DECIZIA nr. 719 din 6 octombrie 2020

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 lit. a), b) și d) cu referire la dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală, excepție invocată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 1.752/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.376D/2018. … 2.Dezbaterile au avut loc la data de 17 septembrie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea la data de 6 octombrie 2020. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3.Prin Încheierea din Camera de consiliu din 4 iulie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.752/1/2017/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu „excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 lit. a), b) și d) în referire la dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală“. Excepția a fost invocată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară. … 4.În motivarea excepției de neconstituționalitate judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală reține că, potrivit expunerii de motive la proiectul de Lege privind Codul de procedură penală – PL-x nr. 412/2009, instituția camerei preliminare a fost concepută „ca o instituție nouă și inovatoare“ prin care s-a urmărit „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, sediul reglementării regăsindu-se în dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 54 și art. 342-348 din Codul de procedură penală. De asemenea, arată că, în prima decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a reținut că, „prin prisma atribuțiilor procesuale încredințate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcțiilor judiciare […], Curtea trage concluzia că acestuia îi revine funcția de verificare a legalității trimiterii […] în judecată și că, în concepția legiuitorului, această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. […] Totuși, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea observă că activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competența judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și legalității sesizării instanței, în verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“. Ulterior, prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, Curtea Constituțională a prezentat, în mod exhaustiv, competența judecătorului de cameră preliminară în paragrafele 25 și 26. După această enumerare, Curtea Constituțională a menționat că „prevederile art. 54 din Codul de procedură penală […], prin conținutul normativ al lit. a), b) și c), reglementează atribuții exprese ale judecătorului de cameră preliminară, iar prin lit. d) stabilește posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a soluționa și alte situații prevăzute de lege“, subliniind că legiuitorul „are îndrituirea constituțională, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, de a stabili competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată“. În continuare, judecătorul de cameră preliminară reține că, în sistemul român de drept, supremația Constituției și a legilor a fost ridicată la rang de principiu constituțional, consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, fiind astfel instituită o obligație generală, impusă tuturor subiectelor de drept, inclusiv autorității legiuitoare, care trebuie să se asigure că activitatea de legiferare se realizează în limitele și în concordanță cu Constituția și, totodată, să asigure calitatea legislației. Aceasta întrucât, pentru a respecta legea, ea trebuie cunoscută și înțeleasă, iar, pentru a fi înțeleasă, aceasta trebuie să fie suficient de precisă și previzibilă, așadar, să ofere securitate juridică destinatarilor săi. Totodată, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile și accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. Norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (în acest sens, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). … 5.Arată că, prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, fiind sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, instanța de contencios constituțional a reținut în paragraful 21 condițiile impuse „persoanei“ responsabile civilmente pentru a putea dobândi calitatea de „parte“ în proces, respectiv capacitatea procesuală de exercițiu și de folosință, calitatea procesuală, afirmarea unui interes în fața organelor judiciare, legătura de conexitate între cererea principală și cea de participare a părții responsabile civilmente la activitatea judiciară, pe lângă acestea arătându-se că „trebuie să existe și un proces civil pendinte, așadar trebuie să fi fost declanșată acțiunea civilă în procesul penal, iar aceasta depinde, astfel cum s-a arătat în precedent, de manifestarea de voință a persoanei vătămate“. Compentența funcțională a judecătorului de cameră preliminară este reglementată prin dispozițiile art. 54 lit. a)-d), dintre acestea doar cele de la lit. a), b) și d) având legătură cu obiectul camerei preliminare, mai precis lit. a) și b) regăsindu-se în chiar conținutul art. 342 din Codul de procedură penală ce reglementează obiectul camerei preliminare, iar lit. d) având o legătură de conexitate. În aceste condiții, prin prisma obligativității deciziilor Curții Constituționale, judecătorul de cameră preliminară observă că instanța de contencios constituțional a reținut ce condiții trebuie să fie îndeplinite pentru ca o „persoană“ să devină „parte“ responsabilă civilmente [inclusiv existența unei acțiuni civile declanșate în condițiile impuse de art. 20 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală], condiții care, în opinia sa, implică o judecată care nu se circumscrie competenței funcționale reglementate prin dispozițiile art. 54 lit. a), b) și d) cu referire la art. 342 din Codul de procedură penală, astfel cum aceasta a fost menționată chiar de Curtea Constituțională. Totodată, raportându-se și la paragraful 31 al Deciziei nr. 257 din 26 aprilie 2017, partea finală, unde s-a menționat că este „necesar ca legiuitorul să facă apel la mijloace adecvate pentru ca această limitare să fie proporțională cu scopul urmărit“, și cum legiuitorul nu a intervenit de un an de zile pentru a legifera în acest sens, judecătorul de cameră preliminară reține că se află în prezența unei omisiuni legislative care are relevanță constituțională, respectiv generează un viciu de neconstituționalitate a reglementării competenței funcționale a judecătorului de cameră preliminară în raport de obiectul camerei preliminare, obiect în care nu se regăsește posibilitatea pentru judecătorul de cameră preliminară de a face verificări asupra îndeplinirii condițiilor pentru ca o „persoană“ să devină „parte“ responsabilă civilmente, în contextul în care cel care a exercitat funcția de acuzare nu a putut face sau a omis să facă o astfel de analiză. … 6.Astfel, judecătorul de cameră preliminară, autor al excepției de neconstituționalitate, reține că, în prezenta procedură ce se află în camera preliminară, persoane vătămate au formulat cereri având ca obiect constituirea de parte civilă, unele dintre acestea solicitând și introducerea în cauză, în calitate de părți responsabile civilmente, a mai multor autorități/instituții publice sau persoane juridice în diferite forme de organizare. Dacă, până la Decizia Curții Constituționale nr. 257 din 26 aprilie 2017, atât constituirea de parte civilă, cât și cererea de introducere în cauză a părții responsabile civilmente aveau un termen limită maxim „până la începerea cercetării judecătorești“, în prezent, pentru a putea obține despăgubiri – bineînțeles, numai dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia – de la partea responsabilă civilmente, acesteia trebuie să i se dea posibilitatea de a participa, cel puțin, în procedura de cameră preliminară pentru a-și exercita pe deplin dreptul la apărare. În acest context, prealabil verificării condițiilor pentru ca o „persoană“ să devină „parte“ responsabilă civilmente, este necesară existența unui „proces civil pendinte, așadar trebuie să fi fost declanșată acțiunea civilă în procesul penal, iar aceasta depinde, astfel cum s-a arătat în precedent, de manifestarea de voință a persoanei vătămate“ (paragraful 21 al Deciziei nr. 257 din 26 aprilie 2017). Așadar, pentru a fi declanșată acțiunea civilă, „singura condiție ce se cere a fi îndeplinită“ este „cea a manifestării voinței persoanei vătămate în termenul și în forma prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală“ (paragraful 15 al Deciziei nr. 741 din 13 decembrie 2016 a Curții Constituționale), respectiv „o constituire de parte civilă conformă legii reprezintă o condiție a însăși admisibilității de principiu a dresării ei în procesul penal“. În aceste condiții, judecătorul de cameră preliminară arată că trebuie efectuate verificări asupra îndeplinirii condițiilor impuse de dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, respectiv dacă au fost indicate natura și întinderea pretențiilor, motivele și probele pe care acestea se întemeiază. Or, apreciază că aceste din urmă aspecte nu se circumscriu obiectului camerei preliminare și competențelor funcționale asupra cărora s-a făcut referire. De asemenea, arată că pot exista două situații în procedura camerei preliminare, după cum urmează: (i) persoane vătămate care formulează cereri având ca obiect constituirea de parte civilă și care solicită și introducerea în cauză a părții/părților responsabile civilmente și (ii) persoane vătămate care formulează cereri având ca obiect constituirea de parte civilă și care nu solicită și introducerea în cauză a părții/părților responsabile civilmente. Or, pentru prima situație, judecătorul de cameră preliminară va trebui să se pronunțe asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală în camera preliminară, deoarece condiția sine qua non a cercetării îndeplinirii condițiilor pentru ca o „persoană“ să devină „parte“ responsabilă civilmente este cea a declanșării acțiunii civile în condițiile de formă (paragraful 15 al Deciziei nr. 741 din 13 decembrie 2016) impuse de lege, pe când, în cea de-a doua situație, verificarea îndeplinirii condițiilor de formă va fi efectuată în faza de judecată, dacă faza camerei preliminare se finalizează cu dispoziția de începere a judecății. De asemenea, după efectuarea acestor verificări și constatarea îndeplinirii condițiilor menționate anterior, potrivit considerentelor obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 257 din 26 aprilie 2017, trebuie verificate condițiile impuse „persoanei“ responsabile civilmente pentru a putea dobândi calitatea de „parte“ în proces, respectiv capacitatea procesuală de exercițiu și de folosință, calitatea procesuală, afirmarea unui interes în fața organelor judiciare, legătura de conexitate între cererea principală și cea de participare a părții responsabile civilmente la activitatea judiciară“, aspecte care, la rândul lor, nu se circumscriu obiectului camerei preliminare și competențelor funcționale asupra cărora s-a făcut referire anterior. … 7.Judecătorul de cameră preliminară, autor al excepției de neconstituționalitate, susține că, în actuala reglementare procesual penală, în raport de obligativitatea deciziilor Curții Constituționale, există două momente maxime diferite pentru persoana vătămată de a se constitui parte civilă în funcție de solicitarea de obligare la repararea prejudiciului doar de la inculpat, respectiv de la inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente, iar, cum legiuitorul nu a intervenit pentru armonizarea celor două momente pentru a oferi predictibilitate, echitate și stabilitate, apreciază că este necesar ca instanța de contencios constituțional să fie sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 lit. a), b) și d) cu referire la art. 342 din Codul de procedură penală ce reglementează competența funcțională a judecătorului de cameră preliminară. Totodată, susține că se află în prezența unui viciu de neconstituționalitate a reglementării competenței funcționale a judecătorului de cameră preliminară în raport de obiectul camerei preliminare care generează o încălcare a dreptului la un proces echitabil reglementat prin dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României, dispozițiile criticate încălcând și normele de tehnică legislativă prin crearea unor situații de incoerență, cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituția României. În concluzie, judecătorul de cameră preliminară susține că dispozițiile art. 54 lit. a), b) și d) cu referire la dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală sunt constituționale doar în măsura în care, în competența funcțională a judecătorului de cameră preliminară, este inclusă și posibilitatea de a analiza, din punct de vedere formal, în procedura de cameră preliminară, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din Codul procedură penală, pe de o parte, iar, pe de altă parte, de a analiza, tot din punct de vedere formal, îndeplinirea condițiilor în care o „persoană“ poată deveni „parte“ responsabilă civilmente în procesul penal. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorilor și părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 54 lit. a), b) și d) și ale art. 342 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 54 lit. a), b) și d) – „Competența judecătorului de cameră preliminară“: „Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia: a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; b) verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; […] d ) soluționează alte situații expres prevăzute de lege.“ … – Art. 342 – „Obiectul procedurii în camera preliminară“: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“ …  … 12.În susținerea excepției de neconstituționalitate, judecătorul de cameră preliminară – autor al excepției – invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie și ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reamintește că prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 27 și 28, a reținut că, „prin prisma atribuțiilor procesuale încredințate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcțiilor judiciare potrivit textului de lege menționat anterior, Curtea trage concluzia că acestuia îi revine funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și că, în concepția legiuitorului, această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredințată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător – judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiași competențe materiale, personale și teritoriale ale instanței din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicțional. Totuși, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea observă că activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competența judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și legalității sesizării instanței, în verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, Curtea constată că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, își va exercita atribuțiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanței de judecată“. De asemenea, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 din Codul de procedură penală, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, că „acestea reglementează competența judecătorului de cameră preliminară, care, în afara atribuțiilor expres prevăzute la lit. a) – verificarea legalității trimiterii în judecată, la lit. b) – verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală și la lit. c) – soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, soluționează, conform lit. d), și alte situații expres prevăzute de lege“ (paragraful 25). „Tocmai în temeiul art. 54 lit. d) din Codul de procedură penală, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa în cuprinsul Codului de procedură penală competența judecătorului de cameră preliminară și cu privire la alte situații.“ (paragraful 26). În aceste condiții, Curtea a constatat că „prevederile art. 54 din Codul de procedură penală, care, prin conținutul normativ al lit. a), b) și c), reglementează atribuții exprese ale judecătorului de cameră preliminară, iar prin lit. d) stabilește posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a soluționa și alte situații prevăzute de lege, nu încalcă prevederile constituționale și convenționale invocate, întrucât legiuitorul are îndrituirea constituțională, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, de a stabili competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, astfel că excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale este neîntemeiată“ (paragraful 27). … 14.Totodată, Curtea reține că prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituțională. Prin aceeași decizie, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 20 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În considerentele deciziei precitate, Curtea a reținut că, în procesul penal, acțiunea civilă se declanșează prin „constituirea“ ca parte civilă a persoanei vătămate, în condițiile art. 20 din Codul de procedură penală. Persoana vătămată hotărăște cu privire la cadrul procesual de realizare a pretențiilor sale, fie sesizând instanța civilă, fie alăturând acțiunea civilă acțiunii penale, în această din urmă ipoteză tot ea fiind în măsură să aleagă momentul exercitării dreptului de a reclama reparații prin mijlocirea organelor judiciare, cu respectarea însă a termenului-limită prevăzut de art. 20 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, respectiv „până la începerea cercetării judecătorești“. Formularea cererii de constituire ca parte civilă declanșează acțiunea civilă, în același timp luând naștere și contraacțiunea (de apărare) a celui sau celor împotriva cărora este îndreptată acțiunea civilă, subiect pasiv al acțiunii civile putând fi inculpatul sau partea responsabilă civilmente. Curtea a observat, totodată, că „introducerea“ în procesul penal a părții responsabile civilmente poate avea loc, în condițiile art. 21 din Codul de procedură penală, „la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile“, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) din același act normativ, așadar „până la începerea cercetării judecătorești“. De asemenea, potrivit legii procesual penale în vigoare, atunci când exercită acțiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, în condițiile art. 21 alin. (1), cu respectarea termenului menționat anterior. Totodată, „persoana“ responsabilă civilmente, expusă unei acțiuni civile separate, are interesul de a „interveni“, în calitate de parte responsabilă civilmente, în procesul penal în care se judecă acțiunea civilă și în care se va pronunța o hotărâre judecătorească, hotărâre care, potrivit art. 28 alin. (1) din Codul de procedură penală, va avea autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, așa încât Curtea a reținut că, în temeiul art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală, partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătorești la prima instanță de judecată, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenției. Așadar, Curtea a constatat că, prin introducerea sa în cauză sau datorită intervenției sale în proces, „persoana“ responsabilă civilmente devine „parte“ în acțiunea civilă din cadrul procesului penal și, în această calitate, dobândește, implicit, drepturile procesuale inerente contraacțiunii pe care o are inculpatul cu privire la acțiunea civilă din cadrul procesului penal, așadar, ea poate invoca orice probe existente în dosarul cauzei penale sau poate propune administrarea de probe noi, care ar demonstra că pretențiile părții civile sunt neîntemeiate. Astfel, Curtea a constatat că, în condițiile în care constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate se poate face în orice fază procesuală „până la începerea cercetării judecătorești“ – introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, ca și posibilitatea părții responsabile civilmente de a interveni în procesul penal fiind corelate cu declarația de constituire ca parte civilă în procesul penal – exercitarea efectivă de către partea responsabilă civilmente a drepturilor procesuale – recunoscute de lege și statuate în jurisprudența instanței de control constituțional – în faza camerei preliminare, așadar, liberul acces al acestei părți, depinde exclusiv de manifestarea de voință a persoanei vătămate. Or, persoana vătămată, constituită ca parte civilă în procesul penal, are interese contrare părții responsabile civilmente, așa încât există posibilitatea ca aceasta să își exercite dreptul de a reclama reparații prin mijlocirea organelor judiciare în mod abuziv, cu scopul de a limita/exclude accesul părții responsabile civilmente în faza camerei preliminare care are o importanță deosebită asupra fazelor de judecată ulterioare, prin prisma obiectului ei. … 15.În aceste condiții, reținând cele menționate în paragrafele anterioare, în special considerentele deciziilor nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, și nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, potrivit cărora părții responsabile civilmente trebuie să i se recunoască participarea cu drepturi procesuale depline în procedura camerei preliminare, Curtea a constatat că posibilitatea persoanei vătămate, care s-a constituit parte civilă, de a solicita introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătorești“, în orice fază procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, este de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al părții responsabile civilmente, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală. Condiționarea dreptului de acces liber la justiție al părții responsabile civilmente de introducerea acesteia în procesul penal în termenul reglementat de art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv „până la începerea cercetării judecătorești“, are drept consecință lipsirea de efectivitate a dreptului de acces la justiție al acestei părți. Cu alte cuvinte, protecția oferită dreptului de acces la justiție al persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă și care poate solicita introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătorești“ determină limitarea dreptului de acces liber la justiție al părții responsabile civilmente, în aceste condiții fiind necesar ca legiuitorul să facă apel la mijloace adecvate pentru ca această limitare să fie proporțională cu scopul urmărit, întrucât absolutizarea unuia dintre cele două drepturi – în condițiile în care sfera de manifestare a acestora este concomitentă – ar putea duce la afectarea substanței celuilalt drept. Totodată, Curtea a constatat că manifestarea de voință a persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătorești“, în orice fază procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, asigură respectarea dreptului la apărare al acestei părți, însă este de natură a aduce atingere dreptului fundamental la apărare al părții responsabile civilmente. Așadar, Curtea a constatat că normele procesual penale ale art. 21 alin. (1), reglementând posibilitatea persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătorești“, nu sunt în măsură să mențină echilibrul între drepturi fundamentale aflate în concurs. … 16.Așadar, prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, Curtea a confirmat posibilitatea persoanei vătămate de a se constitui parte civilă „până la începerea cercetării judecătorești“, formularea cererii de introducere în procesul penal a părții responsabile civilmente fiind necesar a fi realizată însă până la închiderea procedurii de cameră preliminară, în acord cu normele constituționale privind dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. … 17.În continuare, Curtea reține că, în prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară a arătat că, deși au existat încă din faza de urmărire penală cereri prin care părți vătămate/persoane vătămate s-au constituit parte civilă, unele dintre acestea solicitând și introducerea în cauză, în calitate de părți responsabile civilmente, a unor autorități/instituții publice sau persoane juridice, asupra acestor din urmă cereri de introducere în cauză, în calitate de părți responsabile civilmente, Ministerul Public nu s-a pronunțat prin rechizitoriu, existând doar o mențiune referitoare la introducerea în cauză a Guvernului României, prin Ministerul Finanțelor Publice. Față de reiterarea cererilor menționate, în faza camerei preliminare, judecătorul a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate, reținând că aceste cereri implică atât efectuarea de verificări asupra îndeplinirii condițiilor impuse de dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, respectiv dacă au fost indicate natura și întinderea pretențiilor, motivele și probele pe care acestea se întemeiază, cât și verificări referitoare la capacitatea procesuală de exercițiu și de folosință, calitatea procesuală, afirmarea unui interes în fața organelor judiciare, legătura de conexitate între cererea principală și cea de participare a părții responsabile civilmente la activitatea judiciară, aspecte care, în opinia judecătorului de cameră preliminară, nu se circumscriu obiectului camerei preliminare și competenței funcționale a judecătorului în această fază procesuală, astfel cum sunt reglementate în art. 54 lit. a), b) și d) și art. 342 din Codul de procedură penală. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară reține și faptul că legiuitorul nu a intervenit pentru a legifera în sensul celor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, precitată, invocând astfel existența unei omisiuni legislative care, în opinia sa, generează un viciu de neconstituționalitate a reglementării competenței funcționale a judecătorului de cameră preliminară în raport de obiectul camerei preliminare. Totodată, solicită ca instanța de control constituțional să constate că dispozițiile art. 54 lit. a), b) și d) cu referire la dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală sunt constituționale doar în măsura în care, în competența funcțională a judecătorului de cameră preliminară, este inclusă și posibilitatea de a analiza, din punct de vedere formal, în procedura de cameră preliminară, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din Codul procedură penală, pe de o parte, iar, pe de altă parte, de a analiza, tot din punct de vedere formal, îndeplinirea condițiilor în care o „persoană“ poată deveni „parte“ responsabilă civilmente în procesul penal. … 18.În aceste condiții, dată fiind natura omisiunii legislative relevate de judecătorul de cameră preliminară, autor al excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera exclusivă de competență a legiuitorului primar. Pe cale de consecință, ținând seama de dispozițiile constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției“, și de cele ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, „în România, respectarea […] legilor este obligatorie“, Curtea constată că legiuitorul are obligația de a reglementa competența funcțională a judecătorului de cameră preliminară, în acord cu cele statuate în Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, precitată, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii. … 19.Pe de altă parte, Curtea reține că solicitarea judecătorului de cameră preliminară de a pronunța o decizie interpretativă, în sensul celor formulate mai sus, nu poate fi primită, întrucât aspectele relevate de acesta privesc interpretarea și aplicarea de către judecătorul de cameră preliminară a normelor procesual penale criticate, excedând controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională. Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, astfel că a răspunde criticilor autorului excepției în această situație – prin pronunțarea unei decizii interpretative – ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție.  … 20.De altfel, Curtea reține că, în același dosar al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală (Dosarul nr. 1.752/1/2017/a1), prin Încheierea din Camera de consiliu din data de 20 aprilie 2018, a fost sesizată Curtea Constituțională, printre altele, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Viorel Ene, având calitatea de parte civilă în cauza penală, excepție de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 723D/2018. În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul a invocat refuzul judecătorului de cameră preliminară de a introduce în cauză partea responsabilă civilmente la cererea sa, susținând că neintroducerea în cauză a părții responsabile civilmente echivalează cu o restrângere a dreptului părții civile de acces la justiție, fiind un act arbitrar.  … 21.Prin Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, nepublicată la data redactării prezentei decizii, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cât privește sintagma „poate avea loc“, reținând, în paragraful 32, că susținerile autorului – privind refuzul instanței de judecată de a introduce în cauză partea responsabilă civilmente, la cererea părții civile, refuz care, în opinia acestuia, contravine prevederilor art. 21 din Constituție – nu pot fi examinate în cadrul controlului de constituționalitate, deoarece instanța de control constituțional, în calitate de garant al supremației Constituției, are rolul de a asigura conformitatea legilor cu Constituția, iar nu și competența de a asigura interpretarea și aplicarea legilor în activitatea judiciară, această competență revenind exclusiv instanțelor judecătorești. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cât privește sintagma „poate avea loc“, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi de lege de către instanța supremă. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței supreme învestite cu soluționarea litigiului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate.  … 22.În aceste condiții, Curtea constată că inițiativa autorului, Viorel Ene, din Dosarul nr. 723D/2018 – parte civilă în Dosarul nr. 1.752/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, de a invoca excepția de neconstituționalitate anterior menționată, este rezultat al conduitei procesuale a judecătorului de cameră preliminară, care a refuzat introducerea în cauză a părții responsabile civilmente, la cererea acestuia. Or, câtă vreme Curtea a reținut că susținerile autorului excepției din Dosarul Curții nr. 732D/2018 privesc interpretarea și aplicarea legilor în activitatea judiciară, pe cale de consecință, și motivele de neconstituționalitate formulate de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul Curții nr. 1.376D/2018 – temei al conduitei procesuale a părții civile – constituie, de asemenea, aspecte privind modul de interpretare și aplicare a normelor procesual penale criticate. … 23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 lit. a), b) și d) și ale art. 342 din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 1.752/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 6 octombrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește