DECIZIA nr. 787 din 23 noiembrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ghiorghe Oancia și formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.910D/2019. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare, respectiv cea de înștiințare au fost în mod legal îndeplinite.  … 3.Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 2.911D/2019-nr. 2.913D/2019, nr. 2.956D/2019, nr. 2.959D/2019, nr. 2.960D/2019, nr. 2.962D/2019-nr. 2.964D/2019 și nr. 2.973D/2019-nr. 2.977D/2019, care vizează excepții de neconstituționalitate având ca obiect aceleași dispoziții legale.  … 4.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare, respectiv cea de înștiințare au fost în mod legal îndeplinite.  … 5.Având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea acestora. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.911D/2019-nr. 2.913D/2019, nr. 2.956D/2019, nr. 2.959D/2019, nr. 2.960D/2019, nr. 2.962D/2019-nr. 2.964D/2019, nr. 2.973D/2019-nr. 2.977D/2019 la Dosarul nr. 2.910D/2019, care a fost primul înregistrat. … 6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care susține respingerea criticilor de neconstituționalitate ca neîntemeiate, invocând, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 619 din 5 octombrie 2021.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7.Prin încheierile din 26 septembrie 2019, 3 octombrie 2019, 15 octombrie 2019 și 24 octombrie 2019, pronunțate în dosarele nr. 2.848/113/2018, nr. 2.820/113/2018, nr. 2.809/113/2018, nr. 2.863/113/2018, nr. 2.791/113/2018, nr. 2.807/113/2018, nr. 2.806/113/2018, nr. 2.874/113/2018, nr. 2.864/113/2018, nr. 2.830/113/2018, nr. 2.893/113/2018, nr. 2.889/113/2018, nr. 2.922/113/2018, nr. 2.846/113/2018 și nr. 2.849/113/2018, Curtea de Apel Galați – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ghiorghe Oancia, Marian Crețu, Bogdan Marin, Ionel Bălan, Constantin Petrică, Anghel Drăghia, Nicolae Dragu, Marian Micu, Gigel Ștefan, Costel Berbecaru, Gheorghiță Borș, Valentin Rădulescu, Pietro Branchina, Mihai Epure și Ionel Vartolomei și formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 2.910D/2019-nr. 2.913D/2019, nr. 2.956D/2019, nr. 2.959D/2019, nr. 2.960D/2019, nr. 2.962D/2019-nr. 2.964D/2019 și nr. 2.973D/2019-nr. 2.977D/2019. … 8.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că dispozițiile art. 252 alin. (1) din Codul muncii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, încalcă art. 1 alin. (4) și art. 126 alin. (3) din Constituție, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție și-a depășit rolul și puterile conferite prin Constituție și a preluat rolul legiuitorului, adăugând la lege, prin modificarea datei de la care începe să curgă termenul pentru aplicarea sancțiunii disciplinare. Astfel, pentru a putea face trimitere la raportul final al cercetării disciplinare prealabile, instanța supremă „legiferează“ această noțiune, care nu există în Codul muncii.  … 9.Curtea de Apel Galați – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Prin interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție nici nu s-a adăugat la lege și nici nu s-a modificat data de la care începe să curgă termenul pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, conținutul art. 252 alin. (1) din Codul muncii rămânând intact. Raportul final al cercetării disciplinare prealabile la care se face trimitere nu a fost „legiferat“ de instanța supremă, ci rezultă din cuprinsul normei interpretate, care statuează că „sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile“. Or, cercetarea prealabilă trebuie să se finalizeze cu un proces-verbal, referat ori raport întocmit de persoana/persoanele împuternicită/împuternicite, respectiv comisia instituită să o efectueze, în care se consemnează rezultatele cercetării, propunerea de sancționare (sau nu), sancțiunea ce poate fi aplicată etc. Așadar, pronunțând Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat textul legal, potrivit competenței stabilite de art. 126 alin. (3) din Constituție, fără a-și depăși rolul sau puterile. … 10.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, care au următorul cuprins: „Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în forma scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei“. … 14.Curtea observă că autorii excepției critică art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii în interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a dat-o prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 5 decembrie 2012, potrivit căreia „în interpretarea și aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității“. … 15.În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației puterilor în stat și în art. 126 alin. (3) care consacră competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești.  … 16.Examinând critica de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituție, „Justiția se înfăptuiește în numele legii“, sensul normei constituționale fiind acela că organele care înfăptuiesc justiția și care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, sunt instanțele judecătorești trebuie să respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determină comportamentul persoanelor fizice și juridice în circuitul civil și în sfera publică. Dispoziția consacră principiul legalității actului de justiție și trebuie corelată cu art. 16 alin. (2) din Constituție care prevede că „Nimeni nu este mai presus de lege“ și cu art. 124 alin. (3) din Constituție, care prevede alte două principii constituționale: independența judecătorului și supunerea lui numai legii. Aceste dispoziții guvernează activitatea instanțelor judecătorești și fixează poziția lor față de lege. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că „este unanim acceptat că atribuțiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă. Astfel, în activitatea sa de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu“ (Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). … 17.În temeiul art. 126 alin. (3) din Constituție, „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale“. Prevederile legale care stabilesc competența în această materie sunt art. 514-518 din Codul de procedură civilă. Potrivit art. 514, „Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești“. … 18.Cu privire la această competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea Constituțională s-a pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, sau prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009. Curtea a reținut că scopul reglementării îl constituie „promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme“, astfel că „nu se poate considera că deciziile pronunțate (…) în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuție care vizează domeniul legiferării. (…) Prin textul de lege criticat de autorul excepției, legiuitorul, având în vedere poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție în sistemul instanțelor judecătorești, precum și rolul său prevăzut în art. 329 (în prezent, art. 514) din Codul de procedură civilă, a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanțele judecătorești a unui text de lege, fără ca astfel instanța supremă să se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat“. Curtea a mai reținut că „interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. «Oricât de clar ar fi textul unei dispoziții legale – se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza C.R. contra Regatului Unit, 1995) – în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară (…)». Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii. Decizia de interpretare pronunțată în asemenea cazuri nu este extra legem și, cu atât mai mult, nu poate fi contra legem“. De asemenea, Curtea a mai constatat că „instituția recursului în interesul legii conferă judecătorilor instanței supreme dreptul de a da o anumită interpretare, unificând astfel diferențele de interpretare și de aplicare a aceluiași text de lege de către instanțele inferioare. Asemenea soluții interpretative, constante și unitare, care nu privesc anumite părți și nici nu au efect asupra soluțiilor anterior pronunțate, ce au intrat în puterea lucrului judecat, sunt invocate în doctrină ca «precedente judiciare» (…). De altfel (…), potrivit art. 329 alin. 2 [în prezent, art. 517 alin. (3)] din Codul de procedură civilă, deciziile pronunțate (…), ca urmare a soluționării recursurilor în interesul legii, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.“ … 19.Dispozițiile art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, criticate în prezenta cauză, stabilesc, în cadrul procedurii privind răspunderea disciplinară a angajatului, ca aplicarea sancțiunii disciplinare să se dispună de către angajator „printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei“. Dispozițiile legale instituie două termene de prescripție: 30 de zile, respectiv 6 luni. Având în vedere că norma utilizează două noțiuni distincte („abatere disciplinară“, respectiv „faptă“), rezultă că fiecare termen are propriul moment de la care începe să curgă: momentul luării la cunoștință despre „săvârșirea abaterii disciplinare“, pentru termenul de 30 de zile, respectiv momentul „săvârșirii faptei“, pentru termenul de 6 luni.  … 20.Cu privire la momentul de la care se calculează termenul de prescripție a răspunderii disciplinare, ca urmare a sesizării Avocatului Poporului și a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanța supremă, verificând jurisprudența la nivelul întregii țări, a constatat că instanțele nu au un punct de vedere unitar cu privire la calcularea termenului de 30 de zile în care trebuia aplicată sancțiunea disciplinară potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, statuând diferit asupra momentului de la care începe să curgă acest termen.  … 21.Prin urmare, în exercitarea atribuției constituționale prevăzute la art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat sintagma „data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare“ și a statuat că „momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității“. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța supremă a argumentat că „termenul de 30 de zile nu poate curge decât de la data la care, în urma finalizării cercetării disciplinare prealabile, fapta salariatului a fost calificată ca abatere disciplinară și a fost adusă la cunoștința reprezentantului angajatorului abilitat să aplice sancțiuni disciplinare, prin înregistrarea raportului final asupra cercetării disciplinare la registratura unității. Aceasta deoarece fapta dobândește caracteristicile unei abateri disciplinare numai după finalizarea procedurii cercetării disciplinare prealabile, care are atât caracter obligatoriu, cât și anterior oricărei alte măsuri, astfel cum rezultă din chiar denumirea sa. Doar în momentul identificării elementelor cerute pentru existența unei abateri disciplinare se poate vorbi despre încunoștințarea angajatorului asupra săvârșirii acesteia“. Instanța supremă a arătat că „abaterea disciplinară are un conținut complex, incluzând noțiunea de faptă, și impune verificarea elementului subiectiv, adică a existenței vinovăției, precum și a îndeplinirii celorlalte condiții impuse de art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care o definește“, astfel că „pentru rigurozitatea exprimării, trebuia să se aibă în vedere că abaterea disciplinară nu putea fi săvârșită, ci constatată“. Instanța a concluzionat că „momentul săvârșirii faptei este distinct și anterior momentului stabilirii existenței abaterii disciplinare, ca urmare a necesității verificării îndeplinirii condiției ca fapta să fie săvârșită cu încălcarea normelor legale, a regulamentului intern etc.“. … 22.Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a întemeiat și pe argumente de analogie, instanța inventariind situații similare în care legiuitorul a reglementat, în cadrul legilor speciale (Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii), problema pusă în discuție în recursul în interesul legii dedus judecății. Concluzia a fost aceea că „termenul de 30 de zile, cuprins în acest articol, trebuie să curgă de la data la care referatul final de constatare a existenței abaterii disciplinare a fost înregistrat la registratura persoanei îndreptățite să emită decizia de sancționare“. … 23.În plus, reținând că „legiuitorul a reglementat și un termen maxim de prescripție de 6 luni, în care poate fi aplicată sancțiunea disciplinară“, instanța supremă a constatat că scopul acestuia este „de a nu permite angajatorului să își exercite abuziv prerogativele și să prelungească nepermis cercetarea prealabilă și aplicarea sancțiunii, aspect de natură a afecta raporturile de muncă prin crearea unei stări de nesiguranță a salariatului privind securitatea locului său de muncă“. Astfel, reglementarea a două termene de prescripție „constituie o aplicare a principiului protejării intereselor ambelor părți ale raportului de muncă și al egalității armelor“, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională în Decizia nr. 71 din 11 mai 1999, „ale cărei considerente sunt valabile și în cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice modificarea acestei jurisprudențe“. În fine, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că „acest punct de vedere a fost împărtășit și de doctrina relevantă în materie“. … 24.Raportând criticile de neconstituționalitate formulate în cauza dedusă judecății, potrivit cărora „Înalta Curte de Casație și Justiție și-a depășit rolul și puterile conferite prin Constituție și a preluat rolul legiuitorului, adăugând la lege, prin modificarea datei de la care începe să curgă termenul pentru aplicarea sancțiunii disciplinare“, la argumentele prezentate mai sus, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.  … 25.Exercitând atribuția legală și constituțională privind asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii de către instanțele judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat sintagma „data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare“ în acord cu voința legiuitorului, în sensul atribuirii de efecte juridice normei care stabilește termenul de prescripție a răspunderii disciplinare a angajatului. Stabilind că momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este „data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității“, instanța supremă nu s-a substituit legiuitorului, întrucât sensul stabilit normei nu o modifică, nici nu o completează, ci este rezultatul procesului de interpretare a dispozițiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, ca urmare a utilizării metodelor de interpretare gramaticală, logică, prin analogie și teleologică. Așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în activitatea de interpretare a legii, instanța supremă a realizat „un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor“. Curtea constată că instanța a acționat intra vires, în interiorul marjei sale de competență, fără a legifera, substituindu-se autorității competente în acest domeniu. … 26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,  … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate formulată de Ghiorghe Oancia, Marian Crețu, Bogdan Marin, Ionel Bălan, Constantin Petrică, Anghel Drăghia, Nicolae Dragu, Marian Micu, Gigel Ștefan, Costel Berbecaru, Gheorghiță Borș, Valentin Rădulescu, Pietro Branchina, Mihai Epure și Ionel Vartolomei în dosarele nr. 2.848/113/2018, nr. 2.820/113/2018, nr. 2.809/113/2018, nr. 2.863/113/2018, nr. 2.791/113/2018, nr. 2.807/113/2018, nr. 2.806/113/2018, nr. 2.874/113/2018, nr. 2.864/113/2018, nr. 2.830/113/2018, nr. 2.893/113/2018, nr. 2.889/113/2018, nr. 2.922/113/2018, nr. 2.846/113/2018 și nr. 2.849/113/2018 ale Curții de Apel Galați – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Galați – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 noiembrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef delegat,
Mihaela Senia Costinescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește