DECIZIA nr. 780 din 5 decembrie 2017

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 191 din 1 martie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 187 24/10/2012 ART. 10
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 187 24/10/2012 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE 286 17/07/2009
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 187 24/10/2012 ART. 10
ART. 1REFERIRE LALEGE 286 17/07/2009
ART. 4REFERIRE LALEGE 187 24/10/2012 ART. 10
ART. 4REFERIRE LALEGE 286 17/07/2009
ART. 5REFERIRE LALEGE 187 24/10/2012 ART. 10
ART. 5REFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997
ART. 5REFERIRE LACODUL PENAL 21/06/1968
ART. 6REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009
ART. 6REFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 6REFERIRE LACODUL PENAL 21/06/1968
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 73
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 73
ART. 9REFERIRE LADECIZIE 265 06/05/2014
ART. 9REFERIRE LALEGE 187 24/10/2012 ART. 10
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LALEGE 187 24/10/2012 ART. 10
ART. 12REFERIRE LALEGE 286 17/07/2009
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 13REFERIRE LAPROTOCOL 7 22/11/1984 ART. 4
ART. 13REFERIRE LAPROTOCOL 7 22/11/1984
ART. 13REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 13REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 210 12/04/2016
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 265 06/05/2014
ART. 14REFERIRE LALEGE 187 24/10/2012 ART. 10
ART. 14REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009
ART. 14REFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997
ART. 14REFERIRE LACODUL PENAL 21/06/1968
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 265 06/05/2014
ART. 15REFERIRE LALEGE 187 24/10/2012 ART. 10
ART. 15REFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 61
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 61
ART. 15REFERIRE LACODUL PENAL 21/06/1968
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 775 15/12/2016
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 545 12/07/2016
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 337 24/05/2016
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 822 03/12/2015
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 93 16/03/2023
ActulREFERIT DEDECIZIE 291 06/05/2021
ActulREFERIT DEDECIZIE 286 09/06/2020
ActulREFERIT DEDECIZIE 697 08/11/2018





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia-Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Oana Cristina Puică – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Radu Vasile Oros în Dosarul nr. 12.763/271/2015 al Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 723D/2016.

2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea penală din 27 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 12.763/271/2015, Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepția a fost ridicată de Radu Vasile Oros cu ocazia soluționării apelului într-o cauză penală privind săvârșirea mai multor infracțiuni aflate în concurs, dintre care una a fost comisă ulterior datei de 1 februarie 2014, iar celelalte anterior acestei date.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, în măsura în care impun nesocotirea efectelor unei hotărâri judecătorești definitive prin nesocotirea sporului de pedeapsă stabilit cu privire la faptele ce intră în componența unui concurs de infracțiuni săvârșite sub imperiul Codului penal din 1969. Consideră că sporul de pedeapsă stabilit de instanță cu privire la infracțiuni săvârșite în concurs sub imperiul legii penale anterioare constituie un drept câștigat, cu privire la care – în analizarea unui concurs de infracțiuni prin raportare la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, adică în condițiile săvârșirii unei infracțiuni concurente sub imperiul legii noi – instanța nu poate reveni. În caz contrar, ar însemna că se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri – ce a fost, eventual, și executată -, securitatea raporturilor juridice și principiul „ne bis in idem“. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a unui litigiu nu trebuie repusă în discuție. Arată că hotărârea penală definitivă învestită de lege cu autoritate de lucru judecat are un efect pozitiv și un efect negativ. Efectul pozitiv al lucrului judecat constă în aceea că dă naștere dreptului organelor competente de a trece la executarea dispozițiilor cuprinse în hotărâre (potestas agendi). Efectul negativ al lucrului judecat îl reprezintă împiedicarea pe care o produce cu privire la reanalizarea situației deduse judecății, prin crearea unui obstacol în readucerea în fața organelor judiciare a conflictului soluționat definitiv, efect concretizat în regula ne bis in idem.6.Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că, în realitate, problema supusă dezbaterii privește modul de interpretare a dispozițiilor legale, care revine exclusiv instanței de judecată. Totodată, arată că problema recontopirii – cu aplicarea sporului prevăzut de legea nouă – a unor pedepse stabilite sub imperiul legii vechi implică o retroactivitate a legii penale, punându-se în discuție compatibilitatea dispozițiilor de lege criticate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. În plus, pare a fi afectat și atributul legii de a fi previzibilă raportat la momentul comiterii unor infracțiuni concurente, având în vedere aplicarea unui spor de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de legea în vigoare la momentul săvârșirii acelor infracțiuni și care nu constituie pentru acuzat legea penală mai favorabilă, în condițiile în care sporul recalculat pentru infracțiunile comise anterior intrării în vigoare a noului Cod penal depășește cu mult atât pedeapsa cea mai grea stabilită în cadrul pluralității de infracțiuni, cât și sporul care a fost aplicat potrivit Codului penal din 1969. Astfel, instanța de judecată arată că, dacă pentru infracțiunea concurentă comisă sub incidența legii noi se aplică o pedeapsă cu amenda penală – cum este cazul în speță -, operațiunea de recontopire a pedepselor nu numai că pare să fie inutilă, dar impune acuzatului o sarcină disproporționată, pe care nu o putea prevedea la momentul comiterii infracțiunilor anterioare. Prin urmare, inculpatul trebuie să suporte o sarcină disproporționată, care se raportează la momentul săvârșirii noii infracțiuni, fără să se țină seama de efectele hotărârilor judecătorești anterioare – care au avut în vedere o altă legislație – și de natura pedepsei pronunțate potrivit legii noi, punându-se în discuție încălcarea principiului securității juridice.7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, prin lege organică se reglementează infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora, revenind legiuitorului rolul de a stabili tratamentul sancționator aplicabil concursului de infracțiuni, inclusiv în cazul succesiunii de legi penale în timp. 9.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 sunt constituționale. Arată că nu se poate susține că, prin aplicarea tratamentului sancționator potrivit legii noi în cazul pluralității de infracțiuni, s-ar ajunge la nerespectarea Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, prin care instanța de contencios constituțional a consacrat imposibilitatea combinării prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În cazul succesiunii de legi penale în timp cu privire la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, se va aplica legea penală mai favorabilă, independent de legea determinată ca fiind mai favorabilă în raport cu fiecare dintre infracțiunile concurente, fără a se putea spune că, astfel, s-ar crea o lex tertia prin combinarea prevederilor din legi succesive.10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins: „Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.“13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 4 privind dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 la Convenție.14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 210 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 13 iunie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că, în baza dispozițiilor criticate, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Cu alte cuvinte, dacă cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracțiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancționator al concursului va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârșit configurația concursului. Prin reglementarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, legiuitorul a urmărit să evite controversele doctrinare apărute în momentul intrării în vigoare a Codului penal din 1969, așa încât a consacrat explicit soluția majoritară conturată în practica acelei perioade, conform căreia tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile. Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 ar rezulta că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni s-ar putea aplica potrivit Codului penal din 1969 sau noului Cod penal atunci când toate infracțiunile din structura pluralității au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969. Cu alte cuvinte, s-ar putea susține că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 consacră, implicit, teza aplicării legii penale mai favorabile în funcție de instituții autonome. În această ipoteză, jurisprudența apărută după intrarea în vigoare a noului Cod penal a fost majoritară în a considera concursul de infracțiuni ca fiind o instituție autonomă. Legea penală mai favorabilă se determină prin raportare la fiecare instituție care se aplică în mod autonom, astfel că, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una dintre legi, care este mai favorabilă, aceasta nu excludea aplicarea dispozițiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracțiuni, dacă acestea sunt mai favorabile. S-a arătat că, de pildă, concursul de infracțiuni face parte dintre acele instituții juridico-penale (ca și prescripția, suspendarea executării pedepsei ș.a.) ale căror reguli se aplică, în cazul succesiunii de legi penale în timp, în mod autonom, independent de încadrarea juridică a faptelor după legea nouă sau după cea anterioară. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, s-a statuat însă că „dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile“, așa încât determinarea legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni va depinde de încadrarea juridică dată infracțiunilor concurente. Potrivit considerentelor Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, rațiunea pentru care, în esență, s-a apreciat că doar aplicarea globală a legii penale mai favorabile este constituțională – deoarece, în caz contrar, „prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor“ -, este aceea că, „în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu“. Crearea unei lex tertia de către judecător în aplicarea legii a determinat Curtea să statueze asupra imposibilității de a aplica legea penală pe instituții autonome, împiedicând astfel judecătorul să intre în sfera de atribuții a puterii legislative (paragraful 24).15.Totodată, prin decizia menționată, Curtea a reținut că, aparent, art. 10 din Legea nr. 187/2012 instituie, prin voința legiuitorului, o lex tertia, permițând, în privința tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, aplicarea unei alte legi decât cele aplicate pentru majoritatea infracțiunilor componente ale pluralității. Curtea a constatat, însă, că art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni care și-a desăvârșit configurația prin comiterea ultimei infracțiuni sub legea nouă, așa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului „legii mai conforme cu interesele apărării sociale“, care este legea nouă. Stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. De altfel, în aplicarea pedepsei rezultante, în ipoteza reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012, nu se poate reține existența unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracțiuni. În aceste condiții este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, așadar doar atunci când cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost săvârșită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. Inculpatul, prin săvârșirea unei infracțiuni și sub imperiul legii noi, a înțeles să o încalce și pe aceasta, expunându-se consecințelor care derivă din acest fapt, așa încât aplicarea dispozițiilor legii noi în privința concursului, în ipoteza săvârșirii unei infracțiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. În aceste condiții este pe deplin justificată opțiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni în mod diferit, după cum toate infracțiunile din structura pluralității au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, judecarea lor având loc sub legea nouă, situație tranzitorie în care aplicarea legii penale mai favorabile se va face potrivit Deciziei Curții nr. 265 din 6 mai 2014, ori cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se aplica pedeapsa rezultantă potrivit legii noi – ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment – sub incidența căreia s-a definitivat concursul de infracțiuni (paragraful 25). Pentru motivele mai sus arătate, Curtea a constatat că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 nu aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile (paragraful 26).16.În același sens sunt și Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, Decizia nr. 337 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 23 august 2016, Decizia nr. 545 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 21 octombrie 2016, și Decizia nr. 775 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 14 aprilie 2017. Apreciem că, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.17.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Radu Vasile Oros în Dosarul nr. 12.763/271/2015 al Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 decembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x