DECIZIA nr. 81 din 14 februarie 2024

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Costin Gabriel Șocarici în Dosarul nr. 23.292/3/2018 al Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de Istvan Peter Gerenyi în Dosarul nr. 1.933/83/2019 al Tribunalului Satu Mare – Secția I civilă, respectiv de Valentin Roșculeț în Dosarul nr. 92/118/2020 al Tribunalului Constanța – Secția I civilă și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 1.761D/2020, nr. 1.810D/2020, respectiv nr. 2.236D/2020. … 2.Dezbaterile au avut loc la data de 28 noiembrie 2023, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 396 din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 30 ianuarie 2024, dată la care, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, Curtea a amânat pronunțarea la data de 14 februarie 2024, când a pronunțat prezenta decizie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:3.Prin Încheierea din 18 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 23.292/3/2018, Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Costin Gabriel Șocarici într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului prin care a fost criticată hotărârea primei instanțe civile sub aspectul respingerii cererii de chemare în judecată cu motivarea că din actele dosarului nu rezultă că privarea de libertate s-a efectuat în mod nelegal, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 539 alin. (1) din Codul de procedură penală, deși în cauza penală autorul a fost achitat.  … 4.Prin Încheierea din 23 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.933/83/2019, Tribunalul Satu Mare – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Istvan Peter Gerenyi cu ocazia soluționării acțiunii civile având ca obiect reparare a pagubei în cazul privării nelegale de libertate, având în vedere faptul că printr-o sentință penală autorul a fost achitat.  … 5.Prin Sentința civilă nr. 1.981 din 3 septembrie 2020, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din camera de consiliu din 13 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 92/118/2020, Tribunalul Constanța – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii raportat la art. 21 din Constituție. Excepția a fost ridicată de Valentin Roșculeț cu ocazia soluționării acțiunii civile având ca obiect repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate, având în vedere că, printr-o sentință penală, s-a dispus achitarea autorului excepției, în temeiul art. 16 lit. a) din Codul de procedură penală. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că normele procesual penale criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că au dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate în cursul unui proces penal doar persoanele împotriva cărora s-a desfășurat un proces penal în cursul căruia au fost dispuse măsuri privative de libertate, independent de soluția pronunțată pe fond, iar privarea de libertate a fost stabilită prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestite cu judecarea cauzei, însă nu se aplică și persoanelor împotriva cărora s-a desfășurat un proces penal în cursul căruia au fost dispuse măsuri privative de libertate, iar, prin hotărârea definitivă a instanței de judecată învestite cu judecarea cauzei, s-a dispus achitarea. Susțin că, din pronunțarea unei hotărâri de achitare, după finalizarea definitivă a unui proces penal, rezultă caracterul nelegal al privării de libertate și, implicit, dreptul de a solicita repararea pagubei materiale sau a daunelor morale rezultate din aplicarea acestor măsuri. În situația în care privarea nelegală de libertate a fost stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestite cu judecarea cauzei, aceste elemente pot constitui, eventual, temeiuri pentru efectuarea de verificări în privința săvârșirii infracțiunii de represiune nedreaptă, de către organele judiciare care au dispus măsurile, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, nicidecum fine de neprimire a cererii de acordare de despăgubiri pe calea unei acțiuni civile, izvorâte din prevederile art. 539 din Codul de procedură penală. Susțin că normele procesual penale sunt neconstituționale, întrucât nu este legal a se aprecia că o persoană supusă unor măsuri privative de libertate în cursul unui proces penal, la finalul căruia s-a dispus achitarea, are la îndemnă doar procedura de drept comun, prevăzută de art. 252 și art. 253 din Codul civil sau art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează consecințele încălcării unor drepturi personale nepatrimoniale, precum dreptul la imagine, demnitate, inclusiv dreptul la viață privată, întrucât, aceeași lege, în speță Codul de procedură penală, în baza căruia s-au luat măsurile privative de libertate, trebuie să prevadă remedii pentru înlăturarea consecințelor produse ca urmare a aplicării greșite a prevederilor sale. Mai mult, contrar dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a dispus, prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate trebuie constatat explicit prin actele jurisdicționale prevăzute în cuprinsul acestuia. Hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăși, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate. În aceste condiții, susțin că exercitarea acțiunii civile pentru obținerea unei juste despăgubiri pentru persoana care a fost arestată preventiv și apoi achitată definitiv este imposibilă, iar prevederile art. 5 paragraful 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 21 și art. 52 alin. (3) din Constituție rămân doar un temei teoretic, imposibil de înțeles pentru persoana arestată preventiv și apoi achitată definitiv. Observă că prevederile art. 5 paragraful 5 din Convenție garantează dreptul la despăgubiri în situația lipsirii nelegale de libertate, fără a-l condiționa de existența unei hotărâri judecătorești anterioare, prin care să se constate nelegalitatea reținerii sau arestării. În concluzie, susțin că limitarea impusă de norma procesual penală criticată creează o barieră reală și efectivă care împiedică accesul celui vătămat prin arestarea sa, în cadrul unui proces în care a fost apoi achitat definitiv, să se adreseze instanței de judecată pentru a obține o justă despăgubire. … 7.Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, reținând, în acest sens, că dispozițiile legale criticate nu îngrădesc accesul liber la justiție, ci instituie condițiile de exercitare a acestui drept, în acord cu dispozițiile art. 52 alin. (3) din Constituție, care statuează că răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare este stabilită în condițiile legii. … 8.Tribunalul Satu Mare – Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Reține că voința legislativă exprimată la nivel fundamental, prin referendum național, atât în anul 1991, cât și în anul 2003, dar și la nivel organic, în anul 2004 [cu ocazia adoptării Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care s-a reglementat răspunderea civilă obiectivă și solidară, prin art. 16 alin. (1) al acestei legi] sau în anul 2009 [cu ocazia adoptării Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prin care s-a reglementat răspunderea civilă obiectivă, prin art. 1.372 alin. (3), art. 1.374 sau prin art. 1.384 alin. (2) partea finală din Codul civil în vigoare], s-a manifestat în mod constant, unitar și consecvent, în sensul instituirii principiului potrivit căruia, în ipoteza încălcării unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale de către autorități statale (inclusiv în ipoteza unor prejudicii cauzate prin erori judiciare, privarea de libertate a unei persoane – cu respectarea exigențelor procedurale instituite în această materie – urmată de achitarea sa în mod definitiv, în mod deosebit pentru considerentul că „fapta nu există“, circumscriindu-se, dincolo de orice rigori terminologice și definiții legale, noțiunii de „eroare judiciară“, în accepțiunea sa uzuală, obișnuită) statul român garantează repararea prejudiciului astfel produs persoanei vătămate, independent de dovedirea prealabilă de către aceasta din urmă a oricărei culpe a reprezentanților autorităților publice. În mod deosebit, reține că se remarcă, în acest sens, două prevederi constituționale, în speță dispozițiile art. 52 alin. (3) și, respectiv, art. 53 alin. (2) partea finală, a căror coroborare impune concluzia unei viziuni unitare de ordin legislativ fundamental și în acord cu „spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989“ [conform prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituția României, anterior evocat]. În ipoteza producerii unor erori judiciare pe fondul exercitării funcției cu bună-credință sau cu o neglijență scuzabilă din partea magistraților, răspunderea patrimonială a statului subzistă totuși, iar verificarea aspectelor care vizează buna sau reaua-credință a magistraților, precum gradul de vinovăție al neglijenței lor în exercitarea funcției se prezintă a fi, întotdeauna, subsecvent respectivei angajări a răspunderii patrimoniale, fără să o condiționeze și, mai ales, fără să incumbe persoanei victimă a erorii judiciare evocate. Reține că, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituție, „Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns (…)“, are loc în anumite ipoteze excepționale, în partea finală a alin. (2) prevăzându-se că măsura restrângerii acestor drepturi fundamentale trebuie „(…) aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății“. Or, condiționarea reparării prejudiciului încercat de către o persoană față de care s-a luat o măsură preventivă în cursul unei proceduri judiciare penale, procedură la finalul căreia s-a statuat în mod definitiv în sensul achitării, de dovedirea de către respectiva persoană a caracterului nelegal al măsurii preventive astfel dispuse în privința sa este de natură să aducă atingere tocmai existenței dreptului său la repararea acestui prejudiciu. Astfel, în condițiile în care dreptul persoanei vătămate la despăgubiri se naște în mod cert și neechivoc abia la momentul rămânerii definitive a hotărârii sale de achitare, în condițiile în care măsura preventivă în discuție s-a dispus și a fost cenzurată sub aspectul legalității sale, în mod evident, anterior pronunțării respectivei achitări, căile procedurale rămase la îndemână pentru eventuala reanalizare a legalității măsurii preventive în cauză (după o primă statuare judecătorească în sensul legalității lor, legalitate analizată însă prin raportare la premise diferite, în absența circumstanței factuale ulterioare și prevalente, aceea a survenirii achitării) se prezintă a fi pur iluzorii, golind astfel de conținut dreptul la repararea prejudiciului pricinuit prin măsura preventivă astfel dispusă. Observă că, atâta vreme cât procedura judiciară penală având ca obiect strict luarea unei măsuri preventive și cenzurarea legalității acesteia în condițiile procedurale specifice nu are o existență de sine stătătoare, ci se subsumează inițierii și derulării unui proces penal având ca finalitate angajarea răspunderii penale a persoanei față de care se solicită măsura preventivă în discuție, rezultă că și caracterul „just“ sau „injust“ al acesteia, din perspectiva obligației asumate la nivel constituțional de către statul român de reparare a eventualului prejudiciu încercat de respectiva persoană prin limitările și constrângerile determinate de aplicarea măsurii preventive în cauză urmează a fi analizat tot prin raportare la gradul sau nivelul de atingere a unei asemenea finalități. Prin urmare, în cazul unui eșec – de o anumită amploare, în această ipoteză – al procesului penal (în speță, achitarea pentru motivul că fapta imputată nu există, ori că ea nu a fost săvârșită de către inculpat, ori nu este incriminată ca infracțiune, ori îi lipsește unul dintre elementele sale constitutive ca infracțiune, ori alte temeiuri legale de achitare, după caz), limitarea exercițiului unor drepturi și libertăți ale unei persoane față de care s-a luat o măsură preventivă în cursul procesului penal evocat, oricât de legală, procedurală, temeinică și aparent justificată ar fi fost aceasta, se impune a fi analizată, în planul angajării răspunderii patrimoniale instituite prin art. 52 alin. (3) din Constituție, tot prin raportare la soluția stabilită în mod definitiv în cadrul procedurii judiciare de angajare a răspunderii penale care a fundamentat instituirea respectivei măsuri preventive. Astfel că, examinând conformitatea dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin prisma reglementărilor de ordin constituțional prezentate anterior și a raționamentului juridic expus în cele ce precedă, instanța concluzionează în sensul aprecierii că norma juridică evocată contravine prevederilor din Constituție invocate de către autor, îndeosebi a celor cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 52 alin. (1) și (3) și art. 53 alin. (2). … 9.Tribunalul Constanța – Secția I civilă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 37/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia în ceea ce privește temeinicia excepției de neconstituționalitate.  … 10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 11.Guvernul, în punctul său de vedere, formulat în Dosarul nr. 1.761D/2020, apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, iar, în subsidiar, neîntemeiată. Cât privește soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, reține că autorul nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, respectiv nu critică textele legale avute în vedere de excepție pentru ceea ce acestea prevăd, ci pentru ceea ce acestea nu prevăd, criticând în realitate o omisiune legislativă în materia reparării prejudiciului produs prin erori judiciare. În ceea ce privește soluția de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 417 din 14 octombrie 2004, apreciind că motivele reținute de instanța de control constituțional sunt aplicabile mutatis mutandis excepției de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, având în vedere faptul că acestea din urmă au preluat soluția legislativă prevăzută de art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, în ceea ce privește privarea de libertate în mod nelegal. … 12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 539 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: (1)Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.(2)Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei. … 15.În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate, autorii excepției de neconstituționalitate invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) care consacră valorile supreme în statul de drept, precum și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție, precum și dreptul părților la un proces echitabil, ale art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, ale art. 23 alin. (6) și (7) privind libertatea individuală, ale art. 26 alin. (1) referitor la viața intimă, familială și privată, ale art. 52 alin. (3) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției. Totodată, invocă și prevederile art. 5 paragraful 5 referitor la dreptul la libertate și la siguranță și ale art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, ulterior sesizării sale cu prezenta excepție, soluția legislativă din cuprinsul art. 539 din Codul de procedură penală, care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau prin achitare a fost constatată ca fiind neconstituțională prin Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 12 mai 2021. … 17.Problema de drept cu caracter de noutate analizată de Curte cu acel prilej viza existența unei măsuri preventive privative de libertate dispuse potrivit legii [respectiv care îndeplinește cerințele de legalitate cuprinse în Codul de procedură penală și art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale], dar care devine nedreaptă ca urmare a unei soluții de respingere pe fond a acuzației în materie penală formulate (paragraful 25 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021). … 18.În expunerea argumentelor care au fundamentat această soluție de admitere, Curtea Constituțională a analizat prevederile art. 539 din Codul de procedură penală în contextul interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție atât prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii – și invocată și în prezenta cauză -, cât și prin Decizia nr. 11 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al aceleiași instanțe supreme, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 24 iulie 2019. Reținând cele stabilite în prima decizie menționată, și anume faptul că hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăși, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate, prin cea de-a doua decizie indicată s-a stabilit, în continuare, cu privire la caracterul nelegal al măsurii preventive privative de libertate, că acesta nu poate fi dedus din soluția pronunțată în rezolvarea conflictului de drept penal de către instanța învestită cu soluționarea în fond a cauzei, ci trebuie constatat de organele competente prin raportare la prevederile legale aplicabile în materie. Așadar, nelegalitatea măsurii preventive privative de libertate trebuie demonstrată și trebuie să rezulte din încălcări determinate ale legii, adică nerespectarea condițiilor legale de luare, prelungire ori menținere a măsurii preventive (paragrafele 28 și 29 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021). … 19.Curtea Constituțională a conchis, în aceste circumstanțe, că soluția de clasare dată conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală sau de achitare nu califică, în mod explicit sau implicit, privarea de libertate dispusă în cursul procesului penal ca fiind nelegală, ceea ce înseamnă că prevederile art. 539 din Codul de procedură penală exclud dreptul persoanei la repararea pagubei în considerarea acestei ipoteze (paragraful 30 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021). … 20.Curtea a mai reținut că art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în interpretarea Deciziei nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, paragrafele 34 și 35, permite, de principiu, constatarea caracterului nelegal al privării de libertate din cursul procesului penal numai de către instanța penală, ceea ce înseamnă că instanței civile îi rămâne competența de a judeca acțiunea pentru repararea pagubei pe baza constatărilor instanței penale, fără a putea, însă, valorifica, sub acest aspect, o hotărâre de achitare din moment ce privarea de libertate nu este considerată nelegală prin însăși hotărârea pronunțată (paragraful 33 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021). … 21.Curtea a reținut, în consecință, că, deși libertatea individuală a persoanei a fost limitată în cursul procesului penal, limitare care s-a dovedit în final a fi injustă/nedreaptă, persoana în cauză este exclusă de la procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale, prejudiciul suferit rămânând nereparat. Prin urmare, Curtea a examinat dacă un asemenea caz de excludere a răspunderii statului corespunde exigențelor art. 1 alin. (3), ale art. 23 alin. (1) și ale art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție. … 22.În considerentele referitoare la dreptate, ca valoare supremă a statului român menționată expres de art. 1 alin. (3) din Constituție, Curtea a arătat, în esență, că orice acțiune a statului, chiar legală fiind, dacă prin finalitatea ei devine injustă/nedreaptă pentru cetățean, trebuie însoțită de un remediu normativ corespunzător în vederea restabilirii stării de dreptate atât în privința persoanei în cauză, cât și pentru societate. Prin urmare, evaluarea acțiunii statului strict dintr-o perspectivă legalistă – subsumată în mod mecanic respectării procedurilor legale – poate duce la o concluzie falacioasă în analiza constituționalității normei juridice. De aceea, ea trebuie realizată și din perspectiva fundamentelor care stau la baza existenței statului. Întrucât valorile supreme consacrate prin art. 1 alin. (3) din Constituție reprezintă garanții juridice fundamentale pentru asigurarea supremației Constituției, rezultă că acestea sunt standarde de referință primordiale în cadrul controlului de constituționalitate a normei juridice și, în consecință, trebuie valorizate în mod corespunzător (paragraful 39 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021). Prin urmare, orice limitare a drepturilor și libertăților fundamentale trebuie însoțită de un set de garanții care să asigure societatea, pe de o parte, că măsura etatică nu numai că nu este arbitrară, ci este și justă, iar, pe de altă parte, că, în cazul unor erori de apreciere ale statului, remediul existent este unul apt să corecteze nedreptatea săvârșită. De aceea, raportat la libertatea individuală, devine axiomatic faptul că, dacă s-a făcut dreptate pe fondul acuzației în materie penală, fiind constatată netemeinicia sa, efectele actului de dreptate se repercutează în mod inevitabil și asupra măsurilor preventive privative de libertate luate în cursul procesului penal, ceea ce implică necesitatea existenței unui remediu judiciar de natură a corecta suferința expiată (paragraful 40 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021). … 23.Astfel, faptul că privarea de libertate se dovedește a fi injustă și nedreaptă de abia la sfârșitul procesului penal nu înseamnă că nu a fost injustă și nedreaptă chiar la momentul dispunerii ei și că, prin urmare, persoana supusă măsurii nu ar fi fost nedreptățită (paragraful 38 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021). … 24.În consecință, din moment ce statul a aplicat unul dintre mecanismele care justifică o derogare permisă de la inviolabilitatea libertății individuale și ulterior s-a dovedit că acuzația în materie penală adusă nu a fost aptă să răstoarne prezumția de nevinovăție, acțiunea inițială a statului nu poate fi calificată decât ca o faptă nejustificată și, în consecință, ilicită, care angajează răspunderea sa delictuală în temeiul art. 1.349 din Codul civil, astfel că ea trebuie valorizată în procedura specială reglementată de art. 539 din Codul de procedură penală. Soluția dată/pronunțată pe fondul acuzației în materie penală, favorabilă persoanei acuzate, nu o privează de statutul de persoană prejudiciată și nu compensează daunele aduse persoanei sale prin privarea sa de libertate dispusă în cursul procesului penal, întrucât această soluție nu are natura juridică a unei despăgubiri, ci, din contră, generează un drept la despăgubire. Totodată, statul nu se poate exonera de această răspundere nici dacă dovedește că fiecare dintre prepușii săi a acționat legal. Astfel, este angajată o răspundere obiectivă a statului la repararea pagubei suferite de către persoana în cauză, având ca temei obligația statului de a garanta buna funcționare a serviciului public al justiției (paragraful 41 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021). … 25.Având în vedere soluția de achitare pronunțată în cauza în care s-a ridicat excepția, Curtea a conchis că dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) care reglementează dreptatea ca valoare supremă a statului român și ale art. 23 alin. (1) referitoare la inviolabilitatea libertății individuale sunt intrinsec legate și trebuie privite în mod coroborat, ele reprezentând temeiul pentru justificarea răspunderii delictuale a statului pentru prejudiciul cauzat persoanei supuse unei măsuri preventive privative de libertate. A reținut, prin urmare, că încălcarea inviolabilității libertății individuale în cazul analizat constituie o eroare judiciară în sensul art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție, dar nu din perspectiva aprecierii judecătorului cauzei, care s-a bazat pe materialul probator existent în cauză, ci din perspectiva soluției procesului. Astfel, este inadmisibil ca o persoană achitată să continue să suporte stigmatul privării de libertate la care a fost supusă, fără a i se face o necesară reparație atât materială, cât și morală. De aceea, condiționarea dreptului la despăgubiri strict de caracterul nelegal al măsurii privative de libertate este de natură să limiteze sfera de aplicare a dispozițiilor art. 52 alin. (3) teza întâi coroborat cu art. 23 alin. (1) și art. 1 alin. (3) din Constituție în condițiile în care, în temeiul acestor dispoziții constituționale, și soluția de achitare/clasare dată pe fondul acuzației în materie penală angajează răspunderea statului pentru privarea de libertate (paragrafele 43 și 44 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021). … 26.Raportând circumstanțele cauzelor în care s-a invocat prezenta excepție la Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, Curtea reține că autorii excepției au formulat acțiuni în despăgubire pe rolul instanței civile, în care au invocat hotărâri judecătorești de achitare, pronunțate în cauze penale. Într-una din cauze, excepția a fost invocată în apelul formulat de autor, prin care a fost criticată hotărârea primei instanțe civile sub aspectul respingerii cererii de judecată, cu motivarea că din actele dosarului nu rezultă că privarea de libertate s-a efectuat în mod nelegal, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 539 alin. (1) din Codul de procedură penală. … 27.Așadar, din motivarea excepției de neconstituționalitate formulate rezultă că autorii acesteia deduc caracterul nelegal al măsurii reținerii în condițiile în care au beneficiat, la finalul procesului penal, de soluția de achitare și pretind, în consecință, despăgubiri. … 28.În aceste circumstanțe, Curtea constată că Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, intervenită ulterior invocării prezentei excepții, profită autorilor acesteia prin aceea că le permite ca, în baza soluției de achitare pronunțate în beneficiul lor, să aibă deschis dreptul la despăgubiri, pretins direct în fața instanței civile, ipoteză ce nu era prevăzută, la data formulării acțiunilor civile, nici de art. 538 și nici de art. 539 din Codul de procedură penală. Prin urmare, în lumina considerentelor și soluției pronunțate prin Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, obligatorii conform art. 147 alin. (4) din Constituție, autorii prezentei excepții nu mai sunt obligați să demonstreze caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate, fiind suficientă, așadar, invocarea soluției de achitare printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în condițiile arătate în cele ce urmează. … 29.Având în vedere că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ și ținând cont de faptul că Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, mai sus menționată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezentele cauze, se impune, în acord cu jurisprudența în materie a Curții, respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, ca devenită inadmisibilă. … 30.Deși în cauzele de față Curtea va pronunța o soluție procedurală de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției, se impune precizarea că, potrivit jurisprudenței constituționale în materie, decizia de admitere constituie și în prezentele cauze motiv de revizuire a hotărârii instanței judecătorești, dacă litigiul a fost definitiv soluționat în timp ce excepția de neconstituționalitate se afla, spre soluționare, pe rolul Curții Constituționale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 136 din 3 martie 2021 în Monitorul Oficial al României, Partea I. În consecință, soluția procedurală în cauza de față nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menționate în condițiile arătate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 497 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, sau Decizia nr. 212 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 2 august 2019, paragraful 36). În același sens, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 33, Curtea a statuat că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică. Prin urmare, autorii prezentei excepții au posibilitatea, în condițiile precizate anterior, ca, pe calea revizuirii întemeiate pe prezenta decizie, să beneficieze de efectele juridice ale Deciziei nr. 136 din 3 martie 2021. … 31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Costin Gabriel Șocarici în Dosarul nr. 23.292/3/2018 al Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de Istvan Peter Gerenyi în Dosarul nr. 1.933/83/2019 al Tribunalului Satu Mare – Secția I civilă, respectiv de Valentin Roșculeț în Dosarul nr. 92/118/2020 al Tribunalului Constanța – Secția I civilă.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Tribunalului Satu Mare – Secția I civilă și Tribunalului Constanța – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 14 februarie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește