, dacă s-a adus o atingere minimă drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. … 30.În aceste condiții, Curtea a constatat că, în ceea ce privește acest aspect, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, paragrafele 75-80, și ale Deciziei nr. 392 din 6 iunie 2017, paragrafele 46-56, astfel încât, în acord cu acestea, Curtea a reținut că sarcina aplicării principiului „ultima ratio“ revine, pe deo parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, responsabilitatea de a reglementa și aplica, în acord cu principiul anterior menționat, prevederile privind neglijența în serviciu ține atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât și de organele judiciare (Ministerul Public și instanțele judecătorești). Cu alte cuvinte, Curtea a constatat necesitatea complinirii de către legiuitor a omisiunii legislative constatate, sub aspectul valorii pagubei sau intensității/gravității vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice în vederea asigurării clarității și previzibilității normei penale examinate. … 31.Cât privește critica referitoare la sintagma „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane“, Curtea a constatat că sunt valabile mutatis mutandis considerentele reținute în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragrafele 84 și 85, în condițiile în care infracțiunea de neglijență în serviciu este, astfel cum s-a arătat, o infracțiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispozițiile art. 298 din Codul penal, și anume cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. … 32.În ceea ce privește dispozițiile art. 269 din Codul penal privind infracțiunea de favorizare a făptuitorului, cu privire la critica referitoare la lipsa de claritate a normei penale de incriminare determinată de folosirea noțiunii de „făptuitor“, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 249 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată și a constatat că dispozițiile art. 269 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … 33.În motivarea deciziei sale, instanța de control constituțional a reținut, în paragrafele 18-21 ale Deciziei nr. 249 din 25 aprilie 2017, că infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 269 din Codul penal se regăsea în dispozițiile art. 264 din Codul penal din 1969, sub denumirea marginală „Favorizarea infractorului“. În contextul celor două reglementări succesive, Curtea a observat că noțiunea de „infractor“ din Codul penal din 1969 a fost înlocuită în noul cod cu cea de „făptuitor“. Totodată, în expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal s-a arătat că se renunță la folosirea noțiunilor de „infracțiune“ și „infractor“ în favoarea celor de „faptă prevăzută de legea penală“ și de „făptuitor“, întrucât activitatea de înfăptuire a justiției este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală, dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii (de pildă, minoritatea sau eroarea de fapt). Aceasta deoarece verificarea condițiilor de existență sau inexistență a responsabilității penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal, și nu în raport cu aprecierea făcută de favorizator. … 34.Astfel, în ceea ce privește noțiunea de „făptuitor“, Curtea a constatat că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, aceasta este definită ca „făptaș; persoană care făptuiește, realizează ceva“, iar potrivit aceluiași dicționar, „făptaș“ este acea „persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune“. În continuare, Curtea a apreciat că, pentru a stabili înțelesul penal al noțiunii de „făptuitor“, trebuie avut în vedere întreg ansamblul legislativ prevăzut de actul normativ în care se regăsește prevederea criticată, și anume Codul penal. Astfel, din analiza dispozițiilor art. 15 alin. (1) și art. 16 din Codul penal, care definesc infracțiunea și prevăd formele de vinovăție în materie penală, rezultă că făptuitor este acea persoană care săvârșește o faptă prevăzută de legea penală. În plus, Curtea a observat că, potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul penal, constituie infracțiunea de favorizare a făptuitorului săvârșirea faptelor concretizate în ajutorul dat făptuitorului, sub aspectul laturii subiective presupunând intenția directă calificată prin scop, și anume în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate. Având în vedere acest aspect, Curtea a constatat că nu orice faptă ce se concretizează într-un ajutor dat făptuitorului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului. Astfel, doar dacă se constată că scopul prevăzut de lege – împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate – a fost urmărit prin realizarea faptei, se va reține săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului. În realizarea elementului material al infracțiunii de favorizare a făptuitorului, autorul acesteia își va fi prefigurat efectul pe care realizarea acestuia îl va avea asupra făptuitorului unei fapte prevăzute de legea penală. Astfel, favorizatorul va avea o reprezentare reală a activității desfășurate de cel favorizat, altfel nu s-ar realiza conceptual activitatea sub forma ajutorului dat făptuitorului. … 35.Totodată, Curtea constată că în Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragraful 24, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 și art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, a reținut că „prin «făptuitor» se înțelege persoana care nu are calitatea de suspect, dar în legătură cu care sunt realizate acte de cercetare penală. Astfel, pot avea calitatea de făptuitor persoanele împotriva cărora a fost înregistrată o plângere penală sau persoanele avute în vedere în desfășurarea urmăririi penale in rem, dar în privința cărora nu este atins standardul de probațiune necesar pentru a putea fi încadrate în categoria suspecților sau a inculpaților. Prin urmare, în privința acestor persoane, probatoriul administrat furnizează indicii care să sugereze o eventuală formă de vinovăție în săvârșirea faptelor ce fac obiectul urmăririi penale“. … 36.De asemenea, Curtea nu poate reține critica potrivit căreia normele penale de incriminare a infracțiunilor de favorizare a infractorului/făptuitorului (art. 264 din Codul penal din 1969 și art. 269 din Codul penal) contravin dispozițiilor art. 126 din Constituție referitoare la realizarea justiției, în condițiile în care valoarea socială protejată prin dispozițiile criticate este buna înfăptuire a actului de justiție în materie penală, ce poate fi lezată prin faptul că infractorul/făptuitorul poate beneficia de sprijin „pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei“ ori „în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate“. Așadar, buna înfăptuire a actului de justiție în materie penală presupune prevenirea situațiilor în care s-ar putea interfera într-o manieră gravă cu buna și corecta desfășurare a procesului penal, în ansamblu, iar nu doar cu privire la o anume fază a sa, astfel cum susțin autorii excepției de neconstituționalitate. De altfel, în acord cu doctrina, Curtea reține că obiectul juridic special al infracțiunii de favorizare a făptuitorului îl reprezintă relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției penale prin asigurarea descoperirii, cercetării și judecării celor care au comis fapte prevăzute de legea penală și a executării sancțiunilor penale aplicate, în cazul în care aceste fapte constituie infracțiuni. Or, Curtea reține că art. 126 din Constituție nu se referă la înfăptuirea actului de justiție în materie penală, ci statuează asupra principiului separației puterilor în stat, din care rezultă că justiția se realizează exclusiv prin autoritatea judecătorească, în a cărei componență intră Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. În aceste condiții, Curtea constată că, în susținerea criticilor de neconstituționalitate, autorii rețin similitudinea de sens între verbele „a înfăptui“/„a realiza“ justiția, însă fac abstracție de rațiunea incriminării faptelor reglementate în Codul penal referitoare la infracțiunile contra înfăptuirii justiției, care nu vizează doar acțiuni sau inacțiuni referitoare la procese penale ajunse în faza judecății. … 37.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248, art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 298 din Codul penal, excepție ridicată de Mihnea Miron Nicolescu în Dosarul nr. 17.654/3/2015 (2.236/2016) al Curții de Apel București – Secția I penală. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihnea Miron Nicolescu în Dosarul nr. 17.654/3/2015 (2.236/2016) al Curții de Apel București – Secția I penală, de Florin Păstravanu în Dosarul nr. 4.541/105/2011 al Judecătoriei Ploiești – Secția penală, de Ioan Scarlat în Dosarul nr. 174/46/2016 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și, respectiv, de Florin Răzvan Ionescu și Gheorghe Cornel Păunescu în Dosarul nr. 4.412/90/2013 al Judecătoriei Timișoara – Secția penală și constată că dispozițiile art. 264 din Codul penal din 1969 și ale art. 269 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția I penală, Judecătoriei Ploiești – Secția penală, Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și, respectiv, Judecătoriei Timișoara – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 7 decembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește