DECIZIA nr. 752 din 21 noiembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 289 alin. (1) din Codul penal și ale art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu referire la dispozițiile art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Ion Ghelmez în Dosarul nr. 942/122/2017 al Tribunalului Giurgiu – Secția penală – cauze generale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.926 D/2017. … 2.La apelul nominal răspunde apărătorul autorului excepției, cu delegație la dosar. Lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Având cuvântul, reprezentantul autorului excepției solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată și motivată pe larg în cererea de sesizare a Curții Constituționale. Precizează faptul că criticile autorului excepției vizează unele dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar în motivarea sa, acesta a pornit de la Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care se statuează că legislația pe care trebuie să o încalce funcționarul pentru a se reține săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu trebuie să fie de nivel primar, respectiv legi sau ordonanțe. Pornind de la aceste considerente și ținând seama de împrejurarea că toate considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt obligatorii, având aceeași valoare ca dispozitivul acesteia, autorul invocă cele reținute în decizia menționată la paragraful 50 și următoarele, supunând controlului de constituționalitate prevederile care reglementează luarea de mită în vechiul și noul Cod penal, prin prisma faptului că acestea nu sunt previzibile. Pentru aceste motive, dezvoltate pe larg în dosarul cauzei, se solicită constatarea neconstituționalității textelor criticate, cu precizarea că, deși există jurisprudență a Curții Constituționale în materie, sesizările precedente vizează alte aspecte. … 4.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile criticate sunt clar formulate, așa încât destinatarul să își adapteze conduita. Invocă, în acest sens, considerentele Deciziei nr. 297 din 4 mai 2017, paragrafele 30-32, prin care Curtea s-a pronunțat asupra unor critici similare, și solicită menținerea acestei jurisprudențe. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 23 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 942/122/2017, Tribunalul Giurgiu – Secția penală – cauze generale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 289 alin. (1) din Codul penal și ale art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu referire la dispozițiile art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Excepția a fost ridicată de Ion Ghelmez într-o cauză privitoare la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, favorizarea infractorului, divulgarea, fără drept, de informații care nu sunt destinate publicității, dare de mită și mărturie mincinoasă. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că normele criticate sunt lipsite de previzibilitate și accesibilitate, deoarece din modul de definire a infracțiunii de luare de mită nu poate fi determinată cu exactitate sintagma „în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri“, deci conduita care definește elementul material al infracțiunii și care constituie consecința presupusei activități infracționale. Legiuitorul a stabilit o incriminare ce are un caracter general, astfel că acțiunile sau inacțiunile raportate la activitățile pe care le desfășoară funcționarul pot fi menționate în dispozițiile altor acte normative decât legea penală (nedeterminate), în fișa postului sau pot fi situații de fapt, nereglementate în scris. Prin urmare, dispozițiile criticate au un caracter ambiguu, existând posibilitatea reglementării cu privire la conduita funcționarului și de către o autoritate, alta decât cea legislativă. Se mai susține că norma care reglementează infracțiunea de luare de mită este o normă lipsită de claritate și previzibilitate, deoarece aceasta presupune, pentru existența sa, patru modalități alternative de săvârșire, și anume îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv a patru modalități alternative, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a fac un act contrar acestor îndatoriri. Imprecizia termenului „îndatoriri de serviciu“ este determinată de împrejurarea că actul îndeplinit în cadrul sarcinilor de serviciu poate avea mai multe grade de neconformitate cu cel ideal, avut în vedere de legiuitor, fiind dificil de stabilit dacă un act este sau nu îndeplinit, urgentat sau întârziat, neexistând o normă clară, precisă, concisă, neechivocă prin care să se stabilească funcționarului o conduită relativă la activitatea sau inactivitatea sa. Se solicită Curții să aibă în vedere considerentele cuprinse în deciziile nr. 166 din 17 martie 2015 și nr. 553 din 16 iulie 2015, „cu atât mai pertinente în privința previzibilității normelor care incriminează fapte penale și care pot atrage o condamnare penală“, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privitoare la același principiu, sens în care se invocă Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 53, Hotărârea din 24 mai 2007 pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, și Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi SRL și alții împotriva Italiei, paragraful 109. Se invocă, de asemenea, Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, arătându-se că persoana care are calitatea de funcționar în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificație penală. În acest sens, din perspectiva considerentelor respectivei decizii, se solicită Curții să constate că sintagma cuprinsă în art. 289 alin. (1) din Codul penal, mai sus menționată, „nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri atribuției de serviciu se realizează prin încălcarea legii, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu previzibilitatea legii“. … 7.Tribunalul Giurgiu – Secția penală – cauze generale opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile art. 289 alin. (1) din Codul penal sunt redactate cu suficientă claritate, inclusiv din perspectiva sintagmei „în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri“, formularea largă fiind utilizată pentru a acoperi orice atribuții de serviciu prevăzute de legi, regulamente, fișe ale postului etc. Textul permite oricărui destinatar să își regleze comportamentul prin raportare la atribuțiile sale concrete de serviciu, dar și instanțelor să analizeze, în raport cu aceleași atribuții de serviciu ale persoanei acuzate de luare de mită. Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește dispozițiile art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969, într-o reglementare în cea mai mare parte asemănătoare noilor dispoziții. Prin îndatoriri de serviciu se înțelege tot ceea ce cade în sarcina unui funcționar public, potrivit normelor ce reglementează serviciul respectiv ori sunt inerente acelui serviciu. De asemenea, și dispozițiile art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 sunt redactate cu suficientă claritate. Instanța mai face trimitere la Decizia nr. 2 din 25 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 se aplică doar în ipoteza în care infracțiunea de luare de mită a fost săvârșită de făptuitor în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancționarea contravențiilor. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Sintagma „în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri“ nu este una de natură a crea dificultăți de interpretare, orice destinatar al normei penale fiind așteptat a cunoaște noțiunile de îndeplinire, neîndeplinire, urgentare ori întârzierea îndeplinirii unor îndatoriri de serviciu. Dispozițiile criticate sunt, în opinia Guvernului, formulate clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce și reglementează cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale, astfel încât și sub acest aspect excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. … 10.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, făcând trimitere la punctele de vedere pe care le-a exprimat în același sens și care au fost reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 184 din 29 martie 2016 și nr. 607 din 28 septembrie 2017. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 289 alin. (1) din Codul penal cu denumirea marginală Luarea de mită și art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu denumirea marginală Luarea de mită, cu referire la dispozițiile art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut:– Art. 289 alin. (1) din Codul penal: „Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.“; … – Art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969: „Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.“; … – Art. 6 din Legea nr. 78/2000: „Infracțiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 din Codul penal, dare de mită, prevăzută la art. 290 din Codul penal, trafic de influență, prevăzută la art. 291 din Codul penal, și cumpărare de influență, prevăzută la art. 292 din Codul penal, se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispozițiile art. 308 din Codul penal se aplică în mod corespunzător.“; … – Art. 7 din Legea nr. 78/2000: „Faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care:a)exercită o funcție de demnitate publică; … b)este judecător sau procuror; … c)este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor; … d)este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din Codul penal, ale cărei limite se majorează cu o treime.“ …  …  … 14.Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legilor, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. Se invocă, de asemenea, dispozițiile art. 6 – Dreptul la un proces echitabil și art. 7 – Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curții Constituționale din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 184 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Curtea a statuat că infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 din Codul penal, are corespondent în incriminarea cu aceeași denumire marginală prevăzută la art. 254 din Codul penal din 1969. Forma propusă în noua reglementare este mai largă, acoperind toate situațiile în care o persoană ia mită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Curtea a constatat că, în doctrină, s-a reținut că modificarea s-a realizat pentru a permite renunțarea la distincția anterioară între luarea de mită și primirea de foloase necuvenite, distincție care nu făcea decât să creeze dificultăți în plan probator atunci când înțelegerea a avut loc înainte de efectuarea actului, dar bunurile s-au remis ulterior, art. 289 din Codul penal conținând, deci, reglementarea prevăzută în art. 254 (luarea de mită) și cea regăsită în art. 256 (primirea de foloase necuvenite) din Codul penal anterior. … 16.În continuare, Curtea a constatat că subiectul activ al infracțiunii este clar definit de norma legală, și anume „funcționarul public“. În legătură cu această noțiune, Curtea a observat că în jurisprudență a reținut că semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ. Potrivit legii penale, noțiunile de „funcționar public“ și „funcționar“ au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. În doctrină sa mai arătat că, în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală, supus unui anumit statut și regim juridic (a se vedea Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014). Referitor la subiectul pasiv al infracțiunii, Curtea a reținut că acesta este reprezentat de o autoritate publică, instituția publică, instituția sau persoana juridică de interes public ori privat în cadrul căreia funcționarul public se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu. … 17.Totodată, în ceea ce privește elementul material al infracțiunii, Curtea a observat că fapta de luare de mită se realizează prin una dintre următoarele activități: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii unor bani sau foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Referitor la aceste activități, Curtea a reținut că, în doctrină, s-a arătat că pretinderea presupune solicitarea direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, a unor bani sau foloase necuvenite. Aceasta trebuie să fie neechivocă, fiind suficient și necesar ca, în raport cu împrejurările și mijloacele folosite, să fie înțeleasă de cel căruia i se adresează. Primirea de bani sau foloase reprezintă intrarea în posesia bunului oferit drept mită, iar acceptarea promisiunii de bani sau foloase reprezintă a consimți, a fi de acord cu această promisiune. Indiferent de modalitatea alternativă de realizare, pentru ca elementul material al laturii obiective să fie întrunit, trebuie îndeplinite anumite condiții esențiale, astfel: să se raporteze la un obiect constând în bani sau alte foloase, să se situeze anterior, în timpul sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act, iar actul să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, să fie de competența sa. De asemenea, în ceea ce privește vinovăția cerută de lege pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, Curtea a reținut că aceasta este intenția calificată prin scop. … 18.În continuare, plecând de la aceste premise, Curtea a observat că, în ceea ce privește principiul accesibilității și previzibilității legii, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 și 31, a reținut că principiul legalității incriminării și pedepsei implică, între altele, și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă astfel că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a statuat că noțiunea de „drept“ corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, întro măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, nu este interzisă clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). … 19.Astfel, având în vedere elementele care compun infracțiunea de luare de mită raportate la jurisprudența anterior menționată, referitoare la principiul accesibilității și previzibilității legii, Curtea a apreciat că dispozițiile art. 289 alin. (1) din Codul penal întrunesc exigențele constituționale în această materie (paragrafele 20-25 din Decizia nr. 184 din 29 martie 2016, precitată). … 20.Totodată, în legătură cu critica potrivit căreia, întrucât nu este definit ce se înțelege prin „îndatoriri de serviciu“, acestea putând fi fixate nu doar printr-o legislație de nivel primar, ci și prin ordine, regulamente, statute profesionale, se ajunge la o afectare a previzibilității normei criticate, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 297 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 9 octombrie 2017 (paragrafele 31-32) că, de exemplu, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie să se raporteze la atribuții de serviciu prevăzute în acte normative cu putere de lege. Astfel, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, neîndeplinirea unui act și îndeplinirea defectuoasă a unui act reprezintă modalități de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu. Infracțiunea de abuz în serviciu, fiind una de rezultat, se consumă în momentul producerii unei pagube sau a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea, prin încălcarea legii, a unui act ce intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale subiectului activ. Spre deosebire de infracțiunea de abuz în serviciu, în cazul infracțiunii de luare de mită, fapta se realizează prin una dintre cele trei modalități alternative: pretindere, primire sau acceptarea promisiunii unor bani sau altor foloase care nu i se cuvin subiectului activ, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Astfel, fiind o infracțiune de pericol, infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, respectiv în momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite ori în momentul în care făptuitorul acceptă promisiunea unor astfel de foloase, nefiind obligatoriu ca actul de serviciu sau actul contrar îndatoririlor de serviciu să fie efectiv realizat. Tocmai din acest motiv, a mai arătat Curtea prin decizia anterior menționată, în cazul infracțiunii de luare de mită, stabilirea îndatoririlor de serviciu, atât prin dispoziții legislative de nivel primar, cât și prin cele de nivel secundar, nu determină încălcarea prevederilor constituționale invocate. … 21.Cât privește prevederile constituționale și cele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea observă că nu sunt aplicabile în cauza de față, acestea fiind, în esență, drepturi procedurale, în vreme ce obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate îl constituie dispoziții de drept penal substanțial. Totodată, cât privește invocarea de către autorul excepției de neconstituționalitate a Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004, Curtea reține că aceasta constituie cadrul general în materie, legiuitorul național având competența de a reglementa conduita legal și moral dezirabilă politicii penale și politicii publice anticorupție din propriul stat. În acest sens este și Decizia nr. 637 din 15 octombrie 2019, publicată ulterior pronunțării prezentei decizii, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 6 ianuarie 2020. … 22.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele care au fundamentat deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, fiind deopotrivă valabile în privința dispozițiilor art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu referire la dispozițiile art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în raport cu care nu au fost formulate critici distincte. … 23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Ghelmez în Dosarul nr. 942/122/2017 al Tribunalului Giurgiu – Secția penală – cauze generale și constată că dispozițiile art. 289 alin. (1) din Codul penal și ale art. 254 alin. (1) din Codul penal din 1969 cu referire la dispozițiile art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Giurgiu – Secția penală – cauze generale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește