DECIZIA nr. 785 din 5 decembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de procuror în Dosarul nr. 2.947/3/2014* (571/2016) al Curții de Apel București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.076D/2016. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că legea penală română a adoptat sistemul diversificării pedepsei, fiind vorba de opțiunea legiuitorului în funcție de politica sa penală. De asemenea susține că nu poate fi pus semnul egalității între infracțiunea consumată și tentativă, întrucât, în cazul celei din urmă, nu se produce o modificare ireversibilă care să justifice un tratament identic pentru tentativă și infracțiunea consumată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 19 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.947/3/2014* (571/2016), Curtea de Apel București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de procuror cu ocazia soluționării apelurilor formulate într-o cauză penală în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 din Codul penal din 1969. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, procurorul, în calitate de autor al acesteia, susține, în esență, că dispozițiile art. 33 alin. (2) din Codul penal încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 22 privind dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, întrucât nu sancționează fapta penală, ci urmările acesteia. Consideră, astfel, că doar fapta ar trebui să aibă importanță în ceea ce privește regimul sancționator, iar nu urmările mai mult sau mai puțin grave, urmări care, de cele mai multe ori, nu au nicio legătură cu activitatea inculpatului. Apreciază că principiul egalității în fața legii impune ca, pentru fapte similare, tratamentul sancționator să fie identic. Precizează că, din perspectiva dreptului comparat, există două sisteme de sancționare a tentativei, și anume sistemul diversificării și cel al parificării. Consideră că legea penală română ar putea adopta sistemul parificării nuanțate. Menționează, în acest sens, că, în Germania și în Elveția, reducerea pedepsei este facultativă, instanța putând aprecia, în raport de împrejurările cauzei, dacă se impune sau nu reducerea limitelor de pedeapsă. Astfel, susține că ar trebui ca instanța să poată aprecia dacă se impune să aplice o pedeapsă îndreptată spre minimul special redus la jumătate ori, dimpotrivă, în cazul în care fapta este extrem de gravă și infractorul este extrem de periculos, să nu reducă deloc limita maximă și să aplice o pedeapsă înspre maximul special sau egală cu acesta. … 6.Curtea de Apel București – Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens arată că tentativa reprezintă o formă a infracțiunii ce constă în punerea în executare a rezoluției infracționale, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul. Având în vedere că unul dintre principiile de bază ale procesului penal este aflarea adevărului, inclusiv cu privire la persoana suspectului sau inculpatului [art. 5 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală], corecta individualizare a pedepsei – ca etapă esențială în justa soluționare a unui proces penal – implică existența unei posibilități eficiente de evaluare a periculozității unui infractor, deoarece numai în acest mod pot fi protejate în mod corect și complet drepturile și libertățile garantate constituțional, inclusiv dreptul la viață, consacrat de prevederile art. 22 alin. (1) din Legea fundamentală și de cele ale art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aplicarea unor pedepse ineficiente în cazul infracțiunilor tentate conduce la lipsa unei protecții efective a drepturilor garantate constituțional. Pedeapsa trebuie să reliefeze, printre altele, periculozitatea concretă a infractorului, o pedeapsă prea blândă putând duce la revenirea intempestivă în societate a unui infractor extrem de periculos și cu privire la care reeducarea nu a fost efectivă. Optica legiuitorului român de sancționare a tentativei în limitele reduse la jumătate ale pedepsei pentru forma consumată atrage după sine o scădere a protecției penale a valorilor garantate constituțional. În acest sens menționează un exemplu teoretic pentru a se observa cu mai mare claritate inechitatea reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru tentativă. Astfel, în situația în care un făptuitor înjunghie – cu intenția de a ucide – o persoană într-un loc public și părăsește imediat locul faptei, iar victima supraviețuiește datorită ajutorului medical acordat de urgență, autorul va răspunde cu o pedeapsă redusă la jumătate față de limitele pentru infracțiunea consumată. Dacă aceeași activitate infracțională s-ar produce, însă, într-o zonă greu accesibilă, iar victima ar muri, pedeapsa ar opera între limitele nereduse la jumătate. Se observă, din acest exemplu teoretic, faptul că ar putea opera o reducere de pedeapsă la jumătate față de forma consumată, deși făptuitorul care săvârșește infracțiunea în public nu este cu nimic mai puțin periculos decât cel care săvârșește aceeași faptă într-un loc unde nu intervine nimeni pentru salvarea victimei. Acesta din urmă prezintă aceeași periculozitate, dovedește același cinism, aceeași intenție de a ucide pe care o pune în aplicare și același dispreț pentru viața umană. Faptul că, în exemplul dat, victima nu decedează nu se datorează poziției făptuitorului, care, în ambele situații, a acționat cu intenția de a ucide, ci intervenției terților. Or, un element aleatoriu – intervenția terților – nu poate justifica o reducere atât de mare a limitelor de pedeapsă. Este adevărat că aceasta a fost optica legiuitorului român, numai că o atare poziție nu poate să ducă la o diminuare atât de drastică a protecției penale a celei mai importante valori, respectiv viața umană. În ceea ce privește legislația altor state democratice, care de-a lungul timpului au constituit un reper pentru legislația românească, instanța observă că legiuitorul francez s-a orientat, în art. 121-4 și următoarele din Codul penal francez, către sistemul parificării pedepselor, autor fiind considerată persoana care a săvârșit infracțiunea în formă consumată sau tentată, pedepsele aplicându-se între aceleași limite. Se lasă, așadar, la dispoziția judecătorului dreptul de a aprecia în concret cuantumul pedepsei aplicabile. În Codul penal elvețian, potrivit art. 22, săvârșirea unei infracțiuni în forma tentată poate constitui o cauză de atenuare facultativă a răspunderii penale apreciată în concret de judecător, având drept corespondent în legislația românească instituția circumstanței legale facultative. Se observă că alte state acordă importanța cuvenită valorilor sociale și le protejează, în mod corespunzător, prin norme penale ferme. De asemenea, instanța de judecată mai arată că declararea ca neconstituțională a dispoziției speciale de la sancționarea tentativei nu ar provoca nicio sincopă în normala desfășurare a proceselor penale, deoarece pedepsele s-ar stabili între limitele prevăzute în Partea specială a Codului penal, indiferent de forma infracțiunii, tentată sau consumată. În concluzie, în opinia instanței, se impune admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal prin raportare la prevederile art. 22 alin. (1) din Constituție, cu referire la art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal este neîntemeiată. Arată, astfel, că, potrivit prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, revenind legiuitorului infraconstituțional sarcina de a reglementa conținutul tentativei și tratamentul sancționator aplicabil acesteia. Consideră că alegerea modalității de stabilire a sancțiunii pentru tentativă ca fracție din pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta consumată nu este de natură a afecta în niciun fel principiul egalității în fața legii, principiu statuat prin art. 16 din Constituție. Așa cum a stabilit, în mod constant, instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite, iar producerea anumitor consecințe prin fapta comisă reprezintă situații diferite. Este, astfel, evident că textul de lege criticat nu cuprinde reguli de natură a încălca principiul egalității cetățenilor în fața legii, ele aplicându-se nediferențiat tuturor persoanelor ce cad sub incidența lor. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 22 alin. (1) din Constituție apreciază ca aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. Astfel, dispozițiile art. 33 alin. (2) din Codul penal, care stabilesc regimul sancționator al tentativei, se aplică faptelor pentru care legea penală prevede în acest sens, inclusiv, celor care aduc atingere dreptului la viață și la integritate fizică și psihică. Faptul că regimul sancționator nu este identic cu cel al faptei consumate este, după cum s-a arătat mai sus, o opțiune de politică legislativă, care nu afectează protecția oferită de ansamblul normelor Codului penal și nu este, prin urmare, neconstituțională. … 9.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 33 alin. (2) din Codul penal sunt constituționale. Astfel, referitor la pedepsirea tentativei, arată că există două sisteme, sistemul parificării pedepselor – care presupune sancționarea tentativei cu aceeași pedeapsă ca și infracțiunea consumată, adică însăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea tip, considerând că tentativa prezintă același pericol ca și fapta consumată – și sistemul diversificării pedepselor, care presupune sancționarea tentativei cu o pedeapsă mai mică decât infracțiunea consumată ca urmare a pericolului social mai scăzut al acesteia prin neproducerea rezultatului. Codul penal român a adoptat sistemul diversificării pedepselor, statuând în dispozițiile art. 33 alin. (2) din Codul penal că tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Prin urmare, sancționarea tentativei prin diversificare de pedeapsă se impune ca fiind regula în materie. Potrivit prevederilor art. 36 alin. (3) din Codul penal, în cazul infracțiunii complexe săvârșite cu intenție depășită, dacă s-a produs numai rezultatul mai grav al acțiunii secundare, prin excepție de la dispozițiile art. 33 alin. (2) din Codul penal, tentativa se pedepsește potrivit sistemului parificării pedepselor, prin sancționarea între limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea complexă consumată. Apreciază că opțiunea pentru unul sau altul dintre cele două sisteme consacrate aparține legiuitorului, regimul pedepselor constituind o problemă de politică penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptățit să o soluționeze în funcție de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalității, aceasta nefiind o problemă de constituționalitate. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 33 alin. (2) din Codul penal, având următorul cuprins: „(2) Tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani“.  … 13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 22 privind dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1) din Codul penal, tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul. … 15.Curtea reține că, în materia incriminării tentativei, în doctrină și în legislația penală sunt cunoscute două concepții, și anume incriminarea nelimitată – care consacră regula potrivit căreia tentativa se pedepsește întotdeauna – și, respectiv, incriminarea limitată – care presupune sancționarea tentativei doar atunci când legea prevede în mod expres. … 16.Noul Cod penal, ca și cel anterior, a adoptat concepția incriminării limitate a tentativei, stabilind, prin dispozițiile art. 33 alin. (1), regula că „Tentativa se pedepsește numai când legea prevede în mod expres aceasta“. Legiuitorul a avut în vedere, în acest sens, faptul că, în cazul infracțiunilor care nu creează o amenințare gravă pentru regulile de conviețuire socială, aplicarea unei sancțiuni penale pentru tentativă nu apare ca necesară, apărarea ordinii de drept fiind asigurată prin sancționarea infracțiunii consumate. … 17.În consacrarea principiului referitor la incriminarea limitată a tentativei, legiuitorul a apelat la două tehnici normative: fie incriminare în cuprinsul textului care reglementează respectiva infracțiune în formă consumată [de exemplu, în dispozițiile art. 188 (omorul), art. 189 (omorul calificat), art. 205 (lipsirea de libertate în mod ilegal) și ale art. 218 (violul) din Codul penal], fie incriminare într-un articol comun situat la finele unui capitol sau titlu din Partea specială a Codului penal [de exemplu, art. 217, care statuează pedepsirea tentativei pentru unele infracțiuni prevăzute în capitolul VII („Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile“) din titlul I; art. 232, care consacră sancționarea tentativei pentru infracțiunile prevăzute în capitolul I („Furtul“) din titlul II; art. 237, care sancționează tentativa la infracțiunile prevăzute în capitolul II („Tâlhăria și pirateria“) al titlului II; sau art. 248, care sancționează tentativa la infracțiunile prevăzute în capitolul III („Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii“) din titlul II]. … 18.În ceea ce privește pedepsirea tentativei, Curtea reține că, în doctrină și în legislație, sunt consacrate două sisteme, și anume sistemul parificării pedepselor și cel al diversificării pedepselor.  … 19.Sistemul parificării pedepsei presupune sancționarea tentativei cu aceeași pedeapsă ca și infracțiunea consumată, și anume cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea tip, considerându-se că tentativa prezintă același pericol social ca și fapta consumată.  … 20.Sistemul diversificării pedepsei presupune sancționarea tentativei cu o pedeapsă mai mică decât infracțiunea consumată, luându-se în considerare pericolul social mai scăzut al tentativei prin neproducerea rezultatului. Noul Cod penal a adoptat această ultimă concepție, statuând, în dispozițiile art. 33 alin. (2) teza I, că tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. … 21.Astfel, de exemplu, pentru infracțiunea de omor, dispozițiile art. 188 din Codul penal prevăd pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, ceea ce înseamnă că tentativa la această infracțiune se va pedepsi cu închisoare, având limitele reduse la jumătate, adică între 5 și 10 ani. Tot așa, violul în forma simplă, potrivit prevederilor art. 218 din Codul penal, are stabilite limitele pedepsei între 3 și 10 ani, astfel că tentativa se va sancționa cu pedeapsa închisorii între un an și jumătate și 5 ani. Tâlhăria având fixate, prin dispozițiile art. 233 din Codul penal, limitele de pedeapsă între 2 și 7 ani, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii având limitele între un an și 3 ani și jumătate.  … 22.Spre deosebire de Codul penal din 1969 [art. 21 alin. 2 teza întâi], noul Cod penal nu mai conține prevederea explicită a imposibilității coborârii pedepsei sub minimul general, având în vedere că dispozițiile art. 2 alin. (3) din Codul penal interzic stabilirea și aplicarea unei pedepse în afara limitelor generale ale acesteia. … 23.Având în vedere că regula de mai sus – cu privire la sancționarea tentativei cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate – nu poate fi aplicată atunci când legea prevede pentru infracțiunea consumată pedeapsa detențiunii pe viață, dispozițiile art. 33 alin. (2) teza a doua din Codul penal stabilesc că, dacă instanța s-ar orienta spre această pedeapsă, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.  … 24.Raportat la dispozițiile art. 21 alin. 2 teza a doua din Codul penal din 1969, Curtea observă reducerea limitei maxime de sancționare a tentativei, de la 25 la 20 de ani închisoare, în cazul în care pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta către aceasta. … 25.În legătură cu acest aspect, doctrina și practica judiciară de sub imperiul Codului penal din 1969 au reținut că, atunci când legea prevede pentru fapta săvârșită pedepse alternative (detențiune pe viață sau închisoare, respectiv închisoare sau amendă), instanța decide mai întâi asupra felului pedepsei pe care ar fi aplicat-o (în raport de criteriile de individualizare) dacă fapta ar fi fost consumată, urmând ca, în raport cu pedeapsa aleasă, să facă aplicarea dispozițiilor privind sancționarea tentativei. … 26.Curtea constată că atenuarea răspunderii penale conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal are în vedere în mod direct infractorul persoană fizică majoră. Este de precizat, totodată, că limitele pedepsei prevăzute de lege pentru tentativă privesc numai pedepsele principale, nu și pedepsele complementare, care se aplică în condițiile și limitele prevăzute de lege. … 27.În cazul infracțiunilor comise în timpul minorității, cauzele de atenuare – inclusiv tentativa, care, sub aspectul naturii juridice, este o stare generală de atenuare a răspunderii penale – sunt avute în vedere, potrivit dispozițiilor art. 128 din Codul penal, la alegerea măsurii educative și produc efecte între limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă.  … 28.Referitor la sancționarea tentativei comise de o persoană juridică, Curtea observă că trebuie avute în vedere dispozițiile titlului VI al Părții generale a Codului penal, intitulat „Răspunderea penală a persoanei juridice“. Astfel, cu privire la cauzele de atenuare a răspunderii penale a persoanei juridice, dispozițiile art. 147 alin. (1) din Codul penal prevăd că acesteia i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică, ceea ce înseamnă diversificarea de pedeapsă potrivit dispozițiilor art. 33 raportat la art. 137 din Codul penal.  … 29.Curtea constată ca fiind neîntemeiată critica autorului excepției, conform căreia dispozițiile art. 33 alin. (2) din Codul penal – care stabilesc sancționarea tentativei potrivit sistemului diversificării pedepsei în cazul infractorului persoană fizică majoră – încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 22 privind dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică.  … 30.În viziunea noului Cod penal, tentativa este definită ca încercarea de a săvârși o anumită infracțiune prin trecerea la efectuarea de acte de executare a acesteia, executare care însă nu a fost dusă până la capăt sau, deși a fost terminată, nu a dus la producerea rezultatului și, prin aceasta, consumarea infracțiunii nu a avut loc. Tentativa apare astfel ca o formă a infracțiunii la care se referă, dar o formă atipică, deoarece nu realizează întocmai conținutul infracțiunii tipice.  … 31.Ca formă atipică a infracțiunii pe care făptuitorul are intenția de a o săvârși, tentativa are drept conținut totalitatea condițiilor cerute de lege pentru existența infracțiunii respective în forma ei tip. Conținutul juridic al tentativei este prevăzut, pe de o parte, în art. 32 din Codul penal, iar, pe de altă parte, în dispoziția specială prin care este incriminată fapta pe care autorul tentativei intenționează să o comită. În principiu, tentativa are același conținut ca infracțiunea consumată, cu deosebirile decurgând din oprirea procesului dinamic de săvârșire a faptei sau din neproducerea rezultatului urmărit sau, eventual, numai acceptat de făptuitor. Practic, deosebirile dintre conținutul tentativei și acela al infracțiunii fapt consumat privesc latura obiectivă a acestui conținut. … 32.Curtea reține că elementul material al tentativei este format din unul sau mai multe acte de executare care se integrează, direct sau indirect, în acțiunea tipică indicată de verbum regens și care constituie elementul material al infracțiunii-tip. Aceste acte de executare sunt întrerupte, adică împiedicate să se desfășoare până la capăt (tentativă întreruptă sau neterminată) ori, după caz, înfăptuite în întregime, însă rezultatul urmărit sau acceptat de făptuitor nu se produce din cauze independente de voința acestuia (tentativă terminată sau perfectă). Pentru existența tentativei nu interesează cauzele care au făcut ca executarea începută să fie împiedicată în desfășurarea ei sau ca executarea, deși dusă până la capăt, să nu producă rezultatul infracțional. Întreruperea sau curmarea executării infracțiunii se poate datora acțiunii de opunere a unei alte persoane, rezistenței unor obstacole sau defectării uneltelor ori instrumentelor utilizate de făptuitor sau inabilității cu care au fost folosite. În mod corespunzător, rămânerea infructuoasă a executării terminate se poate datora insuficienței mijloacelor utilizate, lipsei accidentale a obiectului material al infracțiunii de la locul unde făptuitorul credea că se află, lipsei de pricepere a acestuia în folosirea mijloacelor etc. … 33.În ceea ce privește urmarea imediată sau rezultatul, tentativa la infracțiunile materiale (de rezultat) se deosebește de faptul consumat prin neproducerea rezultatului prevăzut de lege, tentativa având însă ca rezultat specific o stare de pericol pentru valoarea socială împotriva căreia s-au îndreptat actele de executare. … 34.Sub aspectul laturii subiective, conținutul tentativei nu se deosebește de acela al infracțiunii-tip decât prin faptul că atitudinea psihică a autorului tentativei privește un rezultat care, deși urmărit sau prevăzut ca posibil ori ca probabil, nu s-a produs. Elementul subiectiv al tentativei este întotdeauna intenția directă sau indirectă. Celelalte condiții cerute de lege pentru existența infracțiunii – cum sunt cele privitoare la obiect, la subiecții infracțiunii, la locul și timpul săvârșirii acesteia – sunt identice la tentativă și la infracțiunea fapt consumat, fiind în aceeași măsură necesare și pentru existența tentativei.  … 35.Curtea constată că toate aceste caracteristici ale tentativei – ca formă atipică a infracțiunii – justifică soluția de politică penală adoptată, în mod tradițional, în dreptul penal român, în sensul incriminării limitate și sancționării penale diversificate a tentativei (în raport cu infracțiunea-tip), ca mijloc de apărare a valorilor sociale și de prevenire a infracțiunilor, teza diversificării fiind ea însăși o consecință firească a însușirii tezei incriminării limitate a tentativei. Prin urmare, nu se justifică sancționarea tentativei cu aceeași pedeapsă ca și infracțiunea consumată, întrucât tentativa se deosebește de aceasta prin neproducerea rezultatului caracteristic infracțiunii-tip, ceea ce înseamnă că tentativa nu prezintă același pericol social ca și fapta consumată. … 36.Așadar, Curtea reține că dispozițiile art. 33 alin. (2) din Codul penal reprezintă opțiunea legiuitorului și au fost adoptate de Parlament potrivit politicii sale penale, în considerarea rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul egalității în drepturi, consacrat de prevederile art. 16 din Constituție (Decizia nr. 25 din 6 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 4 decembrie 1996, Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragrafele 16 și 17, Decizia nr. 54 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 156 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 4 mai 2015, paragraful 13, și Decizia nr. 783 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 24 aprilie 2017). … 37.De altfel, așa cum se arată și în literatura de specialitate, argumentele aduse în sprijinul tezei referitoare la sistemul parificării pedepselor nu sunt convingătoare. Astfel, nu se poate face abstracție de faptul că în cazul tentativei – mai ales la infracțiunea de omor – rezultatul urmărit sau acceptat de infractor totuși nu s-a produs și decesul nu a intervenit, ceea ce înseamnă că, în lumea obiectivă, modificarea nu este substanțială și ireversibilă. Nu se poate accepta că acest fapt nu ar avea nicio importanță în aprecierea pericolului social al faptei și că tentativa, privită din punctul de vedere al infractorului, ar fi egală cu fapta consumată. … 38.Pentru motivele mai sus arătate, Curtea constată că dispozițiile art. 33 alin. (2) din Codul penal nu aduc atingere nici prevederilor constituționale ale art. 22 privind dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică. … 39.În fine, dintr-o analiză comparativă a dispozițiilor Codului penal român referitoare la pedepsirea tentativei și a prevederilor care reglementează această materie în alte coduri penale, rezultă că există similitudini (de exemplu, în Italia, Germania, Spania și Belgia), mai ales în ceea ce privește sistemul diferențiat/diversificat de pedepsire a tentativei în raport cu infracțiunea consumată și nepedepsirea tentativei absolut improprii, reținându-se, totodată, și anumite particularități. … 40.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de procuror în Dosarul nr. 2.947/3/2014* (571/2016) al Curții de Apel București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 33 alin. (2) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 decembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește