DECIZIA nr. 8 din 30 ianuarie 2024

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 28/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 31 mai 2024
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 304 28/06/2004 ART. 66
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 304 28/06/2004 ART. 66
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ART. 1REFERIRE LAOUG 6 11/03/2016
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ART. 7REFERIRE LAOUG 6 11/03/2016
ART. 8REFERIRE LAOUG 6 11/03/2016
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 9REFERIRE LADECIZIE 248 23/11/2000
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 188 08/12/1999 ART. 89
ART. 12REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ART. 12REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 39
ART. 12REFERIRE LAOUG 6 11/03/2016
ART. 14REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ART. 14REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 39
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 6 15/01/2007
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 14REFERIRE LAPACT 16/12/1966 ART. 2
ART. 14REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 14
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 16REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 304 28/06/2004 ART. 66
ART. 16REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 47
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 188 08/12/1999 ART. 89
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 61
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 154
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 114
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 51 16/02/2016
ART. 21REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 21REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 142
ART. 21REFERIRE LALEGE 45 06/03/2007
ART. 21REFERIRE LAOUG 27 29/03/2006 ART. 11
ART. 21REFERIRE LAOUG 27 29/03/2006 ART. 23
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 304 28/06/2004 ART. 66
ART. 22REFERIRE LAOUG 6 11/03/2016 ART. 2
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 73
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 27REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 27REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 27REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 27REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 27REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 28REFERIRE LALEGE 304 15/11/2022
ART. 28REFERIRE LALEGE 304 15/11/2022 ART. 159
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 304 28/06/2004
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 304 28/06/2004 ART. 66
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000 ART. 62
ART. 29REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 61
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 154
ART. 32REFERIRE LALEGE 508 17/11/2004 ART. 9
ART. 32REFERIRE LALEGE (R) 304 28/06/2004 ART. 66
ART. 33REFERIRE LALEGE 508 17/11/2004 ART. 15
ART. 33REFERIRE LALEGE (R) 304 28/06/2004 ART. 66
ART. 34REFERIRE LAOUG 6 11/03/2016 ART. 2
ART. 34REFERIRE LAOUG 6 11/03/2016 ART. 3
ART. 34REFERIRE LALEGE 45 06/03/2007
ART. 34REFERIRE LAOUG 27 29/03/2006 ART. 11
ART. 34REFERIRE LAOUG 27 29/03/2006 ART. 23
ART. 35REFERIRE LADECIZIE 243 16/03/2010
ART. 35REFERIRE LAOUG 27 29/03/2006 ART. 11
ART. 36REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ART. 36REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 39
ART. 37REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017
ART. 37REFERIRE LADECIZIE 360 25/03/2010
ART. 37REFERIRE LADECIZIE 600 14/04/2009
ART. 38REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Ioana Marilena Chiorean – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66^1 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, excepție ridicată de Nicolae Marian Melniciuc în Dosarul nr. 5.262/2/2018 al Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.302D/2019.2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.104D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66^1 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ridicată de Anamaria Matei în Dosarul nr. 2.808/2/2019 al Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.4.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.104D/2021 la Dosarul nr. 1.302D/2019, care a fost primul înregistrat.6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând, în esență, că diferența de tratament juridic la acordarea drepturilor salariale este justificată de situațiile juridice diferite în care se află cele două categorii de ofițeri sau agenți de poliție, și anume de competența materială specială, diferită, a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7.Prin Încheierea din 25 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.262/2/2018, și prin Încheierea din 2 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.808/2/2019, Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66^1 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, respectiv cu dispozițiile art. 66^1 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Nicolae Marian Melniciuc și de Anamaria Matei în cadrul soluționării unor cauze de contencios administrativ având ca obiect acordarea diferențelor salariale și acordarea de despăgubiri rezultate ca urmare a aplicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2016.8.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile art. 66^1 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016, care se referă la salarizarea, la data detașării, a ofițerilor de poliție judiciară din structura tehnică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (denumit în continuare PÎCCJ) care pun în aplicare mandatele de supraveghere tehnică, în raport cu prevederile care conferă ofițerilor de poliție judiciară din structura tehnică similară din Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (denumită în continuare DIICOT) o salarizare raportată la salariul unui procuror de judecătorie, încalcă principiul constituțional al salarizării egale pentru muncă egală prevăzut de art. 16 din Constituție.9.Astfel, ambele categorii de ofițeri, din perspectiva reglementărilor și a punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere, execută aceeași activitate, astfel că devin incidente cele constatate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 248 din 23 noiembrie 2000, și anume că păstrarea de către salariații delegați sau detașați a funcțiilor și a salariilor avute anterior demonstrează tratamentul lor juridic egal și în raport cu ceilalți salariați care nu au fost delegați sau detașați, ci menținuți la locul de muncă inițial. Curtea nu a reținut nici îngrădirea exercițiului dreptului la protecția socială a muncii, întrucât păstrarea funcției și a salariului avute anterior sau chiar plata unui salariu mai mare în cazul în care noua muncă este mai bine remunerată constituie garanții legale ale dreptului la protecția socială a muncii, drept consfințit de art. 38 alin. (2) din Constituție.10.Se mai arată că, întrucât legiuitorul a stabilit că ambele categorii de ofițeri exercită aceeași activitate tehnică, dar salarizarea este diferită, în cadrul celor două formațiuni din Ministerul Public, fără o justificare obiectivă și proporțională, se încalcă și prevederile art. 53 din Constituție.11.Se mai invocă art. 89 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care dispune că, pe perioada detașării, funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul, iar, dacă salariul corespunzător funcției publice pe care este detașat este mai mare, el are dreptul la acest salariu.12.Astfel, se susține că textul art. 66^1 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016 este neconstituțional în măsura în care nu permite ofițerilor sau agenților de poliție judiciară din structura tehnică a PÎCCJ aplicarea art. 38 și 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare la data detașării, din perspectiva beneficierii de unele drepturi salariale mai favorabile de drept pe funcția similară existentă în cadrul unei structuri subordonate a PÎCCJ, respectiv în DIICOT.13.În Dosarul Curții Constituționale nr. 1.302D/2019 se arată că, la data de 26 martie 2018, data detașării, un ofițer de poliție din cadrul Biroului tehnic DIICOT, numit în funcția de ofițer de poliție judiciară, cu funcție similară funcției de ofițer de poliție judiciară existente în cadrul Ministerului Public, ambii cu aceeași activitate reglementată, gradația IV (similar în PÎCCJ gradația VI în poliție), vechime în DIICOT 0-2 ani (vechime în PÎCCJ 0-2 ani), este încadrat, conform transparenței salariale afișate de Direcția Națională Anticorupție (denumită în continuare DNA) la data de 31 martie 2018, la care se raportează, depusă la dosar, cu un salariu de bază/funcție brut de 12.333 lei, iar autorul excepției de neconstituționalitate a fost încadrat cu un salariu de funcție brut de 4.686 lei. Acesta are în plată spor de pericol de 1.523 lei, iar autorul excepției de neconstituționalitate nu. Acesta are în plată spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și spor de confidențialitate de 1.720 lei, iar autorul excepției de neconstituționalitate are doar 469 lei fără confidențialitate. Acesta are salariul de grad 644 lei, iar autorul excepției de neconstituționalitate are doar 491 lei. Acesta are majorare de 1.284 lei, iar autorul excepției de neconstituționalitate are doar 668 lei.14.Atât textul art. 66^1 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016 – criticat în prezenta cauză -, cât și art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt, din perspectiva criteriului material, norme organice. Textul criticat încalcă prevederile art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, întrucât în privința salarizării ofițerilor de poliție judiciară din structura tehnică a PÎCCJ nu se arată care este situația extraordinară și care se justifică prin necesitatea și urgența reglementării unei situații de salarizare diferită, datorită circumstanțelor sale extraordinare, ce ar impune adoptarea unor soluții imediate de salarizare diferită de cea a ofițerilor de poliție judiciară din structura tehnică a DIICOT, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Totodată, nu se justifică de ce nu se permite în viitor (art. 38 și 39 din Legea-cadru nr. 153/2017) beneficiul unei salarizări superioare pentru cei din PÎCCJ din perspectiva funcției similare; în schimb, celor similari acestora, din DIICOT, tot fără justificare, li se acordă salarizarea identică cu a celor din DNA. Depășirea limitelor acestei delegări, stabilite prin însuși textul Constituției, reprezintă o imixtiune nepermisă în competența legislativă a Parlamentului, altfel spus, o violare a principiului separației puterilor în stat. Se mai susține că păstrarea salarizării avute la data detașării nu constituie un element de oportunitate în raport cu salarizarea celor din DIICOT ori salarizarea superioară pe o funcție similară și nu satisface exigențele art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât aceasta este prin definiție de natură subiectivă, și nu are, în mod necesar și univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie și unor factori subiectivi, de oportunitate. Că salarizarea avută la data detașării este un factor subiectiv, discriminatoriu, pe criteriul specializării infracțiunilor din mandatele de supraveghere tehnică, o stabilește chiar Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție conform căreia „folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire. Rezultă, deci, că distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.“15.Se susține că activitatea ofițerilor de poliție judiciară din Biroul tehnic al DIICOT nu diferă cu nimic de activitatea de supraveghere tehnică a celor din cadrul Serviciului tehnic al PÎCCJ. Tot astfel, din punct de vedere legal și moral, nu se poate susține că ofițerii de poliție judiciară din cadrul DIICOT își asumă un risc mai mare ori gradul de complexitate a atribuțiilor exercitate conform fișei postului este mai crescut decât al ofițerilor de poliție judiciară din cadrul PÎCCJ în ceea ce privește punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică. Inexistența sau neexplicarea urgenței reglementării situației salariale diferite constituie în mod evident o barieră constituțională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanțe de urgență în sensul arătat. A decide altfel înseamnă a goli de conținut dispozițiile art. 115 din Constituție privind delegarea legislativă și a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgență acte normative cu putere de lege, oricând și în orice domeniu. Urgența reglementării salariale diferite nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare. Noțiunea de „a afecta“ drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, cuprinsă în textul art. 115 alin. (6) din Constituție, are sensul de „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, „a leza“, „a antrena consecințe negative“.16.Or, introducerea prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016 a art. 66^1 alin. (8) în Legea nr. 304/2004 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri adoptate de Parlament, de politică legislativă în domeniul salarizării funcționarilor publici detașați din poliție la PÎCCJ [art. 89 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 47 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, precum și art. 38 și 39 din Legea-cadru nr. 153/2017].17.Așa fiind, în condițiile în care legiuitorul primar a stabilit deja că reclamantul are dreptul la o salarizare mai mare pentru noul loc și fel de muncă prin raportare la o salarizare identică unei funcții similare, PÎCCJ și Guvernul, prin intervenția și aplicarea salarizării avute la data detașării, încalcă prevederile art. 1 alin. (4), ale art. 61 alin. (1), ale art. 115 alin. (4) și ale art. 154 alin. (1) din Constituție.18.Astfel, atribuțiile legislative delegate în favoarea Guvernului nu pot constitui piedici pentru punerea în aplicare a unui act de reglementare primară adoptat chiar de către puterea legiuitoare în exercitarea competenței sale originare. Guvernul, dar și PÎCCJ în aplicarea legii salarizării, trebuie să acționeze în sensul punerii în aplicare a legilor edictate de către Parlament, iar când consideră că nu există suficiente resurse financiare sau de orice natură pentru aplicarea legii adoptate, va uza de alte căi constituționale prin care va putea modifica legea în cauză. Astfel, Guvernul va putea să își angajeze răspunderea în temeiul art. 114 din Constituție sau va putea supune spre adoptare în fața Parlamentului un proiect de lege în procedură de urgență. Rezultă, în mod evident, că, în niciun caz, Guvernul proprio motu nu poate altera sau contracara voința materializată a Parlamentului și, cu atât mai mult PÎCCJ, în ceea ce privește aplicarea legilor adoptate de Parlament. Principiul separației puterilor în stat presupune echilibru, și colaborare între acestea și nu poziții iremediabil antagonice, iar când totuși se configurează o atare stare de criză, fiecare dintre puteri poate folosi în litera și spiritul Constituției instrumentarul pus la dispoziție de către aceasta. A accepta punctul de vedere contrar, în sensul că Guvernul, prin adoptarea salarizării avute la data detașării pentru cei din PÎCCJ diferit de cei similari din DIICOT, este legitimat din punct de vedere constituțional să contracareze măsurile legislative adoptate de Parlament, ar echivala cu transformarea competenței excepționale a Guvernului de a se substitui Parlamentului în una generală.19.În concluzie, Guvernul a încălcat prevederile constituționale când a ales să stabilească o salarizare diferită a ofițerilor de poliție judiciară din structura tehnică a PÎCCJ față de cei similari lor din DIICOT. Astfel, prin salarizarea avută la data detașării, nu s-a permis și nu este posibil ca prin modificările ulterioare ale legii salarizării unitare să se beneficieze de creșterile salariale, respectiv de diferența de 25% în anul 2019 dintre salariul de funcție la data detașării și cel din 2022.20.În concluzie, au fost încălcate drepturi fundamentale prin nerecunoașterea voită a unor drepturi salariale sau a altor asemenea drepturi de personal, prin crearea unor situații discriminatorii instituite prin lege, în cauză fiind în discuție interpretarea și aplicarea în mod greșit, echivoc, discriminatoriu, a unor prevederi legale și caracterul discriminatoriu al acestora.21.Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate doar în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.104D/2021, în sensul că aceasta este neîntemeiată. În esență, se arată că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor invocate din Constituție, deoarece au fost adoptate de Guvern ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală. În preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2016 se menționează că s-a luat în considerare faptul că metoda specială a supravegherii tehnice, în sine, nu este afectată de criticile de neconstituționalitate reținute de Curte, dar fără punerea în acord a legislației cu normele constituționale considerate a fi încălcate nu ar fi posibilă recurgerea la probe de acest fel în cadrul urmăririi penale pe o durată care nu poate fi estimată, astfel încât, în activitatea de realizare a interesului social general pe care sunt chemate să îl apere organele judiciare, se creează premisa unei lacune operaționale. În adoptarea prevederilor criticate, Guvernul a avut în vedere împrejurarea că activitatea unităților de parchet ar fi în mod serios afectată în absența sprijinului tehnic și a resurselor umane specializate pentru managementul unei infrastructuri de comunicații, atât din punctul de vedere al operativității efectuării actelor de urmărire penală, cât și sub aspectul administrării unui probatoriu complet pe baza tuturor metodelor de investigare prevăzute de Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, aceste elemente vizând interesul general public și constituind o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată. Totodată, instanța are în vedere că dispozițiile criticate privesc detașarea ofițerilor sau agenților de poliție judiciară, în cadrul Ministerului Public, pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu posibilitatea prelungirii din 3 în 3 ani, cu acordul acestora, sub directa conducere și controlul nemijlocit al procurorilor, în limita posturilor aprobate potrivit legii. Ofițerii și agenții de poliție judiciară prevăzuți la alin. (1) al art. 66^1 au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru ofițerii de poliție și agenții de poliție, cu excepțiile prevăzute în lege, și beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 11 și 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit textului criticat, ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați în condițiile alin. (1) al art. 66^1 își păstrează salarizarea avută la data detașării.22.Totodată instanța are în vedere că domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituției, art. 73 alin. (3) fiind de strictă interpretare, astfel încât legiuitorul este obligat să adopte legi organice numai în domeniile expres prevăzute. Ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice. Dispozițiile unei legi organice nu pot fi modificate decât prin norme cu aceeași forță juridică. Însă modificarea poate fi operată și prin norme cu caracter ordinar, dacă dispozițiile modificate nu conțin norme de natura legii organice, ci se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice, astfel cum este situația în speță. Printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziții dintr-o lege organică, dacă acestea nu conțin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. Criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenența sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice. Introducerea prin art. II pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016 a dispozițiilor art. 66^1 alin. (8) în Legea nr. 304/2004, lege organică, nu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor criticate din Constituție, câtă vreme cuprinde norme juridice care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice privind competența organelor judiciare și procedura judiciară.23.De asemenea, instanța apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor deoarece modalitatea de salarizare a ofițerilor de poliție judiciară detașați la PÎCCJ, în raport cu cei detașați la DIICOT, este o chestiune ce privește aplicarea legii, iar nu constituționalitatea acesteia, aparținând competenței exclusive a instanțelor judecătorești.24.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.25.Guvernul a transmis punctul său de vedere în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.104D/2021 și apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în esență, arată că, în prezent, ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul DIICOT au ca sarcini de serviciu nu doar desfășurarea activităților prevăzute de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, ci și efectuarea altor activități de descoperire și de urmărire a infracțiunilor date de lege în competența direcției. Așadar, diferențierea de tratament la acordarea drepturilor salariale este stabilită în raport cu situația obiectiv diferită în care se află cele două categorii de polițiști de poliție judiciară, împrejurare ce justifică și instituirea tratamentului juridic diferit. În concluzie, drepturile salariale ale ofițerilor detașați în structuri ale PÎCCJ sunt stabilite potrivit nivelului de complexitate al activității, stabilirea de condiții diferite de salarizare neconstituind o încălcare a principiului egalității consacrat de art. 16 din Constituție. De asemenea, referitor la celelalte critici, susține, în esență, că și acestea sunt neîntemeiate.26.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:27.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.28.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare din Dosarul nr. 1.302D/2019, îl constituie dispozițiile art. 66^1 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016. Analizând conținutul normativ al acestor dispoziții, Curtea constată că, în realitate, prin art. II pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016, se introduce art. 66^1 în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 62 (cu denumirea marginală Efectele dispozițiilor de modificare și de completare) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare, „Dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază.“ Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 66^1 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, având următorul conținut: „Ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați în condițiile alin. (1) își păstrează salarizarea avută la data detașării.“ Alin. (1) al art. 66^1, la care face trimitere textul de lege criticat, are următorul conținut: „În vederea desfășurării activităților prevăzute de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cadrul Ministerului Public pot funcționa, prin detașare, ofițeri sau agenți de poliție judiciară, sub directa conducere și controlul nemijlocit al procurorilor, în limita posturilor aprobate potrivit legii.“La data de 16 decembrie 2022, Legea nr. 304/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, care, la art. 159, prevede următoarele: „(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al ministrului afacerilor interne, se vor reglementa măsurile de cooperare pentru desemnarea ofițerilor și agenților de poliție judiciară în vederea desfășurării activităților prevăzute la art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală în cadrul Ministerului Public. (2) Până la intrarea în vigoare a ordinului comun, ofițerii și agenții de poliție își continuă activitatea în cadrul Ministerului Public, potrivit dispozițiilor art. 66^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.“29.Având în vedere cele reținute prin Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt incidente în cauzele în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, urmează să se exercite controlul de constituționalitate asupra acestor dispoziții de lege.30.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 115 alin. (4) și (6) privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului și art. 154 alin. (1) privind conflictul temporal de legi.31.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii excepției de neconstituționalitate – ofițeri de poliție judiciară detașați la Ministerul Public în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2016, în vederea desfășurării activităților prevăzute de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, sunt nemulțumiți de drepturile salariale stabilite prin ordinul procurorului general al PÎCCJ, susținând că acestea sunt mai mici decât cele stabilite de lege pentru cei cu funcție similară din cadrul DIICOT.32.Având în vedere aceste susțineri, Curtea reține că, pe de o parte, textul de lege criticat prevede că ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați la Ministerul Public, în vederea desfășurării activităților prevăzute de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, își păstrează salarizarea avută la data detașării. Pe de altă parte, art. III pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016, cu referire la introducerea art. 9^1 în Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, prevede la alin. (1) că, „În vederea desfășurării activităților prevăzute de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează, prin detașare, ofițeri sau agenți de poliție judiciară, sub directa conducere și controlul nemijlocit al procurorilor direcției, în limita posturilor prevăzute de lege.“, iar la alin. (8) că „Salarizarea ofițerilor și agenților de poliție judiciară prevăzuți la alin. (1) se realizează potrivit dispozițiilor legale aplicabile ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.“ Totodată, art. 66^1 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016, prevede că „Pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcției Naționale Anticorupție sunt aplicabile dispozițiile prevăzute în legile speciale aplicabile acestora.“33.Curtea reține că în nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2016 se precizează următoarele: „Prin reformularea art. 66 din Legea nr. 304/2004 se urmărește asigurarea unui temei legal pentru toate unitățile de parchet în baza căruia acestea să-și poată asigura mijloacele tehnice necesare realizării nemijlocite a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. De lege lata, un astfel de temei legal există doar pentru parchetele specializate, respectiv pentru DIICOT și pentru DNA. (…) În același sens, punerea în executare de către organele de cercetare penală fiind realizată pe baza dispoziției procurorului, în vederea asigurării eficienței acestei activități este necesară organizarea la nivelul unităților de parchet a unor structuri ocupate de agenți sau ofițeri de poliție. Consecutiv noului alin. (1^1) al art. 66, se va introduce art. 66^1 care reglementează cadrul legal al detașării ofițerilor și agenților de poliție judiciară în structurile Ministerului Public, în vederea efectuării activităților prevăzute la art. 66 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 și art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală. În acest context, precizăm că detașarea nu afectează statutul, drepturile și obligațiile agenților și ofițerilor de poliție judiciară, aceștia păstrându-și salarizarea avută la data detașării.“ Totodată, se arată că, în vederea aplicării dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală și a art. 15 din Legea nr. 508/2004, se impune instituirea posibilității detașării în cadrul DIICOT a unor ofițeri și agenți de poliție judiciară. În acest sens, se propune atât suplimentarea numărului de posturi ale Direcției, cât și reglementarea atribuțiilor acestora în raport cu procurorul, precum și a condițiilor în care se face detașarea ofițerilor și agenților de poliție judiciară în structura acesteia. Reglementarea propusă este una similară cu cea aplicabilă aceleiași categorii de personal din cadrul DNA.34.Curtea mai reține că, potrivit art. II pct. 2 și art. III pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016, atât ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați la Ministerul Public, cât și cei detașați la DIICOT „au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru ofițerii de poliție și agenții de poliție, cu excepțiile prevăzute în prezenta lege, și beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 11 și 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare.“ Art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 se referă la drepturile ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul DNA și al DIICOT detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu (și anume: diurnă în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, decontarea cheltuielilor de cazare la structuri turistice de categoria până la 3 stele inclusiv și decontarea transportului, în limita a 4 călătorii dus-întors, pe lună), iar art. 23 din același act normativ se referă la dreptul la locuință de serviciu.35.Pronunțându-se asupra dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, prin Decizia nr. 243 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Curtea a reținut, în esență, că susținerile autorului excepției ce vizează diferențele de tratament juridic privind salarizarea și acordarea unor sporuri ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul DNA și al DIICOT și celor care instrumentează cauze de corupție față de ceilalți agenți și ofițeri de poliție sunt neîntemeiate. Astfel, Curtea a reținut că stabilirea salariilor polițiștilor se face ținând cont de o serie de criterii, precum responsabilitățile avute, atribuțiile, rolul, complexitatea și importanța socială a funcției exercitate, gradul de efort și risc, pregătirea și competența profesională, precum și interdicțiile și restrângerea unor drepturi prevăzute de lege. Aprecierea tuturor acestor criterii revine competenței legiuitorului. Rolul instanței de contencios constituțional este acela de a veghea la respectarea principiilor constituționale în reglementarea salarizării, printre acestea regăsindu-se și principiul egalității în drepturi, care presupune un salariu egal pentru o muncă egală; în situația pusă în discuție în speță este evident însă că se are în vedere compararea unor situații diferite, respectiv cea a unei categorii socioprofesionale cu atribuții și responsabilități specifice privind infracțiuni cu un anume grad de pericol social și un anume impact asupra societății, respectiv infracțiunile grave de corupție și crimă organizată, în raport cu cea a celorlalți polițiști din poliția judiciară, având o competență generală. A proceda la analizarea tuturor aspectelor de fapt care pun în discuție aprecierea complexității responsabilităților, a atribuțiilor și a pericolului la care sunt supuse cele două categorii de polițiști pentru a decide dacă tratamentul juridic diferențiat se impune sau nu ar însemna o substituire a Curții Constituționale în rolul legiuitorului, cu încălcarea principiului separației puterilor în stat.36.În cauza de față, se solicită Curții Constituționale să constate că art. 66^1 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016, este neconstituțional în măsura în care nu permite ofițerilor sau agenților de poliție judiciară din structura tehnică a PÎCCJ aplicarea art. 38 și 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, lege în vigoare la data detașării, și nici acordarea anumitor sporuri, astfel încât să beneficieze de aceleași drepturi salariale aplicabile pentru funcția similară existentă în cadrul unei structuri subordonate a PÎCCJ, respectiv în cadrul DIICOT. Potrivit art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, „Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată.“37.Având în vedere aceste critici, Curtea reține că aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 la situația concretă a ofițerilor și agenților de poliție detașați la Ministerul Public este de competența instanțelor judecătorești care soluționează litigiile în cadrul cărora s-a invocat excepția de neconstituționalitate, iar nu a Curții Constituționale. Astfel, interpretarea normelor de lege este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii în situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Așa cum a stabilit Curtea Constituțională, în mod constant, în jurisprudența sa, interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010).38.În consecință, problema de drept invocată de autorii excepției de neconstituționalitate și dedusă spre soluționare Curții Constituționale este în realitate una de interpretare și de aplicare a normelor de lege la cazurile concrete deduse judecății instanței care a sesizat Curtea Constituțională. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.39.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66^1 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Nicolae Marian Melniciuc în Dosarul nr. 5.262/2/2018 și de Anamaria Matei în Dosarul nr. 2.808/2/2019 ale Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 ianuarie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x