DECIZIA nr. 780 din 23 noiembrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2 din 12 martie 2012, pronunțată în recurs în interesul legii, excepție ridicată de Liviu Biliuță în Dosarul nr. 161/40/2018/a1 al Curții de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 983D/2018. … 2.La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepției a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată. … 4.Se arată că textul criticat de autorul excepției nu a fost folosit de instanța de judecată în analiza cauzei în care a fost invocată excepția, instanța neanalizând cererea formulată de către autor conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 2 din 12 martie 2012. În consecință, se susține că dispozițiile legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei, nefiind îndeplinită cerința prevăzută la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. … 5.Pentru a răspunde însă criticilor formulate de autorul excepției, se arată că mandatul european de arestare a devenit operațional pentru statele membre ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2004, iar pentru România la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, precum și că Legea nr. 302/2004 este aplicabilă de la data de 28 iunie 2004. Se susține că în intervalul de timp anterior menționat a fost aplicabilă în România procedura extrădării, aceasta fiind înlocuită, la data aderării României la Uniunea Europeană, de mandatul european de arestare, extrădarea rămânând aplicabilă doar în relația cu statele non-membre ale Uniunii Europene. Așa fiind, la momentul adoptării, Legea nr. 302/2004 nu putea să prevadă normele referitoare la aspectele invocate de autorul excepției. Se arată că, întrucât orice dispoziție legală nouă poate prezenta probleme în aplicare și, având în vedere prevederile procesual penale ce reglementează recursul în interesul legii și ale art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție și-a exercitat atribuția constituțională de unificare a aplicării legii, însă aceasta nu poate fi echivalată cu activitatea de legiferare, așa cum susține autorul excepției. În acest sens, se arată că, prin Decizia nr. 2 din 12 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii nu a făcut decât să aducă lămuriri cu privire la corecta aplicare a instituției procesual penale analizate. Pentru aceste motive, se conchide că Înalta Curte de Casație și Justiție nu și-a depășit atribuțiile constituționale cu prilejul pronunțării deciziei anterior menționate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6.Prin Încheierea din 19 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 161/40/2018/a1, Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2 din 12 martie 2012 pronunțată în recurs în interesul legii, excepție ridicată de Liviu Biliuță într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulate de autorul excepției, prin care acesta a solicitat constatarea prescrierii executării pedepsei cu închisoarea ce i-a fost aplicată. … 7.În motivarea excepției de neconstituționalitate se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009, nr. 901 din 17 iunie 2009, nr. 53 din 25 ianuarie 2011, nr. 783 din 26 septembrie 2012, nr. 224 din 13 martie 2012, nr. 448 din 29 octombrie 2013 și nr. 866 din 10 decembrie 2015. Se susține că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie o aplicare prin analogie a legii procesual penale, realizată prin extinderea, în cazul mandatului european de arestare, a aplicării unei prevederi legale referitoare la extrădare, aspect ce contravine dispozițiilor constituționale invocate. Se arată, în acest sens, că prin interpretarea anterior menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, fără a avea competența de a legifera, s-a substituit Parlamentului și că reglementarea mandatului european de arestare, la nivel european și la nivel național, nu cuprinde dispoziții legale referitoare la întreruperea prescripției executării pedepsei. Se susține că această extindere prin analogie a prevederilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 încalcă principiul separației puterilor în stat, este în defavoarea inculpatului și constituie o încălcare a principiului securității juridice și a principiului legalității. … 8.Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu șia exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2 din 12 martie 2012, pronunțată în recurs în interesul legii. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că autorul acesteia critică, în realitate, dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 2 din 12 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii. … 13.Dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, aveau următorul cuprins: „(2) Depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripția neîmplinită anterior.“ Ulterior invocării prezentei excepții de neconstituționalitate, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 mai 2019, dându-se textelor o nouă numerotare. În forma actuală a legii anterior menționate, dispozițiile legale criticate se regăsesc tot la art. 33 alin. (2) și au același conținut. … 14.Prevederile art. 414^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 au următorul conținut: „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, direct, sau ministrul justiției, prin intermediul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, are dreptul, pentru a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legilor penale și de procedură penală pe întreg teritoriul țării, să ceară Curții Supreme de Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești.“ … 15.Prin Decizia nr. 2/2012 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că „Transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autoritățile române către autoritățile judiciare ale altui stat membru, pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripției executării pedepsei.“ … 16.Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept și la calitatea legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, ale art. 61 alin. (1) referitoare la rolul și structura Parlamentului și ale art. 124 alin. (1) și (3) privind înfăptuirea justiției. … 17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa referitoare la contestarea constituționalității normelor în interpretarea dată acestora prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dezvoltat o analiză în două trepte, prima vizând respectarea competenței sale prevăzute de Constituție, iar cea de-a doua referitoare la raportarea la dispozițiile Constituției a conținutului normativ astfel determinat al normei criticate. Din perspectiva celei dintâi etape a analizei, Curtea Constituțională este competentă să controleze constituționalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. A admite o teză contrară contravine înseși rațiunii existenței Curții Constituționale, care și-ar nega rolul său constituțional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011, Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, sau Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013). Așadar, Curtea urmează să controleze constituționalitatea dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 2 din 12 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, raportate la cele ale art. 414^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968. … 18.În acest sens, Curtea constată că autorul acesteia critică, în realitate, soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 2 din 12 martie 2012 prin raportare la competența instanței supreme de a pronunța, prin deciziile de soluționare a recursurilor în interesul legii, soluții cu caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești. … 19.Referitor la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a pronunța astfel de soluții, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că această competență este prevăzută de art. 126 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale“, și că, în exercitarea acestei atribuții, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție. Potrivit aceleiași jurisprudențe, competența Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluționarea recursului în interesul legii este dublu circumstanțiată – numai cu privire la „interpretarea și aplicarea unitară a legii“ și numai cu privire la „celelalte instanțe judecătorești“ (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). … 20.De asemenea, prin Decizia nr. 446 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 19 octombrie 2020, paragraful 13, Curtea a reținut că recursul în interesul legii este un element al mecanismului de interpretare și aplicare unitară a legii, ce poate fi folosit în situațiile în care există o jurisprudență neunitară de o anumită consistență, și că acesta acoperă situațiile pentru viitor, în vederea unificării jurisprudenței.  … 21.Așadar, recursul în interesul legii este o cale extraordinară de atac, a cărei rațiune izvorăște din necesitatea asigurării interpretării și aplicării unitare a legii, ce are ca temei juridic dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituție. În scopul anterior menționat, legiuitorul a prevăzut, la art. 414^2-414^5 din Codul de procedură penală din 1968 și la art. 471-474^1 din Codul de procedură penală, o procedură care constituie un mecanism specific ce are ca finalitate pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în exercitarea rolului său constituțional, reglementat la art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, a unor decizii cu valoare de principiu în sfera interpretării și aplicării legii. Având în vedere natura cauzelor ce au ca obiect soluționarea recursurilor în interesul legii și scopul pronunțării lor, conform art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968 și art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe ex nunc.  … 22.Atribuția Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa recursuri în interesul legii este însă diferită de activitatea de legiferare, care, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, aparține exclusiv Parlamentului, acestea neputând fi confundate. Această concluzie se impune având în vedere rolul diferit al instituțiilor anterior menționate în cadrul celor două funcții – judecătorească și legislativă – ale statului, procedura diferită conform cărora funcționează și scopul diferit în care acestea își exercită atribuțiile constituționale.  … 23.Astfel, scopul căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii nu este acela de creare a unor norme de drept, ci cel de interpretare și aplicare unitară a legii pe întregul teritoriu al țării, Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțându-se, prin deciziile date cu prilejul soluționării recursului în interesul legii, exclusiv asupra chestiunilor de drept ce au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și care au ca temei norme juridice adoptate de Parlament, conform atribuției sale constituționale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.  … 24.În ceea ce privește mandatul european de arestare, acesta a fost reglementat prin Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 190 din 18 iulie 2002. Potrivit deciziei anterior menționate, mandatul european de arestare constituie o procedură de extrădare simplificată, ce se desfășoară între statele membre ale Uniunii Europene, în scopul eficientizării activității de cooperare judiciară internațională la nivelul acestora și a reprezentat un pas înainte, prin elementele de noutate, în planul predării infractorilor între statele membre, al simplificării și operativității cu care se realizează cooperarea juridică în interiorul Uniunii Europene. Așa fiind, Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a înlocuit Convenția europeană de extrădare, care, în prezent, este aplicabilă doar în relația dintre un stat membru și alte state din Europa ce nu sunt membre ale Uniunii Europene. Sfera de aplicare a mandatului european de arestare este însă similară celei a extrădării, această nouă instituție fiind incidentă atât în etapa urmăririi penale și a judecății, cât și în etapa ulterioară pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive. Practic, prin mandatul european de arestare se realizează transferul unei persoane dintr-un stat membru în altul, acest mecanism înlocuind procedura tradițională a extrădării, transfer ce poate fi realizat inclusiv în cazul recunoașterii mutuale a deciziilor în justiție, decizii ce se impun a fi executate automat pe întregul teritoriu al Uniunii Europene. … 25.În ceea ce privește cererea de extrădare, conform dispozițiilor art. 65 și 66 din Legea nr. 302/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 33 alin. (2) din același act normativ, aceasta poate fi formulată numai în condițiile în care persoana solicitată este localizată și statul de executare a cererii este cunoscut. În ipoteza în care persoana solicitată se sustrage de la urmărirea penală sau de la executare, iar aceasta nu poate fi localizată, instituția aplicabilă este cea a urmăririi internaționale în vederea extrădării. În acest scop, este emis un mandat de urmărire internațională, ale cărui emitere și difuzare nu au însă ca efect întreruperea prescripției, imposibilitatea localizării persoanei în cauză și a determinării statului de executare dând naștere unei imposibilități obiective de formulare și depunere a cererii de extrădare de către autoritățile române. Aceasta întrucât, în ipoteza anterior menționată, autoritățile române nu au posibilitatea de a se manifesta în sensul tragerii la răspundere penală a persoanei urmărite sau al supunerii acesteia la executarea unei pedepse, manifestare ce reprezintă esența cauzelor ce întrerup prescripția. … 26.Prin urmare, instituția extrădării constituie regula generală, în timp ce mandatul european de arestare constituie regula specială, care se completează cu dispozițiile din materia extrădării, în privința aspectelor pe care mandatul european de arestare nu le prevede.  … 27.Într-adevăr, în privința mandatului european de arestare, Legea nr. 302/2004 nu prevede, în mod expres, o cauză specială de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale și a executării pedepsei, astfel cum reglementează dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 cu privire la extrădare.  … 28.Având în vedere însă raportul dintre cele două instituții, incidența regulilor generale din domeniul extrădării în cazul mandatului european de arestare nu are ca fundament analogia legii penale, ci principiul conform căruia legea specială se completează cu legea generală în privința acelor aspecte nereglementate de cea dintâi.  … 29.Or, mandatul european de arestare reprezintă o formă nouă, cu un grad de eficiență sporit, a extrădării, motiv pentru care incidența, în cazul acestuia, a prevederilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 – care instituie o cauză specială de întrerupere a cursului prescripției, atât a răspunderii penale, cât și a executării pedepsei, prin formularea sau depunerea cererii de extrădare – constituie consecința logică a aplicării principiului de drept mai sus menționat.  … 30.La fel ca în cazul extrădării, se impune însă a fi făcută distincția între procedura transmiterii mandatului european de arestare în situația în care persoana solicitată este localizată și procedura aplicabilă în situația în care persoana în cauză nu este localizată. În cea dintâi ipoteză anterior menționată, transmiterea mandatului european de arestare se face potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (3) lit. a) și ale art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, în mod direct, de către autoritățile judiciare române autorităților judiciare ale statului membru pe teritoriul căruia a fost localizată persoana solicitată. În ipoteza în care persoana solicitată nu este, însă, localizată, transmiterea mandatului european de arestare se realizează prin difuzarea acestuia de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pe canale specifice. … 31.Transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autoritățile române către autoritățile judiciare ale statului solicitat este similară cererii de extrădare, întrunind toate elementele acesteia, astfel că, în această ipoteză, sunt aplicabile dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, ce reglementează o cauză specială de întrerupere a prescripției. Aceasta întrucât transmiterea mandatului european de arestare de către autoritățile române autorităților statului membru al Uniunii Europene semnifică o manifestare a autorităților române în sensul solicitării ca persoana care a săvârșit fapta prevăzută de legea penală să fie predată acestora în vederea urmăririi penale, a judecării sau a executării unei pedepse. Așa fiind, această manifestare constituie o cauză care justifică întreruperea prescripției răspunderii penale sau a executării pedepsei. Cu atât mai mult, efectul întreruptiv de prescripție, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, se va produce în situația în care față de persoana solicitată este luată măsura arestării provizorii în vederea predării în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile române, momentul arestării reprezentând momentul executării obligației persoanei la respectarea dreptului statului român. … 32.În cea de-a doua ipoteză mai sus enunțată, aceea în care persoana solicitată nu este localizată, iar mandatul european de arestare este transmis prin difuzarea acestuia prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, cauza specială de întrerupere a cursului prescripției reglementată la art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu este incidentă, deoarece, în acest caz, transmiterea mandatului european de arestare nu prezintă elementele specifice cererii de extrădare și nu poate fi asimilată acesteia, atât timp cât nu există o solicitare expresă de predare adresată autorităților statului de executare care să vizeze persoana căutată și care să fi fost efectiv localizată pe teritoriul acelui stat. … 33.Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că similitudinea soluției pronunțate de instanța supremă prin Decizia nr. 2 din 12 martie 2012, pentru motivele reținute în considerentele acestei decizii, nu constituie o aplicare prin analogie a legii penale, ci consecința raționamentului juridic arătat de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul aceleiași decizii. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia anterior menționată, a analizat rațiunea și natura juridică a instituției prescripției executării pedepsei, raportând aplicarea acesteia atât la prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, cât și la cele ale art. 127 din Codul penal din 1969. Rațiunea prescripției executării pedepsei este aceeași cu cea a prescripției răspunderii penale, eficiența executării pedepsei diminuându-se până la dispariție prin trecerea unui interval de timp suficient de mare în care sancțiunea nu a fost executată. Prin natura sa juridică, prescripția, fie că este a executării pedepsei, fie că vizează însăși răspunderea penală, apare ca o renunțare anticipată a autorităților de a cere sau a impune sancțiuni penale executabile, dacă acestea nu s-au produs întro perioadă apreciată ca fiind rezonabilă de legiuitor. Pe de altă parte, dispozițiile art. 127 din Codul penal din 1969 statuau cu privire la întreruperea cursului prescripției executării, în sensul că termenul de prescripție a executării pedepsei prevăzut în art. 126 din Codul penal din 1969, pentru persoana fizică, se întrerupe prin începerea executării pedepsei sau prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni, iar sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripție de la data sustragerii.  … 34.Având în vedere aceste considerente, precum și distincția evidențiată între transmiterea directă a mandatului european de arestare și transmiterea acestuia prin difuzare, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dispozitivul Deciziei nr. 2 din 12 martie 2012, a arătat că doar transmiterea directă a mandatului european de arestare are efect de întrerupere a prescripției executării pedepsei, nu și transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare. … 35.Totodată, Decizia nr. 2 din 12 martie 2012, criticată de autorul excepției, a fost pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii potrivit mecanismului prevăzut la art. 414^2 și următoarele din Codul de procedură penală din 1968 și la art. 471 și următoarele din Codul de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (4) și ale art. 61 alin. (1) din Constituție, aceasta fiind sesizată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, și ale art. 127 din Codul penal din 1969 ce reglementa întreruperea cursului prescripției executării pedepsei, cu întrebarea „dacă transmiterea, potrivit dispozițiilor legale în materie, a unui mandat european de arestare emis de către autoritățile judiciare române constituie sau nu o cauză specială de întrerupere a prescripției executării pedepsei“. … 36.Pentru aceste considerente, Curtea reține că dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 2 din 12 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin raportare la cele ale art. 414^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, nu contravin prevederilor art. 1 alin. (4) și ale art. 61 alin. (1) din Constituție.  … 37.În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție, autorul nu formulează argumente referitoare la lipsa conformității normei legale criticate cu prevederile constituționale anterior enumerate, motiv pentru care critica anterior menționată nu poate fi analizată în prezenta cauză.  … 38.În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin dispozițiile legale criticate, a prevederilor constituționale ale art. 124 alin. (1) și (3) referitoare la înfăptuirea justiției, acestea nu sunt incidente în prezenta cauză, întrucât reglementează înfăptuirea justiției în numele legii și independența judecătorilor.  … 39.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liviu Biliuță în Dosarul nr. 161/40/2018/a1 al Curții de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 2 din 12 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, raportate la cele ale art. 414^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 noiembrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește