DECIZIA nr. 757 din 28 noiembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) și ale art. 420 alin. (5) și (11) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florentina Matei în Dosarul nr. 3.893/90/2014 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.136D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 27 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.893/90/2014, Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 374 alin. (7) și ale art. 420 alin. (5) și (11) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Florentina Matei în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale în apel. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, deoarece decăderea din dreptul de a readministra probele necontestate incumbă exclusiv părților și persoanei vătămate, și nicidecum procurorului, care beneficiază de un tratament preferențial sub acest aspect, rezervându-și, practic, dreptul de a solicita readministrarea probelor în orice moment al procesului penal. … 6.De asemenea, prevederile art. 420 alin. (5) și (11) din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și ale art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 3 lit. d) referitor la drepturile oricărui acuzat din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece respingerea readministrării în apel a probelor testimoniale din faza urmăririi penale și a judecății de fond încalcă principiul nemijlocirii. În ipoteza în care prima instanță a dispus o soluție de condamnare, nici textul legal criticat și nici o altă normă din legea procesual penală română nu impune o astfel de obligație de readministrare a declarațiilor în sarcina instanței de apel. Ca atare, în astfel de ipoteze, rămân aplicabile regulile generale în materia readministrării probelor în faza procesuală a apelului, cuprinse în art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală. Acesta prevede faptul că instanța de apel poate readministra probele administrate în primă instanță și poate administra probe noi, în condițiile art. 100, însă dacă probele nu au fost contestate în cameră preliminară, instanța de apel, ca și cea de fond, nu este ținută în a administra probele necontestate, pierzându-se astfel din consistența efectului devolutiv integral al apelului. De remarcat că de acest tratament nu beneficiază și celelalte părți, respectiv persoanele vătămate, procurorul, părțile civile, motiv pentru care inculpații se află în situația unui cadru procesual discriminatoriu. … 7.Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, condițiile impuse de legiuitor administrării și readministrării probelor în faza soluționării apelului penal nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil sau dreptului la apărare și nu sunt restrângeri nejustificate ale acestor drepturi fundamentale garantate constituțional. Legitimitatea acestor condiții rezultă din scopul desfășurării în bune condiții a procesului penal, inclusiv cu respectarea principiului celerității, și se înscriu în marja conferită legiuitorului de a reglementa în concret procedura de soluționare a cauzelor penale în căile de atac. Așa cum constant se arată în literatura de specialitate, reglementarea unor astfel de condiții procedurale nu aduce atingere drepturilor constituționale la care se referă autoarea excepției de neconstituționalitate și nici dreptului de acces la o instanță reglementat de art. 21 din Constituție. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 30 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 5 mai 2017. … 10.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, dispozițiile legale privind posibilitatea instanței de judecată de a readministra probele administrate la primă instanță ori de a administra probe noi, precum și aplicarea regulilor de judecată în fond, la judecarea apelului, în măsura în care nu există dispoziții contrare, se aplică în mod egal tuturor persoanelor, nicidecum numai unei categorii. De asemenea, textele contestate menționează fără echivoc că toate probele administrate în cauză vor fi evaluate, obiectivul instanței fiind de aflare a adevărului, condamnarea putând fi dispusă doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Legea nu conține prevederi care ar da posibilitatea utilizării unor criterii subiective de apreciere a probelor. Totodată, organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancționează conform Codului de procedură penală. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 374 alin. (7), cu denumirea marginală Aducerea la cunoștință a învinuirii, lămuriri și cereri, și art. 420 alin. (5) și (11), cu denumirea marginală Judecarea apelului, toate din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:– Art. 374 alin. (7): „Probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților, a persoanei vătămate și a procurorului și sunt avute în vedere de instanță la deliberare.“; … – Art. 420 alin. (5) și (11): „(5) Instanța de apel poate readministra probele administrate la prima instanță și poate administra probe noi, în condițiile art. 100. […] (11) La judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond, în măsura în care în prezentul titlu nu există dispoziții contrare.“ …  … 14.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și ale art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 3 lit. d) referitor la drepturile oricărui acuzat din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 30 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 5 mai 2017, valorificând, de asemenea, jurisprudența Curții în materie, s-a statuat că prevederile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală dispun cu privire la imposibilitatea nuanțată/condiționată a readministrării ope legis în cursul cercetării judecătorești a probelor administrate în cursul urmăririi penale și care nu au fost contestate. Din această perspectivă, Curtea a constatat că legiuitorul a impus o singură condiție cu privire la soluția legislativă aleasă, respectiv absența unei manifestări univoce de voință a părții interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale. Faptul că instanța de judecată, nereadministrând probele în condițiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ține seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saidi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44, și Hotărârea din 13 octombrie 2005 pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54.) De aceea, utilizarea unei probe, așa cum a fost administrată în faza de urmărire penală, nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să o conteste. Prin urmare, nu se poate susține că prin dispozițiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deși a avut posibilitatea, nu a contestat aceste probe. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu este de natură să fundamenteze neconstituționalitatea unui text, deoarece obiectul acțiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluționarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanța de judecată în fața acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerința ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în fața persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situații particulare de excepție, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată și suficientă de a contesta proba și de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunțată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153). … 16.Totodată, Curtea a constatat că, întrucât legalitatea și temeinicia sunt însușiri fundamentale ale oricărei probe care, prin elementele de fapt conținute, servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, s-ar putea pune în discuție afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil, dacă, în pofida faptului că părțile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în fața unui judecător anterior cercetării judecătorești, probele nu sunt readministrate. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea a constatat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în fața judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din același cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, odată validată legalitatea lor în cadrul procedurii de cameră preliminară, este evident că în fața judecătorului de fond pot fi puse în discuție numai aspecte ce țin de temeinicie referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată și care, raportat la acuzația concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanță. … 17.Analizând conținutul normativ al prevederilor legale criticate, Curtea a mai constatat că acestea dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate și nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Așa fiind, nimic nu oprește partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei – în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului -, cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanța de judecată în condiții de publicitate, nemijlocire și contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea a reținut alineatul (5) al art. 374 din Codul de procedură penală, conform căruia „Președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe“, părțile și persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate și să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală. … 18.În sfârșit, Curtea a mai observat că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, astfel că, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanței de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Instanța de judecată soluționează cauza dedusă judecății cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii.“ … 19.De asemenea, prin Decizia nr. 157 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 22 iunie 2018, Curtea a statuat că dispozițiile art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Astfel, acestea nu refuză dreptul inculpatului sau al oricărui participant în procesul penal de a propune readministrarea unor probe ori administrarea altora noi, ci conferă instanței de apel competența de a aprecia asupra utilității administrării/readministrării unor probe. Totodată, în acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală – la care face trimitere art. 420 alin. (5) din același cod – „cererea privitoare la administrarea unor probe formulată […] în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“, sens în care respingerea sa se poate dispune numai atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu, când proba este imposibil de obținut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită și atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. … 20.Așa fiind, instanța de apel nu are obligația de a-și însuși aprecierea probelor dată de instanța de fond, întrucât, potrivit art. 420 alin. (9) din Codul de procedură penală, aceasta, „motivat, poate da o nouă apreciere probelor“, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Prin urmare, în conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, dispunerea condamnării putându-se realiza doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure un echilibru suficient între acuzare și apărare. În acest sens, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunțată în Cauza Cottin împotriva Belgiei, paragraful 29, Curtea de la Strasbourg a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenție este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale și succesului pretențiilor sale, ci și de a lua cunoștință și de a discuta toate dovezile sau observațiile prezentate judecătorului, în scopul de a influența decizia instanței (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunțată în Cauza Mantovanelli împotriva Franței, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, și Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunțată în Cauza Nideröst-Huber împotriva Elveției, paragraful 24). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin aceeași hotărâre, paragraful 30, a subliniat că este de competența instanțelor naționale să evalueze dovezile pe care le-au obținut și pertinența celor pe care părțile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Cu toate acestea, sarcina Curții este de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probe, a respectat caracterul echitabil impus de art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunțată în Cauza Schenk împotriva Elveției, paragraful 46). Ca atare, Curtea a afirmat (paragraful 30) că principiul contradictorialității, ca și celelalte garanții procedurale prevăzute la art. 6 paragraful 1, are ca scop o procedură în fața unei instanțe. Esențial este faptul că părțile pot participa într-o manieră adecvată la procedura în fața instanței (a se vedea, mutatis mutandis, și Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunțată în Cauza Kerojӓrvi împotriva Finlandei, paragraful 42 – final). … 21.Or, în faza de urmărire penală, suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, persoana vătămată și partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale/civile a cauzei, precum și dreptul de a adresa întrebări experților, iar partea responsabilă civilmente își exercită drepturile în limitele și în scopul soluționării acțiunii civile (a se vedea art. 81 și următoarele din Codul de procedură penală). … 22.Tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părțile interesate pot formula cereri și excepții privitoare la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. … 23.Mai mult, în acord cu art. 374 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Totodată, procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești – a se vedea art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală -, iar probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către persoana vătămată pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, instanța putând totodată, să dispună din oficiu și administrarea de probe noi, justificat de același deziderat pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei – a se vedea art. 374 alin. (8) și (10) din Codul de procedură penală. De asemenea, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente se procedează la administrarea probelor încuviințate [a se vedea art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Aceasta, întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din același cod, „în cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [a se vedea și art. 103 alin. (2) din același cod]. … 24.Drept urmare, Curtea a constatat că, în acord cu art. 420 alin. (11) din Codul de procedură penală, la judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond mai sus arătate, sens în care instanța competentă să soluționeze apelul îl va judeca, conform art. 417 din Codul de procedură penală, cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, fiind, totodată, obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Totodată, instanța de apel va proceda la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond, și va verifica hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel, putând da, așa cum s-a arătat anterior, o nouă apreciere probelor. … 25.Așa fiind, prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece partea interesată beneficiază de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil. Totodată, nu este afectat nici dreptul la apărare, întrucât dispozițiile legale criticate nu conțin norme care prin natura lor ar îngrădi dreptul autorului de a se apăra și de a se prevala de toate garanțiile acestui drept, în cadrul unui proces echitabil, în condiții de contradictorialitate. … 26.În concluzie, instanța de apel, deși nu este obligată să dispună readministrarea probelor ori administrarea altora noi, are însă obligația să se pronunțe motivat cu privire la astfel de cereri. Toate acestea au ca scop, pe de o parte, asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar, pe de altă parte, soluționarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluționării acesteia printr-o simplă cerere de readministrare/administrare a probelor, cu toate că dispunerea lor nu este utilă cauzei. … 27.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, inclusiv asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 420 alin. (11) din Codul de procedură penală. … 28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florentina Matei în Dosarul nr. 3.893/90/2014 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 374 alin. (7) și ale art. 420 alin. (5) și (11) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește