DECIZIA nr. 761 din 22 octombrie 2020

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 13/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 1 februarie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ActulREFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 153 28/06/2017 CAP. 1
ActulREFERIRE LALEGE 153 28/06/2017
ActulREFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 CAP. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ART. 1REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 CAP. 1
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 126 10/03/2020
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 850 12/12/2019
ART. 4REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 CAP. 1
ART. 4REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ART. 5REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017
ART. 5REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ART. 5REFERIRE LAORD DE URGENTA 79 08/11/2017
ART. 5REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015
ART. 6REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 CAP. 1
ART. 6REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 10
ART. 7REFERIRE LAORD DE URGENTA 79 08/11/2017
ART. 7REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ART. 11REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 CAP. 1
ART. 12REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ART. 13REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 CAP. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 22
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 41
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 126 10/03/2020
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 77 18/02/2020
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 700 31/10/2019
ART. 15REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ART. 16REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017
ART. 16REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 41
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 41
ART. 17REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 765 15/06/2011
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 47
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 20REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 38
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 21REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017
ART. 23REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017
ART. 23REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 CAP. 1
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 896 30/06/2011
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 289 07/06/2005
ART. 24REFERIRE LADECIZIE 107 01/11/1995
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 25REFERIRE LADECIZIE 53 19/02/2002
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 28REFERIRE LALEGE 153 28/06/2017 ART. 10
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 667 15/12/2022





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia-Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Simina Popescu-Marin – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) și a celor cuprinse în anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcții publice de conducere“ nr. crt. 3 și în nota „Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Simona Gabriela Crăciun, Elena Evelina Buzea, Dana Sorina Șuteu, Angela Ruja, Maria Rus, Ioana Luminița Orza, Nicoleta Nichita, Camelia Gherman, Veronica Țambrea, Sorina Ignat și Teodora Daniela Marc în Dosarul nr. 2.431/102/2018 al Tribunalului Mureș – Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.257D/2019.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, spre exemplu, Decizia nr. 126 din 10 martie 2020 și Decizia nr. 850 din 12 decembrie 2019.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 15 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.431/102/2018, Tribunalul Mureș – Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) și a celor cuprinse în anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcții publice de conducere“ nr. crt. 3 și nota „Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Simona Gabriela Crăciun, Elena Evelina Buzea, Dana Sorina Șuteu, Angela Ruja, Maria Rus, Ioana Luminița Orza, Nicoleta Nichita, Camelia Gherman, Veronica Țambrea, Sorina Ignat și Teodora Daniela Marc într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia susțin, în esență, că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituționale, deoarece determină, în cazul acestora, reduceri ale salariilor lunare față de salariul net în plată la 31 decembrie 2017. Se arată că, la data publicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, legiuitorul trebuia să prevadă în Legea-cadru nr. 153/2017 situația în care salariul net lunar începând cu anul 2018 este sub nivelul salariului net lunar aferent lunii decembrie 2017 și, în acest caz, să acorde tuturor salariaților o sumă compensatorie pentru a nu fi diminuate salariile, așa cum s-a procedat în cazul anumitor funcții/salariați IT.6.Referitor la prevederile din anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcții publice de conducere“ nr. crt. 3 și nota „Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim“ la Legea-cadru nr. 153/2017, se susține că aceste norme sunt în contradicție cu dispozițiile art. 10 alin. (2) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece în tabel nu există o defalcare a salariilor de bază pe cele 5 gradații raportate la vechimea efectivă în muncă și nici mențiunea că salariul de bază este la gradația „0“, ca în tabelul pentru funcții de execuție. Astfel funcționarii publici care dețin funcții de conducere și care au vechime în muncă de peste 20 de ani sunt discriminați în raport cu funcționarii publici care exercită funcții de execuție cu o vechime de peste 20 de ani care beneficiază de gradațiile, majorările prevăzute de art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, dar și în raport cu funcționarii publici cu funcții de conducere care au o vechime foarte mică în muncă (5 ani) cu care au un salariu de bază egal.7.Tribunalul Mureș – Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. Totodată, instanța judecătorească are în vedere că autorii sesizării contestă constituționalitatea textelor legale, invocând o eventuală omisiune legislativă, situație ce nu poate fi soluționată de Curtea Constituțională, pe calea controlului de constituționalitate, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. De asemenea, instanța reține că, invocând situația diminuării veniturilor, se face referire la un alt act normativ (Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017), prin care au fost au transferate contribuțiile sociale de la angajator la angajat, ce nu face obiectul prezentei sesizări.8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 38 alin. (6) și cele cuprinse în anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcții publice de conducere“ nr. crt. 3 și în nota „Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017.12.Prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: „În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“13.Prevederile din anexa nr. VIII „Familia ocupațională de funcții bugetare «Administrație»“ capitolul I lit. A „Salarizarea funcționarilor publici“ pct. I lit. c) „Funcții publice de conducere“ nr. crt. 3 instituie salariul de bază pentru nivelul anului 2022 și coeficientul în cazul unor funcții publice de conducere, iar nota are următorul cuprins: „Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim“.14.În opinia autoarelor excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 22 privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 41 privind dreptul la muncă și protecția socială a muncii, art. 47 privind nivelul de trai și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar prin mai multe decizii (spre exemplu, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Decizia nr. 77 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2020, sau Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020) Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate. 16.Astfel, stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.17.Curtea Constituțională a reiterat jurisprudența sa potrivit căreia stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar art. 41 alin. (2) din Constituție prevede „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. Curtea a mai observat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94). 18.În raport cu cele enunțate și aplicând aceste considerente de principiu în cauză, Curtea a reținut că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu au semnificația unei restrângeri a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție.19.Cât privește critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la art. 47 din Constituție privind dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a reținut că stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcție de o serie de factori conjuncturali, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011). Or, măsura stabilită prin textele de lege criticate se integrează ansamblului de acțiuni ale statului de adaptare la resursele financiare existente, neputându-se reține o afectare a nivelului de trai decent, contrară Constituției. 20.În ceea ce privește aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 față de luna decembrie 2017, invocate prin prisma art. 16 din Constituție, Curtea a constatat că aplicarea regulii plafonării la nivelul anului 2022 a drepturilor salariale nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea prevederilor art. 38 alin. (6) din lege, de vreme ce premisele specifice fiecărei categorii profesionale sunt diferite. 21.În același timp, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspecte de competența autorității legiuitoare. 22.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.23.În continuare, analizând critica de neconstituționalitate formulată cu privire la prevederile cuprinse în anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcții publice de conducere“ nr. crt. 3 și în nota „Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim“ la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. În acord cu jurisprudența sa, Curtea reiterează că atât încadrarea prin lege a diferiților funcționari publici în anumite categorii și grade profesionale, cât și salarizarea conform acestei încadrări nu reprezintă drepturi fundamentale, care nu sar putea modifica, pentru viitor, tot prin lege. Astfel, legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp. De asemenea, ține de opțiunea liberă a legiuitorului încadrarea în categorii și grade profesionale a funcționarilor publici (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 289 din 7 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 7 iulie 2005, Decizia nr. 896 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 5 octombrie 2011).24.În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să se aplice un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite (Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).25.De asemenea, art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, ci și necesitatea lui (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002).26.Plecând de la aceste considerente de principiu, Curtea constată că, în cauza de față, categoriile juridice la care fac referire autoarele excepției, funcționarii publici care ocupă funcții publice de conducere și funcționarii publici care ocupă funcții publice de execuție, nu se află de plano în aceeași situație juridică și, prin urmare, stabilirea unor reguli diferite în ceea ce privește salarizarea celor două categorii profesionale este în mod obiectiv și rezonabil justificată. De asemenea, în deplin acord cu dispozițiile art. 16 din Constituție, prevederile legale criticate sunt destinate a fi aplicate în mod în mod uniform tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei criticate, respectiv funcționarilor publici care ocupă funcții de conducere, fără a institui discriminări pe considerente arbitrare în cadrul acestei categorii.27.În consecință, Curtea constată că prevederile legale criticate respectă dispozițiile constituționale prevăzute de art. 16 privind egalitatea în drepturi.28.În plus, Curtea observă că pretinsa contrarietate între prevederile legale criticate și cele ale art. 10 alin. (2) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu are suport juridic în normele evocate, deoarece dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc expres că fiecărei funcții, fiecărui/fiecărei grad/trepte profesional(e) îi corespund 5 gradații, corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, cu excepția funcțiilor de conducere pentru care gradația este inclusă în indemnizația lunară/salariul de bază prevăzut pentru aceste funcții în anexele nr. I-IX la legea-cadru.29.În final, Curtea constată că, prin conținutul reglementărilor pe care le cuprind, celelalte dispoziții din Constituție invocate nu au relevanță în soluționarea excepției de neconstituționalitate.30.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Simona Gabriela Crăciun, Elena Evelina Buzea, Dana Sorina Șuteu, Angela Ruja, Maria Rus, Ioana Luminița Orza, Nicoleta Nichita, Camelia Gherman, Veronica Țambrea, Sorina Ignat și Teodora Daniela Marc în Dosarul nr. 2.431/102/2018 al Tribunalului Mureș – Secția contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 38 alin. (6) și cele cuprinse în anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcții publice de conducere“ nr. crt. 3 și în nota „Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Mureș – Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 22 octombrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x