DECIZIA nr. 751 din 23 noiembrie 2017

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 198 din 5 martie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 35
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ActulREFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 35
ART. 1REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 21
ART. 1REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 148
ART. 4REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 35
ART. 4REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ART. 5REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 27
ART. 5REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 148
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ART. 6REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ART. 6REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 13
ART. 7REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ART. 7REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 35
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 27
ART. 12REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ART. 12REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 26
ART. 12REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 35
ART. 13REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ART. 13REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 21
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 51
ART. 15REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 27
ART. 15REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ART. 16REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 26 18/01/2012
ART. 17REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 27
ART. 17REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ART. 17REFERIRE LAHOTARARE 04/05/2000
ART. 17REFERIRE LAHOTARARE 23/09/1998
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 51 16/02/2016
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 19REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ART. 20REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 21
ART. 20REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 26
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 34 09/02/2016
ART. 21REFERIRE LAHOTARARE 16 02/11/2005
ART. 21REFERIRE LAREGULAMENT 02/11/2005 ART. 1
ART. 21REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 2
ART. 21REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 12
ART. 21REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 22REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 25
ART. 22REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 35
ART. 23REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001
ART. 23REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 26
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 51
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 51
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 52
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 721 02/11/2021
ActulREFERIT DEDECIZIE 180 26/05/2020
ActulREFERIT DEDECIZIE 17 15/01/2019





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Irina-Loredana Gulie – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (2), (3) și (5), art. 26 alin. (1), art. 27 alin. (2) și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, excepție ridicată de Ionel Cherciu în Dosarul nr. 5.728/2/2016 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.885D/2017.2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că nu sunt încălcate prevederile constituționale referitoare la dreptul de petiționare sau la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, câtă vreme petentul se poate adresa instanței de contencios administrativ competente. De asemenea, fiind invocată strict o problemă de aplicare a legii, de competența instanței de judecată, nu sunt încălcate nici prevederile art. 148 din Constituție referitoare la integrarea în Uniunea Europeană.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 11 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 5.728/2/2016, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2), (3) și (5), art. 26 alin. (1), art. 27 alin. (2) și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Excepția a fost ridicată de Ionel Cherciu într-o cauză având ca obiect obligarea pârâtei Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal la începerea investigațiilor în legătură cu sesizarea formulată împotriva unui operator de date cu caracter personal.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 25 alin. (2) coroborate cu art. 27 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale deoarece încalcă normele de tehnică legislativă și sunt contrare prevederilor constituționale referitoare la dreptul la petiționare și la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea sunt încălcate prevederile art. 148 din Constituție referitoare la integrarea în Uniunea Europeană, deoarece prevederile legale criticate sunt contrare dreptului european.6.Cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 677/2001 se arată că acestea introduc în mod nejustificat o procedură prealabilă suplimentară față de cea prevăzută prin art. 13, 14 și 15 din Legea nr. 677/2001, în acest mod, „transformând operatorul într-o autoritate și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (în continuare autoritatea de supraveghere) într-o instanță de contencios“. Se mai arată, în acest context, că dispozițiile legale criticate impun condiții suplimentare de sesizare a autorității de supraveghere, ceea ce contravine dreptului european și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.7.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) coroborate cu art. 25 alin. (5) și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 se arată, în esență, că aceste prevederi legale sunt lipsite de claritate și precizie în ceea ce privește formularea contestației de către operator sau de către persoana interesată.8.Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 25 alin. (2), (3) și (5), art. 26 alin. (1), art. 27 alin. (2) și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001, potrivit cărora:– Art. 25 alin. (2), (3) și (5) – Plângeri adresate autorității de supraveghere(2)Plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiție, având același obiect și aceleași părți, a fost introdusă anterior.(3)În afara cazurilor în care o întârziere ar cauza un prejudiciu iminent și ireparabil, plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată mai devreme de 15 zile de la înaintarea unei plângeri cu același conținut către operator.(…)(5)Dacă plângerea este găsită întemeiată, autoritatea de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d). Interdicția temporară a prelucrării poate fi instituită numai până la încetarea motivelor care au determinat luarea acestei măsuri.“;– Art. 26 alin. (1) – Contestarea deciziilor autorității de supraveghere(1)Împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispozițiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii, la instanța de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părților. Soluția este definitivă și irevocabilă.“;– Art. 27 alin. (2) – Exercitarea atribuțiilor de investigare(2)Atribuțiile de investigare nu pot fi exercitate de către autoritatea de supraveghere în cazul în care o cerere în justiție introdusă anterior are ca obiect săvârșirea aceleiași încălcări a drepturilor și opune aceleași părți.“;– Art. 35 alin. (1) – Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor(1)Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se efectuează de către autoritatea de supraveghere, care poate delega aceste atribuții unor persoane recrutate din rândul personalului său, precum și de reprezentanți împuterniciți ai organelor cu atribuții de supraveghere și control, abilitate potrivit legii.13.De asemenea, prevederile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 677/2001, criticate în prezenta cauză, fac referire la dispozițiile art. 21 alin. (3) lit. d) din același act normativ, potrivit cărora: „(3) Autoritatea de supraveghere monitorizează și controlează sub aspectul legalității prelucrările de date cu caracter personal care cad sub incidența prezentei legi.În acest scop autoritatea de supraveghere exercită următoarele atribuții: (…) d) poate dispune, în cazul în care constată încălcarea dispozițiilor prezentei legi, suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ștergerea parțială ori integrală a datelor prelucrate și poate să sesizeze organele de urmărire penală sau să intenteze acțiuni în justiție;“.14.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 – Egalitatea în drepturi, art. 21 – Accesul liber la justiție, art. 51 – Dreptul de petiționare, art. 52 – Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 148 – Integrarea în Uniunea Europeană. Deși nu este indicat în mod expres, din motivarea excepției rezultă că sunt încălcate și prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa referitoare la calitatea legii.15.Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) și (3) coroborate cu art. 27 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, Curtea reține că autorul acesteia susține, în esență, că aceste prevederi legale sunt neconstituționale deoarece încalcă normele de tehnică legislativă și sunt contrare prevederilor constituționale referitoare la dreptul la petiționare și la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, fără a arăta, în concret, în ce constă pretinsa contrarietate. De asemenea, în legătură cu art. 25 alin. (3) din același act normativ, se arată că aceste prevederi legale impun condiții suplimentare de sesizare a autorității de supraveghere și introduc în mod nejustificat o procedură prealabilă suplimentară față de cea prevăzută prin art. 13, 14 și 15 din Legea nr. 677/2001, în acest mod „transformând operatorul întro autoritate și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal într-o instanță de contencios.“16.Analizând aceste susțineri, Curtea reține că Legea nr. 677/2001 este o transpunere în planul legislației naționale a Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 281 din 23 noiembrie 1995, și are drept scop garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viața intimă, familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal efectuate, prin mijloace automate sau prin alte mijloace și care fac parte/vor fi incluse într-un sistem de evidență. În sensul legii, operatorul de date cu caracter personal este orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritățile publice, care stabilește scopul și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal sau care este desemnată ca operator în temeiul unui act normativ [art. 3 lit. e) din Legea nr. 677/2001]. De asemenea, supravegherea și controlul prelucrărilor de date cu caracter personal se fac de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, autoritate publică cu personalitate juridică, autonomă și independentă față de orice altă autoritate a administrației publice, cu atribuții în controlul legalității oricăror prelucrări de date cu caracter personal (art. 21 și următoarele din Legea nr. 677/2001). În acest sens, autoritatea de supraveghere păstrează un registru de evidență al prelucrărilor de date, notificate de operatori în conformitate cu art. 22 din actul normativ criticat, iar persoanele ale căror date fac obiectul unei prelucrări pot face plângere la Autoritatea Națională. Dacă plângerea este găsită întemeiată, aceasta poate dispune, prin decizie motivată, care se comunică părților interesate, suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ștergerea parțială ori integrală a datelor prelucrate și poate să sesizeze organele de urmărire penală sau să intenteze acțiuni în justiție [art. 25 alin. (5) din Legea nr. 677/2001]. De asemenea, în mod alternativ față de posibilitatea adresării unei plângeri către autoritatea de supraveghere, persoana vizată de prelucrările de date se poate adresa direct instanței de judecată [art. 25 alin. (2) din Legea nr. 677/2001].17.Analizând prevederile art. 25 alin. (2) și (3) coroborate cu art. 27 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, din perspectiva susținerilor referitoare la încălcarea normelor de tehnică legislativă, Curtea reține că în jurisprudența sa a statuat că, deși normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). De asemenea, în ceea ce privește aspectele referitoare la criteriile de claritate, precizie și previzibilitate pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate – să își corecteze conduita (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunțată în Cauza Petra împotriva României, paragraful 55), iar cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă. (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49).18.Pornind de la considerentele de principiu dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că, pentru a respecta exigențele de calitate compatibile cu principiul preeminenței dreptului, legislația internă trebuie să îndeplinească cerințele de accesibilitate, claritate (normele trebuie să aibă o redactare fluentă și inteligibilă, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie), precizie și previzibilitate (norma trebuie să fie redactată clar și precis, astfel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate – să își corecteze conduita și să fie capabilă să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat). (A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 46). Or, în prezenta cauză, analizând conținutul normativ concret al prevederilor legale criticate, Curtea reține că acestea stabilesc în mod neechivoc condițiile în care poate fi formulată plângerea adresată autorității de supraveghere, de către persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unor prelucrări, și anume faptul că aceasta nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiție, având același obiect și aceleași părți, a fost introdusă anterior și nici mai devreme de 15 zile de la înaintarea unei plângeri cu același conținut către operatorul de date cu caracter personal. Prin urmare, acestea sunt suficient de clare, sub aspectul neechivoc al conținutului de reglementare, precise, sub aspectul conduitei prescrise destinatarului normei, și previzibile, în ceea ce privește scopul și consecințele reglementării, astfel încât acestea îndeplinesc în mod obiectiv cerințele de calitate a legii, una din componentele principiului securității raporturilor juridice, reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituție.19.În ceea ce privește susținerile referitoare la faptul că prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 677/2001 introduc în mod nejustificat o procedură prealabilă, suplimentară față de cea prevăzută prin art. 13, 14 și 15 din același act normativ, iar în opinia autorului excepției, în acest mod operatorul dobândește atribuțiile autorității de supraveghere, iar autoritatea acționează ca o instanță de contencios administrativ, prin impunerea unor condiții suplimentare de sesizare a autorității de supraveghere, Curtea reține că prevederile art. 13, art. 14 și art. 15 din actul normativ criticat reglementează procedurile prin care orice persoană interesată poate obține de la operator, la cerere, fie confirmarea faptului că datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta (art. 13 – Dreptul de acces la date), fie, după caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau ștergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă legii sau transformarea în date anonime a acestor date (art. 14 – Dreptul de intervenție asupra datelor), precum și dreptul persoanei vizate de a se opune în orice moment, din motive întemeiate și legitime legate de situația sa particulară, ca date care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare (art. 15 – Dreptul de opoziție). Pe de altă parte, prevederile art. 25 alin. (1) și (3) se referă la o altă ipoteză normativă, referitoare la plângerea adresată autorității de supraveghere, de către persoanele vizate, ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări ce cade sub incidența actului normativ criticat. În temeiul textului de lege criticat, numai după soluționarea plângerii înaintate către operator [în conformitate cu art. 13 alin. (3) sau art. 14 alin. (3), operatorul este obligat să răspundă în termen de 15 zile de la data primirii cererii], persoana interesată se poate îndrepta cu o plângere având același conținut către autoritatea de supraveghere.20.În acest context, în legătură cu plângerile adresate către autoritatea de supraveghere, Curtea reține că persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări pot face plângere la autoritatea de supraveghere, [art. 25 alin. (1)], iar în vederea soluționării acesteia, dacă apreciază că este necesar, autoritatea de supraveghere poate audia persoana vizată sau operatorul. De asemenea poate dispune efectuarea de expertize [art. 25 alin. (4) ]. Dacă plângerea este găsită întemeiată, autoritatea de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 677/2001 (măsuri constând în: suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ștergerea parțială ori integrală a datelor prelucrate, sesizarea organelor de urmărire penală sau intentarea de acțiuni în justiție), iar împotriva deciziei autorității de supraveghere se poate formula contestație la instanța de contencios administrativ competentă [art. 26 alin. (1)].21.Prin urmare, Curtea reține că procedura de soluționare a plângerii de către autoritatea de supraveghere este marcată de unele elemente caracteristice activității judiciare (contradictorialitatea, în cazul în care se decide audierea persoanei vizate sau a operatorului, respectiv efectuarea de expertize), fără a se confunda cu activitatea de judecată, derulată de instanțele judecătorești de drept comun. Dimpotrivă, autoritatea de supraveghere derulează, în calitatea sa de autoritate administrativă autonomă și independentă (astfel cum este definită în mod expres prin art. 1 din Regulamentul său de organizare și funcționare, aprobat prin Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 16/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.004 din 11 noiembrie 2005), o procedură administrativă cu elemente jurisdicționale, distinctă de jurisdicția de drept comun, derulată de autoritatea judecătorească, iar în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 677/2001 persoana vizată are posibilitatea de a opta între plângerea către autoritatea de supraveghere sau o cerere în justiție, având același obiect și aceleași părți. Din acest punct de vedere, al posibilității de alegere – electa una via – a persoanei lezate de prelucrările de date cu caracter personal, procedura derulată în fața autorității de supraveghere se aseamănă cu o procedură administrativ-jurisdicțională, ce intră sub incidența prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituție, fără a se confunda cu aceasta. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, procedurile administrativ-jurisdicționale pot viza doar actele administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căruia actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;“. Or, în cadrul procedurii derulate în fața autorității de supraveghere nu este atacat un act administrativ (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016, paragraful 24), această procedură vizând plângerea formulată pentru apărarea drepturilor persoanei vizate, în contextul prelucrării datelor cu caracter personal, prevăzute de art. 12-17 din Legea nr. 677/2001, respectiv dreptul la informare a persoanei vizate în privința datelor cu caracter personal prelucrate de operator, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție asupra datelor sau dreptul de opoziție. Potrivit art. 25 alin. (6) din același act normativ, decizia autorității de supraveghere trebuie motivată și se comunică părților interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii și poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă în termen de 15 zile de la comunicare, aspect care nu justifică susținerile autorului excepției referitoare la o pretinsă transformare a autorității de supraveghere în instanță de contencios administrativ. Prin urmare, dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție nu sunt incidente în cauză, iar opțiunea persoanei vizate de a se adresa instanței de judecată, fie prin parcurgerea procedurii din fața autorității de supraveghere, fie direct, este conformă dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție.22.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) coroborate cu art. 25 alin. (5) și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, autorul acesteia arată, în esență, că aceste prevederi legale sunt lipsite de claritate și precizie în ceea ce privește formularea contestației de către operator sau de către persoana interesată.23.În legătură cu aceste susțineri, Curtea reține că prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 dispun în mod neechivoc în legătură cu faptul că o contestație în justiție se poate formula „împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere“, astfel încât, contrar susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate, formula redacțională a textului de lege criticat îndeplinește în mod obiectiv cerințele de claritate ale legii, una din componentele principiului securității raporturilor juridice, reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituție. Astfel, în temeiul textului de lege criticat, persoana vizată de orice prelucrare de date cu caracter personal care intră sub incidența Legii nr. 677/2001 sau respectiv operatorul de date poate contesta în justiție orice decizie a autorității de supraveghere, adoptată în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, potrivit cărora autoritatea de supraveghere exercită, între altele, următoarele atribuții: primește și analizează notificările privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anunțând operatorului rezultatele controlului prealabil; autorizează prelucrările de date în situațiile prevăzute de lege; poate dispune, în cazul în care constată încălcarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001, suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ștergerea parțială ori integrală a datelor prelucrate; primește și soluționează plângeri, sesizări sau cereri de la persoanele fizice și comunică soluția dată ori, după caz, diligențele depuse; efectuează investigații din oficiu sau la primirea unor plângeri ori sesizări. Pentru aceste considerente nu pot fi reținute susținerile autorului excepției referitoare la încălcarea prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa referitoare la calitatea legii.24.Pentru aceleași considerente, în prezenta cauză nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 51 – Dreptul de petiționare, art. 52 – Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 148 – Integrarea în Uniunea Europeană.25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionel Cherciu în Dosarul nr. 5.728/2/2016 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 25 alin. (2), (3) și (5), art. 26 alin. (1), art. 27 alin. (2) și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 noiembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Irina-Loredana Gulie

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x