DECIZIA nr. 712 din 12 decembrie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) și ale art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Dochița și Societatea Euroavi – S.R.L. din Călărași în Dosarul nr. 189/116/2018* al Tribunalului Ialomița și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 147 D/2020. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, apreciind că, având în vedere calitatea autorilor, în această cauză referitoare la acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat într-un dosar disjuns, dispozițiile legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei. … 4.În subsidiar, se solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Este invocată, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale în materia acordului de recunoaștere a vinovăției, respectiv deciziile nr. 350 din 11 mai 2017 și nr. 696 din 7 noiembrie 2017. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 23 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 189/116/2018*, Tribunalul Ialomița a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) și ale art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Dochița și Societatea Euroavi – S.R.L. din Călărași într-o cauză în care autorii excepției au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și de spălare a banilor, iar un coinculpat a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate încalcă drepturile fundamentale invocate în prezenta cauză în măsura în care prin sesizarea instanței, în mod separat, printr-un acord de recunoaștere a vinovăției, poate fi recunoscută comiterea unei fapte penale în forma complicității, înainte de a se stabili printr-o hotărâre judecătorească definitivă vinovăția autorului faptei. De asemenea, se susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care persoanei cercetate sau trimise în judecată în calitate de autor nu îi este permisă participarea la procedura prevăzută de art. 478 – 488 din Codul de procedură penală. Totodată, se arată că dispozițiile art. 483 alin. (2) și ale art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care îi exclud de la această procedură pe ceilalți participanți la săvârșirea presupusei infracțiuni cu privire la care a fost încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției. … 7.Se arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, unul dintre coinculpați a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, procedură în care a dat o declarație al cărei conținut este în deplin acord cu susținerile Ministerului Public și este total diferit de cel al declarațiilor pe care același coinculpat le dăduse anterior în calitate de martor, de suspect și de inculpat. Mai mult, se arată că, în acest fel, s-a ajuns la stabilirea complicității inculpatului care a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției la comiterea uneia dintre infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată autorii excepției de neconstituționalitate, fără ca aceștia să fi participat la procedura de încheiere a acordului și fără să fi existat o hotărâre judecătorească definitivă prin care să se fi constatat vinovăția lor. … 8.De asemenea, se arată că, în ipoteza anterior menționată, în cazul inculpaților care nu au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției ar putea fi pronunțate hotărâri judecătorești definitive de achitare, putându-se constata, după parcurgerea întregii proceduri, că fapta nu există, că fapta nu este prevăzută de legea penală sau că săvârșirea acesteia nu a fost probată. … 9.Pe de altă parte, se susține că, în ipoteza analizată, dispozițiile legale criticate încalcă prezumția de nevinovăție a inculpaților trimiși în judecată prin rechizitoriu, în calitate de autori ai infracțiunii, câtă vreme printr-o hotărâre judecătorească pronunțată conform art. 485 din Codul de procedură penală se constată, cu putere de lucru judecat, că inculpatul care a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției a comis o faptă de complicitate la faptele comise de autorii infracțiunii. … 10.Mai mult, se susține că dispozițiile legale criticate permit ca un coinculpat care a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției să fie audiat ca martor în dosarul disjuns și, pentru a-și conserva situația procesuală stabilită prin acordul de recunoaștere a vinovăției, să dea declarații prin care să încalce dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare ale celorlalți inculpați. Sub acest aspect, se menționează ca fiind relevantă soluția legislativă prevăzută la art. 103 din Codul de procedură penală care nu reglementează, astfel cum prevedeau art. 69 și 75 din Codul de procedură penală din 1968, condiția ca declarația inculpatului și a părților să poată servi la aflarea adevărului doar în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. … 11.Este invocată Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 decembrie 1990, pronunțată în Cauza Delta împotriva Franței, prin care s-a reținut că o soluție de condamnare nu se poate baza într-o măsură decisivă pe declarațiile unui martor pe care acuzatul nu a avut ocazia să îl examineze. … 12.Tribunalul Ialomița opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la jurisprudența Curții Constituționale cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției. … 13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 483 alin. (2) și ale art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 483 alin. (2): „În situația în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpați, iar pentru celelalte fapte sau inculpați se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanței se face separat. Procurorul înaintează instanței numai actele de urmărire penală care se referă la faptele și persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției.“; … – Art. 484 alin. (2): „La termenul fixat se citează inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată. Instanța se pronunță asupra acordului de recunoaștere a vinovăției prin sentință, în ședință publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și, dacă sunt prezente, a celorlalte părți și a persoanei vătămate.“ …  … 17.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 – Accesul liber la justiție, ale art. 23 alin. (11) cu privire la prezumția de nevinovăție și ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare. … 18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că acordul de recunoaștere a vinovăției, reglementat la art. 478-488 din Codul de procedură penală, reprezintă una dintre instituțiile procesual penale specifice sistemului procesual adversial, introdusă de legiuitor în Codul de procedură penală în vigoare. Acordul de recunoaștere a vinovăției constituie o excepție de la principiul aflării adevărului, specific sistemului continental de drept, care obligă organele judiciare ca, în toate cauzele, să facă toate demersurile pentru stabilirea corectă a situației de fapt. Această excepție a fost instituită de legiuitor, care, în acest fel, a acordat prioritate în aplicare principiului oportunității, caracteristic sistemului de drept anglo-saxon, care, prin abordarea pragmatică a înfăptuirii justiției, conduce, în unele cazuri, într-un mod mai eficient, la același rezultat, respectiv la aplicarea unor pedepse persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Aceleași aspecte au fost reținute de legiuitor în expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, conform căreia introducerea acordului de recunoaștere a vinovăției în legislația românească presupune o schimbare radicală a procesului penal român, ce are ca scop reducerea duratei judecării cauzelor și simplificarea activității organelor de urmărire penală, cu consecința reducerii costurilor actului de justiție pentru toate părțile, dar, în mod special, pentru stat, care, prin justiția negociată, economisește resurse bănești și umane esențiale. Prin urmare, acordul de recunoaștere a vinovăției este prezentat, în cuprinsul expunerii de motive anterior menționate, ca aparținând unei viziuni legislative inovatoare, ce asigură soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil, fiind, totodată, un remediu pentru înlăturarea deficienței constând în durata mare a soluționării cauzelor în România (a se vedea Decizia nr. 490 din 27 octombrie 2022, paragraful 21). … 19.Instituția procesual penală analizată a fost însă adaptată de legiuitor la cerințele dreptului continental. Astfel, acordul de recunoaștere a vinovăției putea fi încheiat, conform prevederilor art. 478 alin. (1) și ale art. 480 din Codul de procedură penală, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inițial, cu privire la infracțiunile pentru care legea prevedea pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani (limită extinsă, ulterior, la 15 ani), atunci când din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției asistența juridică este obligatorie. Ca efect al încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Conform art. 478 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii acordului de recunoaștere a vinovăției sunt inculpatul și procurorul, acordul putând fi inițiat, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, de oricare dintre aceștia, limitele încheierii sale fiind stabilite prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior, conform art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 479 din același cod, obiectul acordului îl constituie recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală; acesta privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Potrivit art. 481 și 483 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie în formă scrisă și constituie act de sesizare a instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Conform art. 485 din Codul de procedură penală, aceasta admite sau respinge acordul de recunoaștere a vinovăției printr-o procedură publică la care sunt citați inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată, procedură în urma căreia, după ascultarea procurorului, a inculpatului și a avocatului acestuia, precum și, dacă sunt prezente, a celorlalte părți și a persoanei vătămate, instanța se pronunță prin sentință, potrivit art. 484 din Codul de procedură penală. Sentința astfel pronunțată poate fi atacată cu apel, conform art. 488 din Codul de procedură penală, în termen de 10 zile de la comunicare, de către procuror, inculpat, celelalte părți și persoana vătămată. Mai mult, în cazul respingerii de către instanță a acordului de recunoaștere a vinovăției, soluționarea cauzei se face potrivit normelor procesual penale cu caracter general, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Prin art. II pct. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, limita de 7 ani a pedepsei închisorii, prevăzută la art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost extinsă la 15 ani (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 829 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 29 aprilie 2020, paragrafele 18-23, și Decizia nr. 506 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1163 din 2 decembrie 2020, paragrafele 14 și 15). … 20.În ceea ce privește dispozițiile art. 482 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, respectiv natura și valoarea probantă a declarației date de inculpat în cadrul procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției, prin Decizia nr. 490 din 27 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1240 din 22 decembrie 2022, Curtea Constituțională a constatat că aceste dispoziții legale sunt constituționale în măsura în care declarația dată de inculpat în vederea încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției nu poate fi folosită, împotriva voinței inculpatului, ca probă în procesul penal, în scopul soluționării cauzei conform procedurii penale de drept comun. Prin decizia anterior menționată, paragrafele 41-44, Curtea a reținut că declarația dată de inculpat în cursul urmăririi penale, în cadrul procedurii penale de drept comun, este cea reglementată la art. 107 – 110 din Codul de procedură penală și este luată și consemnată conform procedurii reglementate prin dispozițiile legale anterior menționate, această declarație fiind diferită de cea prevăzută la art. 482 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, nu doar sub aspectul finalității și al efectelor ei, ci și din perspectiva conținutului impus de normele procesuale și a regulilor procedurale. … 21.În ceea ce privește conținutul declarației prevăzute la art. 107-110 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că dispozițiile art. 109 alin. (1) din același cod prevăd că inculpatul este lăsat să declare tot ceea ce dorește referitor la fapta prevăzută de legea penală care i-a fost comunicată. Aceeași normă procesual penală prevede că după acest moment inculpatului i se pot pune întrebări. Sub aspect procedural, răspunsurile date de inculpat la întrebările adresate de organul judiciar vor fi formulate cu asigurarea garanțiilor procesuale prevăzute la art. 109 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, care prevăd că inculpatul are dreptul să se consulte cu avocatul său atât înainte, cât și în cursul audierii, iar organul judiciar, când consideră necesar, îi poate permite acestuia să utilizeze însemnări și notițe proprii. Potrivit acelorași dispoziții procesual penale, în cursul audierii, suspectul sau inculpatul își poate exercita dreptul la tăcere cu privire la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat. Din interpretarea coroborată a prevederilor legale anterior referite rezultă că declarația reglementată la art. 107-110 din Codul de procedură penală va cuprinde doar acele relatări pe care inculpatul le consideră utile apărării drepturilor și intereselor sale procesuale, și nu recunoașterea tuturor faptelor reținute în sarcina sa de către organele de urmărire penală, aspect care ar fi contrar dreptului la tăcere al inculpatului, prevăzut la alin. (3) al art. 109 din Codul de procedură penală. … 22.Curtea a reținut, totodată, că, spre deosebire de dispozițiile art. 107-110 din Codul de procedură penală, dispozițiile art. 482 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală prevăd, referitor la declarația dată de inculpat în cadrul procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției, că această declarație trebuie să fie expresă, iar conținutul său trebuie să constea în recunoașterea comiterii faptei și în acceptarea de către inculpat a încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Astfel, normele procesual penale ce reglementează procedura încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției nu asigură garanțiile procesuale prevăzute la art. 109 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, singura garanție procesuală reglementată în favoarea inculpatului, din perspectiva analizată, fiind regula prevăzută la art. 480 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, conform căreia, la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, asistența juridică este obligatorie. … 23.Astfel, Curtea a reținut că, deși declarația inculpatului reglementată la art. 107-110 din Codul de procedură penală și cea prevăzută la art. 482 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală constituie același mijloc de probă, reglementat, cu titlu general, la art. 97 alin. (2) lit. a) din același cod, acestea reprezintă două subcategorii ale declarației care sunt fundamental diferite din perspectiva conținutului, a procedurii potrivit căreia sunt date de inculpat, a garanțiilor procesuale asigurate acestuia și a finalității administrării lor, aceste diferențe fiind determinate de particularitățile procedurilor în cadrul cărora intervin, respectiv procedura procesual penală de drept comun și cea a acordului de recunoaștere a vinovăției. … 24.Așadar, declarația prevăzută la art. 482 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală este o subcategorie diferită de cea a declarației reglementate ca mijloc de probă, potrivit art. 97 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 107-110 din Codul de procedură penală. … 25.Ipoteza invocată de autorii prezentei excepții de neconstituționalitate are drept temei dispozițiile art. 483 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală – conform cărora, în situația în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpați, iar pentru celelalte fapte sau inculpați se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanței se face separat – și vizează audierea, în calitate de martor, în cauza penală ce are ca obiect stabilirea vinovăției autorului faptei prevăzute de legea penală comise în participație, cauză în care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu, conform textului criticat, a unui participant la comiterea respectivei fapte care a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției. În această situație, este invocată încălcarea, prin textele criticate, a prezumției de nevinovăție și, implicit, a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare. … 26.Cu privire la această critică de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 5 din Codul de procedură penală, unul dintre principiile legii procesuale penale este cel al aflării adevărului; conform alin. (1) al art. 5 anterior menționat, organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. … 27.Acestui principiu îi sunt subordonate toate instituțiile procesual penale reglementate în cuprinsul Codului de procedură penală, dispozițiile legale ce reglementează aceste instituții neputând fi interpretate și aplicate altfel decât în deplin acord cu dispozițiile art. 5 din Codul de procedură penală. Aceleiași exigențe legale îi este supusă și instituția acordului de recunoaștere a vinovăției, motiv pentru care se impune ca dispozițiile art. 478-488 din Codul de procedură penală să fie interpretate și aplicate în sensul ce poate asigura respectarea principiului anterior menționat. … 28.Astfel, declarația prevăzută la art. 482 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, care are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, trebuie dată de inculpat prin afirmarea adevărului obiectiv, o interpretare contrară fiind de natură să valideze abuzul de drept și să justifice comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută la art. 273 din Codul penal. … 29.În mod similar, în ipoteza în care persoana care a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției este audiată ca martor – într-o cauză penală în care inculpatul are calitatea de autor al faptei pentru a cărei comitere în participație respectivul martor a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției, cauză care se soluționează, așadar, conform procedurii penale de drept comun -, declarația dată de această persoană, conform dispozițiilor art. 107-110 din Codul de procedură penală, trebuie să aibă drept temei adevărul obiectiv, cu excepția exercitării de către ea a dreptului la tăcere, respectiv a dreptului la neautoincriminare, care constituie o garanție a prezumției de nevinovăție și a dreptului la apărare. În acest sens, dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 236 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 8 iulie 2020, prevăd că martorul are dreptul să nu declare fapte și împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina și că organul judiciar este obligat să îi aducă la cunoștință acest drept înainte de fiecare audiere, în condițiile art. 120 din Codul de procedură penală. … 30.Prin urmare, așa cum, de altfel, instanța de contencios constituțional a reținut prin Decizia nr. 490 din 27 octombrie 2022, precitată, declarația dată de martorul care are calitatea de participant la comiterea faptei ce face obiectul cauzei penale în care este audiat, în ipoteza invocată de autorul excepției din respectiva cauză, este o declarație diferită de cea pe care același martor a dat-o, în calitate de inculpat, cu prilejul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, în vederea îndeplinirii condiției prevăzute la art. 482 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, în privința celei dintâi declarații fiind incidente prevederile art. 107-110 și 118 din Codul de procedură penală. Cu toate acestea, declarațiile analizate au în comun imperativul afirmării adevărului, și nu a unor aspecte care nu corespund realității, în scopul îndeplinirii, în mod formal, a cerințelor dispozițiilor procesual penale anterior analizate. … 31.Or, prezumția de nevinovăție, reglementată la art. 4 din Codul de procedură penală, și, prin aceasta, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil ale persoanei care are calitatea de inculpat în cauza penală în care este audiat respectivul martor nu pot fi asigurate prin ascunderea adevărului și nici prin împiedicarea organelor judiciare de a administra, în astfel de cauze penale, toate acele mijloace de probă pe care le consideră necesare aflării adevărului, o astfel de împiedicare presupunând, per se, încălcarea prevederilor art. 5 din Codul de procedură penală. Altfel spus, asigurarea principiului prevăzut la art. 4 din Codul de procedură penală nu poate fi realizată cu încălcarea principiului reglementat la art. 5 din același cod. … 32.De altfel, declarația dată de martor în ipoteza supusă analizei va fi valorificată împreună cu restul mijloacelor de probă administrate în cauză, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, acestea neavând o valoare dinainte stabilită prin lege și fiind supuse liberei aprecieri a organelor judiciare. … 33.Astfel, în urma evaluării probelor administrate, instanța va soluționa cauza penală, dispunând una dintre soluțiile prevăzute la art. 396 din Codul de procedură penală, dispozițiile legale criticate neîmpiedicând pronunțarea unei soluții de achitare, dacă, din analiza circumstanțelor cauzei, rezultă incidența unuia dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) – d) din Codul de procedură penală, sau a unei soluții de încetare a procesului penal, dacă se constată existența uneia dintre împrejurările prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) – j) din Codul de procedură penală. … 34.Pentru aceste considerentele, Curtea reține că dispozițiile legale criticate nu sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituție, ce reglementează prezumția de nevinovăție, și, prin urmare, nici dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) și ale art. 24 cu privire la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la apărare. … 35.Referitor la invocarea în prezenta cauză a accesului liber la justiție, Curtea constată că dispozițiile art. 21 alin. (1) din Constituție nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât vizează posibilitatea participanților la procesul penal de a se adresa organelor judiciare, în vederea valorificării drepturilor și intereselor lor legitime, aspecte care nu sunt invocate de autorii prezentei excepții de neconstituționalitate. … 36.În ceea ce privește trimiterea la soluția legislativă prevăzută la art. 103 din Codul de procedură penală, care, conform susținerilor autorilor excepției, nu reglementează, astfel cum prevedeau art. 69 și 75 din Codul de procedură penală din 1968, condiția ca declarația inculpatului și a părților să poată servi la aflarea adevărului doar în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, Curtea reține că o astfel de critică a fost respinsă de instanța de contencios constituțional ca fiind inadmisibilă, prin Decizia nr. 499 din 3 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1094 din 5 decembrie 2023. … 37.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Dochița și Societatea Euroavi – S.R.L. din Călărași în Dosarul nr. 189/116/2018* al Tribunalului Ialomița și constată că dispozițiile art. 483 alin. (2) și ale art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Ialomița și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 12 decembrie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește