DECIZIA nr. 77 din 22 februarie 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 19 aprilie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 61
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 61
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 61
ART. 4REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 61
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ART. 10REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 61
ART. 11REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 64
ART. 13REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 71
ART. 13REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 72
ART. 14REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 61
ART. 15REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 196
ART. 15REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 336
ART. 16REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 61
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 463 13/11/1997
ART. 20REFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997
ART. 20REFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997 ART. 81
ART. 20REFERIRE LACODUL PENAL 21/06/1968
ART. 20REFERIRE LACODUL PENAL 21/06/1968 ART. 81
ART. 23REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 61
ART. 26REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 32REFERIRE LADECIZIE 27 12/03/1996
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 4
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 4
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 34REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 34REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 35REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 61
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 26
ART. 37REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009
ART. 37REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 1
ART. 37REFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997
ART. 37REFERIRE LACODUL PENAL 21/06/1968
ART. 38REFERIRE LADECIZIE 366 25/06/2014
ART. 38REFERIRE LADECIZIE 573 03/05/2011
ART. 38REFERIRE LADECIZIE 476 08/06/2006
ART. 38REFERIRE LADECIZIE 86 27/02/2003
ART. 38REFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ART. 40REFERIRE LALEGE 254 19/07/2013
ART. 40REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009
ART. 40REFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997 ART. 52
ART. 40REFERIRE LACODUL PENAL 21/06/1968 ART. 52
ART. 41REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 41REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 7
ART. 42REFERIRE LADECIZIE 799 18/11/2015
ART. 42REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 42REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 44REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 217
ART. 48REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 48REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 48REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 48REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 48REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 48REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Afrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr. 43.119/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.371D/2016.2.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Voicu Petre, doamna avocat Sorina Dumitrescu din cadrul Baroului București, cu delegație la dosar și lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Voicu Petre a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.4.Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 733D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal, excepție ridicată din oficiu de către instanța de judecată în Dosarul nr. 12.035/212/2016 al Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. 5.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.6.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.7.Reprezentantul legal al părții Voicu Petre este de acord cu conexarea dosarelor.8.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se opune conexării dosarelor.9.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 733D/2017 la Dosarul nr. 3.371D/2016, care a fost primul înregistrat. 10.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul doamnei avocat Sorina Dumitrescu, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, art. 61 din Codul penal definește ce este amenda, iar art. 61 alin. (3) din același cod reglementează cu privire la obligația stabilirii amenzii în funcție de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Având în vedere că art. 74 din Codul penal este în totalitate constituțional, pe cale de consecință înseamnă că și teza criticată este constituțională. Cu privire la critica referitoare la faptul că judecătorul, în procesul de deliberare, poate aplica amenzi excesive sau mult diminuate în funcție de criteriul averii, se arată că o astfel de critică vizează modul de aplicare a legii, fapt inadmisibil. 11.De asemenea se arată că nu există niciun fel de discriminare, iar dacă teza criticată nu ar fi fost desprinsă din conținutul în ansamblu căruia îi aparține, s-ar putea constata că la art. 64 din Codul penal se prevede și posibilitatea ca, în situația în care această amendă nu ar putea fi executată, cel care este supus unei astfel de sancțiuni să o poată contesta în vederea înlocuirii cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. 12.Așa fiind, având în vedere atât aceste considerente, cât și pe cele formulate în concluziile scrise, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.13.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Autorul acesteia susține că ar exista o discriminare pe criteriul averii, deoarece la stabilirea cuantumului unei zile-amendă se ține seama de situația materială a persoanei condamnate. Astfel, potrivit prevederilor art. 72 alin. (2) din Codul penal, la alegerea dintre pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii se ține seama de criteriile generale de individualizare din art. 71 alin. (1) din același cod. Prin urmare, situația materială a persoanei condamnate nu poate justifica alegerea între cele două feluri de pedepse. De asemenea, dacă o persoană este condamnată la o pedeapsă cu închisoare, acea persoană, în mod evident, nu obține venituri din prestarea muncii sale pe perioada detenției. Acest argument este folosit și pentru cazul aplicării pedepsei amenzii cu privire la sistemul zilelor-amendă, deoarece persoana va fi lipsită de veniturile sale din munca prestată pe perioada corespunzătoare zilelor-amendă. Fiecare persoană are anumite venituri, iar cuantumul unei zile-amendă este diferit. Rațiunea sistemului zilelor-amendă este lipsirea persoanei de veniturile pe care ea le-ar obține dacă ar munci în acele zile. Sistemul este aplicat matematic în unele țări fără a exista vreo limită maximă a cuantumului unei zile-amendă, fiind un sistem care nu a fost însușit de către legiuitorul român, în sensul că aplicarea nu este matematică, însă criteriul avut în vedere este același respectiv, persoana va fi lipsită de veniturile pe care ea le-ar obține dacă ar munci. Reglementări similare se regăsesc în Croația, Germania, Elveția, precum și în alte state.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:14.Prin încheierile din 13 decembrie 2016 și 23 februarie 2017, pronunțate în dosarele nr. 43.119/4/2015 și nr. 12.035/212/2016, Judecătoria Sectorului 4 București – Secția penală și Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal.15.Excepția a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de reprezentantul Ministerului Public din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și, respectiv, instanța de judecată, cu prilejul soluționării unor cauze penale la fond și în apel în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 336 și art. 196 din Codul penal.16.În motivarea excepției de neconstituționalitate, procurorul și, respectiv, instanța de judecată, în calitate de autori ai excepției, susțin că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, întrucât dispozițiile art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal, prevăzând situația materială a condamnatului drept criteriu la stabilirea de către instanță a cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă, nu fac altceva decât să instituie un mecanism generator de discriminare pozitivă sau negativă pe criteriul averii.17.Astfel, atunci când instanța de judecată va aplica pedeapsa amenzii unor persoane aflate în aceeași situație juridică, dar diferite în ceea ce privește situația materială, dacă va fi respectat criteriul prevăzut de textul contestat, se va putea ajunge la situația inechitabilă ca, pentru persoana fără mijloace materiale, să se stabilească o sumă corespunzătoare pentru ziua-amendă într-un cuantum redus, iar cu privire la persoana care are o situație materială prosperă să se stabilească o sumă corespunzătoare pentru ziua-amendă într-un cuantum orientat spre limita maximă prevăzută de lege.18.Totodată, în situația în care pedeapsa amenzii este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii, în cazul unor persoane aflate în aceeași situație juridică, se va putea ajunge la situația inacceptabilă ca, pentru persoana fără mijloace materiale, instanța să aplice pedeapsa închisorii, doar pentru că respectiva persoană nu și-ar permite să achite o amendă, iar în cazul persoanei care dispune de resurse materiale suficiente, instanța să aplice pedeapsa amenzii, din singurul motiv că această persoană are posibilitatea să execute pedeapsa, prin plata amenzii.19.Așa fiind, prin obligarea instanței de judecată ca în procesul de individualizare judiciară a pedepsei amenzii penale să țină seama de nivelul veniturilor inculpatului și implicit de averea acestuia se creează o situație discriminatorie pe motiv de avere. În plus, acest criteriu este dificil de cuantificat, întrucât legiuitorul nu a limitat veniturile la care se face raportarea ca fiind doar cele realizate pe teritoriul național, iar instanța de judecată nu are instrumentele necesare pentru a putea stabili complet situația de fapt premisă referitoare la criteriul averii.20.Sub acest aspect, dar cu privire la o altă dispoziție din Codul penal din 1968, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 463 din 13 noiembrie 1997 prin care a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 4 din Codul penal din 1968, reținând în considerente discriminarea pe criteriul averii.21.Având în vedere aceste considerente, este evident că reglementarea criticată determină o discriminare pe criteriul averii, fiind inadmisibil ca, la aplicarea și stabilirea cuantumului pedepsei, instanța de judecată să aibă în vedere situația materială a inculpaților.22.Judecătoria Sectorului 4 București – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece prin prevederea situației materiale a condamnatului la stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă, textul legal arătat nu face altceva decât să instituie un mecanism generator de discriminare (pozitivă sau negativă) pe criteriul averii.23.De asemenea, atunci când instanța de judecată va aplica pedeapsa amenzii unor persoane aflate în aceeași situație juridică, dar diferite în ce privește situația materială, dacă va fi respectat criteriul prevăzut de art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal, se va putea ajunge la situația inechitabilă ca pentru persoana fără mijloace materiale să se stabilească o sumă corespunzătoare pentru ziua-amenzii într-un cuantum redus, iar cu privire la persoana care are o situație materială bună să se stabilească o sumă corespunzătoare pentru ziua-amendă într-un cuantum orientat spre limita maximă prevăzută de lege.24.Totodată, în situația în care pedeapsa amenzii este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii, în cazul unor persoane aflate în aceeași situație juridică, se va putea ajunge la situația inacceptabilă ca, pentru persoana fără mijloace materiale, instanța să aplice pedeapsa închisorii, doar pentru că respectiva persoană nu și-ar permite să achite o amendă, iar în cazul persoanei care dispune de resurse materiale suficiente, instanța să aplice pedeapsa amenzii, din singurul motiv că această persoană are posibilitatea să execute pedeapsa, prin plata amenzii.25.Ca atare, este evident că reglementarea criticată determină o discriminare pe criteriul averii, fiind inadmisibil ca, la aplicarea și stabilirea cuantumului pedepsei, instanța de judecată să aibă în vedere situația materială a inculpaților.26.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.27.Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, egalitatea în fața legii presupune, în ceea ce privește sancțiunile penale, ca persoanele care au comis o faptă prevăzută de legea penală să resimtă aceleași consecințe, iar sancțiunile să aibă același grad de severitate pentru persoanele care au comis fapte similare.28.Această egalitate a sancțiunilor penale nu poate fi realizată decât adaptând cuantumul amenzii penale la situația materială a infractorului. Egalitate nu înseamnă, în acest caz, plata unei sume identice de bani către stat, amenda având natura unei sancțiuni penale și nu pe aceea a unei despăgubiri.29.În context este necesară raportarea la veniturile persoanei condamnate, astfel încât, prin aplicarea unei amenzi proporționale cu veniturile, persoanelor care au comis aceleași fapte prevăzute de legea penală să se aplice, în concret, sancțiuni de severitate similară.30.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, prin introducerea sintagmei „situația materială“ a inculpatului se creează un sistem echitabil și, în același timp, umanitar de pedepsire pentru diferitele persoane. Introducerea unui astfel de sistem dă posibilitatea condamnatului de a returna statului veniturile de care a fost păgubit prin infracțiune, mai ales dacă a urmărit un folos material prin infracțiunea comisă.31.Având în vedere faptul că principiul egalității de tratament juridic constă în aplicarea echitabilă a unei norme de drept subiectelor aflate în cazuri identice sau similare, Avocatul Poporului apreciază că textul legal criticat nu aduce atingere art. 16 alin. (1) din Constituție, ci are menirea de a conduce la o individualizare judiciară corectă, eficientă și echitabilă a pedepsei amenzii, în limitele prevăzute de legiuitor și cu respectarea criteriilor generale de individualizare.32.În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că textul art. 16 alin. (1) din Constituție, coroborat cu cel al art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală, vizează discriminările prohibite, nu și pe cele admisibile, vizează deci „discriminarea negativă“, nu și „discriminarea pozitivă“, ținând seama de specificitatea unor situații sau de scopul realizării unei justiții distributive, pentru a anula sau pentru a diminua inegalitățile obiective. Totodată, textele constituționale arătate vizează egalitatea între cetățeni cât privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi, nu identitatea de tratament juridic cât privește exercitarea sau realizarea unor drepturi. Astfel se explică nu numai admisibilitatea unui tratament juridic diferit și privilegiat față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui (Decizia nr. 27 din 12 martie 1996).33.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:34.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.35.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal cu denumirea marginală Stabilirea amenzii, care au următorul conținut: „(3) Instanța stabilește numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa“.36.Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și dispozițiile art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice referitor la egalitatea în fața legii a persoanelor, fără discriminare.37.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în titlul III s-au reglementat pedepsele și categoriile de pedepse și acestea sunt, potrivit art. 53-55 din Codul penal, pedepse principale, accesorii și complementare. De asemenea, pedepsele principale sunt de trei feluri, și anume detențiunea pe viață, închisoarea și amenda (a se vedea art. 53 din Codul penal). Totodată, cât privește pedeapsa amenzii, aceasta cunoaște o nouă reglementare, dar și o sferă de aplicare semnificativ lărgită față de Codul penal din 1969, prin creșterea numărului infracțiunilor ori a variantelor acestora pentru care amenda poate fi aplicată atât ca pedeapsă unică, cât și ca pedeapsă alternativă la pedeapsa închisorii. Un prim element de noutate constă în calcularea amenzii prin sistemul zilelor-amendă, care, prin mecanismul de determinare a cuantumului, asigură o mai bună individualizare a pedepsei concret aplicate atât sub aspectul proporționalității, exprimat prin numărul zilelor-amendă, cât și al eficienței, prin determinarea valorii unei zile-amendă ținând seama de situația patrimonială a condamnatului. În acest sens, pentru determinarea cuantumului amenzii se individualizează mai întâi numărul zilelor-amendă, cuprins între 30 și 400 de zile, care se înmulțește cu suma corespunzătoare unei zile-amendă cuprinsă între 10 lei și 500 lei. Instanța va stabili numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei, iar cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa.38.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).39.În acest context, Curtea constată că situația juridică a inculpaților condamnați, pentru aceleași infracțiuni, deși nu este diferită, opțiunea legiuitorului de a conferi judecătorului libertatea ca, în procesul de individualizare a pedepselor, să țină seama de situația materială a condamnatului stabilind un tratament juridic diferențiat, își găsește justificare obiectivă și rezonabilă în împrejurarea că în societatea actuală există diferențieri între persoane cu privire la venit, la avere, la standardul de viață, la posibilitățile date de familia din care face parte și la câștigurile obținute prin activități diverse. 40.Totodată, cu privire la actualul Cod penal, deși nu mai menține dispozițiile art. 52 din Codul penal din 1969 cu privire la esența pedepsei și scopurile acesteia și nici dispozițiile care interziceau cauzarea de suferințe fizice sau înjosirea persoanei condamnatului, acestea fiind cuprinse în Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, Curtea constată că, indiferent de tipul pedepsei (privative sau neprivative de libertate), aceasta a fost și rămâne principalul mijloc de realizare a scopului legii penale. De aceea, scopul pedepsei coincide cu scopul legii penale și reprezintă atât un mijloc de reeducare a condamnatului, cât și o măsură de constrângere a acestuia pentru formarea unei atitudini corecte față de muncă, de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. 41.În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în vederea analizării caracterului de pedeapsă, în sensul art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se verifică scopul sancțiunii (dacă este punitiv sau compensatoriu), implicarea organelor de urmărire penală și dacă este consecința exercitării abuzive a unui drept sau consecința infracțiunii. Cu alte cuvinte, conceptul de „pedeapsă“ cuprins în această prevedere prezintă, ca și cele de „drepturi și obligații cu caracter civil“ și „acuzație în materie penală“ din articolul 6 paragraful 1, un sens distinct, autonom (a se vedea, în special, cu privire la „drepturile civile“, Hotărârea din 31 martie 1992, pronunțată în Cauza X împotriva Franței din 31 martie 1992, și, în cazul „acuzațiilor penale“, Hotărârea din 27 august 1991, pronunțată în Cauza Demicoli împotriva Maltei, paragraful 31). Pentru a asigura eficacitatea protecției oferite de art. 7, Curtea trebuie să rămână liberă să depășească aparențele și să evalueze pentru sine dacă o anumită măsură constituie o „pedeapsă“. De aceea, obiectivele prevenirii și reparării sunt în concordanță cu cele ale represiunii și pot fi considerate elementele constitutive ale noțiunii de pedeapsă (a se vedea Hotărârea din 9 februarie 1995, pronunțată în Cauza Welch împotriva Regatului Unit, paragrafele 27, 30).42.Așa fiind, atunci când instanța de judecată apreciază că se impune aplicarea pedepsei amenzii, ea trebuie să aibă în vedere esența, funcția, dar și scopul pedepsei, întrucât un cuantum identic al sumei corespunzătoare unei zile-amendă produce un impact psihologic diferit în mintea condamnaților în funcție de situația materială a acestora. Prin urmare, în măsura în care se dorește obținerea aceleiași finalității se impune obiectiv și rezonabil ca acest cuantum să fie stabilit în funcție de posibilitățile financiare ale persoanei în cauză, deoarece, deși se sancționează o faptă trecută, se urmărește prevenirea pentru viitor a altor sau a acelorași fapte de către același făptuitor. De aceea, Curtea constată că tocmai absența criteriului referitor la situația materială a condamnatului ar duce la o uniformizare a unor situații de fapt diferite. Prin urmare, legiuitorul are competența constituțională de a valoriza diferit sancțiunea aplicată dacă situațiile de fapt, precum cea din speță, sunt diferite. De aceea, egalitatea materială sau de rezultat primează și este de preferat față de o egalitate formală, aceasta din urmă fiind susceptibilă de a produce încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție (cu privire la conceptul de egalitate materială și formală a se vedea Decizia nr. 799 din 18 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 19 noiembrie 2015, paragraful 68).43.În concluzie, egalitatea în fața legii presupune, în ceea ce privește sancțiunile penale, ca persoanele care au comis o faptă prevăzută de legea penală să resimtă aceleași consecințe, cu atât mai mult cu cât amenda penală are natura unei sancțiuni penale, și nu pe aceea a unei despăgubiri.44.De altfel, o reglementare similară se regăsește în art. 217 alin. (2) din Codul de procedură penală ce vizează conținutul cauțiunii, potrivit căruia „Valoarea cauțiunii este de cel puțin 1.000 lei și se determină în raport cu gravitatea acuzației aduse inculpatului, situația materială și obligațiile legale ale acestuia“. Cu privire la instituția cauțiunii, instanța de la Strasbourg a statuat că aceasta nu are ca scop repararea prejudiciului, ci prezența inculpatului la audieri. De aceea, ea va fi apreciată în principal în raport cu persoana în cauză și cu resursele sale, în așa fel încât să confere încrederea că existența cauțiunii va acționa ca o frână suficientă pentru a înlătura orice încercare de fugă (a se vedea Hotărârea din 27 iunie 1968, pronunțată în Cauza Neumeister împotriva Austriei, paragraful 30 § 14). Totodată prin Hotărârea din 6 noiembrie 2007, pronunțată în Cauza Mușuc împotriva Republicii Moldova, paragraful 42, s-a statuat că mărimea cauțiunii trebuie „evaluată, în principal, în funcție de persoana în cauză, bunurile acesteia […]“. 45.Așa fiind, Curtea constată că aceleași rațiuni sunt valabile mutatis mutandis și cu privire la posibilitatea legiuitorului de a reglementa criterii legale de stabilire a pedepsei în funcție de starea materială conferind instanței dreptul de a stabili cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă și în funcție de situația materială a condamnatului în așa fel încât pedeapsa astfel dispusă să-și atingă finalitatea urmărită.46.De altfel, instituția zilelor-amendă se regăsește și în alte state europene. De exemplu, în Codul penal finlandez pedeapsa amenzii este în funcție de numărul de zile de condamnare, iar valoarea unei amenzi pe zi a fost stabilită la o sumă rezonabilă în raport cu solvabilitatea condamnatului. Valoarea rezonabilă este considerată pentru o zi a 60-a parte din venitul lunar al persoanei condamnate cu amendă, din care se scad taxele și impozitele stabilite prin lege și o sumă fixă pentru consumul de bază. Responsabilitățile de întreținere pe care le are persoana condamnată pot contribui la reducerea amenzii, iar bunurile deținute pot duce la o creștere a amenzii.47.Dispoziții similare referitoare la instituția zilelor-amendă se regăsesc și în art. 131-3 din Codul penal francez, precum și în art. 40 și art. 41 din Codul penal german. 48.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de reprezentantul Ministerului Public din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr. 43.119/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția penală și de instanța de judecată în Dosarul nr. 12.035/212/2016 al Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 61 alin. (3) teza a doua din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția penală și Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 22 februarie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x