DECIZIA nr. 726 din 20 noiembrie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 198 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Ionuț Pop în Dosarul nr. 3.893/296/2016 al Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.184D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale asupra soluției legislative anterioare, similară cu cea criticată în prezenta cauză, respectiv Decizia nr. 948 din 25 iunie 2009. Mai arată că infracțiunea de încăierare are un anumit specific dat de pluralitatea de subiecți activi, infracțiunea neputând exista în lipsa acestei pluralități naturale, iar elementul material este reprezentat exclusiv printr-o acțiune, respectiv aceea de a participa la o încăierare. Art. 198 alin. (2) din Codul penal prevede o primă variantă agravată, care diferă de varianta-tip, în funcție de consecințele violențelor și, în această ipoteză, în condițiile în care nu se poate stabili cu precizie care dintre participanți a exercitat violențele ce au produs urmările arătate de text, se va aplica tuturor pedeapsa prevăzută la alin. (2). Activitatea globală a tuturor participanților reprezintă cauza urmării imediate, adică a faptei săvârșite, și, prin urmare, tratamentul sancționator aplicat trebuie să fie similar din punctul de vedere al individualizării legale.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 17 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.893/296/2016, Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 198 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Ionuț Pop într-o cauză penală în apel în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (2) din Codul penal. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece prevăd o pedeapsă superioară celei din alin. (1), și că nesocotesc principiul răspunderii penale strict personale. Totodată, dispozițiile art. 198 alin. (2) din Codul penal instituie o prezumție absolută de vinovăție în sarcina tuturor participanților la încăierare și fac imposibilă exercitarea dreptului la apărare. … 6.Dacă în Partea generală a Codului penal este consacrat în art. 15 principiul răspunderii penale cu caracter strict personal, respectiv un principiu fundamental al apărării, este inadmisibil ca în Partea specială a aceluiași cod legiuitorul să instituie o prezumție absolută de vinovăție. … 7.Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în situația în care toți inculpații au aplicat lovituri victimei fără ca actul de agresiune al fiecărui participant să poată fi identificat, legiuitorul a optat pentru o formă de răspundere unitară pentru toți participanții, care se raportează la urmarea finală produsă în cauză.  … 8.Deși se instituie o formă de răspundere unitară și solidară a tuturor participanților față de urmarea produsă în cauză, instanța de judecată apreciază că o altă variantă mai echitabilă nu este posibilă, întrucât fiecare dintre inculpați a conștientizat că prin acțiunea lui va produce într-o primă fază vătămarea integrității corporale și a sănătății victimei și, însumate, toate vor crea o vătămare și mai gravă. … 9.Faptul că nu pot fi individualizate actele de agresiune ale fiecărui participant nu înseamnă că aceștia ar trebui să răspundă pentru forma simplă a infracțiunii de încăierare sau pentru o infracțiune contra integrității corporale și a sănătății persoanei, atât timp cât par a fi îndeplinite condițiile agravante ale infracțiunii de încăierare. … 10.Nu se poate susține că ar exista o discriminare sau o inechitate între inculpații din cauză sau între aceștia și alte persoane acuzate pentru fapte similare, întrucât tratamentul juridic este același. … 11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 12.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 948 din 25 iunie 2009, Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul, în acord cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, are deplina libertate de a reglementa infracțiunile și pedepsele acestora. Faptul că prin art. 322 alin. 3 din Codul penal din 1969 s-a instituit o unică pedeapsă pentru toți participanții nu este de natură a afecta dreptatea ca valoare supremă în statul de drept și procesul echitabil ca o componentă a accesului liber la justiție, deoarece, dimpotrivă, această reglementare se constituie într-o normă ce urmează regulile generale prevăzute de art. 27 din Codul penal din 1969. Or, dacă se acceptă premisa potrivit căreia infracțiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. 2 și 3 din Codul penal din 1969 nu este altceva decât o faptă colectivă de vătămare corporală gravă ori de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte comisă numai de autori alături sau nu de instigatori sau/și complici constituiți în cel puțin două grupări rivale, este lesne de observat că, prin comparație cu pedepsele prevăzute de art. 182 și art. 183 din același cod, pedepsele stabilite în textul legal criticat sunt stabilite în limite considerabil mai mici (de la 6 luni la 5 ani, față de 2-7 ani, 2-10 ani sau de 5-15 ani). De aceea, aspectele semnalate, referitoare la incapacitatea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată de a stabili în speța dedusă judecății cine este autorul faptei prin care s-a cauzat nemijlocit moartea victimei, nu sunt de natură a fi convertite într-un fine de neconstituționalitate, interpretarea și aplicarea legii fiind atributul exclusiv al instanței de judecată. … 13.Așa fiind, chiar dacă decizia mai sus menționată are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 alin. 3 din Codul penal din 1969, Guvernul apreciază că problema de drept supusă analizei este aceeași cu cea invocată în prezenta excepție, astfel încât consideră că argumentele expuse în motivarea Curții Constituționale își mențin aplicabilitatea. … 14.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, incriminarea sau dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale. Prin reglementarea protecției penale a faptelor care produc anumite consecințe, legiuitorul s-a plasat în interiorul acestei marje, întrucât în situația în care nu se poate cunoaște care dintre participanți a produs urmările stabilite de textul legal se instituie o formă de răspundere solidară a tuturor participanților. Astfel, legiuitorul, în acord cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, are deplina libertate de a reglementa infracțiunile și pedepsele acestora. … 15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 198 alin. (2), cu denumirea marginală Încăierarea din Codul penal, care au următorul conținut: „Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane și nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările, se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu excepția victimei, care răspunde potrivit alin. (1)“. … 18.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legilor, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei și art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 7 – Nicio pedeapsă fără lege, ambele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate reglementează cu privire la instituirea aceleiași pedepse pentru toți participanții, cu excepția victimei, la o încăierare, când nu se cunoaște care dintre participanți a produs o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane.  … 20.O soluție legislativă similară s-a regăsit în art. 322 alin. 3 din Codul penal din 1969, potrivit căruia „În cazul prevăzut în alin. 2, dacă nu se cunoaște care dintre participanți a săvârșit faptele arătate în acel alineat, se aplică tuturor închisoarea de la 6 luni la 5 ani, când s-a cauzat vătămarea integrității corporale sau sănătății. În cazul în care s-a cauzat moartea, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.“ Asupra acestei soluții legislative Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 948 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 19 august 2009, ocazie cu care a statuat că „legiuitorul, în acord cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, are deplina libertate de a reglementa infracțiunile și pedepsele acestora. Faptul că prin art. 322 alin. 3 din Codul penal s-a instituit o unică pedeapsă pentru toți participanții nu este de natură a afecta dreptatea ca valoare supremă în statul de drept […], deoarece, dimpotrivă, această reglementare se constituie într-o normă ce urmează regulile generale prevăzute de art. 27 din Codul penal (s.n. referitor la Pedeapsa în caz de participație). Or, dacă se acceptă premisa potrivit căreia infracțiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. 2 și 3 din Codul penal nu este altceva decât o faptă colectivă de vătămare corporală gravă ori de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte comisă numai de autori alături sau nu de instigatori sau/și complici constituiți în cel puțin două grupări rivale, este lesne de observat că, prin comparație cu pedepsele prevăzute de art. 182 și art. 183 din Codul penal, pedepsele stabilite în textul legal criticat sunt stabilite în limite considerabil mai mici (de la 6 luni la 5 ani, față de 2-7 ani, 2-10 ani sau de 5-15 ani). Așa fiind, aspectele semnalate de autorul excepției, referitoare la imposibilitatea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată de a stabili în speța dedusă judecății cine este autorul faptei prin care s-a cauzat nemijlocit moartea victimei, nu sunt de natură a fi convertite într-un fine de neconstituționalitate, interpretarea și aplicarea legii fiind atributul exclusiv al instanței de judecată“. … 21.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 22.Totodată, în ceea ce privește invocarea în susținerea prezentei excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile, întrucât textul criticat conține o normă de drept penal substanțial, iar dreptul la un proces echitabil poate fi asigurat doar prin dispoziții legale specifice dreptului procesual penal (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 19 iulie 2018, paragraful 35). … 23.Distinct de toate aceste argumente, Curtea mai constată că infracțiunea de încăierare între mai multe persoane, denumită și rix (din limba latină, rixa – vrajbă), constă în ciocnirea violentă și spontană între mai multe persoane învrăjbite, desfășurată în îmbulzeală și cu o împletire de acțiuni de așa fel încât este greu de stabilit aportul fiecăruia dintre persoanele prinse în încăierare. Specificul acestei infracțiuni este dat de pluralitatea de subiecți activi, privită ca o pluralitate naturală, în absența căreia nu poate fi pusă în discuție infracțiunea de încăierare. Pluralitatea naturală poate fi însoțită de pluralitatea ocazională, astfel că participația penală sub forma instigării sau complicității la încăierare nu este exclusă. … 24.Elementul material al infracțiunii este reprezentat exclusiv printr-o acțiune, respectiv de participare la o încăierare prin susținerea activă a uneia dintre tabere (care presupune cel puțin câte două persoane în fiecare tabără). Actele de violență (loviri, îmbrânciri, trântiri, ruperea hainelor etc.) sunt inerente faptei de încăierare și urmarea imediată principală în cazul variantei-tip este aceeași cu cea de la infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 din Codul penal, respectiv fie cauzarea de suferințe fizice, fie îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile. Rezultă că în varianta-tip încăierarea absoarbe infracțiunea de lovire sau alte violențe. Există și o urmare devenită secundară prin repoziționarea infracțiunii între cele contra persoanei, respectiv o stare de pericol pentru liniștea și ordinea publică. Legătura de cauzalitate are ca specific faptul că – în situația în care nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările – se răsfrânge asupra tuturor celor ce participă la încăierare, fără a fi necesară stabilirea unei corespondențe stricte între violențe și urmarea imediată principală. Aceasta, întrucât urmarea imediată principală nu mai ține de specificul încăierării, ci apare ca o împrejurare care constituie o cauză de agravare a încăierării, cu atât mai mult cu cât cel care se angajează în încăierare își dă seama, deci prevede rezultatul imediat firesc și posibilitatea unei eventuale vătămări corporale sau chiar moartea unuia dintre corixanți. Deși nu urmărește, de regulă, un astfel de rezultat, făptuitorul acceptă întotdeauna eventualitatea producerii acestuia, atitudine care rezultă din chiar participarea voluntară la încăierare. Cu alte cuvinte, temeiul obiectiv al răspunderii penale constă în fapta de încăierare la care a participat, iar temeiul subiectiv al răspunderii sale constă în praeterintenție ca formă de vinovăție care există atunci când rezultatul produs este mai grav decât cel urmărit sau acceptat de făptuitor. În acest caz, pentru ca răspunderea penală a făptuitorului să poată fi stabilită în funcție de rezultatul mai grav, va trebui să se constate existența intenției în raport cu rezultatul mai ușor urmărit sau acceptat (primum delictum) și a culpei în raport cu rezultatul mai grav care s-a produs (majus delictum), de pildă în cazul infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, deoarece praeterintentia (intenția depășită) implică o formă a culpei care se grefează pe intenție. … 25.De aceea, nu se poate reține nici critica potrivit căreia dispozițiile legale criticate ar aduce atingere cerințelor art. 1 alin. (5) și art. 23 alin. (12) din Constituție, precum și celor ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât textele de lege menționate îndeplinesc cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 7 paragraful 1 din Convenție, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea în mod special a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care anterior nu constituiau infracțiuni, prevede și principiul potrivit căruia legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. … 26.Așa fiind, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia partea interesată nu se poate apăra și că a fost încălcat principiul legalității pedepsei, întrucât, pe de o parte, aceasta a acceptat din momentul participării la încăierare posibilitatea producerii unor vătămări corporale și, pe de altă parte, pedeapsa pentru fapta astfel reprezentată este prevăzută în tocmai textul legal criticat, interdicțiile legale din art. 198 alin. (2) coroborat cu alin. (1) din Codul penal fiind însoțite de sancțiuni ale căror limite nu sunt vagi. Aceasta nu înseamnă că persoana interesată nu poate însă propune administrarea de probe care să ducă la identificarea persoanei care a produs vătămarea corporală.  … 27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionuț Pop în Dosarul nr. 3.893/296/2016 al Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 198 alin. (2) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 noiembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește