DECIZIA nr. 767 din 28 noiembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3), art. 172 alin. (10), art. 281 alin. (1), art. 282 alin. (1), art. 334 alin. (2), art. 345 alin. (1) și alin. (3), art. 346 alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și ale art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție. Excepția a fost ridicată de Ioan David Ciceo în Dosarul nr. 1.250/117/2017/a1 al Tribunalului Cluj – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.709 D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată în ceea ce privește dispozițiile art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, ale art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, precum și ale art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, invocând cu privire la acestea deciziile Curții Constituționale nr. 860 din 18 decembrie 2018 și nr. 437 din 28 iunie 2018, ale căror considerente își mențin valabilitatea și în cauza de față. Tot astfel, este neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a art. 334 alin. (2), art. 345 alin. (3), art. 346 alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Codul de procedură penală, întrucât noțiunea de „neregulamentar“, cuprinsă în sintagma „rechizitoriul este neregulamentar întocmit“ este clară și previzibilă în raport cu art. 345 alin. (3), art. 342 și art. 328, din care rezultă ce trebuie să cuprindă rechizitoriul, faptul că acesta este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. În ceea ce privește art. 345 alin. (1), excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă, ținând seama de Decizia Curții Constituționale nr. 802 din 5 decembrie 2017, iar în ceea ce privește art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 11 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.250/117/2017/a1, Tribunalul Cluj – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (3), art. 172 alin. (10), art. 281 alin. (1), art. 282 alin. (1), art. 334 alin. (2), art. 345 alin. (1) și alin. (3), art. 346 alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și ale art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție. Excepția a fost ridicată de David Ioan Ciceo în dosarul menționat, având ca obiect soluționarea unei cauze penale în procedura camerei preliminare. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 încalcă dispozițiile constituționale ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitor la principiul prezumției de nevinovăție, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 2 cu privire la prezumția de nevinovăție a oricărei persoane acuzate din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, rapoartele de constatare nu pot constitui mijloace de probă în procesul-penal, întrucât în privința inspectorilor antifraudă nu subzistă garanțiile imparțialității și obiectivității în sensul conferit de dreptul la un proces echitabil, motiv pentru care nu se pot substitui experților în realizarea unor lucrări științifice. Lipsa de imparțialitate și obiectivitate a inspectorilor antifraudă se datorează faptului că, așa cum rezultă din cuprinsul art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, aceștia sunt angajați ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), persoană care reprezintă statul român în dosarele care au ca obiect infracțiuni economico-financiare și care, ulterior, se constituie parte civilă în dosar. Așadar, inspectorul antifraudă nu poate fi considerat un specialist în sensul legii penale raportat la faptul că acesta este subordonat persoanei vătămate/părții civile în procesul penal, aspect care îl face incompatibil să efectueze rapoarte de constatare din cauza lipsei de imparțialitate și obiectivitate, având tot interesul personal și profesional să constate un prejudiciu cât mai mare, de cele mai multe ori contrar documentelor pe care le-a avut la dispoziție. Mai mult, specialistul antifraudă se află sub controlul direct și sub autoritatea procurorului conform art. 4 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, potrivit cărora „Inspectorii antifraudă prevăzuți la alin. (9) își desfășoară activitatea sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului în cadrul căruia funcționează“. În aceste condiții, rapoartele de constatare întocmite de către inspectorii antifraudă, din dispoziția procurorului, reprezintă doar probe constituite pro causa de către parchet în scopul susținerii acuzațiilor care i se aduc persoanei, așa cum s-a întâmplat și în cazul inculpatului, iar nu în scopul aflării adevărului, așa cum prevede expres art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală.  … 6.Referitor la prevederile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 și ale art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, se arată că încalcă dispozițiile constituționale ale art. 11 – Dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 – Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, ale art. 24 alin. (1) – Dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 6 – Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece creează cadrul utilizării unui procedeu probator ce constituie prerogativa exclusivă a unor specialiști aflați în raport de subordonare față de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fără ca legiuitorul să impună vreo garanție procesuală care să asigure caracterul echitabil al acestui procedeu. Se arată că inculpatul nu a beneficiat de posibilitatea de a propune un expert parte care să participe la activitățile desfășurate de specialiștii din cadrul DNA și nu a avut ocazia de a propune obiective noi sau de a formula obiecțiuni cu privire la întrebările formulate de către procuror. Un asemenea mod de lucru generează un dezechilibru vădit între acuzare și apărare, mai cu seamă între procedeele probatorii pe care le au la dispoziție reprezentanții Ministerului Public în vederea obținerii de probe care să susțină acuzațiile ce sunt aduse și posibilitățile de care dispun persoanele acuzate în combaterea acestor acuzații. Această situație nu face altceva decât să reflecte o încălcare flagrantă a uneia din garanțiile dreptului la un proces echitabil recunoscută ca atare de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și anume egalitatea armelor, care, în esența sa, urmărește să creeze o armonie între principiul preeminenței interesului public și respectarea drepturilor de care trebuie să beneficieze orice suspect sau inculpat pe parcursul procesului penal. Totodată, procesul penal nu poate fi desfășurat în mod echitabil în măsura în care nu este garantat dreptul la apărare al persoanei acuzate. Or, în măsura în care dispozițiile cuprinse în art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 atribuie în mod implicit persoanei acuzate un rol pasiv în ceea ce privește procedeul probator vizat, aceasta fiind pusă direct în situația de a lua cunoștință de rezultatul acestuia, prin comunicarea raportului de constatare deja efectuat, fără ca ulterior dispunerii efectuării acestei constatări sau pe parcursul efectuării lucrărilor să poată să intervină în vreun fel, este suprimată în mod vădit posibilitatea acesteia de a se apăra. … 7.În ceea ce privește art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, s-a arătat că acesta este neconstituțional în măsura în care permite efectuarea constatării de către specialiștii din cadrul DNA care se află în raport de subordonare față de procurori și care în desfășurarea activității, inclusiv a constatărilor, execută dispoziții ale procurorilor care sunt obligatorii potrivit legii. Această reglementare aduce o atingere gravă art. 21 alin. (3) din Constituție privind dreptul la un proces echitabil, pentru că specialiștii nu pot fi imparțiali, iar lipsa lor de imparțialitate afectează imparțialitatea justiției. Această manieră de reglementare a utilizării constatărilor ca procedee probatorii și a rapoartelor specialiștilor ca mijloace de probă face posibilă inserarea în cuprinsul constatărilor și a concluziilor a unor aspecte de fapt contrare realității, la sugestia organului de urmărire penală cu consecința vătămării grave a dreptului inculpatului la un proces corect și cu afectarea gravă a obiectivelor justiției de aflare a adevărului și de soluționare a cauzei penale în acord cu acest principiu.  … 8.Prevederile art. 346 alin. (3) lit. a), art. 334 alin. (2), art. 345 alin. (3) și ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală contravin, în opinia autorului excepției, dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitoare la principiile statului de drept și calitatea legilor, ale art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 – Tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul la un proces echitabil, deoarece prin utilizarea în art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală a noțiunii „neregulamentar“, cuprinsă în sintagma „rechizitoriul este neregulamentar întocmit“ se încalcă garanțiile accesibilității, clarității și previzibilității care trebuie să caracterizeze normele legale, lăsând loc arbitrarului. Implicit, și celelalte prevederi cuprinse în art. 334 alin. (2), art. 345 alin. (3) și art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt la rândul lor neconstituționale pentru aceleași considerente. Mai întâi, se observă că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, prin termenul „neregulamentar“ se înțelege un avertisment, o sancțiune administrativă aplicată unui angajat pentru o abatere disciplinară și prin care se atrage atenția acestuia că va fi sancționat mai aspru la o nouă abatere, sancțiune aplicată de arbitru sportiv pentru joc neregulamentar și care, la repetarea abaterii, poate fi urmată de eliminarea sportivului din joc. Astfel, cel mai probabil, legiuitorul a avut intenția să se refere la noțiunea de neregulat. Or, inclusiv cuvântul neregulat, având semnificațiile pe care le are, este impropriu a fi utilizat în actualul Cod de procedură penală. Trecând peste aspectele de ordin lingvistic privind nepotrivirea acestei noțiuni, se mai arată că termenul de „neregularitate“ nu este definit de legiuitor în contextul în care se îndepărtează, în mod evident, de ceea ce înseamnă nelegal în cadrul procesului penal. Este neclar ce înseamnă regulamentar în actualul Cod de procedură penală. Noțiunile neregulamentar și neregularitate, utilizate în art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, intră în contradicție flagrantă cu noțiunea de legalitate la care face referire art. 342 din același cod. În această din urmă prevedere legală nu se precizează că procedura în cameră preliminară ar avea ca obiect verificarea regularității actului de sesizare al instanței. Așa fiind, dacă se au în vedere conceptele de sancțiune procesuală și remediu procesual, obiectul procedurii în cameră preliminară este golit de conținut din perspectiva remediilor oferite de legiuitor în cazul încălcării prevederilor legale privind legalitatea întocmirii rechizitoriului, ca act de urmărire penală, și sesizarea instanței de judecată. Dat fiind că noțiunea de regularitate nu este definită de legiuitor, așa cum se știe, în practica judiciară există serioase dificultăți de aplicare a prevederilor cuprinse în art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, fiind lăsate în sarcina participanților la procesul penal interpretarea și aplicarea acesteia. Ca urmare, dispozițiile legale nu satisfac garanțiile de accesibilitate, previzibilitate și claritate a legii, astfel că participanții la procesul penal nu au niciun reper în funcție de care să își adapteze acțiunile procesuale în faza camerei preliminare. Se arată în acest sens că practica majoritară este orientată în sensul că neregularitatea rechizitorului poate conduce la restituirea cauzei la parchet doar în situația în care din cuprinsul acestuia lipsesc elementele indicate de art. 328 din Codul de procedură penală. În condițiile în care rechizitoriul nu conține unul sau mai multe elemente la care face referire articolul indicat mai sus, se pune întrebarea dacă nu ne aflăm într-o situație care conduce la constatarea neregularității acestuia. Totodată, în lipsa unui remediu efectiv, instanța ar fi pusă în situația de a nu putea stabili limitele și obiectul judecății, în sensul art. 371 din Codul de procedură penală, pe baza unor probe legal administrate în cursul urmăririi penale, ceea ce este inadmisibil. Echivocul noțiunii de neregularitate, utilizată în art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, transformă această prevedere legală într-o normă neclară, inaccesibilă și imprevizibilă, lăsând loc arbitrarului și permițând eludarea prevederilor privind sesizarea instanței de judecată (în special art. 328 din Codul de procedură penală). … 9.Prevederile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală contravin, în opinia autorului excepției, dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitor la România ca stat de drept și la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 – Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 – Dreptul la apărare și ale art. 53 – Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dispozițiilor art. 6 – Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, din modalitatea de redactare a textului contestat rezultă că soluționarea cererilor și a excepțiilor se face prin raportare la lucrările și materialul dosarului de urmărire penală și a oricăror noi înscrisuri prezentate, astfel că, în concepția legiuitorului, apare ca fiind inadmisibilă o cerere de audiere a unor convorbiri telefonice interceptate dintr-o cauză disjunsă, sens în care se restrânge în mod nejustificat posibilitatea persoanelor interesate de a se apăra în cursul acestei proceduri. Mai mult, sintagma „înscrisuri noi prezentate“ este una echivocă, lăsând loc arbitrarului, întrucât pare să îngrădească inclusiv posibilitatea judecătorului de cameră preliminară și a părților de a solicita depunerea unor înscrisuri, dacă acestea nu sunt prezentate, probabil de părți, de avocații acestora și de procuror, pentru că nu se poate identifica cum altfel ar putea fi prezentate înscrisuri în camera preliminară, într-un cadru legal. Astfel, în mod cert noțiunea „înscrisuri noi prezentate“ lasă loc arbitrarului.  … 10.Se mai susține că prevederile art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitor la România ca stat de drept și la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 131 – Rolul Ministerului Public și ale art. 132 alin. (1) referitor la activitatea procurorilor care se desfășoară potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției, deoarece legiuitorul nu a prevăzut expres printre cazurile de nulitate absolută încălcarea dispozițiilor legale privind necompetența materială și după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală, lăsând loc arbitrarului și afectând securitatea raporturilor juridice în materia penală în cursul urmăririi penale.  … 11.De asemenea, dispozițiile art. 102 alin. (3) și ale art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5), ale art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 și ale art. 53 întrucât, așa cum rezultă din conținutul art. 102 din Codul de procedură penală, domeniul de aplicare a excluderii îl constituie probele obținute în mod nelegal, iar nulitățile privesc acte procesuale și procedurale întocmite fără respectarea legii. Introducerea art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală afectează major intenția legiuitorului de a constitui din excludere o instituție autonomă față de sancțiunea nulității. Cu toate că este menținută, excluderea devine subsumată, derivată din constatarea nulității, nemaiavând caracter autonom. Se mai susține că este grav încălcat dreptul la apărare, deoarece se pretinde ca, prin raportare la teoria nulităților, să se facă dovada vătămării suferite ca urmare a administrării probei cu încălcarea dispozițiilor legale. Prin raportare la dispozițiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile pe baza lucrărilor, a materialului de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, de foarte multe ori dovedirea vătămării apare ca fiind fie greoaie, fie uneori imposibilă. Cu titlu de exemplu, se arată că este imposibilă dovedirea unei vătămări procesuale în cazul invocării nulității relative a probelor obținute cu încălcarea dispozițiilor legale privind competența materială și funcțională a organului de urmărire penală.  … 12.În ceea ce privește art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, se arată că acesta condiționează sancțiunea nulității relative de dovedirea unei vătămări, fapt ce împiedică dreptul de acces la justiție, în sensul art. 21 alin. (3) din Constituție, dat fiind că de cele mai multe ori vătămările nu pot fi probate de participanții care invocă încălcarea unor drepturi prevăzute de lege. În situația în care se constată încălcarea unor prevederi legale, mai ales cele care reglementează anumite drepturi și garanții procesuale, vătămarea procesuală constă tocmai în restrângerea posibilităților părții de susținere a intereselor sale legitime. Astfel, în mod nejustificat, art. 282 alin. (1) răstoarnă sarcina probei, petentul fiind pus în imposibilitate de a dovedi vătămarea. Dacă petentul invocă încălcarea unui drept, în mod firesc organelor judiciare ar trebui să le revină sarcina probei, în sensul că, în realitate, nu a suferit nicio vătămare, nu invers. Așa cum este formulat, art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală lasă loc arbitrarului.  … 13.Tribunalul Cluj – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 și ale art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale (Decizia nr. 952 din 23 septembrie 2008, Decizia nr. 850 din 9 iunie 2009, Decizia nr. 133 din 7 martie 2013 și Decizia nr. 297 din 28 aprilie 2015). De asemenea, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 este neîntemeiată, întrucât se impune aplicarea mutatis mutandis a argumentelor raționamentelor Curții Constituționale cuprinse în deciziile date în dezlegarea unor excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 și ale art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, inculpatul formulând critici de neconstituționalitate similare legate de statutul specialiștilor – angajați ANAF, detașați în cadrul unităților de parchet, sub aspectul independenței și imparțialității lor și a concluziilor exprimate de aceștia, a posibilității utilizării rapoartelor de constatare ca mijloace de probă în cursul procedurilor judiciare.  … 14.Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală are, pe fondul său, în opinia instanței, caracter pertinent, apreciindu-se că se impune a fi admisă în considerarea argumentelor prezentate în susținerea acesteia. … 15.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) și ale art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, aceasta este, în opinia instanței, neîntemeiată. Astfel, contrar susținerilor inculpatului, sarcina probei pentru dovedirea vătămării drepturilor procesuale nu constituie o încălcare a prezumției de nevinovăție și nicidecum nu generează pentru titularul normei încălcate o veritabilă probatio diabolica. A admite că nu este necesară dovada vătămării pentru cazurile de la art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, din perspectiva regimului juridic al nulităților, ar însemna transformarea tuturor cazurilor de nulitate relativă în cazuri de nulitate absolută. Împrejurarea că sunt edictate norme cu privire la validitatea actelor de urmărire penală nu înseamnă că ori de câte ori acestea sunt încălcate, în planul dreptului procesual, se poate vorbi de o vătămare adusă drepturilor și intereselor legitime ale părților. Referitor la legalitatea administrării probelor, judecătorul de cameră preliminară a mai reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în principiu nu este interzisă folosirea în procesul penal a unei probe obținute în mod nelegal dacă procedura în ansamblul ei este echitabilă, iar inculpatul a avut posibilitatea contestării ei. În asemenea cazuri este suficientă remedierea încălcării dreptului persoanei acuzate prin constatarea în dreptul intern a încălcării și acordarea de compensații, care nu sunt întotdeauna materiale, ci și prin readministrarea probelor, fără a fi necesară excluderea probei astfel obținute. Judecătorul de cameră preliminară face trimitere la jurisprudența în materie, respectiv Decizia nr. 383 din 27 mai 2015 și Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015.  … 16.Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 alin. (3) lit. a), ale art. 334 alin. (2), ale art. 345 alin. (3) și ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară apreciază că este neîntemeiată, criticile fiind nefondate. Astfel, conținutul noțiunii de rechizitoriu „neregulamentar“ întocmit la care se referă dispozițiile art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală este, până în acest moment, determinat de o practică judiciară constantă, într-o modalitate compatibilă cu standardele constituționale și convenționale privind previzibilitatea, claritatea și accesibilitatea legii interne, prin raportare la prevederile art. 327, art. 328 cu referire la art. 286 alin. (2), art. 330 și ale art. 331 din Codul de procedură penală. Întocmirea actului de sesizare într-o modalitate contrară exigențelor legii și care, finalmente, nu are aptitudinea de a învesti instanța de judecată se sancționează cu o sancțiune procesuală specifică – remedierea neregularităților actului de sesizare de procuror în condițiile art. 345 alin. (3) și, în caz de neconformare, restituirea cauzei la procuror potrivit art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, însă numai pentru situația în care neregularitatea actului de sesizare, ce nu a fost remediată în termenul acordat, atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății. … 17.Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, se apreciază că aceasta este întemeiată. Astfel, în procedura de cameră preliminară, pentru dovedirea temeiniciei cazurilor de nulitate relativă invocate pentru nerespectarea dispozițiilor ce guvernează activitatea de urmărire penală ori de obținere a probelor în această fază a procesului penal, este posibilă doar administrarea probei cu înscrisuri înfățișate de părți ori administrate la cererea acestora. Or, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, instanța de contencios constituțional a stabilit, într-un mod neechivoc, că inculpatul sau avocatul acestuia poate solicita judecătorului de cameră preliminară administrarea de probe în vederea dovedirii neregularității actelor de urmărire penală sau a probelor administrate. Limitarea probelor ce pot fi administrate în cursul procedurii de cameră preliminară în strânsă legătură cu obiectul acesteia (la solicitarea părților și în scopul amintit) este de natură a atrage vicii de neconstituționalitate a textului art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală și, în cele din urmă, a suprima dreptul părții la un proces echitabil.  … 18.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 19.Guvernul consideră că dispozițiile legale ale art. 102 alin. (3), art. 172 alin. (10), art. 282 alin. (1), art. 334 alin. (2), art. 345 alin. (1) și alin. (3), art. 346 alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și ale art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție sunt constituționale, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. Astfel, prin Decizia nr. 302/2017, Curtea Constituțională a decis că „soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penal, este neconstituțională“. Or, odată cu declararea ca neconstituționale de către Curtea Constituțională a acestor dispoziții, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală a devenit, din perspectiva criticilor, inadmisibilă.  … 20.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, ale art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 și ale art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, Guvernul face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale care își păstrează valabilitatea și în cauza de față (Decizia nr. 133 din 7 martie 2013, Decizia nr. 190 din 3 aprilie 2014, Decizia nr. 297 din 28 aprilie 2015). … 21.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, Guvernul face trimitere la Decizia nr. 383 din 27 mai 2015 care, deși a fost pronunțată cu privire la dispozițiile art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală, își păstrează valabilitatea și pentru prevederile criticate în prezenta cauză. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 alin. (3) lit. a), art. 334 alin. (2), art. 345 alin. (3) și ale art. 346 alin. (4), Guvernul face trimitere la Decizia nr. 224 din 13 martie 2012. De asemenea, cu privire la definiția legală a sintagmei „neregularități ale actului de sesizare“, se arată că, de vreme ce legiuitorul infraconstituțional a folosit termenul de „neregularitate“ în sensul său comun, acela de „abatere de la normă, de la forma obișnuită; deviere“, o definiție nu este necesară. Doctrina a explicat faptul că „neregularitatea“ include atât aspecte de nelegalitate propriu-zisă (neregularitate în sens restrâns), cât și aspectele care țin de întocmirea necorespunzătoare a rechizitoriului, fără a putea fi „suprapuse“ peste încălcarea unei norme juridice determinate. În acest din urmă caz, este vorba, de exemplu, de descrierea insuficientă a faptei deduse judecății, de imprecizia configurării participației penale în cazul unei pluralități de făptuitori etc. … 22.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:23.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 24.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (3) – Excluderea probelor obținute în mod nelegal, art. 172 alin. (10) – Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării, art. 281 alin. (1) – Nulitățile absolute, art. 282 alin. (1) – Nulitățile relative, art. 334 alin. (2) – Reluarea urmăririi penale în caz de restituire, art. 345 alin. (1) și alin. (3) – Procedura în camera preliminară și ale art. 346 alin. (3) lit. a) și alin. (4) – Soluțiile, toate din Codul de procedură penală, precum și dispozițiile art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, și ale art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește dispozițiile art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Curtea constată că au fost abrogate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 199/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019. Având în vedere însă motivarea excepției de neconstituționalitate, precum și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a constatat că „sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate în redactarea de la momentul sesizării cu excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză.  … 25.Textele de lege criticate aveau următorul cuprins:– Art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală: „Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei“.;  … – Art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală: „Constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.“;  … – Art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală:(1)Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind:a)compunerea completului de judecată;  … b)competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; … c)publicitatea ședinței de judecată; … d)participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; … e)prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; … f)asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.“;  …  … – Art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală: „Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.“;  … – Art. 334 alin. (2) din Codul de procedură penală: „În cazul în care hotărârea se întemeiază pe dispozițiile art. 346 alin. (3) lit. a), reluarea se dispune de către conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior prevăzut de lege, numai atunci când constată că pentru remedierea neregularității este necesară efectuarea unor acte de urmărire penală. Prin ordonanța de reluare a urmăririi penale se vor menționa și actele ce urmează a fi efectuate.“;  … – Art. 345 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală:(1)La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile formulate ori excepțiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părților și ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum și ale procurorului. […](3)În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularități ale actului de sesizare sau în cazul în care sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare și comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei“.;  … – Art. 346 alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Codul de procedură penală:(3)Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:a)rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății; […] … (4)În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularități ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancționat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății.“;  … – Art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013: (4)În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziția procurorului:a)constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii“; …  … – Art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002:(1)În cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți, prin ordin al procurorului șef al acestei direcții, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.(2)Specialiștii prevăzuți la alin. (1) au calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din Direcția Națională Anticorupție. Specialiștii au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici, cu excepțiile menționate în prezenta ordonanță de urgență. De asemenea, specialiștii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu modificările și completările ulterioare.“ …  … 26.Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 și ale art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 au mai fost supuse controlului Curții Constituționale din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) și alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 (paragrafele 26-35). În acest sens, Curtea a reținut că secțiunea IX din Codul de procedură penală din 1968 reglementa materia constatărilor tehnico-științifice și a celor medico-legale, art. 112 referindu-se la folosirea unor specialități, iar art. 115 la raportul de constatare tehnico-științifică. Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (10) din noul Cod de procedură penală, „constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora“. Prin decizia mai sus menționată Curtea a făcut referire la Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009, prin care a constatat că dispozițiile cuprinse în Codul de procedură penală din 1968 ce legiferează posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialiști – atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei – nu sunt de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părților, care au posibilitatea de a formula cereri în fața instanțelor judecătorești, de a administra orice probe în apărarea lor și de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea, observând dispozițiile art. 3 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, a reținut că dispozițiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de acești specialiști constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condițiile în care art. 5 alin. (2) din același cod prevede că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului; în plus, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând și coroborând probele care nu au valoare prestabilită (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 22). Totodată, Curtea a reținut că, deși norma procesual penală nu definește sintagma „specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare“, prin actele normative edictate, conform atribuțiilor sale constituționale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acestea (de exemplu, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul Național Anticorupție), legiuitorul a stabilit domeniile de competență ale specialiștilor ce urmează să își desfășoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condițiile de numire a acestora și statutul lor. Constatările tehnico-științifice efectuate de către acești specialiști constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 25 și 26). … 27.În continuare, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus menționată, Curtea a reținut că, în varianta inițială a Codului de procedură penală, art. 172 se referea exclusiv la dispunerea efectuării expertizei, efectuarea constatării tehnico-științifice fiind introdusă ulterior prin art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013. Astfel, Curtea a constatat că în prezent art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condițiile dispunerii efectuării expertizei, cât și pe cele ale dispunerii efectuării constatării. Potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară și opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit art. 172 alin. (9) din același act normativ, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii, pe când constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei, părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de acestea. De asemenea, dispozițiile Codului de procedură penală reglementează, de exemplu, incompatibilitatea expertului (art. 174), drepturile și obligațiile expertului (art. 175), înlocuirea expertului (art. 176), procedura efectuării expertizei (art. 177), dispoziții care nu sunt aplicabile în materia constatărilor. În ceea ce privește efectuarea constatării, Curtea observă că dispozițiile procesual penale reglementează, la art. 181^1, doar obiectul constatării și conținutul raportului de constatare. Mai mult, Curtea a reținut că, deși după introducerea în Codul de procedură penală a instituției constatării, legiuitorul reglementase obligația dispunerii efectuării unei expertize când concluziile raportului de constatare erau contestate, acest aspect a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Astfel, în prezent, nu mai subzistă obligația organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, dispunerea efectuării expertizei în acest caz rămânând la aprecierea organului judiciar. … 28.Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reținut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-științifice se dispun când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Așadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgența, consemnarea anumitor elemente – care constituie probe în procesul penal – înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acțiunea timpului sau prin acțiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabilește dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită o faptă penală. Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că, atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepția, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. … 29.Așa fiind, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus citată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 3 alin. (3) și alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate și aplicate prin coroborare cu dispozițiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-științifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepție, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. … 30.De asemenea, dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală au fost, la rândul lor, supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 și 24 din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. În acest sens Curtea a reținut prin decizia menționată (paragrafele 19-22), mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 190 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2014, prin care a realizat un control de constituționalitate cu privire la prevederile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare), respingând, ca neîntemeiată, respectiva excepție. Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, „(1) În cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți, prin ordin al procurorului șef al acestei direcții, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. (2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) au calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din Direcția Națională Anticorupție. Specialiștii au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici, cu excepțiile menționate în prezenta ordonanță de urgență. De asemenea, specialiștii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu modificările și completările ulterioare. (3) Constatarea tehnico-științifică efectuată din dispoziția scrisă a procurorului de specialiștii prevăzuți la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condițiile legii. (4) Constatările tehnico-științifice și expertizele pot fi efectuate și de alți specialiști sau experți din instituții publice sau private române sau străine, organizate potrivit legii, precum și de specialiști sau experți individuali autorizați sau recunoscuți, potrivit legii“. Cu prilejul menționat, Curtea a constatat că dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 întrunesc exigențele impuse de un proces echitabil, inclusiv pe cea referitoare la necesitatea respectării principiului egalității armelor de care părțile pot dispune în cadrul unei proceduri judiciare. Astfel, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a reținut că partea interesată are posibilitatea ca, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, în condițiile art. 250-254 din Codul de procedură penală din 1968, să ia cunoștință de existența constatării tehnico-științifice ca mijloc de probă efectuat de specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Subsecvent, poate formula obiecțiuni la raportul de constatare sau poate contesta în fața instanței de judecată, în condiții de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv. De asemenea, Curtea a observat că în procesul deliberării judecătorul verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea și aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-științifice întocmite de specialiștii prevăzuți de textele de lege criticate, astfel că informațiile conținute în constatările tehnico-științifice nu pot crea, în mod concret, riscul unui abuz de procedură. … 31.Totodată, cu privire la statutul specialiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Curtea a constatat – prin Decizia nr. 190 din 3 aprilie 2004, precitată – că desfășurarea activității acestora sub directa conducere, supraveghere și sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparțialitate a acestora. Pe de altă parte, soluția legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală (Decizia nr. 133 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, și Decizia nr. 242 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 9 iulie 2013). De asemenea, Curtea a constatat că simpla abrogare a alin. (3) și (4) ale art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, prin legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, nu poate fi considerată, în sine, un argument de neconstituționalitate și un element de noutate în măsură să conducă la un reviriment jurisprudențial, mai ales că dispozițiile art. 172 alin. (7), (9) și (10) din noul Cod de procedură penală preiau soluția legislativă cuprinsă în art. 11 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, abrogarea acestora din urmă având ca scop eliminarea normelor redundante. Astfel, art. 172 din noul Cod de procedură penală prevede că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de acești specialiști constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din noul Cod de procedură penală, un mijloc de probă, în condițiile în care art. 5 alin. (2) din același cod prevede că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând și coroborând probele care nu au valoare prestabilită. În fine, așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016 (paragraful 26), constatările tehnico-științifice efectuate de către specialiștii care funcționează în cadrul organelor judiciare constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. În același sens este și Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 17 martie 2017. … 32.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală și ale art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 și art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 33.Cu privire la critica art. 346 alin. (3) lit. a), art. 334 alin. (2), art. 345 alin. (3) și art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea constată că prin Decizia nr. 260 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 5 august 2015, paragraful 34 și următoarele, a reținut că din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție (în acest sens Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014). De asemenea, Curtea a observat că instanța de contencios constituțional a reținut că obiectul procedurii desfășurate în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competență și la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzația în materie penală. Așa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, aceasta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecății, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta și pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care trebuie să le combată (Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016). Totodată, Curtea a observat că în procedura camerei preliminare instanța de judecată va analiza și se va pronunța, în consecință, asupra legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Astfel, restituirea cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară va avea loc doar ca urmare a excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale, având în vedere necesitatea refacerii în totalitate a urmăririi penale, probele administrate anterior neputând fi valorificate în niciun mod, fiind considerate a fi fost obținute în mod nelegal. În cazul în care judecătorul de cameră preliminară exclude doar o parte a probelor, constatând îndeplinite celelalte condiții, va dispune începerea judecății. În acest context, Curtea a observat că, potrivit art. 341 alin. (11) din Codul de procedură penală, „probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei“. Astfel, judecata va purta având în vedere numai acele probe care nu au fost excluse de judecătorul de cameră preliminară. De asemenea, potrivit art. 385 din Codul de procedură penală, „dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea de probe noi, instanța dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor“.  … 34.Distinct de considerentele enunțate, Curtea mai constată că „neregularitatea“ nu echivalează cu o ilegalitate, întrucât, potrivit art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, aceasta se circumscrie unor scopuri determinate, și anume imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că drepturile și interesele inculpatului nu sunt încălcate, astfel că nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora textele criticate încalcă art. 1 alin. (3) și (5) referitor la România ca stat de drept și la calitatea legilor, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul la un proces echitabil. … 35.Cu privire la critica referitoare la dispozițiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia soluționarea cererilor și a excepțiilor se face prin raportare la lucrările și materialul dosarului de urmărire penală și a oricăror noi înscrisuri prezentate, Curtea constată că prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluționarea cererilor și excepțiilor formulate ori a excepțiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror noi înscrisuri prezentate“ este neconstituțională. În motivarea soluției de admitere, Curtea a reținut că dispozițiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 75/2016, limitează mijloacele de probă ce pot fi administrate în procedura de cameră preliminară, în vederea verificării legalității administrării probelor, doar la „înscrisurile noi prezentate“, revenindu-se în acest fel la constatarea formală a legalității probelor, astfel cum s-a reținut în Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014. Totodată, Curtea a constatat că dispozițiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 75/2016, limitează exercițiul procesual al judecătorului de cameră preliminară și independența sa în realizarea actului de justiție, pe de o parte, și încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al părților și persoanei vătămate, în componenta sa referitoare la egalitatea armelor, pe de altă parte. Reținând că decizia de admitere a Curții Constituționale a fost pronunțată la data de 5 decembrie 2017, iar încheierea de sesizare a instanței de contencios constituțional în prezentul dosar este anterioară acestei date, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală. … 36.În ceea ce privește critica formulată cu privire la dispozițiile art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia acestea sunt neconstituționale întrucât nu s-a prevăzut printre cazurile de nulitate absolută încălcarea dispozițiilor legale privind necompetența materială și după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală, Curtea constată că prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională. În motivarea soluției de admitere, Curtea a reținut că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispozițiilor referitoare la competența după materie și după persoană se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica, și implicit determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. Tocmai de aceea, legiuitorul codurilor de procedură penală anterioare a prevăzut sub sancțiunea nulității absolute nerespectarea normelor de competență materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, vătămarea procesuală fiind, în această situație, prezumată iuris et de iure. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a mai constatat că, prin eliminarea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația ce decurge din respectarea principiului legalității, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) și (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție. Reținând că, deși formulate cu privire la întregul alin. (1) al art. 281 din Codul de procedură penală, criticile autorului excepției vizează, în esență, soluția legislativă constatată neconstituțională, precum și faptul că decizia de admitere a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 17 iulie 2017, iar încheierea de sesizare a instanței de contencios constituțional în prezentul dosar este anterioară acestei date, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală. … 37.În ceea ce privește critica formulată cu privire la dispozițiile art. 102 alin. (3) și ale art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală potrivit căreia persoana interesată trebuie, în pofida dispozițiilor constituționale invocate, să facă dovada vătămării în cazul nulităților relative, Curtea constată că prin Decizia nr. 531 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 23 noiembrie 2017, paragraful 26 și următoarele, s-a făcut trimitere la Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragrafele 19-27, prin care s-a reținut că nulitatea relativă este o nulitate virtuală, ce derivă din principiul fundamental al legalității și rezultă din încălcarea dispozițiilor legale referitoare la desfășurarea procesului penal, altele decât cele expres prevăzute de lege, care atrag nulitatea absolută. Aceasta poate fi invocată de către procuror, părți și subiecții procesuali principali, atunci când au un interes procesual propriu în respectarea dispozițiilor legale încălcate. Prin urmare, nulitatea relativă se caracterizează prin faptul că intervine atunci când, prin încălcarea dispozițiilor legale, s-a produs o vătămare drepturilor participanților la procesul penal, anterior enumerați, că aceasta trebuie invocată într-o anumită etapă a procesului penal sau într-un anumit moment procesual, prevăzute de lege, că aceasta se acoperă atunci când titularii dreptului de a o invoca nu își exercită acest drept în termenul de decădere prevăzut de lege și prin faptul că subiecții procesuali care pot invoca nulitatea relativă trebuie să aibă calitatea prevăzută de lege, precum și un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale pretins încălcate. Așadar, cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziții procesual penale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută. Cu toate acestea, cele mai întâlnite cauze de nulitate relativă se referă la reglementarea regulilor de bază, a principiilor sau a altor cerințe care asigură organizarea și desfășurarea procesului penal, competența organelor judiciare, sesizarea organelor judiciare, reglementarea formei și a conținutului actelor procedurale, procedura de citare și de comunicare a actelor procedurale, reglementarea termenelor procedurale și reglementarea administrării probelor. Din analiza celor două forme ale nulității – nulitatea relativă și nulitatea absolută – Curtea a constatat că regimul juridic al acestora, sub aspectul cazurilor în care pot fi invocate și al momentului până la care pot fi invocate, reprezintă opțiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale. În acest sens, Curtea a reținut că limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulitățile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia a etapei camerei preliminare (în acest sens, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). Prin urmare, Curtea a constatat că nu este afectat dreptul la un proces echitabil al participanților la procesul penal. În cadrul procesual supus regulilor mai sus analizate, participanții la procesul penal beneficiază de garanțiile specifice dreptului fundamental prevăzut la art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, putându-și apăra inclusiv drepturile și interesele procesuale sau procedurale, în cadrul unei proceduri penale contradictorii, caracterizată prin egalitatea armelor și prin caracterul rezonabil al termenului de soluționare a cauzelor. … 38.Distinct de considerentele mai sus arătate, Curtea a mai reținut că obligația inculpatului care invocă nulitatea relativă de a dovedi vătămarea drepturilor sale, vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului, nu privește vinovăția sau nevinovăția acestuia. Astfel, nulitatea relativă rezultă din încălcarea dispozițiilor legale referitoare la desfășurarea procesului penal, altele decât cele expres prevăzute de lege, care atrag nulitatea absolută, și privesc reglementarea regulilor de bază, a principiilor sau a altor cerințe care asigură organizarea și desfășurarea procesului penal, competența organelor judiciare, sesizarea organelor judiciare, reglementarea formei și a conținutului actelor procedurale, procedura de citare și de comunicare a actelor procedurale, reglementarea termenelor procedurale și reglementarea administrării probelor. În concluzie, Curtea constată că invocarea dispozițiilor constituționale nu poate fi reținută.  … 39.De asemenea, prin Decizia nr. 87 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 19 iunie 2019, paragraful 56 și următoarele, Curtea a mai statuat că în cazul nulităților absolute vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiție în sensul dovedirii existenței acesteia, pe când în cazul nulităților relative vătămarea produsă prin nerespectarea legii trebuie dovedită de cel care invocă această sancțiune. Chiar și dovedită fiind, se va constata incidența nulității relative numai dacă vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 133 din 18 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 5 aprilie 2004, Decizia nr. 868 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 31 iulie 2008, și Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, a reținut că nulitatea reprezintă o sancțiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul a instituit regula potrivit căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deși inițial nu au respectat formele procedurale, își pot atinge scopul prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce și să dovedească vătămarea pretinsă. Condiționarea anulării actului de procedură care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege de existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în alt mod nu are semnificația unei sustrageri a acestuia de la aplicarea sancțiunilor legale sau a unei „derogări“ de la obligativitatea respectării legii. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constatată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar argumentele mai sus arătate își păstrează valabilitatea și în cauza de față cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) și art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală. … 40.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) și ale art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan David Ciceo în Dosarul nr. 1.250/117/2017/a1 al Tribunalului Cluj – Secția penală. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor, în același dosar, al aceleiași instanțe, și constată că dispozițiile art. 102 alin. (3), art. 172 alin. (10), art. 282 alin. (1), art. 334 alin. (2), art. 345 alin. (3), art. 346 alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Codul de procedură penală, precum și dispozițiile art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și ale art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Cluj – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește