DECIZIA nr. 81 din 11 decembrie 2023

Redacția Lex24
Publicat in ICCJ: DECIZII, 28/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulINTERPRETARECOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 242
ActulREFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 242
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 521
ART. 1REFERIRE LAHOTARARE 20 14/03/2023
ART. 1REFERIRE LAREGULAMENT 14/03/2023 ART. 35
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 64 27/09/2021
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 56 28/09/2020
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 804 05/12/2019
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 423 04/07/2019
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 26 03/06/2019
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 42 29/05/2017
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 9 04/04/2016
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 8 27/04/2015
ART. 1REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015
ART. 1REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 220
ART. 1REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 223
ART. 1REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 226
ART. 1REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 230
ART. 1REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 242
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 2 17/02/2014
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 1 18/11/2013
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 95
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 483
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 519
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 520
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 521
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 634
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 718
ART. 1REFERIRE LAOG (R) 92 24/12/2003
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 15 09/01/2003
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 15 09/01/2003 ART. 1
ART. 1REFERIRE LACOD PR FISCALA (R) 24/12/2003 ART. 154
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 114 11/10/1996
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 114 11/10/1996 ART. 2
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 114 11/10/1996 ANEXA 0
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 114 11/10/1996 ANEXA 1
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991 ART. 23
ART. 1REFERIRE LADECRET-LEGE 42 29/01/1990
ART. 1REFERIRE LADECRET-LEGE 42 29/01/1990 ART. 8
ART. 5REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 520
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Dosar nr. 2.440/1/2023

Mariana Constantinescu – vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție – președintele completului
Carmen Elena Popoiag – președintele delegat al Secției I civile
Marian Budă – președintele Secției a II-a civile
Ionel Barbă – președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal
Adina Georgeta Ponea – judecător la Secția I civilă
Mariana Hortolomei – judecător la Secția I civilă
Ileana Ruxandra Tirică – judecător la Secția I civilă
Simona Lala Cristescu – judecător la Secția I civilă
Andreia Liana Constanda – judecător la Secția I civilă
Iulia Manuela Cîrnu – judecător la Secția a II-a civilă
Simona Maria Zarafiu – judecător la Secția a II-a civilă
Carmen Trănica Teau – judecător la Secția a II-a civilă
Minodora Condoiu – judecător la Secția a II-a civilă
Ruxandra Monica Duță – judecător la Secția a II-a civilă
Ramona Maria Gliga – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Veronica Dumitrache – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Bogdan Cristea – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Ștefania Dragoe – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Andreea Marchidan – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

1.Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.440/1/2023, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).2.Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.3.La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.4.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Giurgiu – Secția civilă, în Dosarul nr. 13.352/236/2021.5.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.6.De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.7.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:->I.Titularul și obiectul sesizării8.->Tribunalul Giurgiu - Secția civilă a dispus, prin Încheierea din 26 septembrie 2023, în Dosarul nr. 13.352/236/2021, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: în noțiunea de „spațiu minim locuit de debitor și familia sa“, utilizată de art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, se includ terenul cu destinație curte și grădină și dependințele aferente casei de locuit și care formează, împreună cu aceasta, o unitate funcțională?9.Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 octombrie 2023, cu nr. 2.440/1/2023, termenul de judecată fiind stabilit la 11 decembrie 2023.II.->Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile10.>Codul de procedură fiscală + 
Articolul 242(…) (3) În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spațiul minim locuit de debitor și familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare. (…)
III.Expunerea succintă a procesului11.Cei doi contestatori sunt soț și soție. Ei au constituit împreună o asociație familială, acumulând datorii la bugetul general consolidat al statutului. Împotriva lor a fost declanșată procedura de executare silită, în vederea recuperării debitelor neachitate la scadență. În cadrul acestei proceduri, organul fiscal a emis un proces-verbal de sechestru, cu intenția de a valorifica bunul imobil proprietatea contestatorilor, în care aceștia locuiesc, compus din casă de locuit, anexe și teren aferent în suprafață de 580 mp.12.Contestatorii s-au adresat Judecătoriei Giurgiu – Secția civilă cu o contestație la executare, invocând faptul că imobilul este exceptat de la executarea silită, întrucât constituie locuința lor, neavând altă proprietate. În cuprinsul cererii au fost invocate expres dispozițiile art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, ca temei al exceptării.13.Prin Încheierea pronunțată la data de 5 octombrie 2022, Judecătoria Giurgiu – Secția civilă a admis în parte contestația la executare și, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală și că intimata a procedat la executarea silită a spațiului minim de locuit al reclamanților, a anulat procesul-verbal de sechestru, însă numai în privința construcțiilor, nu și a terenului aferent acestora. În vederea stabilirii spațiului minim locuit de debitor și familia sa, prima instanță s-a raportat la dispozițiile anexei nr. 1 pct. B din Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 114/1996), având denumirea marginală „Exigențe minimale pentru locuințe“. Cum în această anexă nu se face nicio referire la teren, nici prima instanță nu a considerat necesar să anuleze procesul-verbal de sechestru și cu privire la terenul aferent construcțiilor.14.Împotriva încheierii din 5 octombrie 2022 au formulat apel contestatorii, care au apreciat că procesul-verbal ar fi trebuit anulat integral, inclusiv cu privire la teren. Chiar dacă niciun act normativ nu face referire concretă la terenul aferent construcțiilor, acesta, împreună cu anexele gospodărești, sunt indispensabile vieții la curte.15.În acest context, la termenul de judecată din data de 4 iulie 2023, tribunalul a pus în discuția părților aspectele legate de oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.16.Prin încheierea de ședință din 26 septembrie 2023, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății.IV.Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării17.Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.18.Astfel, în ce privește autorul sesizării, Tribunalul Giurgiu se poate adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că tribunalul apare în enumerarea legală și judecă în ultimă instanță. Obiectul cauzei este contestație la executare, iar decizia ce se va pronunța va fi definitivă, potrivit dispozițiilor art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă.19.De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală depinde soluționarea pe fond a cauzei, textul este incident în cauză și se ridică problema aplicării dispozițiilor legale precitate, în condițiile în care acestea nu definesc noțiunea de „spațiu minim locuit de debitor și familia sa“, ci doar trimit, generic, la norme legale în vigoare. Totuși, așa cum au sesizat și contestatorii prin cererea de apel, nu există nicio normă legală care să reglementeze concret situația terenului aferent locuinței.20.Problema de drept enunțată este nouă, deoarece din consultarea jurisprudenței s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre.21.Noutatea problemei de drept nu are legătură cu vechimea normei; textul legal pus în discuție este inserat în această formă încă de la adoptarea Codului de procedură fiscală, în anul 2015 și a existat o asemenea exceptare și în Codul de procedură fiscală anterior [art. 154 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare – Ordonanța Guvernului nr. 92/2003].22.În pofida vechimii normei, nu este constituită o jurisprudență cu privire la includerea sau nu a terenului în noțiunea de spațiu locuit și există riscul apariției unor interpretări diferite.23.De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat și cu altă ocazie că este irelevantă vechimea normei. Astfel, în Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 17 septembrie 2019, pronunțată tot în procedura hotărârii prealabile, se arată că: „71. (…) relevantă în evaluarea cerinței noutății este dezvoltarea unei jurisprudențe în materie (…) 73. (…) caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor și întrucât asemenea dezlegări nu există până la acest moment, cerința noutății este întrunită.“24.De asemenea, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate pe pagina de internet a instanței.V.Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept25.Apelanții-contestatori apreciază că norma în discuție trebuie interpretată în sensul că noțiunea de „spațiu minim“ include nu doar casa de locuit, ci și anexele gospodărești și terenul aferent, care sunt indispensabile vieții la curte.26.Intimata a comunicat instanței că apreciază utilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, fără a formula un punct de vedere propriu.27.După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.VI.Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept28.Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 13.352/236/2021 a reținut că norma de drept ce urmează a fi supusă dezlegării Înaltei Curți de Casație și Justiție ridică o problemă de drept procesual civil, în materia executării silite a persoanelor fizice pentru creanțe fiscale.29.Singurele norme de drept intern relevante care au fost identificate și, de altfel, invocate și de prima instanță – Judecătoria Giurgiu sunt cele prevăzute de anexa nr. 1 din Legea nr. 114/1996, dar care nu sunt suficiente pentru a putea soluționa cauza fără sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.30.Codul de procedură fiscală nu definește noțiunea de „spațiu minim locuit de debitor și familia sa“, ci se limitează la trimiterea către „normele legale în vigoare“.31.Anexa nr. 1 din Legea nr. 114/1996, cu denumirea marginală „Exigențe minimale pentru locuințe“, are în vedere exclusiv construcțiile. De altfel, art. 2 lit. a) din această lege definește locuința ca fiind „construcția alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii“, astfel că nici în acest act normativ nu se tratează situația terenului aferent construcției.32.Se pune, deci, întrebarea dacă lipsa reglementării echivalează cu excluderea terenului din noțiunea de „spațiu minim locuit“ sau este doar un vid legislativ, așa cum susțin contestatorii.33.Tribunalul a apreciat că intenția legiuitorului, atunci când a exceptat de la executarea silită spațiul minim locuit de debitor și familia sa, a fost aceea de a permite o anumită dinamică a acestei noțiuni, lăsând definirea ei pe seama altor norme legale în vigoare.34.Împrejurarea că o lege relativ veche, din anul 1996 (Legea nr. 114/1996), singurul act normativ identificat care are o anumită legătură cu cauza, nu tratează situația terenului, nu conduce automat la concluzia că acesta ar trebui exclus din înțelesul noțiunii de „spațiu minim locuit“, deoarece Legea nr. 114/1996 nu definește nici ea „spațiul locuit“, ci definește „locuința“, în sensul de construcție.35.Instanța de trimitere a apreciat că nu există identitate între noțiunea de spațiu minim locuit (utilizată de Codul de procedură fiscală) și cea de locuință (definită drept construcție, utilizată de Legea nr. 114/1996). Codul de procedură fiscală este o normă mai nouă, din anul 2015. Dacă legiuitorul ar fi dorit să fie receptat în Codul de procedură fiscală înțelesul locuinței în sensul Legii nr. 114/1996, ar fi trimis expres la aceasta sau ar fi utilizat cel puțin conceptele astfel cum au fost definite în art. 2 din această lege.36.Așadar, Legea nr. 114/1996 furnizează elementele necesare încadrării unei construcții în noțiunea de locuință, fără ca lipsa reglementării situației terenului aferent să poată fi interpretată ca o excludere a acestuia din noțiunea de spațiu minim locuit utilizată de art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală.37.Trebuie avut în vedere faptul că simpla determinare a unor suprafețe ale construcției, pe baza unei interpretări restrictive și formaliste a dispozițiilor anexei nr. 1 din Legea nr. 114/1996, poate să conducă la imposibilitatea de a mai utiliza construcția cu destinația de locuință, ceea ce ar contraveni chiar scopului pentru care a fost instituită exceptarea de la executarea silită.38.Păstrând dreptul debitorului fiscal numai la câteva camere ale construcției, fără posibilitatea de a accesa și utiliza elemente esențiale care țin de asigurarea cu apă, canalizare, încălzire și hrană, este de neconceput că o construcție gândită ab initio în dependență absolută de aceste elemente ar mai putea să își păstreze destinația de locuință.39.Cum Codul de procedură fiscală nu trimite expres la Legea nr. 114/1996, nu ar trebui făcut recurs numai la această lege. Există și alte acte normative care tratează casa și terenul aferent ca pe un tot funcțional.40.Astfel, art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii, cu modificările ulterioare (Decretul-lege nr. 42/1990) stabilește că terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor. În egală măsură, art. 23 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), prevede: „Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora (…).“ De asemenea, în Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, republicată, cu modificările ulterioare (Legea nr. 15/2003), se acordă o atenție deosebită terenului. Art. 1 din această lege tratează mai întâi atribuirea unor terenuri în folosință pe toată durata existenței construcției. Legiuitorul care a edictat Legea nr. 15/2003 nu concepe o casă de locuit fără folosința terenului aferent.41.Chiar și Legea nr. 114/1996 conține o prevedere care sugerează că terenul ar putea fi inclus în noțiunea mai largă de „spațiu locuit“. În anexa nr. 1, prima liniuță de la pct. A stabilește ca o exigență minimală pentru locuință: acces liber individual la spațiul locuibil, fără tulburarea posesiei și a folosinței exclusive a spațiului deținut de către o altă persoană sau familie. Or, prin vânzarea silită a terenului aferent construcției și dobândirea proprietății asupra terenului de către terțul adjudecatar nu se mai poate asigura accesul liber al debitorului la construcție, astfel că nu mai sunt asigurate cerințele minimale la care se referă textul legal precitat.42.În concluzie, în opinia tribunalului, răspunsul la întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție ar trebui să fie afirmativ și să se considere că în noțiunea de spațiu minim locuit de debitor și familia sa utilizată de art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală se includ atât terenul cu destinație curte și grădină, cât și dependințele aferente casei de locuit și care formează, împreună cu aceasta, o unitate funcțională.VII.Jurisprudența instanțelor naționale în materie43.La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat opinii teoretice ale magistraților, fiind identificată o singură hotărâre judecătorească pronunțată în această materie, respectiv Decizia civilă nr. 192/AC din 12 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Neamț – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 12.665/279/2019.44.Opinia cvasiunanimă exprimată de instanțele naționale a fost aceea că, în noțiunea de „spațiu minim de locuit pentru debitor și familia sa“, utilizată de art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, se includ terenul cu destinație de curte și grădină, cu dependințele aferente casei de locuit și care formează, împreună cu aceasta, o unitate funcțională.45.O parte a judecătorilor Tribunalului București au exprimat opinia minoritară potrivit căreia sintagma „spațiul minim locuit de debitor și familia sa“ se referă exclusiv la construcția casă de locuit, urmând ca aprecierea să se realizeze după criteriile Legii nr. 114/1996.46.Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.VIII.Jurisprudența Curții Constituționale47.Curtea Constituțională s-a pronunțat în numeroase rânduri asupra constituționalității dispozițiilor art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, spre exemplu prin deciziile nr. 423 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 13 septembrie 2019; nr. 804 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 6 februarie 2020 (Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2019); nr. 87 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 18 mai 2020. 48.Astfel, prin Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2019, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. (2), art. 223, art. 226 alin. (1), art. 230 alin. (1) și ale art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, instanța de contencios constituțional a reținut că: 36.În acest context, Curtea reține că dispozițiile art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, criticate în prezenta cauză, prevăd faptul că în cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spațiul minim locuit de debitor și familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare. Or, din evaluarea cadrului legal existent, Curtea observă că aspectele referitoare la «spațiul minim locuit de debitor și familia sa» sunt prevăzute în Legea locuinței nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, care la art. 2 are definite tipurile de locuințe [a) locuință; b) locuință convenabilă; c) locuință socială; d) locuință de serviciu; e) locuință de intervenție; f) locuință de necesitate; f^1) locuință de sprijin; g) locuință de protocol; h) casă de vacanță; i) condominiu; j) unitate individuală]. Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 114/1996, prin locuință convenabilă se înțelege locuința care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței, la un moment dat, acoperă necesitățile esențiale de odihnă, preparare a hranei, educație și igienă, asigurând exigențele minimale prezentate în anexa nr. 1 la această lege care conține Exigențele minimale pentru locuințe – A. Cerințe minimale și B. Suprafețe minimale, fiind detaliate pe larg în cuprinsul legii.IX.Raportul asupra chestiunii de drept49.Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că în cauza de față nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind condiția dificultății chestiunii de drept.X.Înalta Curte de Casație și JustițieExaminând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:50.Prealabil analizei fondului chestiunii de drept supuse dezbaterii, se impune verificarea împrejurării dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.51.Potrivit acestor dispoziții legale, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.52.Așadar, evaluarea sesizării presupune verificarea îndeplinirii simultane a tuturor condițiilor prevăzute pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile, cerințe extrase din normele legale citate, care pot fi enunțate astfel:– existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță;– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;– chestiunea de drept identificată, a cărei lămurire se solicită, să prezinte caracter de noutate;– chestiunea de drept sa fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei;– Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.53.Verificarea admisibilității sesizării relevă neîndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege cumulativ pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.54.Prima condiție formală prevăzută de legiuitor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile este îndeplinită, cauza fiind în curs de judecată în faza procesuală a apelului, calea de atac fiind declarată împotriva unei sentințe civile pronunțate în materia contestației la executare. În această materie, tribunalul judecă în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 718 alin. (1) teza întâi și ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, urmând să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 55.Este îndeplinită și condiția potrivit căreia cauza care face obiectul judecății trebuie să se afle în competența legală a unui complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la o curte de apel sau de la un tribunal, învestit cu soluționarea litigiului. Tribunalul Giurgiu – Secția civilă este legal învestit cu soluționarea apelului formulat împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Giurgiu – Secția civilă în materia contestației la executare, față de prevederile art. 95 pct. 2 și art. 718 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă.56.Din verificările efectuate se constată că este întrunită și cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate, precum și faptul că nu există un recurs în interesul legii în curs de soluționare privitor la această chestiune. 57.În ceea ce privește condiția de admisibilitate care vizează identificarea unei veritabile probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile se observă că legiuitorul instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.58.În ceea ce privește condiția ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată se constată că, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, respectiv rezolvarea raportului de drept dedus judecății (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016).59.Chestiunea de drept care formează obiectul sesizării implică o problemă de drept procesual civil, în materia executării silite a persoanelor fizice pentru creanțe fiscale; având în vedere întrebarea formulată, elementele prezentei sesizări pun în evidență existența legăturii necesare între chestiunea de drept dedusă interpretării și soluționarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată.60.Astfel, interpretarea normelor de drept care formează obiectul sesizării are aptitudinea să determine rezolvarea raportului de drept dedus judecății, întrucât stabilirea conținutului noțiunii de „spațiu minim locuit de debitor și familia sa“ va determina întinderea executării silite asupra imobilului teren sau, dimpotrivă, excluderea unei asemenea executări silite cu privire la teren.61.Cât privește cerința referitoare la noutatea chestiunii de drept, aceasta reprezintă o condiție distinctă de aceea a inexistenței unei statuări a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra problemei de drept care formează obiectul sesizării.62.În absența unor criterii legale de determinare a conținutului acestei noțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat, în jurisprudența sa constantă, că este îndeplinită cerința noutății atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept mai vechi (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021, paragraful 123 și jurisprudența acolo citată).63.De asemenea, noutatea chestiunii de drept, în sensul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, poate constitui și atributul unei reglementări mai vechi, dar asupra căreia instanța de judecată este chemată să se pronunțe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice a devenit actuală pentru că textele de lege supuse interpretării suscită recent în fața instanțelor de judecată o dificultate a aplicării acestora și creează premisele apariției unei practici judiciare neunitare la nivel național (idem, paragraful 124).64.În aceste coordonate de evaluare a cerinței noutății chestiunii de drept se constată că norma legală a cărei interpretare formează obiectul prezentei sesizări este inserată în această formă încă de la adoptarea Codului de procedură fiscală în anul 2015, iar această reglementare a existat și în conținutul vechiului Codul de procedură fiscală [art. 154 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003].65.Așadar, norma legală supusă interpretării nu este una recent intrată în vigoare și nu se constată nici existența unui cadru legislativ nou sau modificat față de cel anterior.66.Chiar dacă această reglementare are o vechime considerabilă, regăsindu-se în aceeași formă în cele două acte normative care au reglementat în mod succesiv materia, nu există o jurisprudență constituită cu privire la includerea sau nu a terenului în noțiunea de spațiu locuit.67.Cum noutatea chestiunii de drept, în sensul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, poate constitui și atributul unei reglementări mai vechi, dar asupra căreia instanța de judecată este chemată să se pronunțe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice a devenit actuală, în evaluarea cerinței noutății, relevantă nu este atât data adoptării normei legale, după cum constant a subliniat Înalta Curte de Casație și Justiție, ci dezvoltarea unei jurisprudențe în materie, deoarece caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor (Decizia nr. 42 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 16 octombrie 2017, paragraful 64; Decizia nr. 56 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1193 din 8 decembrie 2020, paragrafele 75 și 78).68.În contextul expus, rezultă îndeplinirea cerinței noutății, întrucât chestiunea de drept supusă interpretării nu a primit încă o dezlegare consistentă din partea instanțelor.69.În ceea ce privește caracterul veritabil și serios al problemei de drept, aceasta presupune existența unei norme susceptibile de interpretări diferite, cu un grad de dificultate suficient de mare pentru a necesita declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare.70.În jurisprudența dezvoltată în legătură cu această condiție de admisibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.71.Această condiție nu este îndeplinită în cauză, nici din perspectiva opiniilor teoretice exprimate și nici din cea a valorificării jurisprudenței instanței de contencios constituțional.72.În acest sens se constată că, în relațiile depuse de către instanțele judecătorești, se regăsește o singură hotărâre atașată, respectiv Decizia civilă nr. 192/AC din 12 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Neamț – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 12.665/279/2019, precitată (paragraful 43), în rest fiind dezvoltate exclusiv opinii teoretice. Cu o singură excepție (Tribunalul București, care în opinie minoritară susține, restrictiv, că sintagma „spațiul minim locuit de debitor și familia sa“ se referă exclusiv la construcția casă de locuit, urmând ca aprecierea să se realizeze după criteriile Legii nr. 114/1996), prin raportare la aceleași dispoziții ale Legii nr. 114/1996, opinia judecătorilor a fost aceea că sintagma poate include terenul și dependințele aferente locuinței care formează cu aceasta o unitate funcțională în limita necesară pentru asigurarea cerințelor minimale pentru locuințe, astfel cum sunt stabilite în cuprinsul anexei nr. 1 din Legea nr. 114/1996. 73.Astfel, este de reținut că art. 2 lit. b) din Legea nr. 114/1996 definește locuința convenabilă ca o „locuință care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței, la un moment dat, acoperă necesitățile esențiale de odihnă, preparare a hranei, educație și igienă, asigurând exigențele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege“.74.Anexa nr. 1 din lege stabilește la lit. A drept cerințe minimale pentru locuințe, distinct de suprafața minimală prevăzută pe număr de persoane și categorii de spații, necesitatea îndeplinirii următoarelor criterii: acces liber individual la spațiul locuibil, fără tulburarea posesiei și a folosinței exclusive a spațiului deținut de către o altă persoană sau familie; spațiu pentru odihnă; spațiu pentru prepararea hranei; grup sanitar; acces la energia electrică și apa potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate și a reziduurilor menajere.75.Or, în acest context, Curtea Constituțională a stabilit, prin Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2019, că norma prevăzută de art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală este clară, precisă și predictibilă, iar dispoziția legală la care aceasta face trimitere este cea din anexa nr. 1 a Legii nr. 114/1996, astfel că determinarea suprafeței afectate unității funcționale ce servește unui spațiu minim de locuit se face, în concret, utilizând criteriile din această din urmă lege.76.Prin urmare, chestiunea de drept ce face obiectul judecății nu constituie o problemă de drept veritabilă și dificilă, câtă vreme instanța învestită cu o astfel de problemă litigioasă are a se raporta la interpretarea dată art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală de instanța de contencios constituțional, urmând a cerceta, de la caz la caz, care sunt elementele proprietății imobiliare supuse executării silite apte a întruni cerințele prevăzute de lege pentru caracterizarea spațiului de locuit ca o unitate funcțională.77.Chiar dacă actul normativ care conține noțiunea de „spațiu minim locuit“ nu o definește, chestiunea de drept dedusă judecății referitoare la interpretarea conținutului acestei noțiuni nu este una dificilă; pe de o parte, se impune aplicarea regulilor de interpretare prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că, în lipsa unei definiții legale în actul normativ care consacră acest termen, interpretul legii trebuie să pornească de la baza legislativă existentă; pe de altă parte, Curtea Constituțională, exercitându-și atribuția sa de verificare a conformității normelor legale cu cele constituționale, a confirmat constituționalitatea textului art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală prin corelarea sa cu dispozițiile Legii nr. 114/1996.78.Cât timp instanța constituțională a explicat de ce norma indicată nu suferă de neclaritate prin trimiterea la noțiunile din conținutul Legii nr. 114/1996, constituționalitatea normei susținându-se prin chiar această conexiune, atunci interpretarea prevederilor art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală se face prin prisma acestei legături în baza căreia se va verifica în ce măsură terenul și dependințele aferente casei de locuit formează împreună cu aceasta o unitate funcțională.79.Or, scopul fundamental al instanței supreme este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, printr-o jurisprudență obligatorie, în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudențială; rolul decizional conferit instanței supreme urmărește înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării și aplicării normelor ce sunt emise de legiuitor, fără a se putea substitui acestuia. 80.În concluzie, în cazul prezentei sesizări, mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile nu poate fi activat, atât timp cât legiuitorul a instituit anumite condiții de admisibilitate, restrictive și cumulative, și nu toate acestea sunt îndeplinite, în sensul celor enunțate anterior.81.Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Giurgiu – Secția civilă, în Dosarul nr. 13.352/236/2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:În noțiunea de „spațiu minim locuit de debitor și familia sa“, utilizată de art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, se includ terenul cu destinație curte și grădină și dependințele aferente casei de locuit și care formează, împreună cu aceasta, o unitate funcțională? Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2023.->
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU->
Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu->
-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x