DECIZIA nr. 71 din 23 octombrie 2023

Redacția Lex24
Publicat in ICCJ: DECIZII, 27/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 21 noiembrie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 477
ActulINTERPRETARECODUL PENAL 17/07/2009 ART. 85
ActulREFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 85
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 159 27/03/2018
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 27 12/12/2017
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 26 23/11/2017
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 14 18/05/2016
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 10 12/04/2016
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 3 10/02/2016
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 28 29/10/2015
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 26 29/10/2015
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 14 12/05/2015
ART. 1REFERIRE LALEGE 253 19/07/2013
ART. 1REFERIRE LALEGE 253 19/07/2013 ART. 2
ART. 1REFERIRE LALEGE 252 19/07/2013
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 274
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 396
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 404
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 407
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 473
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 475
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 476
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 477
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 66
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 74
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 83
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 84
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 85
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 86
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 87
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 88
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 336
ART. 1REFERIRE LAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 114
ART. 2REFERIRE LAHOTARARE 20 14/03/2023
ART. 2REFERIRE LAREGULAMENT 14/03/2023
ART. 2REFERIRE LAREGULAMENT 14/03/2023 ART. 34
ART. 2REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 473
ART. 2REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 476
ART. 4REFERIRE LAREGULAMENT 14/03/2023 ART. 36
ART. 6REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 476
ART. 7REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 476
ART. 9REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 475
ART. 11REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 84
ART. 11REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 85
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Dosar nr. 1.519/1/2023Completul compus din:

Eleni Cristina Marcu – președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție – președintele completului
Cristina Rotaru-Radu – judecător la Secția penală
Rodica Aida Popa – judecător la Secția penală
Dan Andrei Enescu – judecător la Secția penală
Lavinia Valeria Lefterache – judecător la Secția penală
Ioana Bogdan – judecător la Secția penală
Alin Sorin Nicolescu – judecător la Secția penală
Luminița Criștiu-Ninu – judecător la Secția penală
Valerica Voica – judecător la Secția penală

1.Pe rol se află Dosarul nr. 1.519/1/2023, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel București, prin Încheierea din data de 24 mai 2023, în Dosarul nr. 1/751/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut la art. 84 din Codul penal.2.Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este legal constituit, conform dispozițiilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulament).3.Ședința este prezidată de președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.4.La ședința de judecată participă Elena Rosana Bota, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.5.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare – Serviciul judiciar penal.6.Judecător-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul judecător Alin Sorin Nicolescu, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.7.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost transmise puncte de vedere de către curțile de apel și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părților, conform art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.8.Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, a acordat cuvântul în dezbateri.9.Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală referitoare la admisibilitatea sesizării.10.Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, a arătat că amânarea aplicării pedepsei reprezintă o modalitate de individualizare judiciară a pedepsei, ce presupune că instanța apreciază necesară stabilirea unei pedepse în sarcina inculpatului, însă consideră că scopul pedepsei de a conduce la reeducarea inculpatului și de a preîntâmpina comiterea de noi infracțiuni poate fi realizat prin amânarea aplicării pedepsei și supravegherea conduitei acestuia pe durata unui termen fix de doi ani.11.Procesul de supraveghere se derulează pe o perioadă de doi ani și se realizează, pe de o parte, prin măsurile de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1) din Codul penal, măsuri a căror dispunere este obligatorie pentru instanța de judecată. Pe de altă parte, procesul de supraveghere se realizează prin obligațiile stabilite de instanța de judecată, conform dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Codul penal, obligații a căror dispunere este facultativă. Însă, în măsura în care instanța stabilește aceste obligații, termenul este prevăzut expres de lege, respectiv de 2 ani, potrivit art. 84 din Codul penal.12.În consecință, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța nu poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzută la art. 84 din Codul penal.13.Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I.Titularul și obiectul sesizării14.Prin Încheierea din data de 24 mai 2023, Curtea Militară de Apel București, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere, prevăzut la art. 84 din Codul penal.“II.Expunerea succintă a cauzei15.Curtea Militară de Apel București este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelului declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 19 din 5 aprilie 2023 pronunțate de Tribunalul Militar Timișoara în Dosarul nr. 1/751/2023.16.Prin hotărârea anterior menționată s-au dispus următoarele:17.În baza art. 396 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal, s-a stabilit în sarcina inculpatului S.R. o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal.18.În baza art. 83 din Codul penal, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Codul penal.19.În temeiul art. 85 alin. (1) din Codul penal, a fost obligat inculpatul S.R. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a)să se prezinte la Serviciul de Probațiune D., la datele fixate de acesta;b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;d)să comunice schimbarea locului de muncă;e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.20.În baza art. 86 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probațiune D.21.În baza art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, pe durata unui termen de 1 (un) an, instanța a impus inculpatului obligația de a nu conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.22.Conform art. 86 alin. (2) teza a II-a din Codul penal, supravegherea executării obligației prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal se va face de către IPJ D.23.În baza art. 404 alin. (3) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 83 alin. (4) din Codul penal, i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.24.În baza art. 274 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.25.În baza art. 407 alin. (2) din Codul de procedură penală, hotărârea s-a comunicat Serviciului de Probațiune D.26.Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, care a invocat nelegalitatea hotărârii apelate ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal sub aspectul termenului în care inculpatul trebuie să execute obligația de a nu conduce vehicule, impusă de instanța de judecată.27.În susținerea motivelor de apel, s-a arătat că din cuprinsul dispozițiilor art. 84 alin. (2) din Codul penal rezultă că respectarea măsurilor de supraveghere și executarea obligațiilor au loc pe toată durata termenului de supraveghere, instanța stabilind condițiile în care se respectă măsurile de supraveghere și se execută obligațiile prevăzute de art. 85 alin. (1) și (2) din Codul penal, mai puțin durata acestora, care este egală cu durata termenului de supraveghere.28.În aceeași ordine de idei, s-a arătat că art. 85 alin. (1) din Codul penal prevede că „pe durata termenului de supraveghere“ instanța de judecată impune respectarea măsurilor de supraveghere, subînțelegându-se că, pe aceeași durată, instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei executarea uneia sau mai multor obligații dintre cele prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. a)-j) din Codul penal.29.În susținerea criticilor formulate, au fost depuse la dosar decizii apreciate ca fiind relevante, din jurisprudența curților de apel Cluj, București și Timișoara.30.La termenul de judecată din data de 17 mai 2023, Curtea Militară de Apel București, din oficiu, a pus în discuție, potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere, prevăzut la art. 84 din Codul penal.“31.Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. A precizat că, prin raportare la dispozițiile art. 83 și art. 85 alin. (2) din Codul penal, durata pentru care se impune inculpatului respectarea acelor obligații este imperativ egală cu durata termenului de supraveghere.32.Intimatul-inculpat S.R., prin avocat ales, a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept indicate. A precizat că din interpretarea dispozițiilor art. 84 și 87 din Codul penal rezultă că judecătorul poate impune alte obligații pe o durată mai mică decât durata termenului de supraveghere.33.Prin Încheierea din data de 24 mai 2023, Curtea Militară de Apel București a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se statueze asupra problemei de drept expuse, iar în baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost suspendată cauza până la pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei privind chestiunea de drept supusă dezlegării.III.Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție34.Subsecvent prezentării normelor de drept intern apreciate a fi relevante în speță, instanța de trimitere a considerat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării instanței supreme.35.Curtea Militară de Apel București a susținut că, în speță, chestiunea de drept pusă în discuție ridică probleme de interpretare și a condus la crearea unei practici neunitare sub aspectul analizat, atât la nivelul Curții Militare de Apel București și al celorlalte instanțe militare, cât și la nivelul instanțelor civile, așa cum rezultă și din practica judiciară depusă în susținerea motivelor de apel.36.Aceste instanțe au apreciat că „este indubitabil că nu se poate face o astfel de diferențiere de regim juridic sub aspectul termenului, între măsuri și obligații, ambele categorii fiind reglementate de legiuitor pentru atingerea aceluiași scop, respectiv verificarea comportamentului fostului inculpat, față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, în sensul de a aprecia dacă această instituție s-a dovedit sau nu eficientă în fiecare caz în parte“.37.În opinia altor instanțe, dispozițiile art. 85 alin. (4) din Codul penal coroborate cu cele ale art. 87 din Codul penal permit stabilirea unei obligații facultative pe un termen mai scurt decât termenul de supraveghere de 2 ani.38.În același sens au fost indicate hotărâri pronunțate de Tribunalul Militar Cluj ca urmare a admiterii unor acorduri de recunoaștere a vinovăției (Sentința penală nr. 2 din 11.01.2023, Sentința penală nr. 3 din 12.01.2023, Sentința penală nr. 12 din 7.02.2023, Sentința penală nr. 46 din 18.04.2023, Sentința penală nr. 21 din 8.02.2023, Sentința penală nr. 20 din 8.02.2023), precum și decizii penale pronunțate de Curtea Militară de Apel București (Decizia penală nr. 9 din 10.02.2022) și de Curtea de Apel Brașov (Decizia penală nr. 807/Ap din 5.11.2019, Decizia penală nr. 656/2018 din 25.10.2018).39.Având în vedere singurul motiv de apel formulat de parchet, pentru a evita o antepronunțare, completul de judecată a arătat că dispozițiile art. 87 din Codul penal își găsesc aplicabilitatea numai în faza de executare a hotărârii penale și că opinia membrilor completului este unanimă numai în ceea ce privește necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casare și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, conform dispozițiilor art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală.IV.Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate40.În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.41.În urma consultării instanțelor de judecată, s-au evidențiat următoarele opinii:42.Într-o opinie, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța nu poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal.43.În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curțile de apel București – Secția I penală și Secția a II-a penală, Constanța, Craiova și opinia majoritară a instanțelor arondate, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Timișoara, tribunalele Alba, Sibiu, Neamț, București – opinie majoritară și instanțele arondate, Ialomița, Ilfov și instanțele arondate, Bistrița-Năsăud, Cluj, Constanța, Tribunalul Brăila și instanțele arondate, cu excepția Judecătoriei Brăila, Iași, Vaslui și instanțele arondate, Prahova, Timiș, Caraș-Severin și opinia majoritară a instanțelor arondate, judecătoriile Alba Iulia, Avrig, Brad, Hațeg, Petroșani, Sibiu, Onești, Roman, Făgăraș, Lehliu-Gară, Bolintin-Vale, Turnu Măgurele, Dej, Turda – opinie majoritară, Iași, Răducăneni, Negrești-Oaș, Câmpina, Buzău, Sinaia, Vălenii de Munte, Târnăveni, Târgu Mureș, Reghin, Arad, Caransebeș, Făget, Lugoj, Moldova Nouă, Oravița, Reșița și Timișoara.44.În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat că, deși legiuitorul nu a prevăzut în mod expres că obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal se execută pe durata termenului de supraveghere, acest aspect rezultă implicit, din modul de reglementare al instituției amânării aplicării pedepsei.45.Faptul că impunerea obligațiilor prevăzute de art. 85 alin. (2) din Codul penal este facultativă nu este de natură să determine concluzia că instanța poate individualiza și perioada pentru care este impusă obligația de a nu conduce anumite vehicule, în sensul individualizării acesteia pe o durată mai mică sau mai mare decât durata termenului de supraveghere de 2 ani, obligația trebuind să fie dispusă pe întreaga durată a termenului de supraveghere.46.Art. 84 alin. (2) din Codul penal prevede faptul că, pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță.47.Așadar, cu toate că legiuitorul nu a menționat în cuprinsul art. 85 alin. (2) din Codul penal care este perioada pe care pot fi impuse obligațiile, această omisiune este lămurită și de dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, conform cărora termenul de supraveghere este intervalul de timp în care persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte obligațiile ori măsurile de supraveghere impuse de către instanță în sarcina sa.48.S-a apreciat că, dacă s-ar admite posibilitatea ca instanța să impună executarea obligației de a nu conduce anumite vehicule pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere de 2 ani, deopotrivă ar trebui să fie acceptată și posibilitatea ca aceasta să fie dispusă pe o perioadă mai mare de 2 ani, ceea ce nu poate fi admis.49.Totodată, atunci când legiuitorul a dorit ca o obligație să poată fi instituită pe o anumită perioadă de timp, diferită de durata termenului de supraveghere de 2 ani, a reglementat-o în mod expres, astfel cum este situația particulară a obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal.50.În plus, s-a considerat că trebuie avut în vedere scopul impunerii unor obligații pe durata termenului de supraveghere, scop similar aplicării măsurilor de supraveghere, respectiv acela de a se verifica permanent comportamentul persoanei sancționate, și anume reeducarea acesteia și diminuarea riscului de a relua comportamentul infracțional.51.Ca ultim argument, s-a reținut că dispozițiile art. 87 din Codul penal sunt aplicabile doar în faza executării hotărârii penale, instanța de executare fiind competentă să dispună modificarea sau încetarea obligațiilor, printr-o examinare a situației concrete referitoare la posibilitățile persoanei supravegheate și la parcursul său pozitiv spre resocializare.52.În opinia contrară s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal.53.În argumentarea acestei opinii s-a arătat că din modalitatea de redactare a dispoziției legale se constată că legiuitorul nu a cuprins în prevederile art. 85 alin. (2) din Codul penal sintagma „pe durata termenului de supraveghere“, astfel după cum aceasta este menționată expres în cuprinsul art. 85 alin. (1) din Codul penal, situație în care obligațiile prevăzute la art. 85 alin. (2) din Codul penal, care au un caracter opțional, pot fi aplicate pe o durată mai scurtă decât cea a termenului de supraveghere de 2 ani.54.S-a considerat că dispoziția înscrisă în art. 85 alin. (2) din Codul penal lasă instanței o marjă de apreciere cu privire la însăși aplicarea vreuneia dintre aceste obligații, legiuitorul folosind sintagma „instanța poate impune persoanei (…) una sau mai multe din următoarele obligații“.55.În atari condiții este justificată interpretarea potrivit căreia și durata (nu doar însăși aplicarea) obligației stabilite de instanță se înscrie în marja de apreciere a acesteia.56.S-a arătat că, potrivit art. 85 alin. (4) din Codul penal, legiuitorul a prevăzut că, atunci când stabilește obligațiile prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. e)-g) din Codul penal, instanța individualizează, în concret, conținutul acestora, ținând seama de împrejurările cauzei, iar în cadrul operațiunii de individualizare se circumscrie și perioada pentru care se impun aceste obligații.57.Așadar, din interpretarea sistematică a dispozițiilor evocate reiese că marja de apreciere de care dispune instanța în aplicarea vreuneia dintre obligațiile prevăzute de art. 85 alin. (2) din Codul penal nu vizează numai existența, ci și durata acestor obligații, fiind deci posibilă alegerea unei durate diferite de cea a termenului de supraveghere.58.S-a mai arătat că, în ipoteza termenului fix, imuabil, de 2 ani, s-ar putea ajunge în situația paradoxală în care, deși persoanei i se stabilește o pedeapsă a cărei aplicare este amânată, individualizarea pedepsei ar atrage consecințe mai grave decât suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, când s-ar produce anularea permisului de conducere, conform art. 114 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, existând posibilitatea de a susține un nou examen de conducere după doar 1 an de la momentul condamnării.59.În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, Galați, tribunalele Hunedoara, Covasna, Galați și instanțele arondate, Prahova, Teleorman, Sălaj, judecătoriile Agnita, Deva, Hunedoara, Bacău, Moinești, Piatra-Neamț, Întorsura Buzăului, Rupea, Alexandria, Călărași, Roșiori de Vede, Videle, Zimnicea, Baia Mare, Bistrița, Brăila, Pașcani, Hârlău, Ploiești, Luduș, Sighișoara, Toplița, Sânnicolau Mare – opinie majoritară.60.O altă opinie a fost exprimată de Judecătoria Mizil, în sensul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât textul de lege este clar și nu lasă loc pentru interpretări.61.Curtea de Apel Suceava a arătat că la nivelul acestei instanțe, precum și al celor din circumscripția sa nu s-a conturat o opinie majoritară cu privire la problema de drept în discuție, opiniile exprimate fiind atât în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța nu poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal, cât și în sens contrar acestei opinii.V.Opinia specialiștilor consultați62.În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării, însă nu au fost comunicate puncte de vedere cu privire la problema de drept supusă examinării.VI.Examenul jurisprudenței în materie + 
Jurisprudența națională relevantă63.În materialul transmis de curțile de apel au fost identificate hotărâri judecătorești relevante pentru problema de drept ridicată în speță.64.Opinia în sensul că instanța nu poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal a fost relevată prin Sentința penală nr. 79 din 06.05.2019, pronunțată de Judecătoria Roman, Decizia penală nr. 577 din 19.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală, Decizia penală nr. 744 din 10.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală, Sentința penală nr. 1.225 din 4.05.2023, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, Sentința penală nr. 1.816 din 17.07.2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, Decizia penală nr. 615 din 20.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori, Decizia penală nr. 102/A din 24.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Decizia penală nr. 1.023 din 15.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală și pentru cauze cu minori, Decizia penală nr. 1.017 din 15.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, Decizia penală nr. 1.139 din 25.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, Sentința penală nr. 1.482 din 26.07.2021, pronunțată de Judecătoria Arad, Sentința penală nr. 230 din 11.05.2022, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare.65.Opinia contrară a fost exprimată prin Decizia penală nr. 411 din 4.05.2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală, Decizia penală nr. 12 din 13.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală, Decizia penală nr. 337 din 3.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală, Decizia penală nr. 534 din 7.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală, Sentința penală nr. 1.397 din 5.12.2022, pronunțată de Judecătoria Bacău, Sentința penală nr. 471 din 12.08.2021, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț, Decizia penală nr. 656 din 25.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – Secția penală, Decizia penală nr. 807/Ap din 5.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – Secția penală, Sentința penală nr. 233 din 20.05.2019, pronunțată de Judecătoria Turda.
 + 
Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție66.Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.67.În ceea ce privește deciziile de speță, la nivelul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Completului de 5 Judecători nu au fost identificate hotărâri prin care să fie rezolvată în mod direct problema de drept dedusă interpretării, însă poate fi evocată Decizia nr. 301/RC din 18 septembrie 2022, pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care cuprinde o serie de considerente relevante:68.Potrivit art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, ce poartă denumirea marginală „Măsurile de supraveghere și obligațiile“: „Instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații: g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță.“ 69.Prin urmare, legea prevede posibilitatea ca, în sarcina persoanei față de care a dispus amânarea aplicării pedepsei, instanța să impună obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de către aceasta. 70.În ceea ce privește durata acestei interdicții, Înalta Curte reține că potrivit art. 84 din Codul penal „(1) Termenul de supraveghere este de 2 ani și se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. 71.(2) Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță.“ 72.Ca urmare, obligația prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal instituită în sarcina inculpatului A este legal aplicată, atât natura, cât și durata acesteia fiind în limitele prevăzute de lege.
 + 
Jurisprudența Curții Constituționale73.Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei.
VII.Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului74.În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificație sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile.VIII.Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării75.Ministerul Public a exprimat opinia potrivit căreia sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel București îndeplinește toate condițiile de admisibilitate.76.S-a arătat că sesizarea este formulată de un complet învestit cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță, respectiv o instanță care a fost sesizată cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței instanței de fond, prin care a fost soluționată acțiunea penală în cauză.77.Problema de drept invocată de Curtea Militară de Apel București este susceptibilă a fi soluționată diferit de instanțe, dovadă în acest sens fiind practica judiciară indicată de către procuror și instanța de trimitere, în considerentele încheierii prin care s-a dispus sesizarea instanței supreme, dar și alte soluții jurisprudențiale, și nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii și nici nu a fost dezlegată printr-o hotărâre prealabilă.78.Totodată, s-a reținut că obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță poate fi impusă de instanța care dispune amânarea aplicării pedepsei și reprezintă o individualizare judiciară a pedepsei, aspect care privește soluționarea acțiunii penale, în unul din modurile prevăzute la art. 396 din Codul de procedură penală.79.În cadrul analizei juridice pe fondul chestiunii de drept s-a arătat că amânarea aplicării pedepsei reprezintă o modalitate de individualizare judiciară a pedepsei ce presupune că instanța, raportat la toate împrejurările cauzei și la persoana inculpatului, apreciază că este necesară stabilirea unei pedepse în sarcina acestuia, dar, totodată, consideră că scopul pedepsei de a conduce la reeducarea inculpatului și de a preîntâmpina comiterea de noi infracțiuni poate fi realizat prin amânarea aplicării pedepsei și supravegherea conduitei acestuia, pe durata unui termen fix de doi ani.80.Procesul de supraveghere se derulează pe o perioadă de doi ani și se realizează, pe de o parte, prin măsurile de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1) din Codul penal, măsuri a căror dispunere este obligatorie pentru instanța de judecată. Pe de altă parte, procesul de supraveghere se realizează prin obligațiile stabilite de instanța de judecată, conform dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Codul penal, obligații a căror dispunere este facultativă.81.S-a susținut că, prin compararea modului de formulare a dispozițiilor alin. (1), respectiv ale alin. (2) din cuprinsul art. 85 din Codul penal, intenția legiuitorului a fost aceea de a sublinia distincția fundamentală privind caracterul obligatoriu al dispunerii măsurilor de supraveghere și cel facultativ al dispunerii obligațiilor.82.Obligațiile prevăzute de art. 85 alin. (2) din Codul penal sunt structurate în două categorii: obligații de a face sau formative prevăzute la lit. a)-d) și obligații de a nu face sau prohibitive prevăzute la lit. e)-j) din același text normativ.83.Se observă că obligațiile formative sunt determinate, în ceea ce privește durata lor, fie prin prevederea unei perioade fixe (situația obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității), fie prin natura lor (situația celorlalte obligații, respectiv perioada necesară desfășurării cursului de pregătire școlară sau calificare profesională, a programului de reintegrare socială, chiar și a obligației de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, în cazul unui tratament cu o perioadă determinată).84.Spre deosebire de obligațiile formative, obligațiile prohibitive ce presupun o interdicție nu au prevăzute explicit perioade pentru care pot fi dispuse, fiind vorba despre impunerea unei conduite de abținere din partea persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.85.Tocmai faptul că, în cazul obligațiilor prohibitive, legiuitorul nu a prevăzut o durată concretă conduce la concluzia că durata acestora este aceeași cu durata termenului de supraveghere. Dacă ar fi intenționat stabilirea unei durate inferioare termenului de supraveghere, legiuitorul ar fi prevăzut explicit această posibilitate.86.Această mențiune trebuie analizată comparativ cu situația obligațiilor formative prevăzute la lit. a)-d) ale aceluiași articol de lege, în cazul cărora conținutul nu este determinat de către instanța de judecată, ci de către consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune însărcinat cu supravegherea respectării acestor obligații, conform dispozițiilor Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și ale Legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune.87.Pe parcursul acestui termen de supraveghere de doi ani, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei poate demonstra că a intervenit o îndreptare a conduitei sale, instanța de executare având posibilitatea de a dispune, conform dispozițiilor art. 87 alin. (1) și (2) din Codul penal, fie modificarea prin diminuarea condițiilor de executare a obligațiilor impuse, fie prin încetarea executării acestora, realizând o apreciere în concret a necesității menținerii lor.88.S-a susținut că instanța de judecată nu poate aprecia încă de la momentul dispunerii soluției de amânare a aplicării pedepsei o durată de timp în care persistă starea de pericol generată prin conduita inculpatului, astfel încât să dispună executarea unei obligații prohibitive pe o perioadă determinată, inferioară termenului de supraveghere.89.În concluzie, s-a solicitat admiterea sesizării adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerându-se că instanța nu poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzută de art. 84 din Codul penal.IX.Dispoziții legale incidente: + 
Codul penal – Secțiunea a 4-a Amânarea aplicării pedepsei + 
Articolul 83Condițiile amânării aplicării pedepsei(1)Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:a)pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;b)infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;c)infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;d)în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.(…)(4)Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. + 
Articolul 84Termenul de supraveghere(1)Termenul de supraveghere este de 2 ani și se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.(2)Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță.
 + 
Articolul 85Măsurile de supraveghere și obligațiile(1)Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a)să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;d)să comunice schimbarea locului de muncă;e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.(2)Instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații:a)să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;b)să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor;c)să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;d)să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;e)să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea;f)să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;g)să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță;h)să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;i)să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;j)să nu ocupe sau să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.(…)(4)Când stabilește obligația prevăzută la alin. (2) lit. e)-g), instanța individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei.(…)
 + 
Articolul 86Supravegherea(1)Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) se comunică serviciului de probațiune.(2)Supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-c) și alin. (5) se face de serviciul de probațiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligațiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. d)-j) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probațiune cu privire la orice încălcare a acestora.(…)(4)Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probațiune are obligația să sesizeze instanța, dacă:a)au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea;b)persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin;c)persoana supravegheată nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere. + 
Articolul 87Modificarea sau încetarea obligațiilor(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare.(2)Instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.
 + 
Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal + 
Articolul 2În sensul prezentei legi, expresiile de mai jos au următorul înțeles:(…)b)termen de supraveghere sau durata supravegherii desemnează intervalul de timp în care persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, liberarea condiționată ori o măsură educativă neprivativă de libertate, în cazul minorilor, trebuie să respecte obligațiile ori măsurile de supraveghere dispuse de instanță în sarcina sa.
X.Opinia judecătorului-raportor90.Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate, considerând că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța nu poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal.XI.Înalta Curte de Casație și Justiție91.În urma examinării sesizării formulate de Curtea Militară de Apel București în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor și a chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: + 
Cu privire la admisibilitatea sesizării92.Potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul procedură penală, dacă în cursul judecății, un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.93.În raport cu textul legal evocat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerințe:– întrebarea să fie formulată în cursul judecății de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al unei curți de apel sau al unui tribunal învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;– soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, din perspectiva existenței unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție;– chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare.94.În speță, este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea Militară de Apel București fiind învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelului formulat de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul Militar Timișoara.95.Este întrunită și condiția negativă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție nu a făcut obiectul unei hotărâri prealabile sau al unui recurs în interesul legii și nici nu formează obiectul unui asemenea recurs.96.Totodată, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului speței, astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în jurisprudența sa (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015, Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016, Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015, Decizia nr. 3 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 16 martie 2016, Decizia nr. 10 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 6 mai 2016, Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016, și Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018).97.În situația în care ar fi apreciate ca admisibile sesizările prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la rezolvarea directă a unor chestiuni ce țin de situația în cauză, ar exista riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile „fie într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii“.98.Scopul reglementării art. 475 din Codul de procedură penală este preîntâmpinarea apariției practicii neunitare, titulari ai cererii de sesizare fiind doar instanțele, acestea având un drept suveran de a aprecia asupra sesizării, atunci când completul sesizat constată, în procesul deliberării, că interpretarea normelor de drept constituie o dificultate.99.Se observă că și această condiție este îndeplinită, relativ la situația pendinte, în care problema de drept a primit interpretări diferite în jurisprudență și în punctele de vedere transmise Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.100.În ceea ce privește legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerentele Deciziei nr. 26 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 13 aprilie 2018, a reținut că „procedura pronunțării unei asemenea hotărâri este condiționată [… ] de existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanța supremă rezolvarea în concret a speței“.101.În speță, din perspectiva acestei condiții, se reține că soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept, în contextul în care obligația prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal pe care instanța o poate impune atunci când dispune amânarea aplicării pedepsei reprezintă o modalitate de individualizare judiciară a pedepsei, aspect legat de soluționarea acțiunii penale, conform art. 396 din Codul de procedură penală.102.Pentru considerentele expuse, se constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
 + 
Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării103.Instituția amânării aplicării pedepsei, introdusă prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, reprezintă o măsură de individualizare a pedepsei, instituind prerogativa instanței de judecată ca, în anumite condiții, atunci când apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, să stabilească pedeapsa, dar să dispună amânarea aplicării acesteia, fixând un termen de supraveghere de 2 ani, imperativ prevăzut de dispozițiile art. 84 din Codul penal.104.Această instituție se regăsește în reglementări similare în sistemele de drept europene, de exemplu în dreptul francez (art. 132-60 din Codul penal) sau în dreptul german (§ 59 și următoarele din Codul penal). Potrivit legislației franceze, instanța poate amâna pronunțarea pedepsei în condițiile și după modalitățile definite la articolul 132-60, atunci când reiese că reintegrarea vinovatului este în curs de a fi admisă, că paguba produsă este pe cale să fie reparată și că tulburarea rezultată în urma infracțiunii va înceta. Între altele, persoana poate beneficia de măsurile de ajutor destinate favorizării reintegrării sale sociale.105.Din perspectiva dispozițiilor Codului penal, instanța de judecată poate dispune motivat amânarea aplicării pedepsei cu amendă sau cu închisoare de cel mult 2 ani stabilite cu privire la inculpat, dacă sunt îndeplinite condiții cumulative impuse de art. 83 din Codul penal și se apreciază, ținând seama de persoana infractorului, în funcție de conduita avută de acesta înainte și după comiterea infracțiunii și de posibilitățile sale de îndreptare, că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pe durata unui termen de supraveghere.106.Conform art. 84 alin. (1) și (2) din Codul penal, termenul de supraveghere este de 2 ani și se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Pe durata acestui termen, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță.107.Dispozițiile art. 2 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal definesc termenul de supraveghere sau durata supravegherii ca fiind intervalul de timp în care persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, liberarea condiționată ori o măsură educativă neprivativă de libertate, în cazul minorilor, trebuie să respecte obligațiile ori măsurile de supraveghere dispuse de instanță în sarcina sa.108.În conținutul art. 85 alin. (1) și (2) din Codul penal sunt prevăzute atât măsurile ce trebuie aplicate persoanei față de care se dispune amânarea aplicării pedepsei, cât și obligațiile pe care instanța le poate impune acestei persoane.109.Pe întreaga durată a termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte toate măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) din Codul penal, constând în prezentarea la serviciul de probațiune la datele fixate, legătura directă și constantă cu consilierul de probațiune desemnat cu supravegherea, comunicarea schimbărilor intervenite cu privire la locul de muncă, locuință, a deplasărilor care depășesc 5 zile și a informațiilor și documentelor care permit controlul mijloacelor sale de existență. În plus, în termenul de supraveghere, instanța nu poate aprecia asupra oportunității reducerii sau încetării măsurilor de supraveghere.110.Pe de altă parte, dispozițiile art. 85 alin. (2) din Codul penal prevăd o serie de obligații pe care instanța le poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei și care au rolul de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni.111.În ceea ce privește durata obligațiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. a)-d) din Codul penal, aceasta este determinată fie prin prevederea unei perioade fixe (obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile), fie prin natura obligațiilor (perioada cursului de pregătire școlară sau calificare profesională, a programelor de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate ori durata controlului, a tratamentului sau a îngrijirii medicale).112.Pentru obligațiile care presupun o interdicție, dispozițiile legale nu prevăd expres o anumită durată, instanța fiind cea care particularizează obligațiile prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. e)-g) din Codul penal, prin indicarea în concret a conținutului obligației, procesul de individualizare neextinzându-se și asupra perioadei de timp în care este incidentă această obligație.113.Faptul că, în cazul obligațiilor prohibitive, în cuprinsul dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Codul penal nu se menționează în mod expres, datorită specificului fiecăreia dintre ele, că obligațiile sunt impuse pe durata termenului de supraveghere nu poate conduce la concluzia că instanța poate dispune impunerea obligației prevăzute de dispozițiile art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal pe o durată inferioară termenului de supraveghere, întrucât o asemenea interpretare ar goli de conținut această normă de drept.114.Singurul argument aparent în sprijinul tezei contrare rezidă în dispozițiile art. 85 alin. (4) din Codul penal, conform cărora „când stabilește obligația prevăzută la alin. (2) lit. e)-g), instanța individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei“.115.Acest argument este ușor de combătut din punct de vedere juridic, având în vedere aspecte de tehnică legislativă, și anume că, atunci când legiuitorul a vizat un termen variabil, cu referire la alte instituții de drept substanțial, alături de noțiunea „conținut“ a adăugat și noțiunea „termen, perioadă sau durată“ [de exemplu, art. 66 alin. (1) din Codul penal, art. 74 alin. (1) din Codul penal etc.], ceea ce nu s-a întâmplat în situația dispozițiilor art. 85 alin. (4) din Codul penal.116.Astfel, și în cadrul instituției amânării aplicării pedepsei, atunci când legiuitorul a apreciat că o anumită obligație poate fi instituită pentru o perioadă de timp diferită de durata termenului de supraveghere de 2 ani, a reglementat-o în mod expres, astfel cum este obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal.117.Sistemul de obligații impuse pe durata termenului de supraveghere este flexibil și, în funcție de conduita ulterioară a persoanei supravegheate, instanța de judecată îl poate reconfigura, conform art. 87 alin. (1) și (2) din Codul penal, prin modificarea obligațiilor în mod corespunzător, fie prin impunerea unor noi obligații, fie prin sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare.118.Instanța poate dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus inițial, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.119.Însă situațiile care impun modificarea sau chiar încetarea obligațiilor ca o consecință a conduitei persoanei supravegheate nu pot fi anticipate de instanța de judecată astfel încât aceasta să dispună odată cu amânarea aplicării pedepsei și executarea unei obligații prohibitive pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere.120.Prin Decizia nr. 159 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 6 iunie 2018, Curtea Constituțională a reținut că „… legiuitorul a reglementat posibilitatea pentru instanța de judecată de a dispune, motivat, amânarea aplicării pedepsei dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 83 din Codul penal, stabilind un termen de supraveghere conform art. 84 din același cod, pe durata căruia condamnatul trebuie să respecte o serie de măsuri de supraveghere prevăzute în art. 85 alin. (1) din Codul penal și să execute o serie de obligații dintre cele prevăzute de art. 85 alin. (2) din Codul penal stabilite de instanța de judecată. Măsurile de supraveghere care se iau față de condamnat pe durata termenului de încercare sunt menite să asigure un control permanent asupra conduitei acestuia, iar instanța este obligată să le aplice. Dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cel condamnat, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse de instanță, aceasta revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei, conform art. 88 din Codul penal“ (paragraful 21).121.O interpretare în sensul în care instanța de judecată ar putea impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligațiile prohibitive prevăzute de art. 85 alin. (2) din Codul penal, pe o perioadă inferioară duratei termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal, ar afecta esența dispozițiilor legale și scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea uneia dintre modalitățile de individualizare a pedepsei, respectiv instituția amânării aplicării pedepsei.122.Conform expunerii de motive referitoare la noul Cod penal, în cazul amânării aplicării pedepsei, „instanța apreciază, ținând seama de persoana infractorului și de conduita avută de acesta anterior și ulterior comiterii infracțiunii, că în raport cu situația personală a inculpatului, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă fixă de 2 ani“.123.Totodată, s-a arătat că „pe parcursul acestui termen de supraveghere persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei este supusă unui proces de supraveghere, cu un conținut flexibil și variat, care să permită atât verificarea conduitei persoanei (putând fi obligată să nu se deplaseze în anumite locuri, la anumite manifestări sportive ori culturale, sau la alte adunări publice, stabilite de instanță, să nu comunice cu victima sau cu membrii familiei acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, sau să nu se apropie de acestea etc.) cât și sprijinirea acesteia pentru a conștientiza riscurile la care se expune prin comiterea de infracțiuni ori de a-i înlesni integrarea socială (putând fi obligat să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile în condițiile stabilite de instanță, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală etc.)“124.Pentru toate argumentele anterior prezentate, în temeiul art. 475 și 477 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel București și va stabili că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța nu poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel București, în Dosarul nr. 1/751/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut la art. 84 din Codul penal“ și stabilește că:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța nu poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal.Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 octombrie 2023.
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător ELENI CRISTINA MARCU
Magistrat-asistent,
Elena Rosana Bota
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x