DECIZIA nr. 740 din 23 noiembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) și c) din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Iulian Constantin Tucan în Dosarul nr. 19.395/280/2015 al Judecătoriei Pitești – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.077D/2016.  … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.363D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de Vasile Sărăcuțu în Dosarul nr. 566/300/2016 (1.681/2016) al Curții de Apel București – Secția I penală. … 4.La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 5.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.431D/2016, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de David Bara în Dosarul nr. 4.199/197/ 2016 al Judecătoriei Brașov – Secția penală. … 6.La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 7.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.539D/2016, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de Valentin Ovidiu Milițoiu, Gabriel Țăndărescu și Mădălin Alexandru Dumitru în Dosarul nr. 22.566/281/2015 al Curții de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. … 8.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 9.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 3.058D/2016, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de Alexandru-Nicolae Ghiban în Dosarul nr. 16.516/299/2016/a10 al Judecătoriei Sectorului 1 București. … 10.La apelul nominal răspund personal autorul excepției și partea Petre Luciu. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 11.Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.077D/2016, nr. 1.363D/2016, nr. 1.431D/2016, nr. 1.539D/2016 și nr. 3.058D/ 2016, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.  … 12.Părțile prezente arată că sunt de acord cu conexarea dosarelor. … 13.Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexarea cauzelor. … 14.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.363D/2016, nr. 1.431D/2016, nr. 1.539D/2016 și nr. 3.058D/2016 la Dosarul nr. 1.077D/2016, care este primul înregistrat. … 15.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției Vasile Sărăcuțu, care arată că lasă la aprecierea Curții soluționarea excepției de neconstituționalitate. … 16.Autorul excepției, Alexandru-Nicolae Ghiban, susține că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal încalcă prevederile art. 16 din Constituție referitor la egalitatea în drepturi. Astfel, consideră că dispozițiile de lege criticate creează discriminare între, pe de o parte, inculpații judecați pentru săvârșirea unui număr foarte mare de fapte, ce prezintă însă fiecare în parte un grad redus de pericol social, care sunt pasibili de pedepse egale cu maximul general al pedepsei închisorii – care este de 30 de ani – și, pe de altă parte, inculpații trimiși în judecată pentru comiterea unei fapte foarte grave, cum este, de exemplu, omorul, care riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 20 de ani. În acest sens, autorul excepției arată că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unui număr mare de infracțiuni de înșelăciune, pedeapsa închisorii rezultantă fiind de 26 de ani. Consideră că aplicarea unor pedepse foarte aspre pentru infracțiuni fără violență, care au fost săvârșite în concurs, este de natură să instige persoanele condamnate la comiterea de fapte și mai grave pentru care beneficiază, practic, de impunitate.  … 17.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 210 din 12 aprilie 2016. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:18.Prin Încheierea din 4 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 19.395/280/2015, Judecătoria Pitești – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) și c) din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepția a fost ridicată de Iulian Constantin Tucan cu ocazia soluționării unei cauze privind săvârșirea mai multor infracțiuni aflate în concurs, dintre care unele au fost comise anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, iar altele ulterior acestei date. … 19.Prin Decizia penală nr. 1.094/A din 28 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 566/300/2016 (1.681/2016), Curtea de Apel București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Vasile Sărăcuțu cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni aflate în concurs. … 20.Prin Sentința penală nr. 1.427 din 14 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.199/197/2016, Judecătoria Brașov – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de David Bara cu ocazia soluționării unei cereri de modificare a pedepsei. … 21.Prin Decizia penală nr. 898 din 14 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 22.566/281/2015, Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Valentin Ovidiu Milițoiu, Gabriel Țăndărescu și Mădălin Alexandru Dumitru cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni aflate în concurs. … 22.Prin Încheierea din 2 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 16.516/299/2016/a10, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Alexandru-Nicolae Ghiban cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni aflate în concurs. … 23.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) și c) din Codul penal încalcă principiul separației și echilibrului puterilor, egalitatea în drepturi, dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, legalitatea pedepsei, precum și condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. În acest sens arată că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal, recunoscut de către toate legislațiile statelor de drept, consacră regula că orice sancțiune, pentru a-și atinge scopul preventiv-educativ, trebuie să fie strict individualizată, ceea ce înseamnă adaptarea ei cantitativă și calitativă în raport cu natura și gradul de pericol social al faptei și de persoana făptuitorului. Pentru a se putea aplica acest principiu, sancțiunile de drept penal trebuie să fie adaptabile atât din punctul de vedere al cuantumului, cât și al calității, adică să poată fi proporționalizate în raport cu fapta și cu persoana făptuitorului. Principiul individualizării (proporționalizării) sancțiunilor de drept penal este realizat prin cele trei categorii de individualizare: legală, pe care o face legiuitorul, judiciară, pe care o realizează judecătorul, și administrativă, care intervine în faza de executare. Individualizarea legală revine legiuitorului, Parlamentului, și se realizează prin operațiunea de stabilire prin lege a sancțiunilor de drept penal: pedepse, măsuri educative și măsuri de siguranță. În această etapă, legiuitorul stabilește pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă, în abstract, importanței valorii sociale ocrotite prin incriminare. În cadrul acestei operațiuni, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental care face obiectul limitării impuse de sancțiune și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea. În literatura de specialitate s-a subliniat necesitatea determinării pedepsei legale de către legiuitor, arătându-se că acesta nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, pentru că ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, în doctrină s-a arătat că legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate, minimul și maximul special al pedepsei, dar, totodată, îi oferă aceluiași judecător instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și de persoana infractorului. În raport cu aceste cerințe ale individualizării legale, dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) și c) din Codul penal, care prevăd aplicarea obligatorie de către judecător a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite în cazul concursului de infracțiuni, sunt contrare prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituție, întrucât judecătorul este lipsit de dreptul și obligația sa de a proceda la proporționalizarea judiciară a pedepsei rezultante, ceea ce încalcă principiul constituțional al individualizării sancțiunilor de drept penal. Practic, în cazul concursului de infracțiuni, după prima etapă, în care judecătorul individualizează pedeapsa pentru fiecare infracțiune concurentă, în cea de a doua etapă, în care trebuie să se proporționalizeze pedeapsa rezultantă, judecătorul devine un simplu instrument, un executant automat al aplicării unui spor prestabilit, obligatoriu, egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite în prima etapă, ceea ce contravine principiului general al separației puterilor în stat, reprezentând o imixtiune a puterii legislative în domeniul puterii judecătorești. Așadar, dispozițiile de lege criticate, pe de o parte, îngrădesc „liberul arbitru al instanței“, care este obligată să aplice un spor fix cu ocazia sancționării concursului de infracțiuni indiferent de împrejurările comiterii faptelor și de circumstanțele privitoare la persoana autorului, iar, pe de altă parte, sporul aplicat „poate tinde spre infinit chiar și în cazul unor infracțiuni de o gravitate scăzută“, a căror limită maximă de pedeapsă este mică în comparație cu alte infracțiuni. … 24.Referitor la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, autorul excepției Iulian Constantin Tucan consideră că acestea încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile. Astfel, arată că regimul legii penale mai favorabile este prevăzut de dispozițiile art. 5 din noul Cod penal, text care stabilește în alin. (1) că, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Textul de lege criticat prevede că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile. Or, noul Cod penal a introdus, prin dispozițiile art. 39, ale art. 43 și ale art. 44, un regim sancționator al pluralității de infracțiuni mai sever decât cel prevăzut de Codul penal anterior. Prin soluția legislativă prevăzută de art. 10 din Legea nr. 187/2012, legiuitorul a impus aplicarea tratamentului sancționator al pluralității potrivit legii penale noi, mai severe, ceea ce reprezintă o evidentă încălcare a principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile prevăzut de art. 15 din Constituție, pentru că tratamentul sancționator mai favorabil al pluralității de infracțiuni este cel prevăzut de legea veche. Arată că, potrivit literaturii de specialitate, evaluarea legii mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni are loc în vederea stabilirii legii care conduce la o pedeapsă rezultantă mai redusă și pe care o va executa inculpatul, indiferent de legea după care s-ar stabili existența fiecăreia dintre infracțiunile concurente, în parte. Aflată în fața unor infracțiuni concurente, prevăzute de legi succesive, instanța se va întreba întotdeauna după care lege se va ajunge ca inculpatul să execute efectiv o pedeapsă mai redusă. Consideră că soluția legislativă prevăzută de art. 10 din Legea nr. 187/2012 este contrară și Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Or, din analiza conținutului art. 10 din Legea nr. 187/2012, rezultă că suntem în prezența unei reglementări care combină prevederi din Codul penal anterior – pe baza cărora sunt stabilite pedepsele pentru infracțiunile comise înainte de 1 februarie 2014 – cu cele ale noului Cod penal privind stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită sub imperiul legii noi, iar apoi, pentru tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni, textul impune aplicarea dispozițiilor mai severe ale noului Cod, combinare ce nu conduce la aplicarea legii penale mai favorabile, care este evident legea penală veche, atât în ceea ce privește dispozițiile referitoare la aplicarea pedepsei pentru fiecare infracțiune, cât și în ceea ce privește dispozițiile referitoare la tratamentul sancționator al pluralității.  … 25.În fine, autorul excepției Iulian Constantin Tucan susține că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 sunt contrare și cerințelor art. 7 privind principiul legalității incriminării și pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum se reflectă acestea în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în materia legiferării pedepselor, a decis că este posibil ca, prin intervenția legiuitorului, să fie modificat tratamentul sancționator al infracțiunilor, dar asemenea intervenții legislative trebuie să respecte principiul neretroactivității aplicării pedepselor, întrucât, în caz contrar, statele ar fi libere – prin modificarea legii sau reinterpretarea regulilor aplicabile – să redefinească scopul pedepsei impuse, în detrimentul persoanei condamnate, în condițiile în care aceasta din urmă nu și-ar fi putut imagina o asemenea dezvoltare la data săvârșirii infracțiunii. În raport cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, autorul excepției consideră că, în conceptul autonom de „pedeapsă“, utilizat de art. 7 din Convenție, urmează a se include nu numai limitele legale de pedeapsă, ci și toate normele, regulile și procedurile care conduc judecătorul la stabilirea unei pedepse în cazul concret, respectiv, tot ceea ce definește regimul sancționator, inclusiv regulile în materia concursului de infracțiuni. Astfel, arată că modificarea tratamentului sancționator printr-o intervenție legislativă este permisă numai în măsura în care respectă – raportat la momentul săvârșirii faptei – cerințele previzibilității, accesibilității și neretroactivității (exceptând legea penală mai favorabilă), în cazul unei pluralități de infracțiuni principiul enunțat aplicându-se cu privire la fiecare faptă care intră în componența pluralității. Așadar, modificarea pedepselor și, respectiv, a tratamentului sancționator în cazul concursului de infracțiuni – ca urmare a unei intervenții legislative ulterioare săvârșirii faptei – și care constă în agravarea regimului sancționator pe care persoana acuzată l-ar fi putut avea în vedere, în mod obiectiv, la momentul săvârșirii faptei, echivalează cu aplicarea retroactivă a legii penale și încălcarea cerințelor de previzibilitate și accesibilitate consacrate de art. 7 din Convenție. … 26.Judecătoria Pitești – Secția penală apreciază că nu există o încălcare a prevederilor constituționale și convenționale invocate de autorul excepției. … 27.Curtea de Apel București – Secția I penală consideră că excepția de neconstituționalitate este nefondată. … 28.Judecătoria Brașov – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că săvârșirea mai multor infracțiuni de către o persoană demonstrează perseverența acesteia în plan infracțional, fiind necesar un sistem de sancționare adecvat pentru asigurarea constrângerii și a reeducării, astfel că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu încalcă dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică. … 29.Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie nu și-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate. … 30.Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Consideră că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu aduc atingere principiului egalității în drepturi, întrucât inculpatul care a săvârșit un număr mare de infracțiuni nu se află în aceeași situație cu cel găsit vinovat pentru comiterea unei singure fapte penale. Totodată, arată că modul în care legiuitorul alege să sancționeze concursul de infracțiuni constituie un element de politică penală, iar în Expunerea de motive a noului Cod penal, se menționează că sancționarea mai drastică a concursului de infracțiuni este necesară în condițiile în care limitele maxime ale pedepselor au fost mult diminuate. … 31.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 32.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că, potrivit prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, prin lege organică se reglementează „infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora“, revenind legiuitorului rolul de a stabili conținutul concursului de infracțiuni și tratamentul sancționator aplicabil acestuia. În ceea ce privește critica referitoare la privarea judecătorului de rolul său constituțional de a interpreta și aplica legea, consideră că alegerea uneia sau alteia dintre soluțiile consacrate în diversele sisteme de drept – cumulul aritmetic, cumulul juridic, absorbția, sporul obligatoriu, sporul facultativ etc. – reprezintă o opțiune de politică legislativă, ce constituie atributul exclusiv al legiuitorului. În acest cadru, instanța dispune de marja de apreciere necesară și de posibilitatea de individualizare a pedepselor pentru fiecare caz în parte cu ocazia stabilirii pedepsei pentru fiecare infracțiune concurentă. De asemenea, arată că instanța de contencios constituțional a stabilit, în mod constant, în jurisprudența sa, că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Invocă, totodată, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015. … 33.Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 256 din 5 mai 2016, nr. 329 din 24 mai 2016,nr. 337 din 24 mai 2016 și nr. 545 din 12 iulie 2016, în sensul că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) și c) din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 sunt constituționale. … 34.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autorilor excepției prezenți, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:35.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 36.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) și c) din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 39 alin. (1) lit. b) și c) din Codul penal: „În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează:b)când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; … c)când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;“; …  … – Art. 10 din Legea nr. 187/2012: „Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.“ …  … 37.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale, ale art. 11 alin. (2) privind tratatele ratificate de Parlament, ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 22 privind dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei și ale art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și a prevederilor art. 7 privind principiul legalității incriminării și pedepsei și ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție și ale art. 21 privind nediscriminarea din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. … 38.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 210 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 13 iunie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a reținut că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal reglementează în materia sancționării concursului de infracțiuni săvârșite de persoana fizică, infractor major, pentru ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, stabilind tratamentul penal al concursului de infracțiuni prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix. Așadar, potrivit prevederilor precitate, dacă pentru infracțiunile concurente s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În context, Curtea a reținut că o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispozițiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. În actualul Cod penal, legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracțiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralității de infracțiuni, în contextul în care critica principală a tendințelor legislative anterioare de majorare a limitelor maxime de pedeapsă, ca principal instrument de combatere a unor infracțiuni, a fost aceea că sistemul sancționator al vechiului Cod penal nu mai reflecta în mod corect sistemul valorilor sociale pe care legea penală este chemată să le protejeze. Astfel, în expunerea de motive la proiectul Legii privind Codul penal se arată că „soluția de dorit nu este deci o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică“. Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere și instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea și sancționarea pluralității de infracțiuni, în condițiile în care, sub imperiul fostei reglementări, pluralitatea de infracțiuni, deși un indiciu important privind periculozitatea sporită a infractorului, rămânea practic nesancționată, cauza de agravare fiind, în foarte multe situații, ignorată de instanțe în stabilirea pedepsei rezultante, din cauza faptului că sporul de pedeapsă prevăzut de lege avea un caracter facultativ. Așa încât noul Cod penal răspunde unei puternice exigențe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional. Potrivit expunerii de motive la proiectul Legii privind Codul penal, „într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni“. Așadar, în cazul concursului de infracțiuni, pe lângă pedeapsa cea mai grea cu închisoarea – singura sancțiune aplicată în mod obișnuit de către instanțe sub legea veche, sub imperiul legii noi este obligatorie aplicarea unui spor egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse. Având în vedere toate cele arătate, Curtea a reținut că, întrucât săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană demonstrează o perseverență pe calea infracțională a acesteia, sunt necesare sisteme de sancționare adecvate pentru asigurarea constrângerii și reeducării, iar reglementarea acestora nu trebuie să se facă decât cu respectarea Constituției și a supremației sale (paragrafele 18 și 19). … 39.De asemenea, Curtea a reținut că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracțiuni, pentru ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix, intră în atribuțiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care, realizând o individualizare legală a sancțiunilor în materie, apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii, printre care și frecvența fenomenului infracțional. Așa fiind, Curtea a reținut că, prin adoptarea noului regim juridic de sancționare a celor două forme de concurs de infracțiuni, real și formal – cât privește persoana fizică, infractor major -, reglementând mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) cu privire la principiul separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale. Referitor la pretinsa încălcare de către dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal a art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reținută, întrucât prevederile constituționale invocate sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care nu sa constatat (paragrafele 21-23). … 40.În ceea ce privește dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, prin Decizia nr. 210 din 12 aprilie 2016, mai sus citată, Curtea a reținut că, în baza dispozițiilor criticate, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Cu alte cuvinte, dacă cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracțiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancționator al concursului va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârșit configurația concursului. Prin reglementarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, legiuitorul a urmărit să evite controversele doctrinare apărute în momentul intrării în vigoare a Codului penal din 1969, așa încât a consacrat explicit soluția majoritară conturată în practica acelei perioade, conform căreia tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile. Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 ar rezulta că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni s-ar putea aplica potrivit Codului penal din 1969 sau noului Cod penal atunci când toate infracțiunile din structura pluralității au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969. Cu alte cuvinte, s-ar putea susține că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 consacră, implicit, teza aplicării legii penale mai favorabile în funcție de instituții autonome. În această ipoteză, jurisprudența apărută după intrarea în vigoare a noului Cod penal a fost majoritară în a considera concursul de infracțiuni ca fiind o instituție autonomă. Legea penală mai favorabilă se determină prin raportare la fiecare instituție care se aplică în mod autonom, astfel că, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una dintre legi, care este mai favorabilă, aceasta nu excludea aplicarea dispozițiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracțiuni, dacă acestea sunt mai favorabile. S-a arătat că, de pildă, concursul de infracțiuni face parte dintre acele instituții juridico-penale (ca și prescripția, suspendarea executării pedepsei ș.a.) ale căror reguli se aplică, în cazul succesiunii de legi penale în timp, în mod autonom, independent de încadrarea juridică a faptelor după legea nouă sau după cea anterioară. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, s-a statuat însă că „dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile“, așa încât determinarea legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni va depinde de încadrarea juridică dată infracțiunilor concurente (paragraful 24). … 41.În continuare, Curtea a reținut că, aparent, art. 10 din Legea nr. 187/2012 instituie, prin voința legiuitorului, o lex tertia, permițând, în privința tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, aplicarea unei alte legi decât cele aplicate pentru majoritatea infracțiunilor componente ale pluralității. Curtea a constatat, însă, că art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni care și-a desăvârșit configurația prin comiterea ultimei infracțiuni sub legea nouă, așa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului „legii mai conforme cu interesele apărării sociale“, care este legea nouă. Stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. De altfel, în aplicarea pedepsei rezultante, în ipoteza reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012, nu se poate reține existența unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracțiuni. În aceste condiții, este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, așadar doar atunci când cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost săvârșită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. Inculpatul, prin săvârșirea unei infracțiuni și sub imperiul legii noi, a înțeles să o încalce și pe aceasta, expunându-se consecințelor care derivă din acest fapt, așa încât aplicarea dispozițiilor legii noi în privința concursului, în ipoteza săvârșirii unei infracțiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. În aceste condiții este pe deplin justificată opțiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni în mod diferit, după cum toate infracțiunile din structura pluralității au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, judecarea lor având loc sub legea nouă, situație tranzitorie în care aplicarea legii penale mai favorabile se va face potrivit Deciziei Curții nr. 265 din 6 mai 2014, ori cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se aplica pedeapsa rezultantă potrivit legii noi – ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment – sub incidența căreia s-a definitivat concursul de infracțiuni. Pentru motivele mai sus arătate, Curtea a constatat că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 nu aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile (paragrafele 25 și 26). … 42.De asemenea, prin Decizia nr. 210 din 12 aprilie 2016, mai sus menționată (paragraful 27), Curtea nu a reținut nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 ar aduce atingere cerințelor art. 7 referitor la legalitatea pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât textele de lege menționate îndeplinesc cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii și nu conduc la o aplicare retroactivă a legii penale mai defavorabile inculpatului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109).  … 43.În același sens sunt și deciziile Curții Constituționale: nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015; nr. 782 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2016; nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016; nr. 256 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 22 iulie 2016; nr. 329 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 21 iulie 2016; nr. 337 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 23 august 2016; nr. 497 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2016; nr. 545 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 21 octombrie 2016; nr. 775 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 14 aprilie 2017; nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, cu privire la dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal, față de care nu au fost formulate critici distincte. … 44.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iulian Constantin Tucan în Dosarul nr. 19.395/280/2015 al Judecătoriei Pitești – Secția penală, de Vasile Sărăcuțu în Dosarul nr. 566/300/2016 (1.681/2016) al Curții de Apel București – Secția I penală, de David Bara în Dosarul nr. 4.199/197/2016 al Judecătoriei Brașov – Secția penală, de Valentin Ovidiu Milițoiu, Gabriel Țăndărescu și Mădălin Alexandru Dumitru în Dosarul nr. 22.566/281/2015 al Curții de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și de Alexandru-Nicolae Ghiban în Dosarul nr. 16.516/299/2016/a10 al Judecătoriei Sectorului 1 București și constată că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) și c) din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Pitești – Secția penală, Curții de Apel București – Secția I penală, Judecătoriei Brașov – Secția penală, Curții de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 noiembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește