DECIZIA nr. 759 din 28 noiembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (10) cu raportare la art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicolae Bucerzan în Dosarul nr. 12.582/63/2015 al Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.233D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, întrucât normele criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 29 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 12.582/63/2015, Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 396 alin. (10) cu raportare la art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Nicolae Bucerzan în dosarul cu numărul menționat, având ca obiect soluționarea unei cauze penale în apel. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că normele criticate sunt neconstituționale în măsura în care, în cazul procedurii prevăzute de art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, nu permit judecătorului să pronunțe și o hotărâre de achitare. Art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală se referă la situația în care inculpatul recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa. În atare situație, se apreciază că recunoașterea se referă doar la fapte ca element material al laturii obiective a infracțiunii. Nu rezultă din acest text de lege că inculpatul trebuie să își recunoască și vinovăția, acceptând încadrarea juridică a faptelor reținute în rechizitoriu. Codul de procedură penală nu definește ce înseamnă învinuirea, sens în care se evidențiază o neclaritate a actului normativ și o lipsă de previzibilitate. Așa fiind, dispozițiile art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală nu sunt clare și nici previzibile, în sensul că nu rezultă cu certitudine dacă instanța este obligată să pronunțe numai o hotărâre de condamnare ori dacă poate dispune și achitarea. … 6.Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, motivat de faptul că din cuprinsul art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală rezultă că instanța poate dispune și o soluție de achitare când reține aplicarea dispozițiilor art. 375 alin. (1),(1^1) și (2) din Codul de procedură penală sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori ale art. 395 alin. (2) din același cod. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, legiuitorul stabilește în art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală trei ipoteze alternative în care inculpatul va beneficia de cauza de reducere a pedepsei, și anume: când judecata s-a desfășurat în procedura accelerată [art. 375 alin. (1), (1^1) și (2)] – cazul celui care recunoaște în totalitate infracțiunile ce fac obiectul actului de trimitere în judecată; când cererea inculpatului de judecare în procedură accelerată a fost respinsă [art. 375 alin. (3)]; când, deși a admis inițial cererea, instanța constată că se impune administrarea altor probe decât înscrisurile și efectuarea cercetării judecătorești potrivit procedurii obișnuite, fie în vederea schimbării încadrării juridice, fie ca urmare a schimbării încadrării juridice [art. 377 alin. (5)], fie, după caz, pentru soluționarea acțiunii penale [art. 395 alin. (2)]. Întrucât, pentru a opera cauza de reducere a pedepsei, dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală impun condiția ca „instanța să rețină aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat“, iar pentru a aplica procedura accelerată de judecată, art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede necesitatea ca inculpatul să recunoască „în totalitate faptele reținute în sarcina sa“, apare cu evidență că „recunoașterea învinuirii“ nu se referă la încadrarea juridică pe care procurorul a dat-o faptei, ci la fapta în materialitatea sa, așa cum este ea descrisă în rechizitoriu. La aceeași concluzie conduce și interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 377 alin. (5) și ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, căci, potrivit lor, cauza de reducere a pedepsei se aplică chiar dacă instanța schimbă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, atâta vreme cât fapta recunoscută de inculpat, în materialitatea ei, este aceeași cu cea reținută în hotărârea definitivă. În ceea ce privește posibilitatea instanței ca la finalul judecății în procedură accelerată să dispună achitarea, Guvernul apreciază că aceasta rezultă din interpretarea gramaticală a art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, întrucât – potrivit textului legal criticat – condamnarea, respectiv amânarea aplicării pedepsei sunt soluții eventuale, iar nu obligatorii („în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei“). O astfel de situație este aceea în care probele legal administrate în faza de urmărire penală și eventualele înscrisuri prezentate în instanță de părți și de persoana vătămată nu sunt suficiente – în aprecierea instanței de judecată – pentru a dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele recunoscute există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat. Așadar, nu poate fi susținută lipsa de claritate a reglementării nici pe acest aspect. … 9.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale, sens în care face trimitere la opiniile sale reținute cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 753 din 13 decembrie 2016, Deciziei nr. 750 din 13 decembrie 2016, Deciziei nr. 723 din 6 decembrie 2016, Deciziei nr. 107 din 25 februarie 2016 și Deciziei nr. 726 din 6 decembrie 2016, cât privește art. 375 din Codul de procedură penală, și cu prilejul pronunțării Deciziilor nr. 489 din 25 septembrie 2014 și nr. 591 din 21 octombrie 2014, cât privește art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 375 alin. (1), cu denumirea marginală Procedura în cazul recunoașterii învinuirii, și ale art. 396 alin. (10), cu denumirea marginală Rezolvarea acțiunii penale, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:– Art. 375 alin. (1): „Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii.“; … – Art. 396 alin. (10): „Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1), (1^1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpații minori, instanța va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.“ …  … 13.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legilor, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Se invocă și dispozițiile art. 6 – Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare.Astfel, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, și Decizia nr. 220 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018, Curtea a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, criticat în mod distinct, precum și alături de alte dispoziții procesual-penale, între care și art. 375 din Codul de procedură penală. … 15.Cu aceste prilejuri, Curtea a reținut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoașterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispozițiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală, cu titlul de derogare de la dreptul comun, care presupune soluționarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriuzisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existența infracțiunii și de vinovăția inculpatului. … 16.Curtea a statuat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoașterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiții, printre care se numără și recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoașterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătorești, așa cum este reglementată aceasta de dispozițiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanța poate respinge, în baza unor criterii obiective și rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoașterea învinuirii este totală sau parțială, ceea ce prevalează este existența unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaștere a învinuirii, chiar și integrală, este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil desfășurat în limitele legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa. … 17.De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-și recunoaște vinovăția și cu privire la fapte pe care nu le-a săvârșit, posibilitatea instanței de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absența convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului – chiar dacă acesta recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituțional al înfăptuirii justiției de către instanțele judecătorești, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanța are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar și în condițiile unei recunoașteri totale a faptelor reținute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei și consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, socotind că nu sunt satisfăcătoare, îndestulătoare, lămuritoare pentru clarificarea tuturor aspectelor necesare pentru rezolvarea corespunzătoare a cauzei, în acord cu principiul legalității și cel al aflării adevărului. … 18.De asemenea, prin Decizia nr. 600 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 11 noiembrie 2015, paragraful 15, Curtea Constituțională a mai reținut că instanța are obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei și cu privire la persoana inculpatului. Astfel, în situația în care instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate celelalte condiții prevăzute de lege. Dacă instanța reține o situație de fapt diferită de cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, va soluționa cauza potrivit dreptului comun, care oferă cadrul procesual în care poate lămuri prin administrarea de probe toate aspectele ce privesc cauza dedusă judecății, astfel încât să se stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă că persoana trimisă în judecată a săvârșit infracțiunea ce i-a fost imputată sau, dimpotrivă, să se constate că dovezile strânse pe parcursul procesului nu confirmă ori nu demonstrează cu certitudine că aceasta este autorul faptei ce formează obiectul acuzației penale. … 19.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței menționate, considerentele și soluția care au fundamentat deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, ilustrând faptul că ambele texte din Codul de procedură penală contestate sunt în acord cu dreptul la un proces echitabil și stabilesc suficiente repere pentru destinatarul normei contestate, de natură să ducă în mod corespunzător la modelarea conduitei sale. … 20.Distinct de aceste critici, în prezenta cauză sunt invocate și prevederile art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Autorul nu motivează însă, în concret, în ce constă contrarietatea reclamată, iar Curtea nu se poate substitui acestuia în fundamentarea motivării excepției. … 21.Curtea mai constată că, în prezenta cauză, autorul excepției pune în discuție și o problemă de interpretare și aplicare a legii, care excedează competenței Curții Constituționale, vizând posibilitatea/imposibilitatea instanței de a pronunța o hotărâre de achitare în circumstanțe concrete, precum și interpretarea, din această perspectivă, a înțelesului sintagmei „recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa“, cuprinsă în art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, la care trimit dispozițiile art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală criticate în prezenta cauză, autorul apreciind că „această recunoaștere se referă doar la fapte ca element material al laturii obiective a infracțiunii“, iar nu și la recunoașterea vinovăției. … 22.Curtea observă însă că, prin Decizia nr. 4 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 iulie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a pronunțat ca urmare a constatării unei practici neunitare cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală vizând posibilitatea pronunțării unei soluții de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) și c) din același cod, în ipoteza admiterii de către instanță a procedurii simplificate de judecată. Cu acel prilej, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „procedura simplificată nu poate fi legal încuviințată și aplicată de către instanță în situația în care inculpatul recunoaște doar faptele în materialitatea lor, nu însă și forma de vinovăție cu care procurorul, în rechizitoriu, sau judecătorul de cameră preliminară, în încheierea pronunțată potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, a reținut că a fost comisă activitatea imputată, aspect subliniat (…) atât de literatura de specialitate, dar și de instanțele judecătorești, inclusiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, atât anterior, cât și ulterior datei de 1 februarie 2014, aceasta statuând, în jurisprudența sa constantă, că admisibilitatea cererii de recurgere la o asemenea procedură este condiționată de recunoașterea integrală a săvârșirii faptei, atât ca realitate obiectivă, cu toate circumstanțele și împrejurările menționate în actul de sesizare, cât și ca poziție psihică, sub aspectul formei de vinovăție cu care s-a acționat, aceasta neputând fi contestată într-un atare demers procesual (spre exemplu, deciziile penale nr. 4.526 din 14 decembrie 2010, nr. 2.334 din 9 iunie 2011, nr. 365 din 13 februarie 2012, nr. 1.231 din 19 aprilie 2012, nr. 14 din 6 ianuarie 2014, nr. 1.275 din 10 aprilie 2014, nr. 1.556 din 7 mai 2014, nr. 2.479 din 8 septembrie 2014 ale instanței supreme, Secția penală). În sensul unei asemenea interpretări a sintagmei «recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa» din cuprinsul art. 349 alin. (2) și art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, pledează și denumirea sub care legiuitorul a reglementat această instituție în actuala codificare procesual penală, respectiv «Procedura în cazul recunoașterii învinuirii», astfel cum reiese din titlurile marginale ale art. 375 și 377 din același cod, noțiunea de «învinuire» referindu-se, în mod evident, atât la aspectele de ordin obiectiv ale acțiunii inculpatului, cât și la poziția sa subiectivă în raport cu fapta de care este acuzat.“ De asemenea, statuând asupra problemei de drept ce a generat practica neunitară a instanțelor, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că, „având în vedere că, potrivit prescripțiilor normative ce reglementează procedura în cazul recunoașterii învinuirii, pentru aplicarea acesteia este imperios necesar ca inculpatul să accepte integral și necondiționat faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu sau, după caz, prin încheierea pronunțată potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, sub aspectul tuturor elementelor de ordin obiectiv și subiectiv [condiție reglementată de art. 349 alin. (2) teza a II-a și art. 374 alin. (4) teza finală din Codul de procedură penală], dar și ca instanța să aprecieze că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei [cerință prevăzută de art. 349 alin. (2) teza a III-a din Codul de procedură penală], în situația admiterii cererii și judecării cauzei într-o asemenea procedură, instanța, la finalul cercetării judecătorești realizate potrivit art. 377 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală, nu va putea pronunța o hotărâre de achitare întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. c) din același cod.“ Admițând astfel sesizarea procurorului general, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că „în ipoteza în care instanța a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. c) din Codul de procedură penală.“ … 23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolae Bucerzan în Dosarul nr. 12.582/63/2015 al Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 375 alin. (1) și ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește