DECIZIA nr. 724 din 5 noiembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 381 alin. (7) și ale art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Daniel Felician Pop, Aurelian Florin Ghiurău-Schiesz, Iuliu Mihai Chiș, Mircea N. Pop și de Călin Antal în Dosarul nr. 4.630/83/2006* al Tribunalului Satu Mare – Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 408D/2018. … 2.La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției, domnul avocat Răzvan Doseanu, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorilor excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Apreciază că, față de jurisprudența Curții Constituționale, situația premisă în cazul art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală reprezintă un element de noutate, și anume faptul că în speță s-a dat citire declarațiilor făcute în faza actelor premergătoare. Susține că textul este neconstituțional în măsura în care permite citirea și administrarea declarațiilor date în faza actelor premergătoare, în baza vechiului Cod de procedură penală, în condițiile în care persoanele vizate sunt lipsite de orice drept la apărare. Un alt element de noutate este reprezentat de faptul că dispozițiile art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală se referă la imposibilitatea administrării unor probe la nivel general, iar art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală vizează o situație particulară, imposibilitatea reaudierii martorilor audiați în faza urmăririi penale. Textul de lege obligă judecătorul să dea citire în timpul judecății declarațiilor martorilor ce nu mai pot fi audiați și să țină cont de ele. Citirea declarațiilor date în timpul urmăririi penale încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul de ședință, nerespectându-se nici principiul contradictorialității. Cele două texte de lege criticate sunt neconstituționale prin reglementarea procedurii referitoare la citirea declarației date în cadrul urmăririi penale, ce constituie deja probă, în condițiile în care ar trebui să se constate doar imposibilitatea administrării acestei probe în cursul judecății, urmată de o apreciere pe fondul cauzei cu respectarea exigențelor naționale și europene. În concluzie, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. … 4.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției ca inadmisibilă. Apreciază că aceasta vizează în mod exclusiv interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale criticate. Neconstituționalitatea celor două texte este dedusă din existența la dosarul cauzei a unor declarații date de martor în faza urmăririi penale. Critica vizează exclusiv modalitatea în care instanța dă eficiență art. 381 alin. (7) și art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală. În continuare, în cazul în care nu se vor reține motivele de inadmisibilitate, apreciază că excepția este neîntemeiată. Reglementarea națională nu este incompatibilă cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ci, dimpotrivă, transpune standardul impus de art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, practica la nivelul instanțelor judecătorești naționale este unanimă, în sensul că niciodată nu se fundamentează o hotărâre de condamnare exclusiv pe o astfel de depoziție luată unui martor care nu a mai putut fi examinat în mod nemijlocit de către instanța de judecată și față de care inculpatul nu a avut posibilitatea în niciun moment al procesului penal să-i adreseze întrebări. Examinarea respectării dreptului la un proces echitabil trebuie să se raporteze la întreaga procedură, trebuie să aibă în vedere ansamblul probelor administrate în cauză, posibilitatea pe care suspectul sau inculpatul o are de a contesta aceste mijloace de probă, de o propune probe noi pentru a contracara astfel de declarații, precum și posibilitatea pe care inculpatul o are, în cursul procedurii de cameră preliminară, de a solicita excluderea acelor probe obținute cu nerespectarea dreptului la apărare. Prin urmare, apreciază că dispozițiile criticate respectă exigențele impuse de Constituție și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5.Prin Încheierea din 14 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.630/83/2006*, Tribunalul Satu Mare – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 381 alin. (7) și ale art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Daniel Felician Pop, Aurelian Florin Ghiurău-Schiesz, Iuliu Mihai Chiș, Mircea N. Pop și de Călin Antal, cu ocazia soluționării unei cauze penale. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că, spre deosebire de critici anterioare, în prezenta cauză neconstituționalitatea dispozițiilor criticate trebuie analizată din perspectiva declarațiilor martorului date în faza actelor premergătoare, care, potrivit vechiului Cod de procedură penală, se situa în afara etapei procesuale a urmăririi penale, fiind o fază distinctă a procesului penal. Arată că faza actelor premergătoare viza numai verificarea sau completarea informațiilor din actul de sesizare, urmărirea penală având ca scop, potrivit art. 200 din Codul de procedură penală din 1968, strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se dispună trimiterea în judecată. Se poate observa că, potrivit vechiului Cod de procedură penală, etapa actelor premergătoare se situa în afara etapei urmăririi penale, cele două momente procesuale fiind distincte ca obiect.  … 7.Așa fiind, apreciază că citirea declarațiilor unor martori, potrivit textului de lege criticat, administrate în etapa actelor premergătoare, situate în afara urmăririi penale, este neconstituțională, întrucât se atribuie artificial și contrar dispozițiilor legale caracterul juridic al unui mijloc de probă unei depoziții care inițial nu avea un astfel de caracter. Susțin că, potrivit vechiului Cod de procedură penală, doar procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare putea constitui mijloc de probă. Or, textul de lege criticat are în vedere inclusiv declarațiile date în etapa actelor premergătoare, contravenind prevederilor constituționale invocate. Totodată, fac referire la Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999.  … 8.În ceea ce privește dispozițiile art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală, apreciază că acestea sunt contrare rațiunii pentru care a fost reglementată instituția contestării probelor. Astfel, instanța nu poate ține seama la judecarea cauzei de o asemenea probă care nu mai poate fi administrată conform principiului contradictorialității. În caz contrar se aduce atingere gravă dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, fiind reglementat un mecanism procesual care transformă dreptul inculpatului de a obține administrarea probei într-o sancțiune împotriva acestuia de a folosi exact proba contestată la judecarea cauzei.  … 9.Tribunalul Satu Mare – Secția penală apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale. Modul de reglementare a dispozițiilor criticate nu contravine prevederilor constituționale și convenționale invocate. … 10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 11.Avocatul Poporului arată că din examinarea dispozițiilor art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală rezultă că acestea reglementează ipoteza în care o probă administrată în faza de urmărire penală și încuviințată de instanță se află în imposibilitate de administrare, caz în care aceasta este pusă în discuția părților, a persoanei vătămate și a procurorului și se ține seama de ea la judecarea cauzei. Apreciază că dreptul la apărare se referă la totalitatea drepturilor și regulilor procedurale ce permit părților implicate în procese să se apere împotriva acuzațiilor ce li se aduc, dovedind lipsa vinovăției lor și justețea propriilor afirmații, precum și contestând învinuirile ce li se aduc. Astfel, acest drept conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege prin care pot fi invocate situații sau împrejurări ce susțin și probează apărarea. Aceasta include participarea la ședințele de judecată, posibilitatea de a folosi orice mijloc de probă, solicitări cu privire la administrarea probelor, invocarea de excepții procedurale, precum și exercitarea unor drepturi procesuale ce pot sprijini partea aflată în apărare, inclusiv folosirea unui apărător calificat. Orice parte aflată în proces are dreptul de a exercita căile de atac cu privire la soluția dată de instanță, în condițiile legii. Or, din analiza normei legale criticate rezultă că proba aflată în imposibilitate de a fi administrată este pusă în discuția părților, a persoanei vătămate și a procurorului, prin urmare dreptul de apărare poate fi exercitat de către acuzat. … 12.Citirea declarațiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în fața tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declarații sunt citite în ședința de judecată (Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saïdi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44; Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54). Cerința de a exista un motiv întemeiat pentru a admite depoziția unui martor absent este o chestiune preliminară care trebuie examinată înainte de a se pronunța dacă proba a fost unică sau decisivă. Astfel, atunci când martorii nu se înfățișează pentru a depune mărturie, există obligația de a verifica dacă absența lor este justificată (Hotărârea din 10 februarie 2015, pronunțată în Cauza Colac împotriva României, paragrafele 43 și 44). … 13.De asemenea, arată că o soluție legislativă similară cu cea criticată se regăsea și în art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia „dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei“. Curtea Constituțională a constatat conformitatea acesteia atât cu Legea fundamentală, cât și cu dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin deciziile nr. 275 din 26 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, și nr. 375 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 noiembrie 2013. … 14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 381 alin. (7) și ale art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:– Art. 381 alin. (7): „Dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, iar în faza de urmărire penală acesta a dat declarații în fața organelor de urmărire penală sau a fost ascultat de către judecătorul de drepturi și libertăți în condițiile art. 308, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și ține seama de ea la judecarea cauzei.“; … – Art. 383 alin. (4): „Dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală și încuviințată de instanță, aceasta este pusă în discuția părților, a persoanei vătămate și a procurorului și se ține seama de ea la judecarea cauzei.“ …  … 17.Autorii excepției susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3), potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, și art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 836 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 24 februarie 2016, Decizia nr. 37 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 22 martie 2016, și Decizia nr. 315 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017, a constatat că dispozițiile legale criticate dispun cu privire la valorificarea depoziției unui martor în faza de judecată care, nemaiputând fi audiat, a dat însă declarații în fața organelor de urmărire penală sau a fost audiat anticipat de către judecătorul de drepturi și libertăți. În acest sens, instanța de judecată, după ce va dispune citirea depoziției martorului respectiv, va ține seama de ea la judecarea cauzei. … 19.Curtea a constatat că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat. De aceea, citirea declarațiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în fața tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declarații sunt citite în ședința de judecată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saïdi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44, și Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54). Totodată, pentru a determina dacă admiterea unor astfel de probe este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil se impune ca mai întâi să se stabilească dacă a existat un motiv temeinic pentru neprezentarea martorului, iar, în măsura în care depoziția unui martor absent este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare, sunt necesare măsuri de contrabalansare suficiente, care să permită o apreciere echitabilă și corespunzătoare a fiabilității probelor în cauză. Cerința de a exista un motiv întemeiat pentru a admite depoziția unui martor absent este o chestiune preliminară, care trebuie examinată înainte de a se pronunța dacă proba a fost unică sau decisivă. Astfel, atunci când martorii nu se înfățișează pentru a depune mărturie, există obligația de a verifica dacă absența lor este justificată (a se vedea Hotărârea din 10 februarie 2015, pronunțată în Cauza Colac împotriva României, paragrafele 43 și 44). … 20.Totodată, în ceea ce privește faza actelor premergătoare, reglementată de Codul de procedură penală din 1968, prin Decizia nr. 385 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, și Decizia nr. 247 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 28 mai 2012, Curtea a arătat că actele premergătoare aveau o natură proprie, care nu putea fi identificată sau subsumată naturii precise și bine determinate a altor instituții. Așa cum rezulta din chiar denumirea lor, acestea erau premergătoare fazei de urmărire penală, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, și anume acela de a completa informațiile organelor de urmărire penală, de a verifica informațiile deținute și de a fundamenta convingerea organului de cercetare penală ori a procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmăririi penale. … 21.Curtea a reținut că efectuarea în practică, în cadrul actelor premergătoare, a unor acte specifice urmăririi penale, în scopul eludării garanțiilor procesuale asigurate persoanelor implicate într-o urmărire penală reprezintă o problemă de aplicare și respectare a legii de către organele judiciare, care nu intră sub incidența contenciosului constituțional. De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reținut că garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanșării procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal și are loc tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal. S-a mai reținut, de asemenea, că, deși, în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, atâta vreme cât acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă, atunci când instanța ar înțelege să-i dea eficiență. … 22.De asemenea, Curtea a constatat, prin deciziile nr. 836 din 8 decembrie 2015, nr. 37 din 9 februarie 2016 și nr. 315 din 9 mai 2017, precitate, că soluționarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanța de judecată în fața acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerința ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în fața persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situații particulare, de excepție, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată și suficientă de a contesta proba și de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunțată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153). … 23.În acest context, Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor legale criticate, dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța de judecată va dispune citirea depoziției unui martor dată de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei. … 24.Mai mult, sintagma „dacă audierea vreunuia dintre martori“ duce cu ușurință la concluzia că ipoteza normei are în vedere existența mai multor declarații de martor, fiind exclusă posibilitatea ca instanța să dea citire unei depoziții în situația în care aceasta este unica declarație de martor. Așa cum s-a arătat, reglementarea nu face altceva decât să dea eficiență viziunii Curții de la Strasbourg, care a statuat că o astfel de procedură este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil în măsura în care depoziția unui martor absent nu este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare. … 25.Totodată, faptul că instanța de judecată va ține seama de o astfel de declarație la judecarea cauzei nu înseamnă că își va fundamenta hotărârea de condamnare exclusiv pe aceasta, deoarece, potrivit art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța va hotărî motivat, cu trimitere la toate probele evaluate (deci și asupra unei astfel de declarații), putând dispune condamnarea doar atunci când are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Practic, prin sintagma „va ține seama de ea la judecarea cauzei“ se înțelege faptul că proba respectivă – în măsura în care acuzatul a avut posibilitatea să o conteste – este legală și face parte din ansamblul probator care fundamentează hotărârea, neputând fi exclusă din cauza imposibilității audierii de către instanță a martorului care a dat declarații în fața organelor de urmărire penală. … 26.Curtea a reținut că, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți, deși nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a acestora sau pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în speță, readministrarea nemaifiind posibilă, devine aplicabil textul legal criticat, ipoteză care, potrivit art. 383 alin. (4) din același cod, obligă instanța să o pună în discuția părților, a persoanei vătămate și a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală și încuviințată de instanță. … 27.Curtea mai constată că o soluție legislativă identică se regăsea și în art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia „Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei“, și că prin numeroase decizii Curtea Constituțională a validat conformitatea acesteia atât cu Legea fundamentală, cât și cu dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 275 din 26 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, și Decizia nr. 375 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 noiembrie 2013). … 28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Felician Pop, Aurelian Florin Ghiurău-Schiesz, Iuliu Mihai Chiș, Mircea N. Pop și Călin Antal în Dosarul nr. 4.630/83/2006* al Tribunalului Satu Mare – Secția penală și constată că dispozițiile art. 381 alin. (7) și ale art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 noiembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. Valer Dorneanu
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește