DECIZIA nr. 729 din 8 octombrie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul său nr. 7.826/99/2016, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.063D/2018. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, deoarece aspectele invocate de instanța judecătorească nu reprezintă probleme de constituționalitate a textului de lege criticat. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Decizia civilă nr. 304 din 8 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 7.826/99/2016, Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora, „prin raportare la art. 11 din Constituția României, cu referire la art. 2 din Legea nr. 157/2005 și art. 53 titlul II din Tratatul Uniunii Europene de aderare a României la Uniunea Europeană, precum și art. 1 din Directiva 2001/23/CE“. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească, în cadrul soluționării apelului declarat de reclamanta Daniela Vultur împotriva unei sentințe civile a Tribunalului Iași, având ca obiect drepturi bănești. La termenul de judecată din 17 aprilie 2018, instanța a invocat și a pus în discuție necesitatea sesizării Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 1 din Legea nr. 67/2006, prin raportare la art. 11 din Constituția României, cu referire la art. 2 din Legea nr. 157/2005 și art. 53 titlul II din Tratatul Uniunii Europene de aderare a României la Uniunea Europeană, precum și art. 1 din Directiva 2001/23/CE, în sensul de a se adresa Curții Constituționale întrebarea: „Dacă este constituțional să limiteze protecția salariatului doar la ipoteza transferului proprietății sau poate avea loc o extindere pentru orice activitate economică“. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată arată că reclamanta nu a putut dovedi îndreptățirea la plata sporului de vechime în muncă nici pe temei convențional individual, nici pe cel colectiv, iar aceasta a invocat în beneficiul său prevederile imperative ale art. 173 din Codul muncii cu referire la Legea nr. 67/2006. Legiuitorul român subsumează noțiunea de transfer de întreprindere exclusiv operațiunii de cesiune și fuziune, ce implică în sensul art. 4 lit. d) din Legea nr. 67/2006 – trecere din proprietatea cedentului în proprietatea cesionarului a unei întreprinderi, unități sau a unor părți ale acestora. Or, reclamanta a invocat sensul larg al noțiunii de transfer de întreprindere, potrivit Directivei 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001, a cărei transpunere în plan intern s-a realizat tocmai prin Legea nr. 67/2006. În consecință, prevederea normativă internă nu a preluat integral dispozițiile europene, omițând dispoziția înscrisă în art. 1 lit. b din Directiva 2001/23/CE a Consiliului. … 6.În susținerea excepției de neconstituționalitate, instanța arată că principiul protecției jurisdicționale efective rezultă dintro jurisprudență constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a apreciat că acesta „constituie un principiu general al dreptului comunitar, care decurge din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, care a fost consacrat în articolele 6 și 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale“ (Hotărârea din 15 mai 1986, Johnston, 222/84, Rec., p. 1651, pct. 18 și 19, Hotărârea din 15 octombrie 1987, Heylens și alții, 222/86, Rec., p. 4097, pct. 14, Hotărârea din 27 noiembrie 2001, Comisia/Austria, C-424/99, Rec., p. 1-9285, pct. 45, Hotărârea din 25 iulie 2002, Union de Pequenos Agricultores/Consiliul, C-50/00 P, Rec., p. 1-6677, pct. 39, și Hotărârea din 19 iunie 2003, Eribrand, C467/01, Rec., p. 1-6471, pct. 61) și care a fost reafirmat și în art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Sub acest aspect, în aplicarea principiului cooperării prevăzut la art. 10 CE, instanțele din statele membre sunt cele care trebuie să asigure protecția jurisdicțională a drepturilor pe care justițiabilii le au în temeiul dreptului comunitar (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 16 decembrie 1976, Rewe 33/76, Rec., p. 1989, pct. 5, și Hotărârea Cornet, 45/76, Rec. p. 2043, pct. 12, Hotărârea din 9 martie 1978, Simmenthal, 106/77, Rec., p. 629, pct. 21 și 22, Hotărârea din 19 iunie 1990, Factortame și alții, C-213/89, Rec., p. 1-2433, pct. 19, precum și Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck, C-312/93, Rec., p. 1-4599, pct. 12). În lipsa unei reglementări comunitare în materie, îi revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor pe care justițiabilii le au în temeiul dreptului comunitar (a se vedea, în special, hotărârile citate anterior Rewe, pct. 5, Cornet, pct. 13, Peterbroeck, pct. 12, Hotărârea din 20 septembrie 2001, Courage și Crehan, C-453/99, Rec., p. 1-6297, pct. 29, precum și Hotărârea din 11 septembrie 2003, Safalero, C-13/01, Rec., p. 1-8679, pct. 49). – [Cauza C-441/14, Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 19 aprilie 2016, Dansk Industri (DI), paragrafele 29-31]. Or, în raport cu principiul protecției jurisdicționale efective a drepturilor consacrate la nivel european și în raport cu sistemul juridic național, instanța de judecată consideră că doar excepția de neconstituționalitate reprezintă o pârghie concretă și efectivă prin care instanța națională poate contracara neconcordanța existentă între prevederile directivei, ce nu produc efect direct orizontal, și norma națională internă. … 7.Se mai susține că dispozițiile art. 2 din Legea nr. 157/2005 prevăd că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează ducerea la îndeplinire a obligațiilor României rezultate din actul aderării și din prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și din celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Totodată, art. 53 alin. 2 din titlul II, partea a cincea – Dispoziții privind punerea în aplicare a prezentului act – din Tratat stabilește că, „în măsura în care modificările directivelor în înțelesul articolului 249 din Tratatul CE și al articolului 161 din Tratatul CEEA, introduse prin prezentul act, necesită modificarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale actualelor state membre, actualele state membre aplică măsurile necesare pentru a se conforma directivelor modificate de la data aderării, cu excepția cazului în care prezentul protocol prevede un alt termen. Acestea comunică măsurile respective Comisiei până la data aderării sau, după caz, până la termenul prevăzut de prezentul protocol“. Chiar dacă este consacrată constituțional, teoria monistă este insuficientă practic pentru a asigura efectul deplin al prevederilor Directivei 2001/23/CE în dreptul intern și a conferi drepturi direct particularilor în raport cu alți particulari. În acest sens, prevederile art. 148 alin. (2) din Constituție instituie caracter prioritar de aplicare doar în favoarea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Or, potrivit art. 288 din TUE consolidat, directiva este obligatorie însă doar pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele.  … 8.În privința aplicării actelor obligatorii ale Uniunii Europene în cadrul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că „folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituționalitate ca normă interpusă celei de referință implică, în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, o condiționalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă și neechivocă prin ea însăși sau înțelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis și neechivoc de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanță constituțională, astfel încât conținutul său normativ să susțină posibila încălcare de către legea națională a Constituției – unica normă directă de referință în cadrul controlului de constituționalitate“ (Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011). În acest sens, Curtea Constituționala a reținut „că este de competența Curții Constituționale constatarea existenței acestei neconcordanțe normative între actele Uniunii Europene anterior menționate și cele naționale. Cu privire la acest din urmă aspect, Curtea a reținut că neconcordanța normativă astfel constatată nu își poate avea rezolvarea doar prin recurgerea la principiul constituțional al priorității de aplicare a actelor Uniunii Europene, ci prin constatarea încălcării art. 148 alin. (2) din Constituție, text care cuprinde, în mod implicit, o clauză de conformare a legilor interne cu actele Uniunii Europene (cu distincțiile menționate în Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 455), iar încălcarea acesteia, în ipoteza actelor Uniunii Europene cu relevanță constituțională, trebuie sancționată ca atare de către Curtea Constituțională. Desigur, în privința actelor Uniunii Europene care nu au relevanță constituțională competența de a remedia neconcordanța normativă aparține legiuitorului sau instanțelor judecătorești, după caz“ (a se vedea Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015). … 9.În ceea ce privește remediile reținute în jurisprudența Curții Constituționale, trebuie subliniat că instanța de judecată este ținută să aplice legea și nu poate pronunța o soluție contra legem, iar un remediu legislativ ulterior este total ineficient în speța de față, în condițiile în care legea civilă dispune numai pentru viitor. În consecință, instanța apreciază că doar unica autoritate de jurisdicție constituțională în România poate asigura efectul deplin al dispozițiilor constituționale, inclusiv în ceea ce privește obligațiile rezultând din aplicarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană, prin raportare la principiul protecției jurisdicționale efective a drepturilor consacrate la nivel european. În concluzie, întrucât înțelesul art. 1 din Directiva 2001/23 CE a fost stabilit în mod clar, precis și neechivoc de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, instanța susține că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 67/2006 sunt constituționale, doar în măsura în care dispoziția normativă internă se interpretează și în sensul că „se consideră transfer în sensul prezentei legi și cel al unei unități care își menține identitatea, înțeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfășura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară“ (prin preluarea integrală a prevederilor art. 1 lit. b din Directiva 2001/23/CE). … 10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 din Legea nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2006, cu modificările ulterioare, având următorul conținut: „Prevederile prezentei legi reglementează condițiile în care se realizează protecția drepturilor de care beneficiază salariații, prevăzute în contractele individuale de muncă și în contractul colectiv de muncă aplicabil, în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni sau fuziuni, potrivit legii.“ … 14.În opinia instanței judecătorești – autoare a excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, prin raportare la: art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005, având următorul conținut: „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează ducerea la îndeplinire a obligațiilor României rezultate din actul aderării și din prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și din celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu“; art. 53 alin. (2) din Tratatul între Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, potrivit căruia „În măsura în care modificările directivelor în înțelesul articolului 249 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și al articolului 161 din Tratatul CEEA, introduse prin prezentul protocol, necesită modificarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale actualelor state membre, actualele state membre aplică măsurile necesare pentru a se conforma directivelor modificate de la data aderării, cu excepția cazului în care prezentul protocol prevede un alt termen. Acestea comunică măsurile respective Comisiei până la data aderării sau, după caz, până la termenul prevăzut de prezentul protocol“; art. 1 din Directiva Consiliului 2001/23/CE privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE), seria L, nr. 82 din 22 martie 2001, cu următorul cuprins: (1)(a)Prezenta directivă se aplică în cazul oricărui transfer al unei întreprinderi, unități sau al unei părți de întreprindere sau de unitate către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni convenționale sau al unei fuziuni. … (b)Sub rezerva literei (a) și a următoarelor dispoziții ale prezentului articol, se consideră transfer în sensul prezentei directive cel al unei unități care își menține identitatea, înțeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfășura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară. … (c)Prezenta directivă se aplică în cazul întreprinderilor publice și private care exercită o activitate economică, indiferent dacă au sau nu scop lucrativ. O reorganizare administrativă a autorităților administrației publice sau transferul unor funcții administrative între autoritățile administrației publice nu reprezintă un transfer în sensul prezentei directive. … (2)Prezenta directivă se aplică dacă și în măsura în care întreprinderea, unitatea sau partea de întreprindere sau de unitate care urmează să fie transferată se situează în domeniul teritorial de aplicare a tratatului.(3)Prezenta directivă nu se aplică în cazul navelor maritime. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de către instanța de judecată, în cadrul soluționării apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 1.937 din 26 octombrie 2017 a Tribunalului Iași, prin care a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Imperia Holding – S.R.L. În motivarea acestei sentințe, instanța a reținut că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că a operat un transfer de întreprindere între Euromat Oil – S.R.L. și pârâta Imperia Holding – S.R.L., pentru a da eficiență protecției drepturilor reclamantei stabilite prin contractul individual de muncă încheiat cu Euromat Oil – S.R.L. Instanța a mai reținut că nu a existat o cesiune sau fuziune între cele două societăți, iar contractul individual de muncă încheiat cu Euromat Oil – S.R.L. a încetat prin acordul părților anterior încheierii contractului cu pârâta Imperia Holding – S.R.L. Instanța de judecată, autoare a excepției de neconstituționalitate, susține că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora sunt neconstituționale, deoarece se aplică doar în cazul transferului întreprinderii, ca rezultat al unei cesiuni sau fuziuni, iar nu și în cazul altor forme de transfer de proprietate, astfel cum prevede art. 1 lit. b) din Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități, ceea ce, în opinia sa, contravine art. 11 din Constituție. … 16.Cu privire la aceste susțineri, Curtea reține, pe de-o parte, că, potrivit art. 11 alin. (1) din Constituție, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea fundamentală, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern.  … 17.Pe de altă parte, Curtea reține că sediul materiei în domeniul relației drept intern – drept european îl constituie dispozițiile art. 148 din Constituție, iar, potrivit alin. (2) al acestuia, „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare“. Articolul 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex-articolul 249 TCE) prevede următoarele: „Pentru exercitarea competențelor Uniunii, instituțiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări și avize. Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru. Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele. Decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în care se indică destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceștia. Recomandările și avizele nu sunt obligatorii.“ … 18.Curtea reține că Legea nr. 67/2006 transpune Directiva Consiliului 2001/23/CE privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități, iar, potrivit art. 1 alin. (1) din aceasta, „a) Prezenta directivă se aplică în cazul oricărui transfer al unei întreprinderi, unități sau al unei părți de întreprindere sau de unitate către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni convenționale sau al unei fuziuni. b) Sub rezerva literei (a) și a următoarelor dispoziții ale prezentului articol, se consideră transfer în sensul prezentei directive cel al unei unități care își menține identitatea, înțeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfășura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară. c) Prezenta directivă se aplică în cazul întreprinderilor publice și private care exercită o activitate economică, indiferent dacă au sau nu scop lucrativ. O reorganizare administrativă a autorităților administrației publice sau transferul unor funcții administrative între autoritățile administrației publice nu reprezintă un transfer în sensul prezentei directive.“ … 19.Curtea constată că, în realitate, susținerile autoarei excepției – instanța judecătorească constituie probleme de interpretare a noțiunii de „transfer“ al unei întreprinderi, în sensul Legii nr. 67/2006, și de aplicare a dispozițiilor acestei legi la cazul concret al reclamantei, în scopul acordării protecției conferite de lege. Or, aspectele referitoare la incidența sau nu în speță a Legii nr. 67/2006 nu constituie probleme de constituționalitate a textului de lege criticat. Mai mult, stabilirea înțelesului noțiunii de „transfer“ al unei întreprinderi, în sensul Legii nr. 67/2006, nu are nicio relevanță constituțională, ci constituie o problemă de interpretare a legii în vederea aplicării acesteia la cazul concret dedus judecății, care intră în atribuțiile instanțelor judecătorești. În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii.  … 20.Astfel, Curtea reține că, în acord cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, justiția constituțională presupune controlul constituționalității legilor și ordonanțelor Guvernului și nicidecum controlul constituționalității aplicării lor. Având în vedere acestea, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. … 21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora, ridicată de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 7.826/99/2016.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 8 octombrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește