DECIZIA nr. 727 din 8 octombrie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 97 pct. 1 și ale art. 483 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Banca Comercială Română – S.A. în Dosarul nr. 37.295/301/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 875D/2018. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 939D/2018, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de aceeași autoare în Dosarul nr. 1.845/219/2015 al aceleiași instanțe. … 4.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 939D/2018 la Dosarul nr. 875D/2018, care a fost primul înregistrat. … 6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7.Prin Încheierea din 23 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 37.295/301/2015 și prin Încheierea din 24 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.845/219/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 97 pct. 1 și ale art. 483 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurenta-pârâtă Banca Comercială Română – S.A. În Dosarul nr. 875D/2018, excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cadrul soluționării recursului declarat împotriva unei decizii civile pronunțate de Tribunalul București, prin care a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B.C.R. – S.A. și a schimbat în parte sentința apelată, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în sensul că a respins cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze din convenția de credit încheiată cu reclamanții, menținând restul dispozițiilor primei instanțe. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București – Secția a VI-a civilă și a invocat excepția de neconstituționalitate. În Dosarul nr. 939D/2018, excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cadrul soluționării recursului declarat împotriva unei decizii civile pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj, prin care a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B.C.R. – S.A. împotriva unei sentințe civile pronunțate de Judecătoria Dej prin care s-a constatat caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit încheiat cu reclamanții. … 8.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că, în temeiul dispozițiilor criticate, Înalta Curte de Casație și Justiție declină către curțile de apel cauzele având ca obiect recursuri declarate împotriva deciziilor pronunțate în apel de tribunale, deși prin considerentele Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a reținut că, „în vederea unificării jurisprudenței, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are numai rolul de a soluționa recursuri în interesul legii, ci și pe acela de a casa hotărârile instanțelor inferioare care nu sunt conforme cu regulile de drept aplicabile“. Or, dispozițiile criticate elimină accesul la controlul de legalitate efectuat de Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în apel de tribunale, încălcând astfel dispozițiile art. 126 alin. (3) și ale art. 16 alin. (1) din Constituție. … 9.Cu privire la încălcarea art. 126 alin. (3) din Constituție se arată că legiuitorul constituant a conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, asigurând prin aceasta garanții pentru înfăptuirea unui proces echitabil. Așadar, în situația în care Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma analizei oricărui motiv de recurs, determină că acesta este admisibil, va putea casa hotărârile instanțelor inferioare pronunțate cu încălcarea normelor legale, exercitându-și astfel rolul de instanță de casare și realizându-și obiectivul pentru care a fost înființată – asigurarea unității de jurisprudență prin judecarea recursurilor. Art. 483 alin. (3) din Codul de procedură civilă este în acord cu textul constituțional și consacră principiul plenitudinii de competență în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, interpretarea în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța de recurs de drept comun (cu excepțiile prevăzute de lege) a fost consfințită inclusiv de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017. În schimb, dispozițiile criticate potrivit cărora Înalta Curte judecă recursurile declarate exclusiv împotriva hotărârilor curților de apel contravin prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (3) din Constituție, fiind în contradicție și cu doctrina de drept procesual civil. … 10.Referitor la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1), autoarea excepției susține că dispozițiile care fac obiectul excepției de neconstituționalitate statuează principiul ierarhiei jurisdicționale în soluționarea recursului, principiu neconsacrat la nivel constituțional și impun o diferențiere nejustificată între deciziile pronunțate în apel de către tribunal și cele pronunțate în aceeași fază procesuală de către curțile de apel. Așadar, legiuitorul clasifică hotărârile susceptibile de recurs în funcție de gradul ierarhic al instanțelor, criteriu care nu are un fundament obiectiv și rațional. Or, art. 16 din Constituție consacră o protecție egală a drepturilor și intereselor cetățenilor, indiferent de valoarea litigiului pentru soluționarea căruia s-au adresat instanțelor judecătorești. Textele legale criticate produc o discriminare între persoanele care pot declara recurs împotriva hotărârilor pronunțate în apel de curțile de apel și persoanele care declară calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în apel de tribunale. … 11.Mai mult, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că există situații în care legiuitorul poate institui, în considerarea unor împrejurări deosebite, reguli speciale de procedură ori de exercitare a drepturilor procesuale, inclusiv în materia căilor de atac ordinare sau extraordinare, doar dacă acestea sunt subsumate principiului egalității. În concluzie, limitarea competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în funcție de gradul instanțelor ale căror hotărâri se atacă ar crea artificial o diferențiere între justițiabili, aceștia având dreptul de a beneficia de o interpretare și aplicare unitară a legii, în temeiul art. 126 din Constituție. … 12.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că justițiabilii beneficiază de dreptul la recurs atât împotriva hotărârilor pronunțate în apel de tribunale, cât și împotriva hotărârilor pronunțate în apel de curțile de apel. De vreme ce aceeași cale extraordinară de atac este recunoscută în favoarea părților din procesul civil, rezultă că acestea pot obține o verificare a legalității hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul instanței care a pronunțat hotărârea recurată. Normele criticate sunt norme de competență care nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale. … 13.Înalta Curte de Casație și Justiție mai arată că, din considerentele Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluționat de către instanța supremă. Conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs, indiferent de valoarea obiectului cererii, și nu prin accesul la o anumită instanță. Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 292 din 4 mai 2017). Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o modificare legislativă prin care a fost ridicat pragul valoric pentru promovarea recursului în casație are un scop legitim, dacă acesta constă în evitarea aglomerării excesive a instanței supreme cu cauze de mai mică importanță, astfel încât nu este încălcat dreptul de acces la un tribunal în substanța sa, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție, chiar atunci când recursul a fost respins ca inadmisibil, ca urmare a aplicării imediate a legii noi; dat fiind rolul specific pe care îl îndeplinește instanța supremă ca jurisdicție de casație, un formalism sporit este compatibil cu procedura de soluționare a unui asemenea recurs (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 decembrie 1997, pronunțată în Cauza Brualla Gomez de la Torre împotriva Spaniei, paragrafele 36-39 și jurisprudența acolo citată). Așadar, potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, nu se poate vorbi despre nerespectarea dreptului de acces la instanță nici măcar în situația în care accesul la recurs este condiționat de o anumită valoare a obiectului cererii, cu atât mai puțin în ipoteza în care accesul la recurs este deschis, indiferent de valoarea obiectului cererii, doar accesul la instanța supremă, ca jurisdicție de casație, depinzând de întrunirea unui prag valoric. … 14.În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor Codului de procedură civilă, din analiza dispozițiilor art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă, rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când o dispoziție legală o consacră. Astfel formulată, norma în discuție nu stabilește plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă – precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din același cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți. Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție „potrivit competenței sale“. Însă, nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel. … 15.Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă, curțile de apel judecă recursuri doar „în cazurile anume prevăzute de lege.“ Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului, iar, în acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă potrivit cărora „în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității“. În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză „în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare. Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă. În acest context, sunt relevante și prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din Codul de procedură civilă, conform cărora „în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată“. Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) Cod procedură civilă. Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre „situații asemănătoare“. … 16.În plus, din ansamblul prevederilor Codului de procedură civilă se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar, astfel cum tot Curtea Constituțională a României a statuat în considerentele Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, în care se arată la paragraful 22 că „obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.“ Totodată, prin Decizia nr. 939 din 6 iulie 2010, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, care reglementează competența materială a instanțelor de judecată și care au un conținut identic cu prevederile art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, nu sunt neconstituționale, motivat de faptul că delimitarea competenței materiale între instanțe de grad diferit nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil sau egalității în fața legii. Aceasta întrucât toți cetățenii aflați în situații similare beneficiază de aceleași etape ale procesului civil și pot uza de aceleași mijloace probatorii și acte de procedură care le asigură egalitatea armelor, în sensul consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. … 17.Instanța supremă mai reține că, potrivit art. 497 teza întâi din Codul de procedură civilă, „Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată“. Aceste dispoziții legale trebuie citite în corelație cu cele ale art. 498 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevăd că „în cazul în care competența de soluționare a recursului aparține tribunalului sau curții de apel și s-a casat hotărârea atacată, rejudecarea procesului în fond se va face de către instanța de recurs, fie la termenul la care a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură hotărâre, fie la un alt termen stabilit în acest scop“. În acest context, sintagma „rejudecă procesul în fond“ din cuprinsul art. 498 alin. (1) nu poate fi citită decât acceptând ideea că și tribunalele, respectiv, curțile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare ierarhic, în toate cazurile, iar nu doar în cazurile prevăzute de lege, astfel cum susține autorul excepției. Aceasta pentru că în cvasitotalitatea situațiilor care se încadrează în dispozițiile art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă, curțile de apel nu vor ajunge, prin casare, la o situație care să reprezinte o rejudecare a procesului pe fond. A accepta ideea contrară înseamnă a lipsi de efecte dispozițiile art. 498 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ceea nu poate fi acceptat. În acest context, dispozițiile art. 497 din Codul de procedură civilă care stabilesc soluțiile pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le poate pronunța în recurs se referă la trimiterea cauzei spre rejudecarea la curtea de apel, în acord cu dispozițiile art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă, iar analiza în antiteză a dispozițiilor art. 497 și art. 498 din Codul de procedură civilă rezolvă, practic, competența instanțelor din treaptă în treaptă. Față de prevederile art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către tribunal revine instanței ierarhic superioare, respectiv curții de apel. … 18.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 19.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:20.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 21.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 97 pct. 1 („Înalta Curte de Casație și Justiție“) și ale art. 483 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă, având următorul conținut:– Art. 97 pct. 1:Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:1.recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; …  … – Art. 483 alin. (4) teza întâi: „În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată […]“. …  … 22.Ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile art. 483 alin. (4) au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, cu următorul conținut: „Recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.“ Întrucât în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate își produc efectele dispozițiile art. 483 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, acestea constituie obiect al excepției de neconstituționalitate. … 23.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 126 alin. (3) potrivit căruia Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, „potrivit competenței sale“. … 24.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este neconstituțională. Astfel, a fost recunoscută calea de atac a recursului și pentru hotărârile pronunțate în apel de tribunale în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv. La paragraful 29 al acestei decizii, Curtea a statuat următoarele: „prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, sintagma «precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv» cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 contravine, pe lângă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, și celor ale art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.“ Ținând cont de dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare la acea dată, Curtea a reținut, la paragraful 26, că „în viziunea actualului Cod de procedură civilă, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepțiile prevăzute de lege, examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile“. De asemenea, Curtea a statuat că rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de casație, este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituție. Așadar, critica de neconstituționalitate analizată de Curtea Constituțională a constat în inexistența accesului la recurs în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. … 25.Ulterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, la data de 20 iulie 2017, legiuitorul nu a intervenit imediat pentru a stabili instanța căreia urma să îi revină competența de a soluționa recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în soluționarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv. Însă, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit următoarele: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din Codul de procedură civilă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel“. … 26.Totodată, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative (devenită Legea nr. 310/2018), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68, Curtea a constatat că, „având în vedere faptul că cvasi-majoritatea cererilor evaluabile în bani vizează pretenții sub 1.000.000 lei, pentru a nu afecta caracterul echitabil al procedurilor judiciare prin supraaglomerarea și îngreunarea activității instanței supreme cu judecarea unor astfel de cereri și în lipsa altor mecanisme de surmontare a acestor dificultăți, legiuitorul a optat pentru o partajare de competență între curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție. Însă, această soluție legislativă, prevăzută de legea criticată, vizează numai soluționarea recursurilor formulate în privința hotărârilor susceptibile a face obiectul acestora pronunțate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi supuse controlului de constituționalitate, atât în procesele începute anterior, cât și ulterior intrării în vigoare a acesteia, urmând ca recursurile formulate în privința hotărârilor susceptibile a face obiectul acestora în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 în procesele începute după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă să fie judecate de către Înalta Curte de Casație și Justiție“. Prin urmare, Curtea a constatat că „legiuitorul nu a fost consecvent scopului și rațiunii de reglementare avute în vedere pentru realizarea acestei partajări de competențe între instanțe judecătorești aflate pe diferite niveluri ierarhice, ignorând situația recursurilor formulate în privința hotărârilor susceptibile a face obiectul acestora în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017“. În consecință, Curtea a reținut că, „dacă legiuitorul a ales această soluție legislativă în privința recursurilor formulate împotriva hotărârilor pronunțate după intrarea în vigoare a prezentei legi supuse controlului de constituționalitate, este necesară, pentru aceleași rațiuni, o continuitate de opțiune a acestuia în sensul partajării competenței de judecată și în privința recursurilor formulate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate după data de 20 iulie 2017. O asemenea partajare, printr-un act normativ, a competenței de judecată a cererilor de recurs formulate nu încalcă art. 15 alin. (2) din Constituție, reconfigurarea normelor de competență fiind o expresie a dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora «Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege»“. În prezent, prin Legea nr. 310/2018, dispozițiile art. 483 alin. (3) din Codul de procedură civilă referitoare la scopul recursului au fost modificate în sensul că „Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile“, iar art. IV din Legea nr. 310/2018, prevede că „Recursurile declarate, potrivit legii, împotriva hotărârilor pronunțate în apel, începând cu data de 20 iulie 2017, de tribunale în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, se judecă de curțile de apel, iar recursurile declarate, potrivit legii, împotriva hotărârilor pronunțate în apel, începând cu data de 20 iulie 2017, de curțile de apel în cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 lei, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție.“ … 27.Având în vedere toate acestea, prevederile art. 97 pct. 1 și ale art. 483 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă care reglementează competența de soluționare a recursului, nu contravin dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție, în conformitate cu care Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale. … 28.Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituție, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată. În jurisprudența sa (de exemplu, prin Decizia nr. 939 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 10 august 2010), Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 4 pct. 1 Cod procedură civilă de la 1865, care reglementează competența materială a instanțelor de judecată și care au un conținut identic cu prevederile art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, nu sunt neconstituționale, motivat de faptul că delimitarea competenței materiale între instanțe de grad diferit nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil sau egalității în fața legii. Aceasta întrucât toți cetățenii aflați în situații similare beneficiază de aceleași etape ale procesului civil și pot uza de aceleași mijloace probatorii și acte de procedură care le asigură egalitatea armelor, în sensul consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Banca Comercială Română – S.A. în dosarele nr. 37.295/301/2015 și nr. 1.845/219/2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 97 pct. 1 și ale art. 483 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 8 octombrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește