DECIZIA nr. 739 din 21 noiembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (4) și (6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Grigore Tomoiagă în Dosarul nr. 1.838/336/2017/a1.2 al Tribunalului Maramureș – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.407D/2017. … 2.La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 30 august 2017 pronunțată în Dosarul nr. 1.838/336/2017/a1.2, Tribunalul Maramureș – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 207 alin. (4) și (6) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Grigore Tomoiagă într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară referitoare la cererea de revocare a măsurii arestării preventive. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale și convenționale invocate în măsura în care se interpretează în sensul că judecătorul de cameră preliminară nu trebuie să stabilească durata pentru care se menține măsura arestării preventive. În esență, se arată că dispozițiile criticate nu întrunesc exigențele principiului securității juridice, potrivit căruia orice lege prin care se reglementează condițiile de luare a măsurilor preventive trebuie să fie clară, predictibilă și lipsită de ambiguitate. La fel, orice decizie judiciară pronunțată în această materie trebuie să aibă aceste caracteristici, astfel încât orice persoană căreia urmează să i se aplice aceste dispoziții legale să știe când începe perioada pentru care se menține arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară și când perioada se sfârșește.  … 6.În opinia autorului excepției, procedura menținerii arestării preventive și verificării periodice este specifică numai fazei de judecată, în timp ce, anterior acestei faze, arestarea preventivă trebuie dispusă pe o durată limitată, de cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depășească 180 de zile. Se mai arată că faza camerei preliminare nu face parte nici din faza de urmărire penală și nici din cea de judecată, motiv pentru care nu se cunoaște dacă arestarea în cameră preliminară se încadrează în durata maximă a arestării preventive prevăzută pentru faza de urmărire penală (180 de zile) sau în durata maximă a arestării preventive în faza de judecată. Așa fiind, dispozițiile legale criticate sunt lipsite de claritate și previzibilitate, creând incertitudine în procesul de aplicare și punându-l în dificultate pe justițiabilul obișnuit căruia, într-o procedură nepublică, i se menține arestul preventiv, fără precizarea duratei acestuia. Protecția împotriva arbitrariului nu poate fi asigurată în cazul măsurii arestării preventive, în fazele nepublice ale procesului penal – cum sunt urmărirea penală și camera preliminară – decât prin precizarea în conținutul oricărei decizii judiciare referitoare la aceasta a duratei măsurii, astfel încât cel supus arestului preventiv să știe când începe și când se sfârșește măsura luată împotriva sa. Numai într-o astfel de situație se pot stabili în mod clar și previzibil momentul încetării de drept a măsurii, precum și durata menținerii acesteia în situația în care instanța de judecată ar dispune restituirea cauzei la procuror, în conformitate cu prevederile art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, și, totodată, ar menține măsura arestului preventiv.  … 7.Tribunalul Maramureș – Secția penală, respectiv judecătorul de cameră preliminară, analizând condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992, „constată că se impune sesizarea Curții Constituționale“ și că „excepția este admisibilă din perspectiva sesizării Curții Constituționale“, fără a-și exprima însă opinia asupra excepției de neconstituționalitate invocate.  … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Guvernul a transmis Curții Constituționale punctul său de vedere în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, procedura camerei preliminare este o etapă premergătoare fazei de judecată, fiind concepută de legiuitor ca o procedură-filtru în cadrul căreia se examinează competența instanței, legalitatea rechizitoriului, legalitatea actelor de urmărire penală și a probelor administrate în faza de urmărire penală, și a cărei durată este limitată în timp, neputând depăși 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță (art. 343 din Codul de procedură penală). Dacă în faza de urmărire penală, atunci când constată că se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive sau au apărut temeiuri noi care să o justifice, judecătorul de drepturi și libertăți dispune „prelungirea“ acesteia, în etapa camerei preliminare judecătorul dispune în aceleași condiții „menținerea“ măsurii preventive. Prevederile criticate sunt conforme cu dispozițiile art. 23 alin. (6) din Constituție, iar faptul că judecătorul de cameră preliminară hotărăște menținerea arestării preventive fără a stabili durata acesteia nu înseamnă că în etapa camerei preliminare arestarea preventivă se menține pe o durată nedeterminată sau neprevizibilă, deoarece în această ipoteză devin incidente prevederile art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală, care îl obligă pe același judecător să verifice „periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile“ dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acesteia. Pe de altă parte, în cazul în care acest termen maxim – de 30 de zile – se împlinește fără ca judecătorul de cameră preliminară să se pronunțe asupra menținerii în continuare a măsurii arestării preventive, aceasta va înceta de drept, în temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.  … 10.Avocatul Poporului a transmis Curții Constituționale punctul său de vedere în sensul că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, instituția judecătorul de cameră preliminară, nou-introdusă în actualul Cod de procedură penală, a fost supusă analizei de către Curtea Constituțională, care a concluzionat că „acestuia îi revine funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și că, în concepția legiuitorului, această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredințată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător – judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiași competențe materiale, personale și teritoriale ale instanței din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicțional“ (Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 27). Deși procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală și de faza de judecată, obiectul său este situat în timp între două momente procesuale, și anume cel al sesizării instanței de judecată prin rechizitoriu și cel al dispunerii începerii judecății pe fond. În ceea ce privește durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală, „durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani“. În cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, aceste termene curg de la data sesizării instanței de judecată, iar când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății ori în lipsă, termenele curg de la data punerii în executare a măsurii în conformitate cu alin. (2) al aceluiași text de lege. În situația în care măsura arestării preventive a fost luată și prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal nu poate fi mai mare de 180 de zile [conform art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală], iar ulterior de la data sesizării instanței de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din același Cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât și judecata în primă instanță. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016 și Decizia nr. 454 din 28 iunie 2016. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 207 alin. (4) și (6) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară, care au următorul conținut: (4)Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.[…](6)În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri. Dispozițiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător. … 14.Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției și a supremației sale și a legilor, art. 20 – Tratatele internaționale privind drepturile omului și în art. 23 alin. (5) și (6) referitor la durata maximă a arestării preventive în cursul urmăririi penale și la verificarea periodică de către instanță a temeiniciei măsurii arestării preventive. Se invocă și dispozițiile art. 5 – Dreptul la libertate și la siguranță din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că dispozițiile legale ce constituie obiectul acesteia au mai fost supuse controlului Curții Constituționale din perspectiva unor critici similare, iar Curtea a statuat că acestea nu încalcă prevederile constituționale referitoare la libertatea individuală.  … 16.Astfel, referitor la instituția camerei preliminare, Curtea a reținut că a fost concepută, în accepțiunea legiuitorului, „ca o instituție nouă și inovatoare“ care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în același timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigențelor de legalitate, celeritate și echitate a procesului penal“ (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală – PL-x nr. 412/2009). În prezent, instituția camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul și durata, măsurile premergătoare, procedura, soluțiile ce pot fi pronunțate și contestația împotriva acestor soluții. Astfel, prin prisma atribuțiilor procesuale încredințate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcțiilor judiciare potrivit textului de lege menționat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îi revine funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și că, în concepția legiuitorului, această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Totuși, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea a observat că activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competența judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și legalității sesizării instanței, a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, își va exercita atribuțiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanței de judecată (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25, 27, 28). Așa fiind, deși procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală și faza de judecată, obiectul său, astfel consacrat de art. 342 din Codul de procedură penală, este situat în timp între două momente procesuale, și anume cel al sesizării instanței de judecată prin rechizitoriu și cel al dispunerii începerii judecății pe fond ( a se vedea Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, ale cărei considerente au fost preluate, în mod corespunzător, și în Decizia nr. 454 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 5 octombrie 2016). … 17.În aceeași jurisprudență, Curtea a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală referitor la durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță, „durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani.“ Or, ținând seama de aceste prevederi coroborate cu alin. (2) al art. 239 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că termenele mai sus arătate „curg de la data sesizării instanței de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, și, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății sau în lipsă“. Cu alte cuvinte, în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată și prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal nu poate fi mai mare de 180 de zile – a se vedea art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală – iar ulterior de la data sesizării instanței de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din același cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât și judecata în primă instanță.  … 18.În ceea ce privește momentul trimiterii în judecată, Curtea a statuat că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, acesta coincide cu cel al învestirii judecătorului de cameră preliminară cu verificarea competenței, a legalității sesizării instanței, a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, acesta fiind momentul de început în calcularea termenului total de 5 ani. Prin urmare, dispozițiile legale criticate referitoare la calculul duratei totale a măsuri arestării preventive în faza de judecată se aplică inclusiv în procedura camerei preliminare, astfel că nu poate fi reținută critica potrivit căreia în această fază nu este prevăzută durata maximă a măsurii arestării preventive. … 19.Față de această jurisprudență, ale cărei considerente își păstrează valabilitatea și în cauza de față, nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea cerințelor de claritate și previzibilitate a legii. Astfel, faptul că judecătorul de cameră preliminară hotărăște menținerea arestării preventive fără a stabili durata acesteia nu înseamnă că în etapa camerei preliminare arestarea preventivă se menține pe o durată nedeterminată sau neprevizibilă, deoarece normele criticate îl obligă pe judecătorul de cameră preliminară ca, din oficiu, să verifice „periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile“ dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acesteia. În cazul în care acest termen maxim – de 30 de zile – se împlinește fără ca judecătorul de cameră preliminară să se pronunțe asupra menținerii în continuare a măsurii arestării preventive, aceasta va înceta de drept, în temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.  … 20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Grigore Tomoiagă în Dosarul nr. 1.838/336/2017/a1.2 al Tribunalului Maramureș – Secția penală, și constată că dispozițiile art. 207 alin. (4) și (6) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Maramureș – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește