DECIZIA nr. 71 din 15 decembrie 1993

cu privire la constituţionalitatea art. 2 alin. (2) lit. e) şi art. 8 din Legea privind acordarea unor ajutoare băneşti pentru încălzirea locuinţelor în perioada 1 noiembrie 1993 – 30 aprilie 1994



Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 8 decembrie 1993, de către 34 senatori, respectiv de domnii : Constantin Moiceanu, Gabor Menyhert Hajdu, Tanase Tavala, Matei Boila, Florin Buruiana, Valentin Corneliu Gabrielescu, Şerban Sandulescu, Vasile Vetisanu, Ioan Paul Popescu, Emilian Buzica, Ion Manea, Nistor Badiceanu, Adrian Sirbu, Mihai Buracu, Gheorghe Catuneanu, Andrei Potcoava, Nicolae Manolescu Apolzan, Ştefan Radof, Alexandru Paleologu, Sabin Ivan, Emil Tocaci, Adrian Dumitru Popescu Necsesti, Voicu Valentin Glodean, Mircea Boulescu, Gheorghe Frunda, Petre Constantin Buchwald, Tiberiu Ştefan Incze, Zoltan Hosszu, Denes Sereş, Ion Aurel Stoica, Eugen Dijmarescu, Sorin Adrian Vornicu Nichifor, Alexandru Popovici şi Karoly Ferenc Szabo, asupra neconstitutionalitatii prevederilor art. 8 din Legea privind acordarea unor ajutoare băneşti pentru încălzirea locuinţelor în perioada 1 noiembrie 1993 – 30 aprilie 1994, sesizare ce a format obiectul dosarului nr. 99 A/1993.De asemenea, Curtea Constituţională a fost sesizată, la aceeaşi dată, de către 56 deputaţi, respectiv de domnii : Cristian Rădulescu, Corneliu Dorin Gavaliugov, Traian Basescu, Bogdan Marinescu, Viorel Lixandroiu, Adrian Severin, Constantin Berechet, Vasile Nistor, Alexandru Ota, Emil Cojocaru, Victor Babiuc, Dragos Enache, Dumitru Calance, Mihai Chiriac, Gheorghe Tarna, Adriean Videanu, Emil Boros, Radu Mircea Berceanu, Alexandru Brezniceanu, Ion Gurau, Petru Burca, Alexandru Athanasiu, Ioan Victor Pica, Ion Hristu, Vasile Mindroviceanu, Niculae Cerveni, Horia Radu Pascu, Dan-Florin Trepcea, Teodor Vintilescu, Ioan Ghise, George Crin Laurentiu Antonescu, Varujan Vosganian, Ştefan Tcaciuc, Horia Mircea Rusu, doamna Teodora Bertzi, domnii Dinu Patriciu, Gheorghe Todut, Mihnea-Tudor Ionita, Alexandru Sassu, Emil-Teodor Popescu, Valentin Iuliano, Petru Suhov, Karoly Kerekes, Ioan Nemeth, Arpad-Francisc Marton, Mihail Nica, Ştefan Sinko, doamna Smaranda Dobrescu, domnii Zsolt Szilagyi, Emeric Dumitru Borbely, Ervin Zoltan Szekely, Benedek Nagy, Ferenc Asztalos, Istvan Antal, Eugen Matis şi Imre Andras, asupra neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. e) şi art. 8 din aceeaşi lege, sesizare ce a format obiectul dosarului nr. 100 A/1993.Curtea Constituţională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 constata ca este competenţa să soluţioneze cele doua sesizări, care s-au făcut cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.Având în vedere ca sesizările de neconstituţionalitate sus-menţionate privesc aceeaşi lege, s-a dispus conexarea celor două dosare.În sesizare, grupul de senatori susţine ca instituirea prin art. 8 din lege a unei taxe care urmează a fi plătită de către cetăţenii români ce se deplaseaza în străinătate în interes personal sau turistic este neconstitutionala, contravenind art. 25 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia dreptul la libera circulaţie, în ţara şi în străinătate, este garantat, precum şi art. 20, coroborat cu prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale altor pacte şi tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului.În sesizarea grupului de deputaţi se apreciază ca aceeaşi dispoziţie a art. 8 referitoare la instituirea taxei de ieşire din ţara este contrară nu doar art. 25 alin. (1) şi art. 20 sus-menţionate, dar şi art. 49 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrîns numai prin lege şi numai în cazurile limitativ prevăzute de acest articol.Totodată, considera ca este neconstitutionala prevederea cuprinsă în art. 2 alin. (2) lit. e) din aceeaşi lege, întrucît încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin aceea ca, acordind ajutorul banesc pentru încălzirea locuinţelor numai pentru familiile sau persoanele singure cu domiciliul în mediul urban, exclude aceleaşi categorii de persoane cu domiciliul în mediul rural.Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a solicitat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, punctul lor de vedere în legătură cu sesizările primite.În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor cu privire la neconstituţionalitatea art. 2 alin. (2) lit. e) din lege se arata, în esenta, ca susţinerea din sesizarea grupului de deputaţi este neîntemeiată, deoarece se aseaza semnul egalităţii între ajutoare băneşti şi drepturi fundamentale. Dacă, în legătură cu drepturile fundamentale, nu se admite nici un fel de diferentiere între cetăţeni, cu privire la ajutoarele băneşti, ele sunt admisibile, ţinând seama ca în cadrul aceleiaşi categorii de persoane pot exista unele mai în nevoie decît altele.În legătură cu susţinerea din cele doua sesizări ca dispoziţiile art. 8 din lege ar fi neconstituţionale, se apreciază, de asemenea, ca ea este neîntemeiată, deoarece reglementarea adoptată nu contravine nici dispoziţiilor Constituţiei şi nici reglementărilor internaţionale. Art. 25 din Constituţie, după ce prevede şi garantează dreptul la libera circulaţie în ţara şi în străinătate, stipulează ca legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept. Or, prin textul contestat se instituie obligaţia de achitare a unei taxe, ceea ce reprezintă o condiţie de exercitare a dreptului, în stricta concordanta cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Constituţie.În punctul de vedere al Guvernului, în legătură cu neconstituţionalitatea art. 2 alin. (2) lit. e), se apreciază ca susţinerea din sesizarea grupului de deputaţi nu contravine prevederilor constituţionale, prin aceasta reglementare legiuitorul, pornind de la condiţiile economice diferite în care trăiesc persoanele din mediul rural faţă de cele din mediul urban, le-a acordat acestora din urma ajutorul pentru încălzirea locuinţelor. Dispoziţiile cuprinse în articolul respectiv nu acorda avantaje persoanelor din mediul urban, ci urmăreşte echilibrarea ajutoarelor acordate de stat unor categorii defavorizate atât din mediul urban, cît şi din mediul rural, ţinând seama de unele avantaje ale celor care locuiesc în mediul rural şi de prevederile din legea ce face obiectul sesizării care se referă la pensionari, indiferent de locul unde domiciliază, concretizând astfel prevederea art. 43 alin. (1) din Constituţie.De asemenea, se considera ca instituirea unei taxe pentru cetăţenii români care se deplaseaza în străinătate în interes personal sau turistic, prin art. 8 alin. (1), este constituţională. Se susţine, în esenta, ca prin aceasta reglementare s-a dat expresie art. 137 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia nici o cheltuiala bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare, iar taxa respectiva, prin modicitatea ei în raport cu cheltuielile de transport, nu constituie o ingradire a dreptului de circulaţie al cetăţenilor români. Prin introducerea acestei taxe nu se încalcă prevederile din reglementările internaţionale care recomanda o reducere progresiva a taxelor pentru cereri, vize şi paşapoarte deoarece, în condiţiile actuale ale economiei tarii noastre, o asemenea măsura nu ar fi oportuna. De altfel, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Or, este incontestabil ca ajutoarele băneşti pentru încălzirea locuinţelor constituie o cheltuiala publică. Cu privire la caracterul permanent sau nepermanent al taxei instituie, acesta nu constituie un element de constituţionalitate, ci unul de oportunitate, asupra căruia Parlamentul s-a pronunţat.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd cele doua sesizări, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi ale Guvernului, precum şi concordanta dintre textele legale a căror constituţionalitate a fost contestată şi dispoziţiile constituţionale, retine următoarele:Potrivit art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea privind acordarea unor ajutoare băneşti pentru încălzirea locuinţelor în perioada 1 noiembrie 1993 – 30 aprilie 1994, ajutorul banesc de 5.000 lei lunar se acordă în condiţiile prevăzute de aceasta dispoziţie legală familiilor sau persoanelor singure, cu domiciliul în mediul urban, care nu se încadrează în prevederile de la lit. a) – d) ale aceluiaşi alineat.În sesizare se susţine ca limitarea acestui ajutor numai persoanelor din mediul urban este neconstitutionala, întrucît încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Este de observat însă ca ajutorul prevăzut de lege reprezintă un mijloc de protecţie a unei anumite categorii sociale. Or, aprecierea categoriilor sociale pentru care se impune acordarea acestui ajutor constituie o prerogativa exclusiva a legiuitorului. De principiu, o măsura de protecţiei socială nu poate fi considerată ca un privilegiu sau o discriminare, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, cît timp, prin natura ei, ea se justifica tocmai în considerarea situaţiei unei anumite categorii sociale care reclama o astfel de protecţie.În ce priveşte dispoziţiile art. 8 din legea sus-menţionată, prin care se instituie o taxa pentru fiecare ieşire din ţara, ce urmează a fi plătită de persoanele care se deplaseaza în străinătate în interes personal sau turistic, Curtea constata ca aceasta taxa a fost stabilită în vederea alimentarii fondurilor bugetare pentru plata ajutorului prevăzut în art. 2 alin. (2) lit. e).În sesizare se susţine, în esenta, ca taxa constituie un mijloc de restringere a dreptului la libera circulaţie, prevăzut de art. 25 din Constituţie.Ţinând seama de finalitatea textului de lege, rezultă însă ca instituirea taxei respective nu urmăreşte stînjenirea financiară a exercitării dreptului la libera circulaţie, ci alimentarea surselor bugetare pentru plata ajutorului prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. e). Evident ca o asemenea modalitate nu poate avea un caracter de principiu. Ea se justifica, în prezent, prin situaţia excepţionala rezultată din lipsa fondurilor bugetare necesare instituirii unei măsuri de protecţie în temeiul art. 43 alin. (1) din Constituţie.Ca urmare, taxa astfel instituită este constituţională, însă numai în limitele destinaţiei pentru care a fost stabilită, şi anume, plata ajutoarelor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. e). Pe cale de consecinţa, rezultă ca, după împlinirea termenului de acordare a acestor ajutoare, care este 30 aprilie 1994, taxa nu mai are caracter constituţional şi, deci, nu mai poate fi percepută. După această dată, plata unei asemenea taxe ar constitui exclusiv un impediment de ordin financiar care grevează dreptul la libera circulaţie, care nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute de art. 49 al Constituţiei. Dacă, până la acea data, legitimitatea constituţională a taxei rezultă din prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, întrucît fondurile astfel realizate sunt destinate asigurării unei anumite măsuri de protecţie socială, după încetarea acestei măsuri de protecţie ratiunea constituţionalităţii dispărând, taxa nu mai poate fi reţinută.Faptul ca, potrivit art. 8 alin. (4) din lege, sumele necheltuite din încasarea taxei se vărsa la bugetul asigurărilor sociale de stat nu poate duce la o alta concluzie, deoarece textul se referă la perioada de legitimitate constituţională a taxei şi nu după expirarea acestei perioade. Altminteri, ar insemna ca o resursa bugetară sa supravietuiasca încetării scopului pentru care a fost instituită, iar taxa respectiva sa devină astfel, cum s-a arătat, exclusiv un impediment de ordin financiar care grevează dreptul la libera circulaţie. De altfel, întreaga reglementare are caracter temporar, până la 30 aprilie 1994, asa cum rezultă din titlul legii şi din prevederile art. 1.Având în vedere considerentele expuse,vazind şi dispoziţiile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţia României, precum şi prevederile art. 20 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Constata ca dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea privind acordarea unor ajutoare băneşti pentru încălzirea locuinţelor în perioada 1 noiembrie 1993 – 30 aprilie 1994 sunt constituţionale.2. Constata ca dispoziţiile art. 8 din legea sus-menţionată sunt constituţionale, în sensul aplicării taxei pe care o instituie până la data de 30 aprilie 1994.3. Prezenta decizie se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Deliberarea a avut loc la data de 15 decembrie 1993 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Constantin Burada––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește